ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1507/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2.004 din 13 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

în parte acțiunea formulată de reclamantul N.N. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C.,

instanța constatând refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii

reclamantului. A fost obligat pârâtul să stabilească o dată de soluționare a

cererii, într-un termen scurt, rezonabil, respingându-se ca neîntemeiat capătul

de cerere privind daunele morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut că în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, reclamantul a

solicitat redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată misiunii

diplomatice a României la Chișinău, autoritatea competentă având obligația de a

înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de

acest act normativ.

S-a mai apreciat că în condițiile în care legea

specială în materie nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă are

obligația de soluționare a cererii, se impune respectarea dispozițiilor

cuprinse în norma generală și a dreptului oricărui cetățean la soluționarea

cererii într-un termen rezonabil.

În ce privește petitul relativ la acordarea de daune

morale, instanța fondului a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada

prejudiciului moral suferit, obligarea autorității la soluționarea cererii în

speță reprezentând o reparație morală îndestulătoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.J.L.C.,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin prisma

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

A susținut recurentul că prin întâmpinarea depusă la

dosar a solicitat instanței să constate că acțiunea a rămas fără obiect,

întrucât cererea de redobândire a cetățeniei formulată de reclamant a fost

soluționată de Comisia pentru cetățenie care, constatând îndeplinite condițiile

prevăzute de lege, a propus, prin raportul întocmit, aprobarea cererii de

acordare a cetățeniei române.

Așadar, a apreciat recurentul, prima instanță nu a

analizat susținerile autorității și nu a reținut situația reală demonstrată

prin acte doveditoare, motivarea fiind străină de cauza dedusă judecății.

Examinând cauza prin prisma

criticii formulate de recurentul M.J., Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că aceasta nu se subsumează art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și ca atare nu

există temei pentru modificarea sentinței atacate.

În mod corect instanța

fondului, raportându-se la momentul declanșării demersului judiciar și la

probatoriul administrat în baza căruia a și pronunțat sentința nr. 2.004 din 13

mai 2009, a constatat că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată

de reclamant nu a fost soluționată într-un termen rezonabil în accepțiunea dată

acestei sintagme de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei

ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002.

În acest context s-au aplicat

dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind obligată autoritatea

pârâtă la soluționarea cererii într-un termen scurt, rezonabil.

Faptul că ulterior, cererea

intimatului-reclamant a fost avizată pozitiv nu prezintă relevanță juridică și

nu este de natură a atrage desființarea hotărârii judecătorești, aceasta fiind

în mod evident legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât Ordinul nr. 1636/ C

privind redobândirea cetățeniei române de către unele persoane, printre care și

intimatul, a fost emis la data de 12 iunie 2009, așadar ulterior pronunțării sentinței

atacate.

De altfel, prin soluționarea ulterioară

a solicitării reclamantului, se observă că practic a fost executată deja obligația

stabilită în sarcina autorității pârâte, ceea ce dă o conotație pozitivă activității

de soluționare a cererii formulate în temeiul Legii nr. 21/1991.

În acest context, văzând

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.J., împotriva sentinței

civile nr. 2.004 din 13 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2010.