ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3669/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3669/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Brașov, secția comercială și de
contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 4105 din 10 decembrie 2007 a
admis cererea reclamantei SC A.R.A. SA Sucursala Brașov și a obligat pârâții C.G.
și C.S. la plata sumei de 100.000 lei reprezentând contravaloarea
despăgubirilor achitate conform contractelor de asigurare, a sumei de 7.731,50
lei dobândă legală pe perioada 10 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2005 și în
continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că la data de 9 noiembrie
2005 la imobilul pârâților a izbucnit un incendiu care s-a extins și la casele
asigurate, asigurătorul achitând asiguraților suma de 100.000 lei conform
dosarelor de daune.
Procesul verbal de
intervenție din 9 noiembrie 2005 și expertiza de specialitate au arătat că
sursa probabilă de aprindere a fost un scurt circuit electric, astfel că au
fost excluse orice cauze exoneratoare de răspundere.
Curtea de Apel
Brașov, secția comercială, prin Decizia nr. 40/Ap din 10 aprilie 2008 a respins
ca nefondat apelul declarat de pârâți împotriva hotărârii instanței de fond.
În motivarea
hotărârii se arată că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță sunt
aplicabile dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 și prevederile art. 1000
alin. (1) C. civ. privind acțiunea în regres a reclamantei, că în cauză s-a
dovedit atât prejudiciul produs asiguraților, cât și legătura de cauzalitate
dintre „fapta lucrului” și „prejudiciu”, că forța majoră invocată în cauză nu a
fost dovedită, că potrivit expertizei incendiul a fost declanșat de o sursă ce
are legătură cu imobilul pârâților, fiind excluse surse de aprindere naturale
și că împrejurarea legată de nerespectarea distanței de separație și de
siguranță între imobile nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere,
întrucât nu implică fapta victimelor care la data edificării construcțiilor nu
erau ținute de respectarea unor distanțe legale.
S-a mai reținut că
elementele exterioare ce au contribuit la cauzarea prejudiciului (vântul
puternic și lipsa rețelei de apă) nu sunt de natură să înlăture răspunderea
pârâților și nici să diminueze despăgubirile.
Împotriva menționatei
decizii pârâții C.G. și C.S. au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 și
9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie
admiterea recursului, modificarea hotărârilor și respingerea acțiunii
reclamantei.
În criticile
formulate recurenții pârâți susțin în esență următoarele:
- greșit au reținut
instanțele aplicabilitatea dispozițiilor legale prevăzute de art. 22 din Legea nr.
136/1995 și art. 1000 alin. (1) C. civ., privind dreptul de regres al
asigurătorului, în sensul că acesta se poate subroga în toate drepturile
asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, în lipsa oricărei
culpe;
- că ambele instanțe
au adăugat la lege, că în cauză dreptul de subrogație al asiguratorului pentru
despăgubirea plătită nu se încadrează în nici unul din cele patru cazuri de
subrogație legală prevăzute de art. 1108 C. civ., că soluția pronunțată în
cauză creează un precedent periculos (în cazul poliței de incendiu), unde
asigurătorul are certitudinea că își va recupera de la terți sumele avansate cu
titlu de indemnizație de despăgubire acordată asiguratului său, înlăturându-se
astfel elementul aleatoriu specific contractelor de asigurare;
- nerespectarea
normativelor de specialitate privind distanța de separație (10 m) și de
siguranță la foc (15 m) între construcțiile cu grad V de rezistență la foc, în
vigoare la data încheierii poliței.
Aceste critici
înțeleg recurenții să le completeze și cu apărările lor făcute în apel.
Intimata reclamantă a
depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Recursul pârâților
este fondat.
Potrivit dispozițiilor
art. 22 alin. (1) din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din
România, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 61/2005 „în limitele
indemnizației plătite asiguratorul este subrogat în toate drepturile
asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de
producerea pagubei”, temei juridic pe care reclamanta, intimata de față, și-a
fondat acțiunea promovată contra recurenților.
Deși instanța de apel
a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale speciale coroborându-le
și cu dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ. privind răspunderea pentru fapta
lucrului, interpretarea acestor norme legale, raportate la situația în speță, a
fost greșită.
Răspunderea terțului
vinovat de producerea pagubei acoperite de asigurator față de asigurat este
apreciată în raport de delictul comis de el sau de lucrurile aflate în paza sa,
în acest caz răspunderea acestuia fiind apreciată prin prisma dispozițiilor
civile cuprinse în dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ.
Pentru angajarea
răspunderii pentru fapta lucrului trebuie ca victima prejudiciului să facă
dovada prejudiciului, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu,
precum și a elementului subiectiv, fie el chiar și sub forma culpei.
În speță, prejudiciul
ce se solicită reclamanților a fi acoperit, ca efect al subrogației
asiguratorului în drepturile asiguratului, este rezultatul incendiului produs
la 9 noiembrie 2005 în satul Peștera, com. Moeciu, județul Brașov, sursa
probabilă de aprindere provenind de la instalația electrică din șura
reclamanților (a se vedea în acest sens procesul-verbal de intervenție aflat la
fila 11 dosar fond).
Acest prejudiciu,
creat prin extinderea focului și la casele de vacanță ale asiguraților Rudescu
Rodica și Voronca Julieta, a fost favorizat și extins ca suprafață și din cauza
vântului ce a avut 18 km/h intensitate dar și din cauza distanței mici dintre
clădiri, precum și de lipsa sursei de apă în zonă.
Afectarea imobilelor
asiguraților ține de extinderea zonei incendiului, produsă și favorizată de
intensitatea și direcția vântului, evenimente imprevizibile și mai presus de
voința recurenților.
Expertiza efectuată
în cauză (filele 100-130 dosar fond) reține că în absența vântului suprafața
incendiului ar fi fost cu 144% mai mică.
Așadar, extinderea
incendiului la imobilele asiguraților s-a produs datorită unui eveniment
absolut imprevizibil și imposibil de înlăturat de către recurenți, vântul, ceea
ce constituie - în opinia Curții - un caz de forță majoră, ce exonerează de
răspundere pe reclamanți în acoperirea pagubelor create acestora.
În consecință, făcând
o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1000 alin. (1) C. civ.
la situația din speță, ce rezultă din probele administrate, Curtea apreciază că
soluția din apel este greșită motiv pentru care va admite recursul, va modifica
decizia din apel în sensul admiterii apelului acelorași părți și schimbării în
tot a sentinței de fond, acțiunea reclamantei urmând a fi respinsă ca
nefondată.
Celelalte critici ale
recurenților privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 998-999 C. civ. și nu
cele ale art. 1000 alin. (1) C. civ. precum și cele privind înlăturarea unor
apărări ale lor privind distanța minimă dintre clădiri urmează a fi respinse
avându-se în vedere considerentele expuse precum și faptul că ultimele critici
nu mai pot fi invocate după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc.
civ.
În temeiul dispozițiilor
art. 274 C. proc. civ. intimata reclamantă urmează a fi obligată la plata sumei
de 7.103,70 lei cheltuieli de judecată către recurenți pentru toate fazele
procesuale, suma reprezentând taxe de timbru, onorarii avocat și onorariu expert,
conform dovezilor din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de
pârâții C.G. și C.S. împotriva Deciziei nr. 40/Ap din 10 aprilie 2008 a Curții
de Apel Brașov, secția comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul
acelorași părți împotriva sentinței civile nr. 4105 din 10 decembrie 2007 a
Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care
o schimbă în tot în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei SC
A.R.A. SA Sucursala Brașov.
Obligă intimata SC A.R.A.
SA Sucursala Brașov la plata sumei de 7.103,70 lei cheltuieli de judecată către
pârâții C.G. și C.S. pentru toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 4 decembrie 2008.