ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2134/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 596 din 19 noiembrie 2009, a respins excepția lipsei calității de act administrativ a circularei nr. 76602 din 3 iulie 2009, a anulat cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice și a

admis acțiunea formulată de reclamanții

J.C., ș.a., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești în prezent Ministerul Justiției, anulând adresa

nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de acesta din urmă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că adresa a cărei anulare se

solicită a fost emisă în baza O.U.G. nr. 71/2009, prin această

adresă dispunându-se modificarea drepturilor salariale cuvenite personalului

din sectorul bugetar, începând cu data de 10 iulie 2009 și pentru viitor

și a constituit temeiul diminuării acestor drepturi cu procentul de

50% stabilit prin hotărâri judecătorești executorii, astfel

încât nu se poate susține că ar fi o simplă operațiune de

încunoștiințare, a ordonatorilor secundari și terțiari de

credite și nu un act administrativ.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că

prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 s-a făcut mai mult decât o punere

în executare a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, atâta timp cât

această ordonanță nu stabilește modalitatea de acordare a

salariilor, ci se referă la acordarea drepturilor salariale restante, iar

împrejurarea că ordonatorul principal de credite a suspendat, printr-un

act administrativ acordarea drepturilor salariale, așa cum a fost obligat

și cum a apreciat că trebuie acordate prin Ordinul nr. 1165/C/2009,

face ca adresa nr. 76602/2009 să contravină dispozițiilor art.

164 C. muncii, prevederile sale fiind lovite de nulitate.

Cu privire la cererea de chemare în

judecată a Ministerului Finanțelor Publice s-a apreciat că

aceasta nu îmbracă forma prevăzută de art. 112 C. proc. civ.,

nefiind menționate elementele prevăzute de art. 133 C. proc. civ. sub

sancțiunea nulității și pe cale de consecință se

impune anularea ei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul reiterând excepția lipsei calității de

act administrativ a adresei nr. 76662 din 3 iulie 2009.

Pe fondul cauzei, recurentul a

susținut deplina aplicabilitate a O.U.G. nr. 71/2009 cu privire la plata

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și

inexistența unei reglementări în acest sens, precum și

imposibilitatea aplicării deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție după pronunțarea deciziei

Curții Constituționale nr. 838/2009.

În fine, s-a apreciat că problema

efectelor retroactive ale adresei contestate nu poate fi abordată decât în

strictă legătură cu O.U.G. nr. 71/2009 care a intrat în vigoare

la 18 iunie 2009, astfel încât, obligația de plată a drepturilor

salariale devenind exigibilă la data de 10 iulie 2009, nu se poate vorbi

de retroactivarea adresei a cărei anulare se solicită.

Recursul este nefondat.

Astfel în ceea ce privește

susținerea recurentului-pârât potrivit căreia actul contestat nu este

un act administrativ în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte reține că, prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 pârâtul a

dispus în mod unilateral ca „în data de 10 iulie 2009, drepturile salariale

aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și

sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,

această modalitate de calcul urmând a se păstra și pe viitor”.

Actul administrativ sus menționat

intitulat „adresă” îndeplinește așadar condițiile

prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/204 fiind emis de

o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

executării în concret a legii și modifică raporturi juridice de

natură salarială în ceea ce-i privește pe reclamanți.

Pe cale de consecință, actul nu

reprezintă o simplă operațiune de încunoștiințare a

ordonatorilor secundari și terțiari de credite ci stabilește

expres modalitatea de plată a salariilor pentru personalul din

justiție.

În ceea ce privește aplicabilitatea

Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta

Curte constată că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția

României, deciziile Curții Constituționale se publică în

Monitorul Oficial al României, de la data publicării fiind general

obligatorii și având putere numai pentru viitor.

Așadar, deciziile Curții

Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor

judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor în

înțelesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În reglementarea

constituțională actuală, justiția se înfăptuiește

în România prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin

celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, așa

cum dispune art. 124 din Constituție și nicio dispoziție

constituțională sau legală nu reglementează efectele

retroactive ale deciziilor Curții Constituționale, în sensul

negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile

pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Autoritatea lucrului judecat face parte din

categoria prezumțiilor legale absolute, expres determinate în art. 1200 alin.

(1) pct. 4 C. civ., puterea de lucru judecat prezumând că hotărârea

judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel

încât nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională, nu pot

răsturna această prezumție legală absolută.

În consecință, susținerea

privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998 ca urmare a

pronunțării deciziei Curții Constituționale, este

lipsită de suport legal.

Cu privire la aplicabilitatea în

speță a O.U.G. nr. 71/2009 se reține că această

ordonanță de urgență are ca obiect reglementarea procedurii

de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri

judecătorești privind acordarea unor drepturi de natură

salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar,

devenite executorii până la 31 decembrie 2009; or este evident că, în

speță, hotărârile judecătorești de acordare a sporului

de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația

de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în sensul

prevederilor ordonanței de urgență ci un drept la acordarea

sporului respectiv.

În sfârșit, este necontestat

caracterul retroactiv al adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 atâta timp cât

actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune ca drepturile salariale

aferente lunii iunie 2009 să se achite fără sporul de 50%,

rezultând astfel o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților

aferente muncii prestate în perioada anterioară emiterii adresei, cu

încălcarea prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă precum și dispozițiile art.

15 alin. (2) din Constituție care consacră principiul

neretroactivității.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, prezentul

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Justiției împotriva sentinței civile nr. 596 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.