ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 487/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

primei instanțe

Prin

sentința civilă nr. 2082 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea formulată de

reclamantul F.M. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, acțiune

având ca obiect obligarea pârâtului la primirea într-un termen scurt, rezonabil

a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea

la plata de daune morale.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 21/1991, reclamantul a solicitat potrivit art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată

misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea publică competentă

având obligația de a înregistra cerere formulată în vederea parcurgerii

procedurii prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991.

Prima

instanță a constatat legală susținerea pârâtului potrivit căreia Legea nr.

21/1991 modificată și republicată, nu prevede un termen de soluționare a

cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare

sau vreo excepție de la procedura obișnuită.

Pe

de altă parte, a apreciat judecătorul fondului, această procedură de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, prin esență, finalitatea și consecințele

sale presupune examinarea unor aspecte de fapt și de drept care se desfășoară

într-un interval apreciabil de timp, cu atât mai mult cu cât, potrivit

dispozițiilor legale menționate în această procedură sunt implicate și alte

organisme ale autorității publice, în afara pârâtului.

S-a

mai reținut că reclamantul nu domiciliază pe teritoriul României și nici nu a

solicitat stabilirea domiciliului în România, ci doar ca depunerea cererilor de

redobândire a cetățeniei să fie primită de îndată, în condițiile în care,

datorită numărului mare de solicitări și capacității limitate de procesare, s-a

impus organizarea unei programări din partea autorității pârâte.

Totodată,

caracterul rezonabil al termenului de soluționare a cererii trebuie raportat la

criterii obiective de apreciere, reținându-se că în cauză nu este vorba de un

refuz nejustificat, că legea specială nu prevede un termen de soluționare, iar

competența de înregistrare, verificare și înaintare a documentelor necesare

revine unei singure secții consulare a statului român.

2.

Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant

Împotriva

hotărârii pronunțate de prima instanță în termen legal a declarat recurs

reclamantul F.M., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale și a fixării pe cale

judecătorească a unei programări la o anumită dată pentru depunerea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991,

precizând că în speță este vorba despre fixarea unui termen rezonabil și nu de

primirea actelor de îndată, cum greșit a reținut prima instanță.

Recurentul-reclamant

a criticat hotărârea primei instanțe și pentru că a nesocotit prevederile Legii

nr. 177/1997 pentru ratificarea tratatului dintre România și Moldova privind

asistența juridică în materie civilă și penală, publicată în M.Of. nr. 310 din

13 noiembrie 1997 (art. 22) ca și practica CEDO cu privire la nedepășirea

termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Legea nr. 369/2002.

În

acest sens s-a susținut de către recurent că amânarea cu peste 3 luni de zile a

înregistrării unei cereri este contrară principiilor CEDO după cum motivarea

potrivit căreia în Republica Moldova există o singură locație în care se pot

primi cereri de redobândire, nu poate constitui o scuză pentru nerespectarea

prevederilor legale în vigoare.

3.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând

cauza de față, prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat în limitele și pentru considerentele în continuare arătate.

Din

înscrisurile depuse la dosar,rezultă că începând cu data de 3 decembrie 2008,

recurentul-reclamant s-a adresat cu o primă cerere scrisă către Ministerul

Afacerilor Externe cu rugămintea de a-i expedia cererea către Secția consulară

a Ambasadei României din Chișinău, conform Legii cetățeniei române nr. 21/1991,

modificată și republicată, după care în luna noiembrie 2008 s-a și prezentat

personal la Secția consulară, iar la 19 ianuarie 2009 a depus o nouă cerere în

același sens fără însă ca demersurile sale să se și soldeze cu primirea și

înregistrarea cererii.

Curtea

constată că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant în sensul că

pârâtul-intimat, prin pasivitatea de care a dat dovadă, i-a restricționat, fără

temei legal, dreptul de a înregistra o cerere, exclusiv pentru considerente ce

țin de organizarea administrativă a serviciului din Secția consulară a

Ambasadei României la Chișinău.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

Legea

nr. 21/1991 nu prevede, în adevăr, un termen pentru soluționarea cererilor de

redobândire a cetățeniei române formulate potrivit art. 10

1

, iar

complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de

drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

554/2004.

Împrejurarea

că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate

încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de

redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană

asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de

România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002,

impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În

ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei

unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii

administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata

rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de

particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei,

conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente.

Or,

din această perspectivă, instanța de fond nu a apreciat corect că trecerea unui

termen de peste 1 an de la data primei cereri nu ar fi în măsură să lipsească

de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991. În plus, fără a face

abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de

autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși

rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere

a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului

nerezonabil al duratei procedurii.

Drept

urmare, reținând temeinicia criticilor formulate cu privire la primul capăt de

cerere, instanța de control judiciar, primind recursul de față va modifica

sentința atacată în sensul că în fond va admite în parte acțiunea

reclamantului-recurent și în consecință va obliga pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe să primească cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române.

În

ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, Înalta Curte reține,

raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, că nu se poate aprecia că

depășirea limitelor rezonabilității în soluționarea favorabilă a cererii

formulate, este și de natură a-i încălca în vreun mod demnitatea umană.

Prin

urmare, Înalta Curte apreciază că acordarea daunelor morale, de asemenea

solicitată prin acțiunea principală, nu este justificată, modalitatea de

soluționare a petitului principal al acțiunii și recunoașterea vătămării

produse reprezentând o măsură reparatorie suficientă și pentru eventualul

prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de parte.

Față

de cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite

recursul și modificând sentința atacată va admite numai în parte acțiunea

reclamantului, în sensul deja arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de F.M.

împotriva sentinței civile nr. 2082 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că admite în parte acțiunea reclamantului F.M. și obligă pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe să primească cererea acestuia de redobândire a cetățeniei

române.

Respinge cererea de acordarea a

daunelor morale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2

februarie 2010.