ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 487/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2082 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul F.M. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la primirea într-un termen scurt, rezonabil a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea la plata de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1991, reclamantul a solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea publică competentă având obligația de a înregistra cerere formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991. Prima instanță a constatat legală susținerea pârâtului potrivit căreia Legea nr. 21/1991 modificată și republicată, nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare sau vreo excepție de la procedura obișnuită.

Pe de altă parte, a apreciat judecătorul fondului, această procedură de acordare sau redobândire a cetățeniei române, prin esență, finalitatea și consecințele sale presupune examinarea unor aspecte de fapt și de drept care se desfășoară într-un interval apreciabil de timp, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor legale menționate în această procedură sunt implicate și alte organisme ale autorității publice, în afara pârâtului. S-a mai reținut că reclamantul nu domiciliază pe teritoriul României și nici nu a solicitat stabilirea domiciliului în România, ci doar ca depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei să fie primită de îndată, în condițiile în care, datorită numărului mare de solicitări și capacității limitate de procesare, s-a impus organizarea unei programări din partea autorității pârâte.

Totodată, caracterul rezonabil al termenului de soluționare a cererii trebuie raportat la criterii obiective de apreciere, reținându-se că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat, că legea specială nu prevede un termen de soluționare, iar competența de înregistrare, verificare și înaintare a documentelor necesare revine unei singure secții consulare a statului român. 2. Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță în termen legal a declarat recurs reclamantul F.M., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale și a fixării pe cale judecătorească a unei programări la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, precizând că în speță este vorba despre fixarea unui termen rezonabil și nu de primirea actelor de îndată, cum greșit a reținut prima instanță.

Recurentul-reclamant a criticat hotărârea primei instanțe și pentru că a nesocotit prevederile Legii nr. 177/1997 pentru ratificarea tratatului dintre România și Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, publicată în M.Of. nr. 310 din 13 noiembrie 1997 (art. 22) ca și practica CEDO cu privire la nedepășirea termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Legea nr. 369/2002. În acest sens s-a susținut de către recurent că amânarea cu peste 3 luni de zile a înregistrării unei cereri este contrară principiilor CEDO după cum motivarea potrivit căreia în Republica Moldova există o singură locație în care se pot primi cereri de redobândire, nu poate constitui o scuză pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

3. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând cauza de față, prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele în continuare arătate. Din înscrisurile depuse la dosar,rezultă că începând cu data de 3 decembrie 2008, recurentul-reclamant s-a adresat cu o primă cerere scrisă către Ministerul Afacerilor Externe cu rugămintea de a-i expedia cererea către Secția consulară a Ambasadei României din Chișinău, conform Legii cetățeniei române nr. 21/1991, modificată și republicată, după care în luna noiembrie 2008 s-a și prezentat personal la Secția consulară, iar la 19 ianuarie 2009 a depus o nouă cerere în același sens fără însă ca demersurile sale să se și soldeze cu primirea și înregistrarea cererii.

Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant în sensul că pârâtul-intimat, prin pasivitatea de care a dat dovadă, i-a restricționat, fără temei legal, dreptul de a înregistra o cerere, exclusiv pentru considerente ce țin de organizarea administrativă a serviciului din Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede, în adevăr, un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit art. 10 1 , iar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente. Or, din această perspectivă, instanța de fond nu a apreciat corect că trecerea unui termen de peste 1 an de la data primei cereri nu ar fi în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.

În plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii. Drept urmare, reținând temeinicia criticilor formulate cu privire la primul capăt de cerere, instanța de control judiciar, primind recursul de față va modifica sentința atacată în sensul că în fond va admite în parte acțiunea reclamantului-recurent și în consecință va obliga pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române.

În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, Înalta Curte reține, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, că nu se poate aprecia că depășirea limitelor rezonabilității în soluționarea favorabilă a cererii formulate, este și de natură a-i încălca în vreun mod demnitatea umană. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că acordarea daunelor morale, de asemenea solicitată prin acțiunea principală, nu este justificată, modalitatea de soluționare a petitului principal al acțiunii și recunoașterea vătămării produse reprezentând o măsură reparatorie suficientă și pentru eventualul prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de parte. Față de cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va admite recursul și modificând sentința atacată va admite numai în parte acțiunea reclamantului, în sensul deja arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de F.M. împotriva sentinței civile nr. 2082 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului F.M. și obligă pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române. Respinge cererea de acordarea a daunelor morale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.