ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2010

Deliberând asupra recursului civil

de față

,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Botoșani,

reclamanta

R.N.P.R.

, prin D.S.

Botoșani a chemat în judecată pe pârâtul P.I. și a solicitat obligarea acestuia

la plata sumei de 561.003 Iei daune, reprezentând prejudiciul cauzat prin

incendierea unei plantații

de

salcâmi aparținând fondului forestier național, din

administrarea O.S.

Trușești.

În motivele de fapt ale cererii, reclamanta a

arătat că în ziua de 28 ianuarie 2007 a izbucnit un

incendiu ce a

cuprins plantația de salcâmi

situată în apropierea satului

Brăteni, pe care a

distrus-o în proporție de 72-83

%, prejudiciul adus astfel fiind evaluat conform

art. 2 alin. (3) și art. 4 din anexa

nr. 2 a O.U.G.

nr.

85/2006, respectiv art. 1

din Ordinul nr. 415 din 13 iunie 2006, la suma 561.059 lei.

Că, din rezoluția emisă la data de 23 martie 2007 în

dosarul

nr. 166/P/2007 de

către Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni,

rezultă că

pârâtul

este persoana

vinovată de

provocarea incendiului, încât acesta

trebuie să răspundă, pentru

acoperirea prejudiciului

cauzat.

Reclamanta

a menționat că a mai chemat în judecată pe pârât, la data de 22 octombrie 2007

cu privire la săvârșirea aceleiași fapte, dar că a solicitat atunci, din eroare

obligarea acestuia la plata sumei de numai 56,10 lei din totalul de 561.059 lei

al prejudiciului, obținând sentința civilă nr. 51 din 24 ianuarie 2008 a

Judecătoriei Săveni,

favorabilă în limita sumei cerute.

În

drept, au fost invocate prevederile art. 998 și art. 999 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 352 din 12 martie 2009 a Tribunalului Botoșani

fost admisă excepția

autorității de lucru judecat invocată de instanță din oficiu și în consecință,

a fost respinsă acțiunea promovată.

În considerentele hotărârii s-a reținut că sentința civilă nr. 51/2008 a

Judecătoriei Săveni, în raport de care s-a invocat excepția, a rămas

irevocabilă prin nerecurare, intrând în puterea lucrului judecat. S-a avut în

vedere existența triplei identități de părți, obiect și cauză prevăzută de art.

1201 C. civ. apreciindu-se că nu poate fi repusă în discuție întinderea

prejudiciului cât timp acesta a fost cuantificat deja în judecata precedentă și

nu se invocă acoperirea unui prejudiciu survenit ulterior judecății respective.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

apelului s-a susținut că prin precedenta cerere de chemare judecată unitatea

reclamantă a solicitat din eroare obligarea pârâtului la plata doar a sumei de

56,10 lei însă, nefiind încheiat termenul de prescripție a dreptului la

acțiune, apreciază că este îndreptățită să solicite diferența de prejudiciu

rămasă neacoperită.

Apelul a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 93 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel

Suceava.

În

considerentele deciziei s-a reținut că sunt nefondate criticile formulate de

reclamantă, având în vedere că se regăsesc în cauză condițiile reglementate de

art. 1201 C. civ., referitoare la identitatea de părți, obiect și cauză, pentru

a funcționa autoritatea de lucru judecat.

Astfel,

referitor la identitatea de părți și cauză nu există elemente de divergență.

În privința

obiectului cererii de chemare în judecată, trebuie avut în vedere că acesta,

înțeles ca beneficiu urmărit de parte, nu se rezumă la obiectul material al

pretenției, ci include și dreptul subiectiv vizând acel obiect material.

Or, condiția

identității de obiect la care se referă art. 1201 C. civ., presupune, în cazul

aplicabil speței, ca la baza ambelor prestații pretinse să se afle același

drept.

De aceea, în

mod corect a reținut tribunalul că obiectul cererii este reprezentat de aceeași

pretenție care a făcut anterior obiectul analizei instanței, cu privire la

aceleași părți, iar cauza noii acțiuni a reclamantei este tot angajarea

răspunderii civile delictuale a pârâtului, pe temeiul art. 998 – 999 C. civ.,

fiind lipsit de relevanță faptul că termenul de prescripție a dreptului la

acțiune nu s-a încheiat.

Cum în prezenta

pricină nu s-a solicitat acoperirea unui prejudiciu survenit ulterior primei

judecăți, s-a concluzionat că, în mod corect prima instanță a reținut excepția

autorității de lucru judecat, nefiind posibilă o repunere în discuție a

întinderii prejudiciului deja analizat în litigiul anterior.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, care a invocat motivul de

nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța a

făcut o greșită aplicare a instituției reglementate de art. 1201 C. civ.

Astfel, s-a

arătat că deși printr-o hotărâre judecătorească anterioară (sentința civilă nr.

51 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei Săveni) a fost admisă acțiunea

reclamantei și obligat pârâtul la plata sumei de 56,10 lei reprezentând

prejudiciu produs ca urmare a incendierii plantației de salcâmi, prezenta

acțiune are ca obiect obligarea pârâtului la plata diferenței de prejudiciu, în

cuantum de 561.002,9 lei, pentru acoperirea integrală a pagubei de 561.059 lei.

Această

întindere a prejudiciului reiese și din fișa de calcul întocmită de O.S.

Trușești, fiind reținut ca atare și de organul de urmărire penală.

Rezultă că nu

sunt îndeplinite condițiile privind tripla identitate de cauză, obiect și

părți, întrucât obiectul celor două acțiuni este diferit cu privire la

cuantumul sumei pretinse.

Intimatul nu a

depus întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând

criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora,

potrivit următoarelor considerente:

Promovând o a

doua cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, reclamanta a

pretins o acoperire integrală a prejudiciului cauzat de acesta prin fapta

ilicită constând în incendierea unei plantații de salcâmi.

Aceasta, în

condițiile în care, prin sentința civilă nr. 2550 din 22 octombrie 2007 a Judecătoriei

Săveni, a fost admisă acțiunea anterioară a reclamantei și obligat pârâtul la

plata sumei de 56,10 lei reprezentând prejudiciu pretins cauzat prin săvârșirea

aceleiași fapte ilicite. Rezultă că reclamanta a supus deja judecății și

verificării jurisdicționale, atingerea adusă patrimoniului său prin săvârșirea

faptei ilicite de către pârât.

Împrejurarea că

într-un nou demers judiciar este indicată o altă întindere a prejudiciului –

fără ca elemente ulterioare hotărârii irevocabile existente să fi intervenit –

nu se constituie într-un obiect nou al acțiunii, distinct de cel supus deja

evaluării jurisdicționale.

Pretenția

constând în acoperirea prejudiciului cauzat în mod ilicit (cu dreptul subiectiv

corelativ nesocotit) a fost deja dedusă judecății și a primit o dezlegare

jurisdicțională, ea nemaiputând fi adusă ulterior în fața instanței, sub motiv

că întinderea pagubei ar fi alta.

Este vorba în

ambele pricini, cum corect au reținut instanțele fondului, de valorificarea

aceluiași drept subiectiv, având același temei.

Faptul că se

indică un alt cuantum al pretenției nu este de natură să conducă la concluzia

unui alt obiect pentru că în realitate, ceea ce se urmărește nu este decât

punerea în valoare a unor mijloace de probă.

În acest sens,

reclamanta a susținut că valoarea prejudiciului, așa cum a fost indicată prin a

doua acțiune rezultă din fișa de calcul întocmită de O.S. Trușești și reținută

de organul de urmărire penală.

Or, faptul că

nu s-a prevalat de acest mijloc de probă cu ocazia primei judecăți (mijloc de

probă existent de altfel, așa cum recurenta însăși arată, chiar în dosarul de

urmărire penală) și că a pretins o altă întindere a prejudiciului, nu

deschidere reclamantei calea unei noi acțiuni.

Având în vedere

funcția și finalitatea autorității de lucru judecat (aceea de a asigura

stabilitatea și siguranța circuitului civil), posibilitatea promovării unei a

doua acțiuni nu este permisă nici măcar atunci când mijloace de probă relevante

ar fi descoperite ulterior unei judecăți irevocabile, situație pentru care sunt

reglementate alte remedii procesuale (revizuirea, în condițiile stricte ale

art. 322 pct. 5 C. proc. civ.).

Altminteri, ar

însemna ca judecățile să nu aibă finalitate, dacă s-ar recunoaște părților

posibilitatea de a obține redeschiderea proceselor pe aspecte deja tranșate, pe

motiv că dispun de alte mijloace de probă pentru a dovedi temeinicia

pretențiilor.

Or, la

fundamentul autorității de lucru judecat se află imutabilitatea

jurisdicțională, care înseamnă că ceea ce a fost deja tranșat de către instanță

nu mai poate face obiectul reevaluării sau contestării ulterioare în instanță.

Este ceea ce în

speță urmărește reclamanta prin promovarea celei de-a doua acțiuni în cadrul

căreia pretinde să se reevalueze prejudiciul stabilit de prima instanță

întrucât nu ar acoperi în întregime paguba cauzată.

Un asemenea

demers nou ar fi fost permis reclamantei numai în situația în care ulterior

primei judecăți ar fi apărut împrejurări noi – care s-ar fi constituit, de

altfel, într-o cauză juridică distinctă, de natură să înlăture autoritatea de

lucru judecat – apte să modifice elementele esențiale avute în vedere de

instanță.

Pentru asemenea

ipoteze – în care consecințele faptei ilicite se extind și se amplifică în timp

– se admite într-adevăr, posibilitatea reevaluării prejudiciului, fiind vorba

de existența unor cauze juridice distincte și deci, de lipsa de incidență a

autorității de lucru judecat.

În speță însă,

astfel cum s-a arătat, nu se invocă o asemenea cauză juridică nouă, iar în

privința identității obiectului ea este în afara disputei juridice, întrucât se

tinde la valorificarea aceluiași drept subiectiv, indicându-i-se doar o altă

întindere, ca urmare a exhibării unui mijloc de probă nerelevat cu ocazia

primei judecăți.

Pentru toate

aceste considerente, rezultă că instanțele au făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ., atunci

când au constatat că funcționează în cauză excepția autorității de lucru

judecat și au sancționat ca atare cel de-al doilea demers judiciar al

reclamantei.

În consecință,

nefiind justificate criticile de nelegalitate, recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta R.N.P.R.

- D.S. Botoșani împotriva deciziei nr. 93 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie

2010.