ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2134/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 596 din 19 noiembrie 2009, a respins excepția lipsei calității de act administrativ a circularei nr. 76602 din 3 iulie 2009, a anulat cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice și a admis acțiunea formulată de reclamanții J.C., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești în prezent Ministerul Justiției, anulând adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de acesta din urmă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că adresa a cărei anulare se solicită a fost emisă în baza O.U.G.

nr. 71/2009, prin această adresă dispunându-se modificarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sectorul bugetar, începând cu data de 10 iulie 2009 și pentru viitor și a constituit temeiul diminuării acestor drepturi cu procentul de 50% stabilit prin hotărâri judecătorești executorii, astfel încât nu se poate susține că ar fi o simplă operațiune de încunoștiințare, a ordonatorilor secundari și terțiari de credite și nu un act administrativ. Pe fondul cauzei s-a apreciat că prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 s-a făcut mai mult decât o punere în executare a dispozițiilor O.U.G.

nr. 71/2009, atâta timp cât această ordonanță nu stabilește modalitatea de acordare a salariilor, ci se referă la acordarea drepturilor salariale restante, iar împrejurarea că ordonatorul principal de credite a suspendat, printr-un act administrativ acordarea drepturilor salariale, așa cum a fost obligat și cum a apreciat că trebuie acordate prin Ordinul nr. 1165/C/2009, face ca adresa nr. 76602/2009 să contravină dispozițiilor art. 164 C. muncii, prevederile sale fiind lovite de nulitate. Cu privire la cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice s-a apreciat că aceasta nu îmbracă forma prevăzută de art. 112 C. proc. civ., nefiind menționate elementele prevăzute de art. 133 C. proc.

civ. sub sancțiunea nulității și pe cale de consecință se impune anularea ei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul reiterând excepția lipsei calității de act administrativ a adresei nr. 76662 din 3 iulie 2009. Pe fondul cauzei, recurentul a susținut deplina aplicabilitate a O.U.G. nr. 71/2009 cu privire la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și inexistența unei reglementări în acest sens, precum și imposibilitatea aplicării deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție după pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr. 838/2009. În fine, s-a apreciat că problema efectelor retroactive ale adresei contestate nu poate fi abordată decât în strictă legătură cu O.U.G.

nr. 71/2009 care a intrat în vigoare la 18 iunie 2009, astfel încât, obligația de plată a drepturilor salariale devenind exigibilă la data de 10 iulie 2009, nu se poate vorbi de retroactivarea adresei a cărei anulare se solicită. Recursul este nefondat. Astfel în ceea ce privește susținerea recurentului-pârât potrivit căreia actul contestat nu este un act administrativ în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că, prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 pârâtul a dispus în mod unilateral ca „în data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pe viitor”.

Actul administrativ sus menționat intitulat „adresă” îndeplinește așadar condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/204 fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii și modifică raporturi juridice de natură salarială în ceea ce-i privește pe reclamanți. Pe cale de consecință, actul nu reprezintă o simplă operațiune de încunoștiințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite ci stabilește expres modalitatea de plată a salariilor pentru personalul din justiție. În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, de la data publicării fiind general obligatorii și având putere numai pentru viitor.

Așadar, deciziile Curții Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor în înțelesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte de Casație și Justiție. În reglementarea constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, așa cum dispune art. 124 din Constituție și nicio dispoziție constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale deciziilor Curții Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres determinate în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ., puterea de lucru judecat prezumând că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel încât nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională, nu pot răsturna această prezumție legală absolută. În consecință, susținerea privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998 ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport legal. Cu privire la aplicabilitatea în speță a O.U.G.

nr. 71/2009 se reține că această ordonanță de urgență are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești privind acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2009; or este evident că, în speță, hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în sensul prevederilor ordonanței de urgență ci un drept la acordarea sporului respectiv.

În sfârșit, este necontestat caracterul retroactiv al adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 atâta timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără sporul de 50%, rezultând astfel o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară emiterii adresei, cu încălcarea prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă precum și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție care consacră principiul neretroactivității. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 596 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.