ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1710/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

primei instanțe

Prin sentința

nr. 2505 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea

formulată de reclamanta P.N. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor

Externe, acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la stabilirea datei

la care reclamanta să fie invitată pentru depunerea cererii de

redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea la plata de

daune morale în cuantum de 1 leu.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1991,

reclamanta a solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,

redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice

a României la Chișinău, autoritatea publică competentă

având obligația de a înregistra cererea formulată în vederea

parcurgerii procedurii prevăzută de dispozițiile Legii nr.

21/1991.

Prima

instanță a constatat legală susținerea pârâtului potrivit

căreia Legea nr. 21/1991 modificată și republicată, nu

prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a

cetățeniei române și nici o procedură de urgentare sau vreo

excepție de la procedura obișnuită.

Pe de

altă parte, a apreciat judecătorul fondului, această

procedură de acordare sau redobândire a cetățeniei române, prin

esență, finalitatea și consecințele sale presupune

examinarea unor aspecte de fapt și de drept care se desfășoară

într-un interval apreciabil de timp, cu atât mai mult cu cât, potrivit

dispozițiilor legale menționate în această procedură sunt

implicate și alte organisme ale autorității publice, în afara

pârâtului.

Totodată,

caracterul rezonabil al termenului de soluționare a cererii trebuie

raportat la criterii obiective de apreciere, reținându-se că în

cauză nu este vorba de un refuz nejustificat, că legea specială

nu prevede un termen de soluționare, iar competența de înregistrare,

verificare și înaintare a documentelor necesare revine unei singure

secții consulare a statului român.

2.

Motivele de recurs

formulate de recurentul-reclamant

Împotriva

hotărârii pronunțate de prima instanță în termen legal a

declarat recurs reclamanta P.N., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale și

a fixării pe cale judecătorească a unei programări la o

anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, precizând că în

speță este vorba despre fixarea unui termen scurt, rezonabil.

Recurenta-reclamantă

a criticat hotărârea primei instanțe și pentru că a

nesocotit prevederile Legii nr. 177/1997 pentru ratificarea tratatului dintre

România și Moldova privind asistența juridică în materie civilă

și penală, publicată în M.Of. nr. 310 din 13 noiembrie 1997

(art. 22) ca și practica CEDO cu privire la nedepășirea

termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Legea nr. 369/2002.

In acest sens

s-a susținut de către recurentă că amânarea cu peste 2 luni

de zile a înregistrării unei cereri este contrară principiilor CEDO

după cum motivarea potrivit căreia în Republica Moldova există o

singură locație în care se pot primi cereri de redobândire, nu poate

constitui o scuză pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

3.

Soluția și

considerentele instanței de recurs

Examinând

cauza de față, prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele în

continuare arătate.

Din înscrisurile

depuse la dosar, rezultă că reclamanta și-a exprimat

intenția de a redobândi cetățenia română, în temeiul art. 10

din Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna decembrie 2008, s-a prezentat la

Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru a

depune cerere în acest sens.

Reclamantei i

s-a recomandat să facă o cerere scrisă de

programare/intenție, prin poștă, recomandat, cu confirmare de

primire, pentru a fi programată ulterior în vederea depunerii actelor

pentru redobândire cetățeniei române.

Prima cerere

scrisă a fost adresată secției consulare în data de 7 ianuarie 2009.

Răspunsul Direcției Generale Afaceri Consulare, comunicat în data de

29 ianuarie 2009, a învederat reclamantei numărul foarte mare de cereri

care trebuie procesate, spatiile limitate de care dispune ambasada pentru

desfășurarea activității cu publicul, urmând a fi

invitată pe cale poștală pentru depunerea documentelor.

Prin cererea

înregistrată la data de 9 februarie 2009, reclamanta a revenit cu o cerere

în sensul soluționării cererii sale inițiale, cerere la care

neprimind răspuns, reclamanta a ales calea acțiunii în justiție

în vederea realizării dreptului său.

Curtea

constată că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante în sensul

că pârâtul-intimat, prin pasivitatea de care a dat dovadă, i-a

restricționat, fără temei legal, dreptul de a înregistra o

cerere, exclusiv pentru considerente ce țin de organizarea

administrativă a serviciului din Secția consulară a Ambasadei

României la Chișinău.

Potrivit art.

1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a

interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Chiar

dacă Legea nr. 21/1991 nu cuprinde prevederi în care să se precizeze

un anume termen în intervalul căruia pârâtul să soluționeze

cererea reclamantei, nu înseamnă că ministerul poate amâna

fără o limitare rezonabilă în timp soluționarea cererilor

reclamanților, care tind să-și valorifice drepturile conferite

de Legea nr. 21/1991.

Împrejurarea

că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu

poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii

dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10

din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea

nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune

fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie.

In ceea ce

privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei

proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii

administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art.

6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Durata

rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în

funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în

calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului

și cea a autorităților competente.

Or, din

această perspectivă, instanța de fond nu a apreciat corect

că trecerea unui termen de peste 1 an de la data primei cereri nu ar fi în

măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii

nr. 21/1991. în plus, fără a face abstracție de motivele de

ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta

Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea

cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de

depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul

caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Drept urmare,

reținând temeinicia criticilor formulate cu privire la primul capăt

de cerere, instanța de control judiciar, primind recursul de

față va casa sentința atacată în sensul că în fond va

admite acțiunea reclamantei-recurente și în consecință va

obliga pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească actele

necesare de redobândire a cetățeniei române de către aceasta.

Față

de cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite

recursul și casând sentința atacată va admite acțiunea

reclamantei, în sensul deja arătat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de P.N. împotriva sentinței nr. 2505 din 10 iunie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată.

Admite

acțiunea reclamantei P.N.

Obligă

pârâtul ca în termen de 30 de zile să primească actele necesare

redobândirii cetățeniei române de către reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.