ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2870/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Situația de fapt Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iulie 2009 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, și ulterior precizată, reclamanta G.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Tineretului si Sportului, solicitând anularea Ordinului 582 din 24 aprilie 2009 care a avut la bază O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice si obligarea paratei la plata sumei de 100.000 Euro daune morale, cu cheltuieli de judecata. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în fapt, prin ordinul 582 din 24 aprilie 2009 care a avut la baza O.U.G.

nr. 37/2009 si art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, funcția de conducere de Director a Direcției pentru Tineret si Sport a județului Maramureș a fost desființată, iar drept consecința raportul de munca al reclamantei a încetat. În opinia reclamantei, actul atacat este nelegal si netemeinic întrucât din punct de vedere formal se impunea ca decizia sa cuprindă motivele care determina concedierea, precum si termenul in care poate fi contestata la instanța competenta, iar omisiunea acestor elemente se sancționează cu nulitatea absoluta in conformitate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale numărul 506/2005. În acest context, actul administrativ atacat nu poate fi verificat in drept sub aspectul menționat mai sus.

Întrucât nu are o motivare in fapt, fiind încălcate in acest sens art. 20 din Constituție prin raportare la art. 6 punctul 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale care recunoaște si garantează dreptul la munca, precum si art. 44 din Constituție referitor la dreptul de proprietate privata coroborat cu art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale prin care este consacrat si protejat dreptul de proprietate. Mai mult, la data emiterii ordinului reclamanta se afla in concediu de odihnă în conformitate cu actul medical depus în probațiune la dosar. Desființarea locului de munca nu este nici măcar efectiva, deoarece prin art. III alin. (3) din O.U.G.

nr. 37/2009 se menționează faptul ca serviciile publice deconcentrate ale ministerelor vor fi conduse de un director coordonator, situație in care postul respectiv nu este desființat efectiv si atunci nu mai putem vorbi despre o cauza reala si serioasa. Cu alte cuvinte, desființarea efectiva impune eliminarea acestuia din organigrama precum si din statul de funcții al unității, per a contrario , ocuparea postului respectiv de către o alta persoana sub o alta titulatura dar păstrând aceleași atribuții nu reprezintă altceva decât o dovada clara a încălcării contractului individual de munca precum si a dispozițiilor legale care conferă protecție angajatului împotriva atitudinii discreționare abuzive a angajatorului.

Raportul juridic dintre angajat si angajator referitor la actul administrativ din 1 octombrie 2005 prin care petenta a fost numita in funcția de director, precum si prezentul ordin atacat are o natura juridica complexa având la baza un act administrativ in temeiul căruia s-a încheiat contractul de munca si deci sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, făcând trimitere în acest sens la dispozițiile art. 35 precum si la art. 100 din Legea nr. 188/1999. Nu in ultimul rând, in ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009 sunt aplicabile dispozițiile Curții Constituționale a României care s-a pronunțat cu privire la propunerea legislativa de modificare a Legii nr. 188/1999 cu conținut identic reiterat in cadrul O.U.G.

nr. 37/2009, ca fiind neconstitutională, fapt care implica perseverarea intr-o atitudine abuziva si nedemocratica. Printr-o precizare de acțiune din data de 3 noiembrie 2009, reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 100.000 Euro echivalent in lei la data plații efective. În motivarea acestei precizări de acțiune reclamanta a arătat ca spre deosebire de celelalte despăgubiri civile care presupun un suport probator, in privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care in raport de consecințele suferite de către partea vătămata va aprecia o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat. Emitentul actului are un comportament total abuziv, in acest sens fiind depus în probațiune copia Ordinului 1444 din 7 septembrie 2009 prin care Ministerul Tineretului și Sportului a dispus detașarea reclamantei, cu toate ca aceasta se afla in concediu medical.

Afecțiunile medicale de care suferea reclamanta au fost agravate de stresul provocat atât de revocarea din funcție cat si de șicanele provocate de către emitentul actului pretins abuziv. Prin aceeași precizare de acțiune, reclamanta a solicitat instanței sa constate suspendarea de drept a unui nou ordin cu numărul 1863 din 19 octombrie 2009, ordin care preia întocmai conținutul ordinului atacat prin prezenta acțiune introductiva de instanța care a fost suspendat prin sentința civila nr. 299 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, sentința rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație si Justiție.

Soluția primei instanțe: Prin sentința civilă nr. 605 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei G.C., și în consecință, a dispus anularea ordinului nr. 44582 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului, prin ministrul M.I.R., a constatat suspendarea de drept a Ordinului nr. 1863 din 19 octombrie 2003, emis de către același minister prin ministrul S.L.P., a obligat pârâtul la plata sumei de 3000 de lei, daune morale în favoarea reclamantei, și la plata sumei de 4764 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Considerentele primei instanțe: Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut în esență, faptul că actul administrativ atacat în cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, aspect ce rezultă, de altfel, din mențiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menționează, între altele, și acest temei legal. Curtea de apel a reținut, în esență, faptul că, în raport cu împrejurarea că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măguri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, atrage ca o consecință firească, nelegalitatea deciziei atacate, instanța apreciind în acest sens, că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare, este nelegal.

Aspectele legate de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 au fost între timp abrogate de O.U.G. nr. 105/2009 au fost apreciate de curtea de apel ca fiind lipsite de relevanță în cauză, de vreme ce noul act normativ preia integral dispozițiile legale ale vechiului act normativ. Împrejurarea că între timp autoritatea a desemnat o altă persoană în funcția publică s-a apreciat că nu poate fi opusă cu succes pentru a paraliza demersul reclamantei deoarece aceasta vizează același cadru normativ analizat de Curtea Constituțională în decizia sa de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și a legii de aprobare și care urmărește ca obiectiv zădărnicirea punerii în executare a hotărârii judecătorești. Cu privire la precizarea de acțiune depusa la dosarul cauzei in data de 3 noiembrie 2009, instanța a apreciat cererea de constatare a suspendării de drept a Ordinului 1863 din 19 octombrie 2009 ca fiind total neîntemeiata.

Astfel, conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 „în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă”. Instanța a constatat faptul că în cazul concret dedus judecații, ne aflam in prezenta ipotezei prevăzute de către textul enunțat, la data de 16 iunie 2009 Curtea de Apel Cluj dispunând prin sentința civilă nr. 299 din 16 iunie 2009, cu caracter executoriu, suspendarea efectelor actului administrativ a cărui anulare se cere prin cererea de chemare in judecata dedusa judecații in prezentul dosar, iar hotărârea a rămas irevocabila prin respingerea recursului de către înalta Curte de Casație si Justiție.

Cu toate acestea, la data de 19 octombrie 2009, același parat Ministerul Tineretului si Sportului adopta un nou ordin cu numărul 1863, prin care dispune masuri identice cu cele adoptate prin ordinul anterior 582 din 24 aprilie 2009 suspendat irevocabil de către instanța. Astfel, prin ordinul 1863 din 19 octombrie 2009 se dispune deasemenea desființarea funcției de conducere de director la Direcția Județeană pentru Tineret Maramureș si încetarea raportului de munca al reclamantei la data expirării termenului de preaviz. Singurul element de diferențiere intre cele doua ordine ii constituie temeiul de drept, in condițiile in care primul ordin este motivat in drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 iar al doilea ordin este motivat în drept pe dispozițiile O.U.G.

nr. 105/2009. Acest element de diferențiere nu poate argumenta ideea ca este vorba despre doua acte administrative cu conținut si finalitate diferita, deoarece masurile dispuse sunt identice, iar temeiul de drept diferit reprezintă un element de diferențiere pur formal. În condițiile în care masurile dispuse sunt identice, textul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este pe deplin incident si adoptarea celui de al doilea ordin nu reprezintă altceva decât o dovada a disprețului față de actul de justiție, situație inacceptabilă din partea unei autorități publice intr-un stat de drept. Pentru a da eficiență textului enunțat și a releva abuzul autorității, instanța considera deopotrivă admisibila și întemeiată cererea de constatare a suspendării de drept a celui de al doilea act administrativ în baza textului enunțat.

Cu privire la daunele morale, instanța a apreciat, în esență, faptul că într-adevăr, prin emiterea ordinului contestat a fost vătămat grav dreptul la munca al reclamantei, cauzându-i-se prejudicii de ordin moral prin popularizarea în presa locală a acestui eveniment nefericit pentru parcursul profesional. Reclamantei i-au fost afectate astfel onoarea, prestigiul și demnitatea ocrotite de lege. Mai mult, emitentul actului atacat a emis ulterior un alt act administrativ prin care a dispus detașarea reclamantei în Județul Harghita pe o perioada de șase luni. În condițiile în care acest ordin de detașare nu cuprinde nici o argumentație referitoare la necesitatea acestei modificări a locației in care reclamanta să-și desfășoare activitatea la o mare distantă față de localitatea de domiciliu, în opinia instanței de fond măsura dispusă, a avut un evident caracter șicanator.

În acest sens curtea de apel a reținut și faptul că la scurt timp ordinul de detașare a fost revocat de către emitent intr-o maniera tot atât de arbitrara și lipsită de orice motivație, așa încât, rezultă faptul că detașarea nu era motivată de vreun considerent legat de buna funcționare a serviciului public. Instanța a reținut astfel că delegarea șicanatorie pentru considerente care nu au legătura cu buna funcționare a serviciului public a fost de natură să producă un prejudiciu moral prin climatul tensionat astfel provocat și temerea că reclamanta va fi nevoită să părăsească localitatea de domiciliu și mediul în care și-a derulat activitatea profesională și viața privată. La stabilirea cuantumului daunelor morale instanța a avut în vedere însă faptul că detașarea nu a fost efectivă fiind revocată la scurt timp, așa încât reclamanta nu a părăsit nici măcar o zi localitatea de domiciliu.

Cu privire la problemele medicale cauzate sau agravate de actul administrativ atacat, instanța a reținut că nu se poate stabili un raport de cauzalitate cert intre emiterea actului administrativ, disconfortul psihic produs și afecțiunea invocată: lombosciatică discogenă. Mai mult, a reținut instanța, afecțiunile medicale provoacă în primul rând un prejudiciu material (a cărui reparare nu a fost solicitată de către reclamantă) și doar subsecvent un prejudiciu moral, în condițiile în care se poate stabili un raport de cauzalitate cert între fapta ilicită (actul administrativ nelegal în cazul analizat) și prejudiciul cauzat. În opinia instanței, în cazul concret dedus judecații acest raport de cauzalitate nu este probat și mai mult, lipsesc orice elemente concrete din care instanța să stabilească raportul de cauzalitate prin aplicarea unei prezumții simple.

În concluzie, instanța a reținut că maniera în care emitentul actului a procedat a creat un prejudiciu moral, insa cuantumul sumei solicitate cu acest titlu de către reclamanta este total nerealist (100.000 Euro in echivalent lei) și acordarea sa ar avea ca finalitate îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei. Instanța a apreciat ca justa reparare a prejudiciului se poate realiza într-o maniera satisfăcătoare prin obligarea paratului emitent al actului la plata sumei de 3000 Ron cu titlul de daune morale, reținând totodată faptul că anularea actului administrativ urmată de repunerea reclamantei în funcția publică din care a fost înlăturată oferă ea însăși, o satisfacție de ordin moral care contribuie la repararea aceluiași prejudiciu.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta G.C. precum și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. În motivarea recursului său, reclamanta a criticat sentința de fond în ceea ce privește acordarea daunelor morale, solicitând în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., modificarea sentinței în sensul acordării daunelor morale în cuantumul solicitat. Consideră recurenta că deși instanța de fond a constatat caracterul abuziv al actului administrativ și comportamentul șicanelor ulterior emiterii actului, a deconsiderat și principiile care au fost încălcate și care ar fi trebuit reparate în conformitate cu principiul restitutio in integrum . Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate - solicitând modificarea acesteia în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - A arătat pârâtul-recurent că – la momentul emiterii Ordinului atacat, O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare și nu era declarată neconstituțională și având putere de lege era obligatorie pentru instituție. - Ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr. 582 din 24 aprilie 2009 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în materia concedierii care nu țin de persoana salariatului, drept urmare nu poate fi reținută nulitatea acestora. - În ceea ce privește daunele morale se arată că pentru acordarea daunelor nu este suficient ca măsura luată de angajator să fi fost anulată de instanța de judecată, angajatul în cauză trebuie să dovedească în mod neechivoc faptul că valorile sale morale au fost legate în mod grav.

Aprecierile instanței de recurs Analizând cererile de recurs formulate, Înalta Curte având în vedere motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare: - În ceea ce privește recursul reclamantei, se constată că așa cum a precizat și recurenta - reclamantă judecătorul este singurul în măsură să aprecieze în raport de consecințele suferite de partea vătămată, o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Astfel, s-a reținut că detașarea ulterioară a reclamatei printr-un alt act administrativ a avut caracter șicanatoriu însă și împrejurarea că detașarea nu a fost efectivă, fiind invocată la domiciliu nici măcar o zi.

De asemenea s-a reținut că nu există o relație de cauzalitate certă între emiterea actului administrativ și afecțiunea provocată. În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la mecanismul mediatic defăimător care nu ar putea crea prezumția de legalitate privind actul administrativ și de nelegalitate a comportamentului reclamantei; se reține că însuși reclamanta-recurentă afirmă că și în ciuda pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile, tot există o suspiciune și o îndoială în rândul receptorilor de presă, astfel că nu reprezintă un criteriu obiectiv pentru aprecierea daunelor morale. - Referitor la recursul pârâtului Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului și Sportului se reține că în mod corect instanța de fond a constatat că actul administrativ a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G.

nr. 37/2009. Cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 constatându-se că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională. Întrucât instanța de contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, reținându-se și faptul că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcându-se dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, instanța de fond corect a constatat că actele administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009 sunt lovite de nulitate. Faptul că la data admiterii ordinului atacat, nu exista decizia Curții Constituționale nu are relevanță, întrucât așa cum s-a arătat mai sus, temeiul juridic al emiterii ordinului este declarat neconstituțional - prin urmare nu există un temei legal. De menționat în acest sens și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește daunele morale, se constată că din analiza judecătorului fondului , s-a făcut o apreciere corectă a întinderii prejudiciului moral. Or, instanța de fond a relevat abuzul autorității care a adoptat un al doilea ordin în disprețul actului de justiție ceea ce conduce la concluzia vătămării reclamantei în drepturile și interesele sale legitime cu consecințe asupra cuantificării daunelor morale.

Constatând că în mod corect s-a făcut analiza circumstanțelor de fapt și de drept, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și, în consecință în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de G.C. și de Ministerul Educației, Cercetării și Sportului împotriva sentinței civile nr. 605 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.