ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3669/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3669/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 4105 din 10 decembrie 2007 a admis cererea reclamantei SC A.R.A. SA Sucursala Brașov și a obligat pârâții C.G. și C.S. la plata sumei de 100.000 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate conform contractelor de asigurare, a sumei de 7.731,50 lei dobândă legală pe perioada 10 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2005 și în continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că la data de 9 noiembrie 2005 la imobilul pârâților a izbucnit un incendiu care s-a extins și la casele asigurate, asigurătorul achitând asiguraților suma de 100.000 lei conform dosarelor de daune.
Procesul verbal de intervenție din 9 noiembrie 2005 și expertiza de specialitate au arătat că sursa probabilă de aprindere a fost un scurt circuit electric, astfel că au fost excluse orice cauze exoneratoare de răspundere. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin Decizia nr. 40/Ap din 10 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți împotriva hotărârii instanței de fond. În motivarea hotărârii se arată că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 și prevederile art. 1000 alin. (1) C. civ.
privind acțiunea în regres a reclamantei, că în cauză s-a dovedit atât prejudiciul produs asiguraților, cât și legătura de cauzalitate dintre „fapta lucrului” și „prejudiciu”, că forța majoră invocată în cauză nu a fost dovedită, că potrivit expertizei incendiul a fost declanșat de o sursă ce are legătură cu imobilul pârâților, fiind excluse surse de aprindere naturale și că împrejurarea legată de nerespectarea distanței de separație și de siguranță între imobile nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât nu implică fapta victimelor care la data edificării construcțiilor nu erau ținute de respectarea unor distanțe legale. S-a mai reținut că elementele exterioare ce au contribuit la cauzarea prejudiciului (vântul puternic și lipsa rețelei de apă) nu sunt de natură să înlăture răspunderea pârâților și nici să diminueze despăgubirile.
Împotriva menționatei decizii pârâții C.G. și C.S. au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea hotărârilor și respingerea acțiunii reclamantei.
În criticile formulate recurenții pârâți susțin în esență următoarele: - greșit au reținut instanțele aplicabilitatea dispozițiilor legale prevăzute de art. 22 din Legea nr. 136/1995 și art. 1000 alin. (1) C. civ., privind dreptul de regres al asigurătorului, în sensul că acesta se poate subroga în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, în lipsa oricărei culpe; - că ambele instanțe au adăugat la lege, că în cauză dreptul de subrogație al asiguratorului pentru despăgubirea plătită nu se încadrează în nici unul din cele patru cazuri de subrogație legală prevăzute de art. 1108 C. civ., că soluția pronunțată în cauză creează un precedent periculos (în cazul poliței de incendiu), unde asigurătorul are certitudinea că își va recupera de la terți sumele avansate cu titlu de indemnizație de despăgubire acordată asiguratului său, înlăturându-se astfel elementul aleatoriu specific contractelor de asigurare; - nerespectarea normativelor de specialitate privind distanța de separație (10 m) și de siguranță la foc (15 m) între construcțiile cu grad V de rezistență la foc, în vigoare la data încheierii poliței.
Aceste critici înțeleg recurenții să le completeze și cu apărările lor făcute în apel. Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat. Recursul pârâților este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 61/2005 „în limitele indemnizației plătite asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”, temei juridic pe care reclamanta, intimata de față, și-a fondat acțiunea promovată contra recurenților. Deși instanța de apel a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale speciale coroborându-le și cu dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ.
privind răspunderea pentru fapta lucrului, interpretarea acestor norme legale, raportate la situația în speță, a fost greșită. Răspunderea terțului vinovat de producerea pagubei acoperite de asigurator față de asigurat este apreciată în raport de delictul comis de el sau de lucrurile aflate în paza sa, în acest caz răspunderea acestuia fiind apreciată prin prisma dispozițiilor civile cuprinse în dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ. Pentru angajarea răspunderii pentru fapta lucrului trebuie ca victima prejudiciului să facă dovada prejudiciului, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și a elementului subiectiv, fie el chiar și sub forma culpei. În speță, prejudiciul ce se solicită reclamanților a fi acoperit, ca efect al subrogației asiguratorului în drepturile asiguratului, este rezultatul incendiului produs la 9 noiembrie 2005 în satul Peștera, com.
Moeciu, județul Brașov, sursa probabilă de aprindere provenind de la instalația electrică din șura reclamanților (a se vedea în acest sens procesul-verbal de intervenție aflat la fila 11 dosar fond). Acest prejudiciu, creat prin extinderea focului și la casele de vacanță ale asiguraților Rudescu Rodica și Voronca Julieta, a fost favorizat și extins ca suprafață și din cauza vântului ce a avut 18 km/h intensitate dar și din cauza distanței mici dintre clădiri, precum și de lipsa sursei de apă în zonă. Afectarea imobilelor asiguraților ține de extinderea zonei incendiului, produsă și favorizată de intensitatea și direcția vântului, evenimente imprevizibile și mai presus de voința recurenților.
Expertiza efectuată în cauză (filele 100-130 dosar fond) reține că în absența vântului suprafața incendiului ar fi fost cu 144% mai mică. Așadar, extinderea incendiului la imobilele asiguraților s-a produs datorită unui eveniment absolut imprevizibil și imposibil de înlăturat de către recurenți, vântul, ceea ce constituie - în opinia Curții - un caz de forță majoră, ce exonerează de răspundere pe reclamanți în acoperirea pagubelor create acestora. În consecință, făcând o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1000 alin. (1) C. civ. la situația din speță, ce rezultă din probele administrate, Curtea apreciază că soluția din apel este greșită motiv pentru care va admite recursul, va modifica decizia din apel în sensul admiterii apelului acelorași părți și schimbării în tot a sentinței de fond, acțiunea reclamantei urmând a fi respinsă ca nefondată.
Celelalte critici ale recurenților privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 998-999 C. civ. și nu cele ale art. 1000 alin. (1) C. civ. precum și cele privind înlăturarea unor apărări ale lor privind distanța minimă dintre clădiri urmează a fi respinse avându-se în vedere considerentele expuse precum și faptul că ultimele critici nu mai pot fi invocate după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. intimata reclamantă urmează a fi obligată la plata sumei de 7.103,70 lei cheltuieli de judecată către recurenți pentru toate fazele procesuale, suma reprezentând taxe de timbru, onorarii avocat și onorariu expert, conform dovezilor din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții C.G. și C.S. împotriva Deciziei nr. 40/Ap din 10 aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul acelorași părți împotriva sentinței civile nr. 4105 din 10 decembrie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei SC A.R.A. SA Sucursala Brașov. Obligă intimata SC A.R.A. SA Sucursala Brașov la plata sumei de 7.103,70 lei cheltuieli de judecată către pârâții C.G. și C.S. pentru toate fazele procesuale. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.