ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3138/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 514 din 28 octombrie 2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Cluj, respingând acțiunea reclamantei SC S.C. SRL Cluj față de această pârâtă și a respins, de asemenea, acțiunea formulată de aceeași reclamantă, în contradictoriu cu A.N.A.F. și A.F.P. Cluj Napoca. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, sub aspectul situației de fapt, că, în urma controlului efectuat la SC S.C. SRL Cluj s-a constatat că societatea nu a colectat corespunzător T.V.A.

aferent achiziționării autoturismelor, datorând în acest sens suma de 2.103.056 lei și majorări de 196.371 lei, motiv pentru care a fost emisă decizia nr. 567/2008, iar în urma contestării acesteia a fost emisă decizia nr. 312 din 26 septembrie 2008, a cărei anulare se solicită în prezenta cauză și prin care s-a apreciat corecta aplicare a dispozițiilor Legii nr. 571/2003, cu ocazia soluționării contestației administrative.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 152 2 precum și pe cele ale art. 126, 141 și 145, din acest act normativ, instanța a reținut că, pentru aplicarea regimului special de taxe este necesară întrunirea anumitor condiții, respectiv livrarea să se facă în cadrul comunității, achiziția să fie făcută de la un furnizor expres prevăzut de lege menționată în sensul unei persoane neimpozabile sau impozabilă în măsura în care livrarea efectuată este scutită, condiții care, așa cum rezultă din actele dosarului, nu au fost îndeplinite, astfel că, nefiind vorba de o operațiune scutită, nu îi este aplicabil regimul special de taxe, în speță nefiind incidente prevederile art. 152 2 alin. (7) privind posibilitatea de a opta asupra regimurilor de taxare.

În raport de aceste considerente s-a apreciat că reținerile organelor fiscale nu pot fi considerate greșite. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL Cluj, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivarea recursului formulat, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată având ca obiect contestarea deciziei de impunere nr. 567 din 2 iulie 2008 prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare de plată reprezentând T.V.A. în sumă de 2.103.056 lei și penalități de întârziere în cuantum de 196.371 lei, precum și decizia nr. 312 din 26 septembrie 2008 prin care i-a fost respinsă contestația formulată, de către D.G.F.P.

Cluj. Consideră recurenta că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 152 2 C. fisc., privind modalitățile de calcul al T.V.A. pentru bunurile second-hand achiziționate din interiorul Comunității Europene. Astfel, recurenta - reclamantă apreciază că operațiunile de achiziție efectuate îndeplinesc condiția prevăzută de art. 152 2 alin. (2) lit. b) C. fisc., fiind vorba de livrări scutite de taxă, în conformitate cu legea germană privind impozitele, mențiunea fiind făcută pe toate facturile emise de către furnizori, iar potrivit Directivei Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată (2006/112/(CE) a cărei transpunere s-a realizat în codul fiscal, enumera operațiuni a căror scutire de T.V.A.

este obligatorie [(art. 132 și 135 alin. (1)] și operațiunile cu privire la care este interzisă scutirea de plată a T.V.A. [( art. 135 alin. (2)]. Astfel, susține recurenta faptul că deși operațiunea efectuată de către aceasta nu este încadrată în mod expres în niciuna dintre cele două categorii enunțate anterior nu înseamnă că nu este efectuată în conformitate cu Tratatul U.E., întrucât aplicarea dispozițiilor Tratatului de către Statele membre nu poate fi de natură să împieteze asupra drepturilor contribuabililor, îngrădindu-le în mod nejustificat. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata D.G.F.P.

a județului Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond susținând în esență că interpretarea dispozițiilor art. 152 2 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 de către recurentă este greșită, aceasta neavând dreptul să aplice regimul special de taxare. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, apreciind pe baza probelor administrate că actele contestate de reclamantă sunt legale, iar sumele stabilite prin decizia de impunere respectiv obligații suplimentare de plată reprezentând T.V.A.

cât și penalități de întârziere sunt datorate de către reclamantă, fiind legal stabilite. Susținerile recurentei - reclamante vizează în principal interpretarea dispozițiilor art. 152 2 C. fisc., aceasta apreciind că prin sentința criticată, s-a reținut în mod greșit că pentru bunurile second-hand achiziționate este aplicabil regimul normal de taxare, respectiv calcularea T.V.A. la prețul de vânzare și nu regimul special.

Potrivit dispozițiilor art. 152 2 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 „Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligația colectării, bunuri pe care le-a achiziționat din interiorul Comunității, de la unul din următorii furnizori: a) o persoană neimpozabilă; b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. g); c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziția respectivă se referă la bunuri de capital; d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special”.

Recurenta - reclamantă susține în mod eronat că regimul special prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate îi era aplicabile întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că furnizorii de la care a achiziționat bunurile second-hand se încadrează în prevederile art. 152 2 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 [(respectiv art. 152 2 alin. (2) lit. b) din interpretarea dispozițiilor legale invocate, rezultând că regimul special se poate aplica doar în situația în care respectivele bunuri ar fi fost achiziționate de la o persoană impozabilă și în măsura în care livrarea de automobile efectuată de respectiva persoană impozabilă ar fi fost, „scutită de taxă, conform dispozițiilor art. 141 alin. (2) lit. g)]”.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la aplicarea dispozițiilor Directivei 2006/112/CE și posibilitatea statelor membre de a scuti de taxă și alte operațiuni, în afară de cele exceptate potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2), Înalta Curte constată că sunt nefondate și vor fi respinse întrucât, cazurile precum și condițiile în care persoana impozabilă poate opta pentru aplicarea regimului special sunt reglementate de dispozițiile art. 152 2 din Legea nr. 571/2003 – C. fisc., recurenta - reclamantă nu a dovedit însă îndeplinirea condițiilor legale pentru aplicarea regimului special de taxare. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, neexistând motive pentru modificarea sau casarea acesteia și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.C. SRL Cluj împotriva sentinței civile nr. 514 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.