CtEDO 13.12.2005 Auto

MARKKO v. FINLAND

RESPONDENT
FIN
HOTĂRÂRE
13.12.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MARKKO v. FINLAND (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Kari Tapio Markko, este un național finlandez, născut în 1966 și locuiește în Vaajakoski. El este reprezentat în fața Curții de către Minna Tyviö, un avocat practicant în Jyväskylä. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen, director al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost implicat într-un accident la 9 iunie 1997 în timp ce conducea o dubă înghețată. A suferit leziuni la gât și la spate. O fractură în coloana vertebrală a reclamantului a fost diagnosticată la 9 iunie 1997. O societate de asigurare a plătit reclamantului o alocație zilnică în temeiul Legii privind asigurarea accidentelor (tapaturmavautuslaki, lag om olycksfallsförsäkring; 608/1948) de la 10 iunie 1997 la 20 august 1997, și a returnat cheltuielile medicale. Societatea de asigurare a decis, la 28 noiembrie 1997, să anuleze alocația zilnică începând cu 20 august 1997, deoarece a considerat că capacitatea de lucru a reclamantului a fost redusă cu mai puțin de 10 % din acel moment. În 1998 reclamantul a solicitat tratament medical pentru durere în umărul stâng, piciorul drept și spate, precum și pentru durere și tulburări tactile în brațul drept. Certificatele medicale l-au considerat nepotrivit să lucreze de la 19 ianuarie la 25 ianuarie 1998 și de la 29 ianuarie la 10 iunie 1998 datorită durerii în umărul stâng și genunchiul stâng, simptome sciatice din partea dreaptă, comprimarea rădăcinilor nervoase în brațul drept și leziunile de whicklash. Reclamantul a solicitat o alocație zilnică și rambursarea cheltuielilor începând cu 19 ianuarie 1998 de la compania de asigurări. La 24 aprilie 1998, societatea de asigurare a respins cererile reclamantului, susținând că distensiunea unui disc spinării nu a fost cauzată de accidentul auto. Compania a considerat că simptomele citice, care au afectat membrele inferioare ale reclamantului, au fost principalele motive pentru care incapacitatea sa de a lucra începând cu 19 ianuarie 1998. Acesta a informat reclamantul că a transferat opinia unui medic din 1 aprilie 1998 cu privire la unele simptome de citica la Curtea de Asigurări (vakuutusoikeus, försäkringsdomstolen) care examina o cerere de asigurare anterioară a accidentelor cu privire la un alt accident la 17 ianuarie 1997. De asemenea, el a solicitat continuu plata alocației zilnice începând cu 20 august 1997, susținând că principalul motiv al examinării sale medicale în ianuarie 1998 a fost problema cu gâtul și brațul drept și nu sciatica ca societatea de asigurare a avut loc. Reclamantul a adăugat două avize medicale din 30 ianuarie 1998 și respectiv 29 aprilie 1998. Consiliul pentru accident a respins cererea la 15 septembrie 1998. De asemenea, a susținut că incapacitatea reclamantului de a lucra după 20 august 1997 a fost cauzată de tensiune musculară în gât, probleme de rădăcină a nervului în brațul drept, durere în umărul stâng și genunchiul stâng, precum și simptomele sciatice în partea dreaptă a organismului, care nu au fost cauzate de accident la 9 iunie 1997. În cele din urmă a susținut că accidentul în cauză nu a înrăutat boala de spate preexistente a reclamantului. Reclamantul a apelat la Curtea de Asigurări repetând afirmațiile sale. El a susținut că tensiunea musculară în gât, problemele de rădăcină a nervului în brațul drept și durerea în umărul stâng au fost cauzate de accidentul din 9 iunie 1997. El a prezentat un aviz medical din 28 august 1998. Societatea de asigurări și-a prezentat observațiile cu privire la apel și reclamantul a fost invitat să răspundă în continuare. La 2 februarie 1999, societatea de asigurări a prezentat o declarație medicală suplimentară din 14 decembrie 1998 și un caz de caz medical cu privire la perioada cuprinsă între 7 și 10 decembrie 1999. La 2 martie 1999, reclamantul a prezentat o decizie suplimentară a societății de asigurări din 23 februarie 1999 privind pensia sa. La 8 iunie 1999, Curtea de asigurări și-a emis decizia de a accepta motivele furnizate de Consiliul pentru accidente și a susținut că noile dovezi prezentate Curții de asigurări nu au determinat nicio modificare a evaluării cauzei. Reclamantul a solicitat permisiunea de a face recurs la Curtea Supremă, iar concediul de recurs a fost refuzat la 28 ianuarie 2000. Secțiunea 33 din Legea privind procedura judiciară administrativă (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsproceslag, 586/1996) prevede că un organism de apel trebuie să se asigure că cazul este examinat în mod corespunzător. Subsecțiunea 2 prevede că un organism de apel trebuie să invite la producerea oricăror materiale suplimentare necesare ale propunerii sale în cazul în care interesele justiției, egalității armelor sau natura cazului o solicită. Secțiunea 34, subsecțiunea 1 din respectiva lege prevede că o parte trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia asupra cererilor formulate de părți sau primite din alte surse și asupra altor materiale care pot influența rezultatul acestei chestiuni. Secțiunea 5 subsecțiunea 1 din Legea Tribunalului de Asigurări (laki vakuutusoikeudesta, lag om försäkringsdomstolen, 14/1958), în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca un caz dinaintea Tribunalului de Asigurări să fie tratat într-o secțiune care constă într-un judecător de asigurări în calitate de președinte și două persoane cu capacitate legală în calitate de membri, sau în cazul în care se referă la probleme medicale, un membru cu capacitate juridică și un membru medical. În plus, în cazul în care este necesar, doi laici au participat la hotărârea comitetului. Începând cu 1 ianuarie 2004, procedurile în fața Curții de Asigurări au fost reglementate de noua Lege a Curții de Asigurări (vakuutusoikeuslaki, lag om försäkringsdomstolen, 132/2003).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă