ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2010

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 311 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Iași a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul T.C. la pedeapsa închisorii de 10 ani și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive începând cu data de 13 august 2008 la zi.

Prin aceeași sentință a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către Spitalul de Penumoftiziologie Iași și Serviciu de Ambulanță Iași în sumă de 13.822 lei și, respectiv, 501 lei la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R. până la data achitării integrale a debitului. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele: În ziua de vineri, 27 iunie 2008, victima P.G. se deplasa spre locuința sa, trecând prin livada aparținând familiei T.D., loc în care s-a întâlnit cu fiul mai mic al acestuia, T.C. care întorcea lucerna. Inculpatul T.C. i-a reproșat victimei că nu merge pe cărare și îi calcă lucerna și s-a îndreptat spre aceasta pentru a o lovi. De teamă, victima s-a descălțat de cizmele pe care le purta în picioare pentru a putea fugi, dar fiind în vârstă și bolnavă a fost ajunsă din urmă de inculpat care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în urma cărora a căzut la pământ.

În timp ce se afla jos, victima a fost lovită cu picioarele de mai multe ori peste cap și corp, actele de agresiune încetând doar la strigătele martorei G.M. Ulterior, victima s-a deplasat spre locuința sa aflată la o distanță de 600 m de locul agresiunii, unde a fost găsită în stare de inconștiență de martora C.C. care a anunțat pe cumnata și nepotul victimei de stare gravă în care se află aceasta, situație ce a determinat internarea sa medicală în Spitalul de Pneumoftiziologie. Cu toate intervențiile și tratamentele de specialitate aplicate, victima a decedat la data de 26 iulie 2008. Din raportul de necropsie medico-legală din 12 septembrie 2008 rezultă că moartea victimei a fost violentă.

Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui traumatism toracic cu fracturi costale, ruptură de trahee, emfizem subcutanat, hemopneumotorax bilateral complicat în evoluție cu apariția unor diseminări septice de tipul bronhopneumoniei, în fiecare confluente și endocarditei acute. Topografia și morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin loviri active, repetate, cu mijloace contondente.

Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului s-au constatat numeroase semne de violență pe corpul victimei P.G., aceasta prezentând peste 13 echimoze la nivelul brațelor și gambei drepte, șapte coaste rupte, din care două au pătruns în plămâni, trahee distrusă pe o lungime de 4,5 cm și un infiltrat hemoragie la nivelul unei anse intestinale, fapt ce demonstrează că inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri și de o intensitate sporită, în zone vitale ale corpului (gât și torace), acte de violență, care produc, de regulă, rezultate din cele mai grave și chiar decesul victimei, ca în cazul de față.

Intensitatea loviturilor, zonele vitale unde au fost aplicate și gravitatea numeroaselor leziuni produse, în raport și cu vârsta și starea de sănătate precară a victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârșind astfel fapta de omor cu intenție indirectă și nu pe cea de lovituri cauzatoare de moarte, astfel cum a susținut, în mod nefondat, acesta. La caracterizarea formei de vinovăție a inculpatului conduce și împrejurarea că acesta a continuat să lovească victima și după ce aceasta a căzut la pământ, agresiunea încetând nu din inițiativa sa proprie, ci ca urmare a apariției martorei G.M.

care a strigat la inculpat să nu mai lovească victima. Faptul că victima a supraviețuit agresiunii aproape 30 de zile și la decesul său au concurat și alte cauze patologice este irelevant în definirea formei de vinovăție cu care inculpatul a acționat. Totodată, susținerea inculpatului că a lovit victima în condițiile unei puternice tulburări determinate de gestul acesteia de a-l lovi cu o sapă, ceea ce-l îndreptățește la beneficiul scuzei atenuante a provocării (art. 73 lit. b) C. pen.) este neîntemeiată, nefiind susținută de probele testimoniale administrate în cauză. Relațiile conflictuale anterioare dintre inculpat și victimă, reținute ca și circumstanțe generale ale comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar dacă ele sugerează momente de enervare, ca urmare a trecerii victimei prin livada deținută de familia inculpatului, prin alt loc decât cel acceptat în mod tacit.

Această concluzie se impune întrucât condițiile scuzei provocării sunt foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni - concret și clar definite prin lege - întreprinse de victimă. Probele ce trebuie să demonstreze toate aceste condiții trebuie să fie concrete și convingătoare, ceea ce în cauza de față nu există. Împrejurarea că victima ar fi amenințat inculpatul cu o coadă de sapă este confirmată doar de martora G.M. care a asistat doar la o secvență a conflictului de la o distanță de 30 de m, iar la momentul sosirii martorei la locul incidentului, după cum declară aceasta, conflictul era în plină desfășurare, nefiind la debutul său.

Susținerea formulată de martoră este irelevantă, sub aspectul atenuării răspunderii penale a inculpatului, dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., cerând ca actul provocator al victimei să fie anterior ripostei inculpatului, și, nicidecum să nu apară ca un gest de apărare exercitat pe parcursul desfășurării conflictului. Pe de altă parte, declarația martorei G.M. nu mai este susținută de nici o altă probă administrată în cauză, fiind chiar contrazisă de depoziția martorei C.C. care a arătat că victima a lucrat în acea zi la prășit la terenul ei, iar la plecare a lăsat sapa la locuința martorei pentru a continua lucrul a doua zi. De altfel, la locuința victimei, organele de urmărire penală nu au găsit nici o sapă care să ateste folosirea unui asemenea obiect de către victimă.

Totodată, nici la locul conflictului nu s-a găsit vreun obiect din cele descrise de inculpat. Dimpotrivă, cu ocazia cercetării locului faptei, au fost găsite cizmele de cauciuc pe care victima le-a abandonat pentru a scăpa de agresor prin fugă, acestea aflându-se la aproximativ 40 de m de locul în care s-a aflat inculpatul în momentul declanșării conflictului, fapt ce demonstrează că victima nu numai că nu a amenințat inculpatul, ci chiar a încercat să evite contactul fizic cu acesta. De altminteri, victima fiind o persoană în vârstă și cu probleme de sănătate, nu putea exercita asupra inculpatului vreun act provocator de natură a declanșa acestuia o puternică tulburare care să justifice o ripostă deosebit de violentă, ca cea exercitată de inculpat, prin aplicarea succesivă și deosebit de violentă a loviturilor cu pumnii și picioarele.

Locul în care a avut loc exercitarea violențelor asupra victimei nu îndeplinește nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 152 C. pen., acesta fiind situat pe terenul proprietatea familiei inculpatului, iar la conflict participând, în mod secvențial, doar martori G.M. Faptul că pe terenul inculpatului se află o cărare formată în mod natural, pe care acesta a permis anumitor persoane să se deplaseze pentru a nu mai înconjura terenul nu este de natură a schimba natura acestuia și a-l transforma într-un loc public sau accesibil publicului, astfel cum impune în mod imperativ norma penală. Despre natura și situația juridică a terenului pe care a avut loc agresiunea victimei, a oferit suficiente informații martorele G.M.

și C.C. care au arătat că inculpatul a lovit victima în livada ce aparține familiei sale și pe care se află o cărare folosită de câțiva localnici ca urmare a acceptului tacit dat de aceasta. Faptul că familia inculpatului a permis anumitor săteni să folosească un drum de acces, neconvențional, ce trece prin livada proprietatea acesteia nu conferă acestuia caracterul de loc care prin natura și destinația lui este totdeauna accesibil publicului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 152 lit. a) C. pen. Prin Decizia penală nr. 110 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat și de procuror. Instanța de prim control judiciar a reținut că din probele administrate rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului.

Astfel, în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. hotărârea a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul T.C. Critica Parchetului vizează încadrarea juridică a faptei, motivându-se că se impune reținerea agravantei de la art. 175 lit. i) C. pen. Argumentând cererea, se invocă declarația martorei G.M. în care aceasta susține că „oamenii foloseau în mod frecvent drumul ca să scurteze din distanță”, și se concluzionează că acest loc era accesibil publicului, nu doar anumitor persoane, astfel cum a reținut instanța de fond. În apelul său, inculpatul contestă existența legăturii de cauzalitate între loviturile pe care el le-a aplicat victimei și decesul acesteia, având în vedere intervalul de timp între agresiune și deces precum și starea victimei imediat după agresiune.

Inculpatul apelant consideră că victima nu putea supraviețui patru ore fără asistență medicală, după agresiune, față de gravitatea leziunilor menționate în raportul de necropsie. Inculpatul mai invocă și lipsa urmelor biologice de la locul faptei, aspect consemnat în procesul verbal de cercetare la fața locului. În subsidiar, inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Martorii C.C. și C.D. - persoane la care victima a lucrat în acea zi, au văzut momentul când victima a plecat spre casă, în jurul orelor 19,00, fără a avea o sapă asupra sa, astfel cum a susținut inculpatul. Tot martora C.C. a văzut victima imediat după agresiune, cu urme de sânge pe corp și haine, în stare de inconștiență, aspect ce exclude posibilitatea ca aceasta să fi fost lovită și de alte persoane în afara inculpatului.

Martora G.M., singura persoană care a fost prezentă la locul conflictului și care a perceput doar ultimele secvențe din succesiunea loviturilor aplicate de inculpat, a relatat constant că inculpatul este cel care a lovit victima cu picioarele și pumnii. Starea victimei după agresiune este descrisă atât de C.C. cât și de martorul S.C., asistent medical la Serviciul de Ambulanță. Acesta a precizat că în momentul în care a ajuns la domiciliul victimei, acesta prezenta tumefacții și leziuni la nivelul feței și toracelui iar faciesul prezenta sângerări stopate, aspecte ce pledau pentru producerea acestora prin lovire.

Raportul de necropsie medico legală din 12 septembrie 2008 a constatat că moartea victimei a fost violentă, cauzată de insuficiență cardio-respiratorie acută, consecința unui traumatism toracic cu fracturi costale, ruptură de trahee, emfizem subcutanat, hemopneumotorax bilateral, complicat în evoluție, cu apariția unor diseminări septice, a endocarditei acute. Corpul victimei prezenta numeroase semne de violență: 13 echimoze la nivelul brațelor și a gambei drepte, 7 coaste rupte din care două au pătruns în plămâni, traheea distrusă, infiltrat hemoragie la nivelul unei anse intestinale. Leziunile de pe corpul victimei P.G. demonstrează fără echivoc că loviturile au fost aplicate de inculpat în zone vitale ale corpului (gât, torace, abdomen) și au avut o deosebită intensitate; practic inculpatul i-a zdrobit gâtul și toracele victimei.

Într-adevăr, victima era în vârstă de 66 ani și este posibil să fi avut o sănătate precară, aspecte ce conduc logic la concluzia că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții acesteia, putea și trebuia să prevadă că aplicându-i multiple lovituri atât de puternice în zone vitale ale corpului, într-un interval de timp relativ mare - chiar după momentul când aceasta a căzut - era posibil să o ucidă. La stabilirea vinovăției cu care inculpatul a acționat este irelevant că decesul victimei a survenit mai târziu, intervenind și alte cauze patologice în perioada de după agresiune. Este cert însă - față de toate probele administrate - că între loviturile aplicate de inculpat și moartea victimei există legătură de cauzalitate.

În mod judicios a fost înlăturată și apărarea inculpatului vizând incidența disp. art. 73 lit. b) C. pen. C.C. a relatat că victima care a lucrat la prășit în acea zi a lăsat sapa la locuința acestei martore, pentru a continua lucrul a doua zi. Acasă la victimă nu a fost găsit nici o sapă care să ateste că ar fi folosit asemenea obiect împotriva inculpatului pentru a-l amenința, așa cum acesta a susținut, încercând să acrediteze versiunea provocării. Cu ocazia cercetării la fața locului s-au găsit și cizmele de cauciuc pe care victima le-a abandonat, pentru a fugi, încercând să scape de furia inculpatului. Locul în care s-a consumat agresiunea este situat pe terenul inculpatului, iar faptul că, pe cărarea care se formase în mod natural, inculpatul a permis deplasarea unor persoane, pentru a scurta distanțele, nu schimbă natura acestuia și nu îl transformă în loc public în accepția disp.

art. 152 C. pen. Acea cărare nu întrunește nici una din cerințele prev. de art. 152 C. pen., astfel cum susține Parchetul, care își fundamentează argumentarea doar pe datele oferite de declarațiile martorei G.M. Prezintă interes - sub aspectul analizei - cerințele prevăzute de art. 152 lit. a), b), c), lit. d) și e), necomportând nici un fel de discuție lit. d) și e). În acest context, nu s-a dovedit că acea cărare prin natura sau destinația sa „era totdeauna accesibilă publicului", cât timp doar unele persoane aveau acces. Nu s-a probat nici faptul că inculpatul a avut intenția ca fapta să fie auzită și rezultatul să se fi produs față de două sau mai multe persoane. Singura martoră care a văzut o parte din desfășurarea conflictului a fost G.M.

Concluzionând și sub acest aspect, Curtea a considerat că, încadrarea juridică reținută de instanța de fond este cea legală. Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. nu este decât o formă de agravantă a infracțiunilor prev. de art. 180-182 C. pen. Deosebirea constă în faptul că în cazul obiectului juridic special al infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., este vorba de relațiile sociale care ocrotesc viața persoanei împotriva faptelor de lovire sau vătămare susceptibile să aducă atingere acestei valori sociale. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată. Urmarea - moartea victimei - se atribuie făptuitorului pe baza culpei dovedite și nu pe baza prezumției de culpă.

Din probele dosarului rezultă cu certitudine că inculpatul a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziția subiectivă caracteristică intenției și chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, el putea și trebuia să prevadă, în condițiile în care s-a dovedit că a acționat. Numărul și intensitatea loviturilor, zonele vitale ale corpului în care acestea au fost aplicate, faptul că acțiunea inculpatului a continuat și după ce victima a căzut, vârsta și starea de sănătate a acesteia, toate acestea sunt argumente ce configurează poziția subiectivă a inculpatului și susțin încadrarea juridică reținută de instanța de fond, lipsind de consecință critica, vizând acest aspect. Împotriva Deciziei penale nr. 110 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Iași, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul T.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași critică hotărârea sub două aspecte: 1. Omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra primului motiv de nelegalitate invocat în apelul procurorul și anume schimbarea încadrării juridice dispusă de tribunal fără a fi pusă în discuția părților, motiv pentru care se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. 2. În mod greșit s-a apreciat că locul săvârșirii faptei nu este loc public, acesta fiind folosit efectiv de localnici, aspect pentru care solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare. Inculpatul T.C. a solicitat în principal achitarea sa întrucât nu există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate și cauza decesului, victima decedând la un interval de 30 de zile de la data conflictului.

În subsidiar, inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în raport de această nouă încadrare aplicarea unei pedepse cu reținerea de circumstanțe atenuante. În drept, s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 9, 17 și 18 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Referitor la recursul declarat de procuror, Înalta Curte constată că disp. art. 385 9 pct. 9 și 17 C. proc. pen. nu sunt incidente în speță. Astfel, prin decizia recurată, instanța de apel s-a pronunțat motivat asupra încadrării juridice a faptei, arătându-se aspectele în raport de care nu sunt incidente disp.

art. 174 lit. i) C. pen. Împrejurarea că instanța nu a făcut referire în mod expres în considerentele deciziei la schimbarea încadrării juridice a faptei fără ca aceasta să fie pusă în discuția părților nu atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că, deși disp. art. 334 C. proc. pen., nu au fost respectate, s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune mai ușoară, iar inculpatului nu i s-a adus nici o vătămare în drepturile sale procesuale. Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată. Potrivit art. 175 lit. i) C. pen. constituie infracțiunea de omor calificat omorul săvârșit în public. În speță, în raport cu disp. art. 152 C. pen., nu se poate reține că infracțiunea de omor a fost comisă în public.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea pe un teren ce aparține familiei sale, iar împrejurarea că pe acest teren se află o cărare folosită de unii localnici cu acceptul inculpatului nu îl transformă într-un teren public sau accesibil publicului în accepțiunea art. 152 C. pen. De asemenea, inculpatul nu a avut intenția ca fapta sa să fie auzită sau văzută și acest rezultat să se fi produs față de două sau mai multe persoane. Recursul declarat de inculpat este, de asemenea, nefondat. Probele administrate în cauză demonstrează fără dubiu că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, reținându-se că acesta a comis fapta cu intenție indirectă, respectiv că a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Inculpatul a lovit victima - o persoană în vârstă și cu probleme de sănătate - în mod repetat cu pumnii și picioarele, inclusiv când aceasta era căzută la pământ, agresiunea încetând doar ca urmare a intervenției martorei G.M. Loviturile aplicate au fost de mare intensitate și au produs leziunile descrise în raportul medico-legal de necropsie, ce concluzionează în sensul că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui traumatism toracic, cu fracturi costale, ruptură de trahee, emfizem subcutanat, hemopneumotorax bilateral. Topografia și morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin loviri active, repetate, cu mijloace contondente.

Contrar susținerilor inculpatului, loviturile aplicate de acesta au produs victimei leziuni majore care au condus la deces. Ambele instanțe au făcut și o corectă încadrare juridică a faptei, astfel că disp. art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. nu sunt incidente în speță. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată; lovirea sau vătămarea corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei este rezultatul culpei. În speță, așa cum s-a arătat, inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide victima, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Inculpatul a aplicat victimei lovituri de mare intensitate, în zone vitale, cauzându-i leziuni grave ce au condus la decesul acesteia. Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de procuror și de inculpat. Conform art. 385 16 rap. la art. 381 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 13 august 2008 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpatul T.C. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 13 august 2008, la 29 ianuarie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.