ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5837/2007

Asupra recursului de față constată: Cu notificarea numărul 105 din 12 februarie 2002 a BEJ S.I.M., petentul C.G.R.

a cerut acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul - construcție și teren, imobil expropriat de stat cu plata unei despăgubiri în sumă de 26.069 lei, invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu mențiunea că vechile construcții au fost demolate în 1987. Prin Dispoziția nr. 1067 din 23 martie 2005, Primarul municipiului Bârlad a respins cererea petentului pentru acordarea unor despăgubiri bănești (art. 1) și a propus acordarea petentului de măsuri reparatorii prin echivalent constând, în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni comerciale tranzacționate pe piața de capital în valoare de 277367 lei (art. 2) în funcție de opțiunea sa (art. 3). Prin contestația înregistrată la 4 mai 2005, petentul a solicitat anularea dispoziției mai sus arătată susținând că aceasta nu îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de lege și nu arată în mod explicit care este modalitatea de despăgubire propusă și cuantumul efectiv al despăgubirii.

Totodată, petentul a cerut obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 Euro, daune materiale directe, 100.000 Euro daune morale și daune moratorii de 500.000 lei pe zi întârziere din ziua în care notificarea trebuia soluționată. La termenul de judecată din 10.01.2006, instanța a reținut că în cauză nu are calitatea procesuală pasivă Prefectul sau Prefectura județului Vaslui. Prin sentința civilă nr. 22 din 10 ianuarie 2006, Tribunalul Vaslui a admis în parte contestația și anulând art. 2 din dispoziție a dispus ca pârâtul, Primarul municipiului Bârlad, să trimită întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei atacată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - București, în vederea continuării procedurii de stabilire a cuantumului și modalității de despăgubire.

Prin aceiași sentință instanța a respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata de despăgubiri. În motivarea sentinței tribunalul a reținut că în raport de dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de faptul abrogării dispozițiilor art. 24, alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, singura entitate cu atribuții în domeniul stabilirii despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de stat este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - București, sens în care se impune trimiterea întregii documentații acestei comisii care urmează a proceda și la o evaluare a imobilului.

Reține tribunalul că reclamantul nu poate primi capetele de cerere formulate de reclamant pentru acordarea altor tipuri de despăgubiri întrucât, pe de o parte, acesta nu a dovedit faptul că ar fi suferit vreun prejudiciu ca urmare a declanșării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, pârâtul s-a conformat dispozițiilor legii, recunoscându-i prin dispoziția contestată dreptul la despăgubire precum și modalitatea de despăgubire în raport de dispozițiile legale în vigoare la acea dată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând sentința pentru greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Prefectului/Comisiei Județene Vaslui, pentru indicarea greșită în dispozitivul sentinței a căii de atac de urmat și pentru valoarea derizorie a despăgubirii propuse spre a-i fi acordată sub motiv că nu ar fi fost de acord să fie administrate probe concludente, respectiv o expertiză de evaluare.

Apreciază apelantul că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului procesului și nu a observat întârzierea cu care notificarea sa a fost soluționată. Prin decizia civilă nr. 82 din 5 mai 2006, Curtea de Apel lași a respins apelul declarat de reclamant. În motivarea deciziei, instanța a reținut că indicarea greșită a căii de atac nu este de natură să suprime dreptul părții interesate de a ataca cu apel sentința, știut fiind că acestea, căile de atac, sunt date de legiuitor, motiv pentru care, de altminteri, curtea s-a declarat învestită cu judecarea unui apel și nu a unui recurs, astfel cum greșit s-a indicat în dispozitivul sentinței. Totodată, instanța reține că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întregul imobil.

Ca atare, cum terenul în litigiu în suprafață de 777 mp, expropriat din patrimoniul autorilor reclamantului, C.I. și C.S., este afectat în întregime de locuințe și lucrări de sistematizare, curtea a constatat că în mod just entitatea învestită cu soluționarea notificării a propus ca reclamantului să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent. Cum, ulterior soluționării în procedura administrativă a notificării, dispozițiile art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 au fost abrogate, instanța de apel a apreciat că în mod corect, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, tribunalul a dispus trimiterea întregii documentații întocmită în baza notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor București, instituție abilitată să finalizeze procedura de stabilire a cuantumului și a modalității de despăgubire.

Totodată, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate de reclamant era Primarul Municipiului Bârlad, caz în care nu poate primi critica privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Prefectului și Prefecturii Județului Vaslui. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.G.R., invocând incidența art. 304 pct. 4,7, și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamantul susține că în mod greșit instanțele de fond nu au soluționat litigiul în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 în vigoare la momentul declanșării procedurii și eronat acestea au dat eficiență modificărilor legislative intervenite pe parcursul judecății prin Legea nr. 247/2005, fapt care, în opinia sa, echivalează cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Totodată, reclamantul critică hotărârile sub aspectul cuantumului derizoriu al despăgubirii propusă a-i fi acordată și susține, fără a argumenta, că hotărârile instanțelor de fond nu sunt motivate. De asemenea, reclamantul invocă că instanțele de fond au încălcat principiile disponibilității și contradictorialității dezbaterilor, încălcări argumentate prin aceea că i-au acordat despăgubiri modice și, respectiv, că în apel instanța nu a impus părții pârâte să depună întâmpinare. Analizând criticile formulate de reclamant, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerații: Mai întâi, că recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hotărârii atacate iar soarta sa depinde de modul în care criticile sunt formulate căci numai acele motive care au fost dezvoltate pot fi analizate de instanța de recurs.

Or, potrivit art. 304 pct. 4 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Excesul de putere reglementat prin dispoziția legală mai sus arătată constă în încălcarea de către instanța judecătorească a unui domeniu rezervat altei puteri în stat, o depășire a prerogativelor puterii judecătorești prin intrarea nepermisă în atribuțiile puterii legislative ori executive. Prin exces de putere, cu alte cuvinte, se înțeleg numai acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale și nu orice violare a legii sau încălcări ale normelor de competență ori de procedură. Or, atâta timp cât controlul legalității și temeiniciei deciziilor ori dispozițiilor emise în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 este dat în competența instanțelor judecătorești, adică constituie o prerogativă a puterii judecătorești, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. invocat de reclamant nu poate fi primit. De altminteri, este de observat că deși invocă motivul de recurs mai sus arătat, reclamantul dezvoltă critici care vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de către judecătorii fondului, critici care în realitate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referitor la acest motiv de recurs, este de observat că reclamantul a apelat la procedura de reparație prevăzută de Legea nr. 10/2001 în scopul obținerii unor despăgubiri pentru un imobil - construcție și 860 mp teren - care a fost expropriat de stat cu plata unei despăgubiri prin Decretul de expropriere nr. 297 din 7 decembrie 1987, poziția 54 în tabelul anexă, preluare declarată a fi abuzivă prin dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Cum scopul exproprierii a fost realizat, construcția fiind demolată iar terenul fiind ocupat în întregime cu alte construcții, în mod firesc instanțele de fond au reținut că imobilul preluat de stat nu mai poate fi retrocedat în natură, aspect necontestat de reclamant. Pentru astfel de situații, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii care pot fi acordate persoanelor îndreptățite se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil expropriat, urmând ca din valoarea stabilită conform art. 11 alin. (5) și (6) din lege să se scadă valoarea actualizată a despăgubirilor primite la momentul exproprierii.

Prin dispoziția contestată reclamantului i s-a făcut o ofertă de despăgubire în sumă de 277.367.705 lei, sumă până la concurența căreia urmau a-i fi atribuite măsuri reparatorii prin echivalent de natura celor prevăzute de lege, anume titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare ori acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital. Întrucât reclamantul a contestat evaluarea bunurilor realizată de pârât și, dat fiind că pe parcursul desfășurării procedurii judiciare dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat au fost modificate, respectiv cu privire la acest aspect s-a instituit o nouă reglementare prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanțele de fond au dispus transmiterea documentației Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Măsura a fost justificată și prin aceea că potrivit art. 16 alin. (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după primirea dosarului evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisie va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora urmează a fi acordat titlul de despăgubire persoanei îndreptățite. Mai mult, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Așa fiind, reclamantul nu justifică un interes pentru casarea hotărârilor instanțelor de fond și reluarea judecății doar în scopul efectuării unei verificări a cuantumului despăgubirii pe care este îndreptățit să o primească întrucât, pe de o parte, măsura ar conduce la tergiversare nejustificată a procedurii iar, pe de altă parte, reclamantul are deschisă posibilitatea legală de a obține o nouă evaluare a despăgubirii în fața Comisiei Centrale, abilitată să-i emită titlul final de despăgubire, titlu care poate fi supus controlului judecătoresc în procedura prevăzută de art. 19 din același act normativ. Instanța nu poate primi critica reclamantului privind greșita aplicare în cauză a dispozițiilor legii noi, anume cele ale Legii nr. 247/2005.

În drept, legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective (legale) adică acelor situații al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de către legiuitor. Or, atâta timp cât dreptul subiectiv pe care reclamantul își întemeiază cererea își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, adică într-un raport juridic trecut în legătură însă cu care legiuitorul a înțeles să reglementeze, prin derogare de la normele dreptului comun, un drept special de despăgubire, efectele viitoare ale acestui raport sunt cele imperativ stabilite de legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 dar și prin cele ale legii noi, imperative și obligatorii, anume ale Legii nr. 247/2005.

Ca atare, în măsura în care imobilul expropriat nu mai poate fi retrocedat în natură, reclamantul are a urma, în scopul obținerii titlului de despăgubire, adică în scopul obținerii unei despăgubiri efective, procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Așa fiind, în mod just instanțele de fond, în soluționarea litigiului au dat eficiență și dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 247/2005, în măsura în care acestea erau aplicabile raportului juridic dedus judecății. Referitor la critica reclamantului privind refuzul instanțelor de fond de a-i acorda daune interese pentru executarea cu întârziere de către pârât a obligației de despăgubire, Înalta Curte constată că, de asemenea, nu poate fi primită.

Mai întâi, că reclamantul nu este creditorul unei sume de bani în contra pârâtului, care, la rândul său, nu este debitorul reclamantului. Apoi, cât privește răspunderea entităților deținătoare ale imobilelor care cad în sfera de aplicație a Legii nr. 10/2001 este de observat că aceasta este reglementată distinct, prin derogare de la normele dreptului comun, prin dispozițiile art. 41 și urm. din lege, caz în care cererile în despăgubire întemeiate pe normele dreptului comun nu pot fi primite în cadrul acestei proceduri speciale. Totodată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica referitoare la nemotivarea hotărârilor date în fond întrucât nu este în nici un mod argumentată și nici criticile privind încălcarea de către instanțe a principiilor disponibilității și contradictorialității dezbaterilor, critici argumentate eronat.

Principiul disponibilității presupune dreptul părții litigante de a determina conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și participanților, cu mențiunea că în ceea ce privește determinarea obiectului cererii, instanța are a se conforma și dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în speță, dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005. Principiul contradictorialității dezbaterilor impune instanței de judecată obligația de a aduce la cunoștință și de a pune în dezbaterea părților litigante toate aspectele procesului și nu obligația de a impune acestora efectuarea unor acte procedurale cum greșit invocă reclamantul, în speță, obligarea părții pârâte de a depune întâmpinare la apel.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate care, în parte, le completează pe cele reținute de instanțele de fond, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății de reclamant este nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G.R. împotriva deciziei nr. 82 din 5 mai 2006 a Curții de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2007.