ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3972/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 martie 2008 sub nr. 2355/280/2008,

pe rolul Judecătoriei Pitești, reclamanta SC A.T.A. SA București, prin

sucursala sa din Pitești, a chemat în judecată pârâții N.I., N.O.G. și SC C.F.T.

SRL, solicitând instanței să constate starea de insolvabilitate a pârâtului N.I.

și inopozabilitatea față de reclamantă a contractelor de vânzare-cumpărare

autentificate, prin care N.I. a înstrăinat către ceilalți doi pârâți mai multe

bunuri imobile, să dispună repunerea părților în situația anterioară, cu

consecința întoarcerii bunurilor imobile înstrăinate în patrimoniul pârâtului N.I.,

în vederea recuperării creanței pe care reclamanta o are împotriva acestuia, cu

obligarea pârâtului N.I. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, SC A.T.A. SA București, sucursala

Pitești a arătat că, la doar câteva zile de la încheierea unui contract de

asigurare de bunuri, cu pârâtul N.I., acesta a reclamat producerea unui

incendiu - riscul asigurat, drept pentru care, l-a despăgubit pe pârât, achitându-i

suma de 110.279,78 lei. Ulterior, constatându-se că acesta este vinovat de

paguba produsă, întrucât nu a permis echipei de pompieri militari să intervină

pentru stingerea incendiului, reclamanta a solicitat în justiție obligarea pârâtului

la restituirea despăgubirilor. Litigiul a fost soluționat irevocabil, în sensul

obligării pârâtului N.I. la restituirea sumei de 110.279,78 lei, la plata

dobânzii legale calculate la această sumă începând cu data de 12 iulie 2005

până la achitarea debitului, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată,

în cuantum de 3.657,80 lei, ocazionate de derularea procesului, în baza Deciziei

nr. 15/ A-C din 06 februarie 2007 pronunțate de Curtea de Apel Pitești.

Reclamanta a mai arătat că, ulterior pronunțării

hotărârii mai sus menționate și după somarea pârâtului N.I. prin executorul

judecătoresc, acesta și-a înstrăinat bunurile, în frauda intereselor

reclamantei-creditoare, cumpărători fiind fiul său - pârâtul N.O.G. - și

societatea comercială ai cărei asociați sunt pârâtul N.I. (care este și

administrator) și soția lui, invocând existența fraudei la încheierea actelor

juridice de vânzare-cumpărare, ca și condiție necesară pentru promovarea

acțiunii pauliene.

Judecătoria Pitești, instanța învestită inițial cu

judecarea pricinii, prin sentința civilă nr. 28935 din 15 mai 2008, și-a

declinat competența materială în favoarea Tribunalului Comercial Argeș,

reținând că, acțiunea are caracter comercial, întrucât a fost formulată de

către un comerciant și urmărește desființarea unei vânzări-cumpărări realizate

de un alt comerciant, respectiv că este o acțiune neevaluabilă în bani.

Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1530/2008

pronunțată de Tribunalul Argeș, în care s-a reținut caracterul comercial al

cererii și în considerarea legăturii cu acțiunea în regres promovată de

reclamantă împotriva pârâtului N.I. pentru recuperarea despăgubirii plătite în

temeiul contractului de asigurare, acțiune despre care, Înalta Curte de Casație

și Justiție, a stabilit că are natură comercială prin decizia în nr. XXIII/2006,

pronunțată în recurs în interesul legii.

După declinare, cauza a format obiectul Dosarului nr. 30/1259/2009,

pe rolul Tribunalul Comercial Argeș, și a fost soluționată în primă instanță,

prin sentința nr. 1260/ C din 02 decembrie 2009, în sensul respingerii cererii

reclamantei ca inadmisibilă, cu motivarea că bunurile, obiect al celor trei

contracte de vânzare-cumpărare au fost bunuri comune, dobândite de pârâtul N.I.

în timpul căsătoriei cu N.G., care figura în contracte în calitate de vânzător,

însă aceasta din urmă nu a fost chemată în judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, a formulat apel

reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că prima instanță și-a

întemeiat soluția pe dispozițiile art. 976 C. civ., care fac trimitere la alte

dispoziții ale Codului civil: „Despre succesiuni” - art. 650-799 și „Despre

contractul de căsătorie și despre drepturile respective ale soților

”

- art. 1223-1232, actualmente abrogate prin Decretul nr. 32/1954,

ceea ce lipsește de conținut prevederile art. 976 C. civ.

Prin decizia nr. 19/ A-C din 04 martie 2008, Curtea de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

respins calea ordinară de atac, apreciind că prima instanță a dat o corectă

rezolvare cauzei și că în sarcina reclamantei incumba obligația de a stabili

cadrul procesual astfel încât să permită tuturor părților ale căror drepturi

sunt deduse judecății să își poată exercita dreptul la apărare. Astfel, s-a reținut

că, întrucât dreptul de proprietate asupra imobilelor înstrăinate prin

contractele de vânzare-cumpărare contestate era deținut în devălmășie de soții

N., care figurau în calitate de vânzători, trebuia chemată în judecată și soția

pârâtului N.I., N.G. deoarece, proprietatea devălmașă presupune că dreptul de

proprietate al fiecăruia dintre codevălmași se regăsește în fiecare parte a

bunurilor, tară a fi determinată cota drepturilor fiecăruia dintre soți și cu

atât mai puțin partea din bunuri ce ar reveni exclusiv fiecăruia, astfel încât,

orice discuție purtând asupra bunurilor respective și orice contestație vizând

vânzarea acestora este de natură să afecteze și drepturile vânzătoarei N.G.

Referitor la incidența în speță a dispozițiilor art. 976

C. civ., instanța de apel a apreciat ca fiind corectă reținerea lor de către

prima instanță, câtă vreme regulile, la care face trimitere textul respectiv,

în privința drepturilor soților, se regăsesc în prezent în C. fam. - Titlul I, capitolul

3, secțiunea a II-a.

Împotriva Deciziei nr. 19/ A-C din 04 martie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs reclamanta SC A.T.A. SA București, sucursala Pitești,

solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în fond și în apel, cu

trimiterea cauzei la Tribunalul Comercial Argeș pentru judecarea fondului,

invocând drept motiv de nelegalitate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat

că, soluția instanțelor inferioare, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă,

se bazează pe interpretarea eronată dată de acestea dispozițiilor art. 976 C.

civ., care prevăd: „Cu toate aceste, (creditorii) sunt datori, pentru

drepturile enunțate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj si

drepturilor respective ale soților, sa se conformeze cu regulile cuprinse

într-însele.”

Reclamanta a susținut că, textul legal evocat este

lipsit de conținut și eficiență ca urmare a abrogării normelor la care face

trimitere, respectiv, cele cuprinse în Cartea a III Titlul IV - Despre

contractul de căsătorie și despre drepturile respective ale soților (art. 1223-1232),

prin dispozițiile art. 49 al Decretului nr. 32/1954 privitor la persoanele

fizice si persoanele juridice, cu consecința firească: imposibilitatea

aplicării la speța dedusa judecații.

Referitor la argumentul instanței de apel în

justificarea aplicabilității în speță a dispozițiilor art. 976 C. civ.,

argument constând în aceea că, textul legal, face trimitere la reglementările

privind drepturile soților ce se regăsesc în C. fam., SC A.T.A. SA București, sucursala

Pitești a arătat că este absurd și că, este de asemenea greu de imaginat ca

legiuitorul de la 1864 să fi avut in vedere prevederi legale ce urmau a se

adopta 90 de ani mai târziu.

Asupra lezării drepturilor și intereselor vânzătoarei N.G.

reținute în considerentele deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești, reclamanta

a apreciat-o ca nefiind susținută în raport de consecințele admiterii acțiunii

pauliene, al cărei efect principal a susținut că ar fi inopozabilitatea actului

fraudulos atacat, care nu este anulat, ci ar continua să existe și să își

producă efectele, fiind valabil încheiat, valoarea înstrăinată de vânzători

neîntorcându-se în patrimoniul acestora, fiind definitiv înstrăinată din

punctul de vedere al acestora.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului,

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

Referitor la susținerea reclamantei, în sensul că

dispozițiile art. 976 C. civ. ar fi inoperante pentru că ar trimite la texte

legale actualmente abrogate, ceea ce le-ar lipsi de eficiență, apreciază că

este o susținere lipsită de pertinență, în contextul în care, norma legală

invocată este o normă în vigoare, neabrogată nici expres și nici tacit, prin

cădere în desuetudine.

De asemenea, apreciază ca fiind corectă interpretarea

instanței de apel care a arătat că norma își găsește aplicabilitatea în speță,

prin raportare la dispozițiile art. 973 C. civ., potrivit cărora: „convențiile

n-au efect decât între părțile contractante

”

și că,

regulile la care face trimitere textul respectiv, în privința drepturilor

soților, se regăsesc în prezent în C. fam. - Titlul I, Capitolul 3, Secțiunea a

II-a - Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților - care, în art. 30

statuează că: „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți,

sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune; orice convenție contrară este

nulă.”

Totodată, reține că reclamanta se află într-o eroare

gravă în ceea ce privește efectele acțiunii revocatorii (pauliene), care așa

cum o recomandă însăși denumirea, tinde la revocarea, desființarea actelor pretins

frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorului. Astfel, jurisprudența

și doctrina au stabilit unanim, că, acțiunea pauliană are, în principal,

efectul de a atrage revocarea actului fraudulos care, astfel, nu va mai putea

ti considerat inopozabil creditorului și acesta va putea urmări bunul, obiect

al acelui act. Efectul acțiunii revocatorii se mărginește la repararea

prejudiciului suferit de creditor, terțul putând oferi creditorului suma

necesară stingerii pretenției sale, păstrând astfel bunul respectiv, având

acțiune în garanție sau în regres împotriva de debitorului.

De altfel, reclamanta însăși solicită, în chiar petitul

cererii de chemare în judecată, repunerea părților în situația anterioară

încheierii actelor a căror revocare o solicită, ca și consecință a revocării,

situație în care, susținerile sale în sensul că, acțiunea pauliană nu ar avea

ca efect întoarcerea bunului în patrimoniul debitorului sunt apreciate ca

afirmații superflue, făcute pro causa.

În contextul celor mai sus expuse, lezarea drepturilor

și intereselor vânzătoarei codevălmașe N.G., se conturează ca fiind evidentă,

în contextul nechemării ei să participe la derularea unui litigiu prin care se

tinde la desființarea unor acte de dispoziție, la încheierea cărora a fost parte

și prin care s-au transmis drepturi al căror titular era., soluția instanțelor

inferioare fiind justă sub acest aspect, iar o soluție contrară ar fi încălcat

dreptul acesteia la apărare, drept consfințit atât de legislația în vigoare, de

Constituția României cât și de prevederile Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

Potrivit principiului disponibilității, care statuează

că reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, Înalta Curte

apreciază că era la latitudinea reclamantei să introducă în cauză vânzătoarea

și că, prin criticile formulate, își invocă practic propria culpă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T.A.

SA București, sucursala Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T.A. SA București,

sucursala Pitești împotriva Deciziei nr. 19/ A-C din 04 martie 2008 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi din 18 noiembrie 2010.