ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 311 din 24 aprilie

2008 a Tribunalului Iași a fost schimbată încadrarea juridică a

faptei din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. i) C.

pen. în infracțiunea prev. de art. 174 C. pen., text de lege în baza

căruia a fost condamnat inculpatul T.C. la pedeapsa închisorii de 10 ani

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. s-a

dedus din pedeapsă perioada arestării preventive începând cu data de

13 august 2008 la zi.

Prin aceeași sentință

a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către Spitalul de

Penumoftiziologie Iași și Serviciu de Ambulanță Iași

în sumă de 13.822 lei și, respectiv, 501 lei la care se adaugă

dobânda de referință a B.N.R. până la data achitării

integrale a debitului.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

În ziua de vineri, 27 iunie 2008,

victima P.G. se deplasa spre locuința sa, trecând prin livada

aparținând familiei T.D., loc în care s-a întâlnit cu fiul mai mic al

acestuia, T.C. care întorcea lucerna.

Inculpatul T.C. i-a reproșat

victimei că nu merge pe cărare și îi calcă lucerna și

s-a îndreptat spre aceasta pentru a o lovi.

De teamă, victima s-a

descălțat de cizmele pe care le purta în picioare pentru a putea

fugi, dar fiind în vârstă și bolnavă a fost ajunsă din

urmă de inculpat care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în urma

cărora a căzut la pământ. În timp ce se afla jos, victima a fost

lovită cu picioarele de mai multe ori peste cap și corp, actele de

agresiune încetând doar la strigătele martorei G.M.

Ulterior, victima s-a deplasat spre

locuința sa aflată la o distanță de 600 m de locul agresiunii, unde a fost găsită în stare de inconștiență de

martora C.C. care a anunțat pe cumnata și nepotul victimei de stare

gravă în care se află aceasta, situație ce a determinat

internarea sa medicală în Spitalul de Pneumoftiziologie. Cu toate

intervențiile și tratamentele de specialitate aplicate, victima a

decedat la data de 26 iulie 2008.

Din raportul de necropsie

medico-legală din 12 septembrie 2008 rezultă că moartea victimei

a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii

acute, consecința unui traumatism toracic cu fracturi costale,

ruptură de trahee, emfizem subcutanat, hemopneumotorax bilateral complicat

în evoluție cu apariția unor diseminări septice de tipul

bronhopneumoniei, în fiecare confluente și endocarditei acute.

Topografia și morfologia

leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin loviri active,

repetate, cu mijloace contondente.

Cu ocazia efectuării necropsiei

cadavrului s-au constatat numeroase semne de violență pe corpul

victimei P.G., aceasta prezentând peste 13 echimoze la nivelul brațelor

și gambei drepte, șapte coaste rupte, din care două au

pătruns în plămâni, trahee distrusă pe o lungime de 4,5 cm și un infiltrat hemoragie la nivelul unei anse intestinale, fapt ce demonstrează

că inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri și de o

intensitate sporită, în zone vitale ale corpului (gât și torace),

acte de violență, care produc, de regulă, rezultate din cele mai

grave și chiar decesul victimei, ca în cazul de față.

Intensitatea loviturilor, zonele

vitale unde au fost aplicate și gravitatea numeroaselor leziuni produse,

în raport și cu vârsta și starea de sănătate precară a

victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul

faptei sale și cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat

posibilitatea producerii lui, săvârșind astfel fapta de omor cu

intenție indirectă și nu pe cea de lovituri cauzatoare de

moarte, astfel cum a susținut, în mod nefondat, acesta.

La caracterizarea formei de

vinovăție a inculpatului conduce și împrejurarea că acesta

a continuat să lovească victima și după ce aceasta a

căzut la pământ, agresiunea încetând nu din inițiativa sa

proprie, ci ca urmare a apariției martorei G.M. care a strigat la inculpat

să nu mai lovească victima.

Faptul că victima a supraviețuit

agresiunii aproape 30 de zile și la decesul său au concurat și

alte cauze patologice este irelevant în definirea formei de vinovăție

cu care inculpatul a acționat.

Totodată, susținerea

inculpatului că a lovit victima în condițiile unei puternice

tulburări determinate de gestul acesteia de a-l lovi cu o sapă, ceea

ce-l îndreptățește la beneficiul scuzei atenuante a

provocării (art. 73 lit. b) C. pen.) este neîntemeiată, nefiind

susținută de probele testimoniale administrate în cauză.

Relațiile conflictuale

anterioare dintre inculpat și victimă, reținute ca și

circumstanțe generale ale comiterii infracțiunii nu pot fundamenta

concluzia existenței provocării, chiar dacă ele sugerează

momente de enervare, ca urmare a trecerii victimei prin livada deținută

de familia inculpatului, prin alt loc decât cel acceptat în mod tacit.

Această concluzie se impune

întrucât condițiile scuzei provocării sunt foarte exact reglementate

de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei

tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări

să fie puternice și determinate de acțiuni - concret și

clar definite prin lege - întreprinse de victimă.

Probele ce trebuie să

demonstreze toate aceste condiții trebuie să fie concrete și

convingătoare, ceea ce în cauza de față nu există.

Împrejurarea că victima ar fi

amenințat inculpatul cu o coadă de sapă este confirmată

doar de martora G.M. care a asistat doar la o secvență a conflictului

de la o distanță de 30 de m, iar la momentul sosirii martorei la locul

incidentului, după cum declară aceasta, conflictul era în plină

desfășurare, nefiind la debutul său.

Susținerea formulată de

martoră este irelevantă, sub aspectul atenuării răspunderii

penale a inculpatului, dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., cerând ca

actul provocator al victimei să fie anterior ripostei inculpatului,

și, nicidecum să nu apară ca un gest de apărare exercitat

pe parcursul desfășurării conflictului.

Pe de altă parte,

declarația martorei G.M. nu mai este susținută de nici o altă

probă administrată în cauză, fiind chiar contrazisă de

depoziția martorei C.C. care a arătat că victima a lucrat în

acea zi la prășit la terenul ei, iar la plecare a lăsat sapa la

locuința martorei pentru a continua lucrul a doua zi.

De altfel, la locuința victimei,

organele de urmărire penală nu au găsit nici o sapă care

să ateste folosirea unui asemenea obiect de către victimă.

Totodată, nici la locul conflictului nu s-a găsit vreun obiect din

cele descrise de inculpat. Dimpotrivă, cu ocazia cercetării locului

faptei, au fost găsite cizmele de cauciuc pe care victima le-a abandonat

pentru a scăpa de agresor prin fugă, acestea aflându-se la

aproximativ 40 de m de locul în care s-a aflat inculpatul în momentul

declanșării conflictului, fapt ce demonstrează că victima

nu numai că nu a amenințat inculpatul, ci chiar a încercat să

evite contactul fizic cu acesta.

De altminteri, victima fiind o

persoană în vârstă și cu probleme de sănătate, nu putea

exercita asupra inculpatului vreun act provocator de natură a declanșa

acestuia o puternică tulburare care să justifice o ripostă

deosebit de violentă, ca cea exercitată de inculpat, prin aplicarea

succesivă și deosebit de violentă a loviturilor cu pumnii

și picioarele.

Locul în care a avut loc exercitarea

violențelor asupra victimei nu îndeplinește nici una din

cerințele prevăzute de dispozițiile art. 152 C. pen., acesta

fiind situat pe terenul proprietatea familiei inculpatului, iar la conflict

participând, în mod secvențial, doar martori G.M.

Faptul că pe terenul inculpatului

se află o cărare formată în mod natural, pe care acesta a permis

anumitor persoane să se deplaseze pentru a nu mai înconjura terenul nu

este de natură a schimba natura acestuia și a-l transforma într-un

loc public sau accesibil publicului, astfel cum impune în mod imperativ norma

penală.

Despre natura și situația

juridică a terenului pe care a avut loc agresiunea victimei, a oferit

suficiente informații martorele G.M. și C.C. care au arătat că

inculpatul a lovit victima în livada ce aparține familiei sale și pe

care se află o cărare folosită de câțiva localnici ca

urmare a acceptului tacit dat de aceasta.

Faptul că familia inculpatului

a permis anumitor săteni să folosească un drum de acces,

neconvențional, ce trece prin livada proprietatea acesteia nu conferă

acestuia caracterul de loc care prin natura și destinația lui este

totdeauna accesibil publicului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 152

lit. a) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 110 din

29 septembrie 2009, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondate apelurile

declarate de inculpat și de procuror.

Instanța de prim control

judiciar a reținut că din probele administrate rezultă cu

certitudine vinovăția inculpatului.

Astfel, în termenul prevăzut de

art. 363 C. proc. pen. hotărârea a fost apelată de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași și de inculpatul T.C.

Critica Parchetului vizează

încadrarea juridică a faptei, motivându-se că se impune

reținerea agravantei de la art. 175 lit. i) C. pen.

Argumentând cererea, se invocă

declarația martorei G.M. în care aceasta susține că „oamenii

foloseau în mod frecvent drumul ca să scurteze din distanță”,

și se concluzionează că acest loc era accesibil publicului, nu

doar anumitor persoane, astfel cum a reținut instanța de fond.

În apelul său, inculpatul

contestă existența legăturii de cauzalitate între loviturile pe

care el le-a aplicat victimei și decesul acesteia, având în vedere

intervalul de timp între agresiune și deces precum și starea victimei

imediat după agresiune.

Inculpatul apelant consideră

că victima nu putea supraviețui patru ore fără

asistență medicală, după agresiune, față de

gravitatea leziunilor menționate în raportul de necropsie. Inculpatul mai

invocă și lipsa urmelor biologice de la locul faptei, aspect

consemnat în procesul verbal de cercetare la fața locului.

În subsidiar, inculpatul

solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea

de lovituri cauzatoare de moarte.

Martorii C.C. și C.D. -

persoane la care victima a lucrat în acea zi, au văzut momentul când

victima a plecat spre casă, în jurul orelor 19,00, fără a avea o

sapă asupra sa, astfel cum a susținut inculpatul. Tot martora C.C.

a văzut victima imediat după agresiune, cu urme de sânge pe corp

și haine, în stare de inconștiență, aspect ce exclude

posibilitatea ca aceasta să fi fost lovită și de alte persoane

în afara inculpatului.

Martora G.M., singura persoană

care a fost prezentă la locul conflictului și care a perceput doar

ultimele secvențe din succesiunea loviturilor aplicate de inculpat, a

relatat constant că inculpatul este cel care a lovit victima cu picioarele

și pumnii.

Starea victimei după agresiune

este descrisă atât de C.C. cât și de martorul S.C., asistent medical la Serviciul de Ambulanță.

Acesta a precizat că în

momentul în care a ajuns la domiciliul victimei, acesta prezenta

tumefacții și leziuni la nivelul feței și toracelui iar

faciesul prezenta sângerări stopate, aspecte ce pledau pentru producerea

acestora prin lovire.

Raportul de necropsie medico

legală din 12 septembrie 2008 a constatat că moartea victimei a fost

violentă, cauzată de insuficiență cardio-respiratorie

acută, consecința unui traumatism toracic cu fracturi costale,

ruptură de trahee, emfizem subcutanat, hemopneumotorax bilateral,

complicat în evoluție, cu apariția unor diseminări septice, a

endocarditei acute.

Corpul victimei prezenta numeroase

semne de violență: 13 echimoze la nivelul brațelor și a

gambei drepte, 7 coaste rupte din care două au pătruns în

plămâni, traheea distrusă, infiltrat hemoragie la nivelul unei anse

intestinale.

Leziunile de pe corpul victimei P.G.

demonstrează fără echivoc că loviturile au fost aplicate de

inculpat în zone vitale ale corpului (gât, torace, abdomen) și au avut o

deosebită intensitate; practic inculpatul i-a zdrobit gâtul și

toracele victimei.

Într-adevăr, victima era în

vârstă de 66 ani și este posibil să fi avut o sănătate

precară, aspecte ce conduc logic la concluzia că inculpatul, chiar

dacă nu a urmărit suprimarea vieții acesteia, putea și

trebuia să prevadă că aplicându-i multiple lovituri atât de

puternice în zone vitale ale corpului, într-un interval de timp relativ mare -

chiar după momentul când aceasta a căzut - era posibil să o

ucidă.

La stabilirea vinovăției

cu care inculpatul a acționat este irelevant că decesul victimei a

survenit mai târziu, intervenind și alte cauze patologice în perioada de

după agresiune.

Este cert însă - față

de toate probele administrate - că între loviturile aplicate de inculpat

și moartea victimei există legătură de cauzalitate.

În mod judicios a fost

înlăturată și apărarea inculpatului vizând incidența

disp. art. 73 lit. b) C. pen.

C.C. a relatat că victima care

a lucrat la prășit în acea zi a lăsat sapa la locuința

acestei martore, pentru a continua lucrul a doua zi.

Acasă la victimă nu a fost

găsit nici o sapă care să ateste că ar fi folosit asemenea

obiect împotriva inculpatului pentru a-l amenința, așa cum acesta a

susținut, încercând să acrediteze versiunea provocării.

Cu ocazia cercetării la fața

locului s-au găsit și cizmele de cauciuc pe care victima le-a

abandonat, pentru a fugi, încercând să scape de furia inculpatului.

Locul în care s-a consumat

agresiunea este situat pe terenul inculpatului, iar faptul că, pe

cărarea care se formase în mod natural, inculpatul a permis deplasarea

unor persoane, pentru a scurta distanțele, nu schimbă natura acestuia

și nu îl transformă în loc public în accepția disp. art. 152 C.

pen.

Acea cărare nu întrunește

nici una din cerințele prev. de art. 152 C. pen., astfel cum susține

Parchetul, care își fundamentează argumentarea doar pe datele oferite

de declarațiile martorei G.M. Prezintă interes - sub aspectul

analizei - cerințele prevăzute de art. 152 lit. a), b), c), lit. d)

și e), necomportând nici un fel de discuție lit. d) și e).

În acest context, nu s-a dovedit

că acea cărare prin natura sau destinația sa „era totdeauna

accesibilă publicului", cât timp doar unele persoane aveau acces. Nu

s-a probat nici faptul că inculpatul a avut intenția ca fapta să

fie auzită și rezultatul să se fi produs față de

două sau mai multe persoane.

Singura martoră care a

văzut o parte din desfășurarea conflictului a fost G.M.

Concluzionând și sub acest

aspect, Curtea a considerat că, încadrarea juridică

reținută de instanța de fond este cea legală.

Infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen. nu este decât o formă de

agravantă a infracțiunilor prev. de art. 180-182 C. pen. Deosebirea

constă în faptul că în cazul obiectului juridic special al

infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., este vorba de relațiile

sociale care ocrotesc viața persoanei împotriva faptelor de lovire sau

vătămare susceptibile să aducă atingere acestei valori

sociale.

Infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune

praeterintenționată. Urmarea - moartea victimei - se atribuie

făptuitorului pe baza culpei dovedite și nu pe baza prezumției

de culpă.

Din probele dosarului rezultă

cu certitudine că inculpatul a avut, în raport cu rezultatul mai grav,

poziția subiectivă caracteristică intenției și chiar

dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, el putea și

trebuia să prevadă, în condițiile în care s-a dovedit că a

acționat. Numărul și intensitatea loviturilor, zonele vitale ale

corpului în care acestea au fost aplicate, faptul că acțiunea inculpatului

a continuat și după ce victima a căzut, vârsta și starea de

sănătate a acesteia, toate acestea sunt argumente ce

configurează poziția subiectivă a inculpatului și

susțin încadrarea juridică reținută de instanța de

fond, lipsind de consecință critica, vizând acest aspect.

Împotriva Deciziei penale nr. 110

din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Iași, în termen legal, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și

inculpatul T.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Iași critică hotărârea sub două aspecte:

de a se pronunța asupra primului motiv de nelegalitate invocat în apelul

procurorul și anume schimbarea încadrării juridice dispusă de

tribunal fără a fi pusă în discuția părților,

motiv pentru care se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

că locul săvârșirii faptei nu este loc public, acesta fiind

folosit efectiv de localnici, aspect pentru care solicită schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 174-175 lit.

i) C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

Inculpatul T.C. a solicitat în

principal achitarea sa întrucât nu există legătură de

cauzalitate între loviturile aplicate și cauza decesului, victima decedând

la un interval de 30 de zile de la data conflictului.

În subsidiar, inculpatul

solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen., iar în raport de această

nouă încadrare aplicarea unei pedepse cu reținerea de

circumstanțe atenuante.

În drept, s-au invocat cazurile de

casare prev. de art. 385

9

pct. 9, 17 și 18 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate în

cauză prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că

recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Referitor la recursul declarat de

procuror, Înalta Curte constată că disp. art. 385

9

pct. 9

și 17 C. proc. pen. nu sunt incidente în speță.

Astfel, prin decizia recurată,

instanța de apel s-a pronunțat motivat asupra încadrării

juridice a faptei, arătându-se aspectele în raport de care nu sunt

incidente disp. art. 174 lit. i) C. pen.

Împrejurarea că instanța

nu a făcut referire în mod expres în considerentele deciziei la schimbarea

încadrării juridice a faptei fără ca aceasta să fie

pusă în discuția părților nu atrage casarea hotărârii

și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că, deși

disp. art. 334 C. proc. pen., nu au fost respectate, s-a dispus schimbarea

încadrării juridice într-o infracțiune mai ușoară, iar

inculpatului nu i s-a adus nici o vătămare în drepturile sale

procesuale.

Cea de-a doua critică este, de

asemenea, nefondată.

Potrivit art. 175 lit. i) C. pen.

constituie infracțiunea de omor calificat omorul săvârșit în public.

În speță, în raport cu

disp. art. 152 C. pen., nu se poate reține că infracțiunea de

omor a fost comisă în public.

Inculpatul a săvârșit

infracțiunea pe un teren ce aparține familiei sale, iar împrejurarea

că pe acest teren se află o cărare folosită de unii

localnici cu acceptul inculpatului nu îl transformă într-un teren public

sau accesibil publicului în accepțiunea art. 152 C. pen.

De asemenea, inculpatul nu a avut

intenția ca fapta sa să fie auzită sau văzută și

acest rezultat să se fi produs față de două sau mai multe

persoane.

Recursul declarat de inculpat este,

de asemenea, nefondat.

Probele administrate în cauză

demonstrează fără dubiu că inculpatul este vinovat de

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat,

reținându-se că acesta a comis fapta cu intenție indirectă,

respectiv că a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu

l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Inculpatul a lovit victima - o

persoană în vârstă și cu probleme de sănătate - în mod

repetat cu pumnii și picioarele, inclusiv când aceasta era

căzută la pământ, agresiunea încetând doar ca urmare a

intervenției martorei G.M.

Loviturile aplicate au fost de mare

intensitate și au produs leziunile descrise în raportul medico-legal de

necropsie, ce concluzionează în sensul că moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute,

consecința unui traumatism toracic, cu fracturi costale, ruptură de

trahee, emfizem subcutanat, hemopneumotorax bilateral.

Topografia și morfologia

leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin loviri active,

repetate, cu mijloace contondente.

Contrar susținerilor

inculpatului, loviturile aplicate de acesta au produs victimei leziuni majore

care au condus la deces.

Ambele instanțe au făcut

și o corectă încadrare juridică a faptei, astfel că disp. art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen. nu sunt incidente în speță.

Infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune

praeterintenționată; lovirea sau vătămarea corporală

se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă

produsă - moartea victimei este rezultatul culpei.

În speță, așa cum s-a

arătat, inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a

ucide victima, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale și,

deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Inculpatul a aplicat victimei

lovituri de mare intensitate, în zone vitale, cauzându-i leziuni grave ce au

condus la decesul acesteia.

Față de considerentele

expuse, în baza disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de procuror și de

inculpat.

Conform art. 385

16

rap.

la art. 381 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 13 august 2008 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași și de inculpatul T.C. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 29

septembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 13

august 2008, la 29 ianuarie 2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.