ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2010

Deliberând asupra recursului civil de față , constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Botoșani, reclamanta R.N.P.R. , prin D.S. Botoșani a chemat în judecată pe pârâtul P.I. și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 561.003 Iei daune, reprezentând prejudiciul cauzat prin incendierea unei plantații de salcâmi aparținând fondului forestier național, din administrarea O.S. Trușești. În motivele de fapt ale cererii, reclamanta a arătat că în ziua de 28 ianuarie 2007 a izbucnit un incendiu ce a cuprins plantația de salcâmi situată în apropierea satului Brăteni, pe care a distrus-o în proporție de 72-83 %, prejudiciul adus astfel fiind evaluat conform art. 2 alin. (3) și art. 4 din anexa nr. 2 a O.U.G.

nr. 85/2006, respectiv art. 1 din Ordinul nr. 415 din 13 iunie 2006, la suma 561.059 lei. Că, din rezoluția emisă la data de 23 martie 2007 în dosarul nr. 166/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, rezultă că pârâtul este persoana vinovată de provocarea incendiului, încât acesta trebuie să răspundă, pentru acoperirea prejudiciului cauzat. Reclamanta a menționat că a mai chemat în judecată pe pârât, la data de 22 octombrie 2007 cu privire la săvârșirea aceleiași fapte, dar că a solicitat atunci, din eroare obligarea acestuia la plata sumei de numai 56,10 lei din totalul de 561.059 lei al prejudiciului, obținând sentința civilă nr. 51 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei Săveni, favorabilă în limita sumei cerute.

În drept, au fost invocate prevederile art. 998 și art. 999 C. civ. Prin sentința civilă nr. 352 din 12 martie 2009 a Tribunalului Botoșani fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță din oficiu și în consecință, a fost respinsă acțiunea promovată. În considerentele hotărârii s-a reținut că sentința civilă nr. 51/2008 a Judecătoriei Săveni, în raport de care s-a invocat excepția, a rămas irevocabilă prin nerecurare, intrând în puterea lucrului judecat. S-a avut în vedere existența triplei identități de părți, obiect și cauză prevăzută de art. 1201 C. civ. apreciindu-se că nu poate fi repusă în discuție întinderea prejudiciului cât timp acesta a fost cuantificat deja în judecata precedentă și nu se invocă acoperirea unui prejudiciu survenit ulterior judecății respective.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului s-a susținut că prin precedenta cerere de chemare judecată unitatea reclamantă a solicitat din eroare obligarea pârâtului la plata doar a sumei de 56,10 lei însă, nefiind încheiat termenul de prescripție a dreptului la acțiune, apreciază că este îndreptățită să solicite diferența de prejudiciu rămasă neacoperită. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 93 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava. În considerentele deciziei s-a reținut că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă, având în vedere că se regăsesc în cauză condițiile reglementate de art. 1201 C. civ., referitoare la identitatea de părți, obiect și cauză, pentru a funcționa autoritatea de lucru judecat.

Astfel, referitor la identitatea de părți și cauză nu există elemente de divergență. În privința obiectului cererii de chemare în judecată, trebuie avut în vedere că acesta, înțeles ca beneficiu urmărit de parte, nu se rezumă la obiectul material al pretenției, ci include și dreptul subiectiv vizând acel obiect material. Or, condiția identității de obiect la care se referă art. 1201 C. civ., presupune, în cazul aplicabil speței, ca la baza ambelor prestații pretinse să se afle același drept. De aceea, în mod corect a reținut tribunalul că obiectul cererii este reprezentat de aceeași pretenție care a făcut anterior obiectul analizei instanței, cu privire la aceleași părți, iar cauza noii acțiuni a reclamantei este tot angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, pe temeiul art. 998 – 999 C. civ., fiind lipsit de relevanță faptul că termenul de prescripție a dreptului la acțiune nu s-a încheiat.

Cum în prezenta pricină nu s-a solicitat acoperirea unui prejudiciu survenit ulterior primei judecăți, s-a concluzionat că, în mod corect prima instanță a reținut excepția autorității de lucru judecat, nefiind posibilă o repunere în discuție a întinderii prejudiciului deja analizat în litigiul anterior. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, care a invocat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța a făcut o greșită aplicare a instituției reglementate de art. 1201 C. civ.

Astfel, s-a arătat că deși printr-o hotărâre judecătorească anterioară (sentința civilă nr. 51 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei Săveni) a fost admisă acțiunea reclamantei și obligat pârâtul la plata sumei de 56,10 lei reprezentând prejudiciu produs ca urmare a incendierii plantației de salcâmi, prezenta acțiune are ca obiect obligarea pârâtului la plata diferenței de prejudiciu, în cuantum de 561.002,9 lei, pentru acoperirea integrală a pagubei de 561.059 lei. Această întindere a prejudiciului reiese și din fișa de calcul întocmită de O.S. Trușești, fiind reținut ca atare și de organul de urmărire penală. Rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile privind tripla identitate de cauză, obiect și părți, întrucât obiectul celor două acțiuni este diferit cu privire la cuantumul sumei pretinse.

Intimatul nu a depus întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: Promovând o a doua cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, reclamanta a pretins o acoperire integrală a prejudiciului cauzat de acesta prin fapta ilicită constând în incendierea unei plantații de salcâmi. Aceasta, în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 2550 din 22 octombrie 2007 a Judecătoriei Săveni, a fost admisă acțiunea anterioară a reclamantei și obligat pârâtul la plata sumei de 56,10 lei reprezentând prejudiciu pretins cauzat prin săvârșirea aceleiași fapte ilicite.

Rezultă că reclamanta a supus deja judecății și verificării jurisdicționale, atingerea adusă patrimoniului său prin săvârșirea faptei ilicite de către pârât. Împrejurarea că într-un nou demers judiciar este indicată o altă întindere a prejudiciului – fără ca elemente ulterioare hotărârii irevocabile existente să fi intervenit – nu se constituie într-un obiect nou al acțiunii, distinct de cel supus deja evaluării jurisdicționale. Pretenția constând în acoperirea prejudiciului cauzat în mod ilicit (cu dreptul subiectiv corelativ nesocotit) a fost deja dedusă judecății și a primit o dezlegare jurisdicțională, ea nemaiputând fi adusă ulterior în fața instanței, sub motiv că întinderea pagubei ar fi alta.

Este vorba în ambele pricini, cum corect au reținut instanțele fondului, de valorificarea aceluiași drept subiectiv, având același temei. Faptul că se indică un alt cuantum al pretenției nu este de natură să conducă la concluzia unui alt obiect pentru că în realitate, ceea ce se urmărește nu este decât punerea în valoare a unor mijloace de probă. În acest sens, reclamanta a susținut că valoarea prejudiciului, așa cum a fost indicată prin a doua acțiune rezultă din fișa de calcul întocmită de O.S. Trușești și reținută de organul de urmărire penală. Or, faptul că nu s-a prevalat de acest mijloc de probă cu ocazia primei judecăți (mijloc de probă existent de altfel, așa cum recurenta însăși arată, chiar în dosarul de urmărire penală) și că a pretins o altă întindere a prejudiciului, nu deschidere reclamantei calea unei noi acțiuni.

Având în vedere funcția și finalitatea autorității de lucru judecat (aceea de a asigura stabilitatea și siguranța circuitului civil), posibilitatea promovării unei a doua acțiuni nu este permisă nici măcar atunci când mijloace de probă relevante ar fi descoperite ulterior unei judecăți irevocabile, situație pentru care sunt reglementate alte remedii procesuale (revizuirea, în condițiile stricte ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.). Altminteri, ar însemna ca judecățile să nu aibă finalitate, dacă s-ar recunoaște părților posibilitatea de a obține redeschiderea proceselor pe aspecte deja tranșate, pe motiv că dispun de alte mijloace de probă pentru a dovedi temeinicia pretențiilor. Or, la fundamentul autorității de lucru judecat se află imutabilitatea jurisdicțională, care înseamnă că ceea ce a fost deja tranșat de către instanță nu mai poate face obiectul reevaluării sau contestării ulterioare în instanță.

Este ceea ce în speță urmărește reclamanta prin promovarea celei de-a doua acțiuni în cadrul căreia pretinde să se reevalueze prejudiciul stabilit de prima instanță întrucât nu ar acoperi în întregime paguba cauzată. Un asemenea demers nou ar fi fost permis reclamantei numai în situația în care ulterior primei judecăți ar fi apărut împrejurări noi – care s-ar fi constituit, de altfel, într-o cauză juridică distinctă, de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat – apte să modifice elementele esențiale avute în vedere de instanță. Pentru asemenea ipoteze – în care consecințele faptei ilicite se extind și se amplifică în timp – se admite într-adevăr, posibilitatea reevaluării prejudiciului, fiind vorba de existența unor cauze juridice distincte și deci, de lipsa de incidență a autorității de lucru judecat.

În speță însă, astfel cum s-a arătat, nu se invocă o asemenea cauză juridică nouă, iar în privința identității obiectului ea este în afara disputei juridice, întrucât se tinde la valorificarea aceluiași drept subiectiv, indicându-i-se doar o altă întindere, ca urmare a exhibării unui mijloc de probă nerelevat cu ocazia primei judecăți. Pentru toate aceste considerente, rezultă că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ., atunci când au constatat că funcționează în cauză excepția autorității de lucru judecat și au sancționat ca atare cel de-al doilea demers judiciar al reclamantei. În consecință, nefiind justificate criticile de nelegalitate, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.N.P.R. - D.S. Botoșani împotriva deciziei nr. 93 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.