MARKKO v. FINLAND

Reclamantul, dl Kari Tapio Markko, este un național finlandez, născut în 1966 și locuiește în Vaajakoski. El este reprezentat în fața Curții de către Minna Tyviö, un avocat practicant în Jyväskylä. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen, director al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost implicat într-un accident la 9 iunie 1997 în timp ce conducea o dubă înghețată. A suferit leziuni la gât și la spate. O fractură în coloana vertebrală a reclamantului a fost diagnosticată la 9 iunie 1997. O societate de asigurare a plătit reclamantului o alocație zilnică în temeiul Legii privind asigurarea accidentelor (tapaturmavautuslaki, lag om olycksfallsförsäkring; 608/1948) de la 10 iunie 1997 la 20 august 1997, și a returnat cheltuielile medicale. Societatea de asigurare a decis, la 28 noiembrie 1997, să anuleze alocația zilnică începând cu 20 august 1997, deoarece a considerat că capacitatea de lucru a reclamantului a fost redusă cu mai puțin de 10 % din acel moment. În 1998 reclamantul a solicitat tratament medical pentru durere în umărul stâng, piciorul drept și spate, precum și pentru durere și tulburări tactile în brațul drept. Certificatele medicale l-au considerat nepotrivit să lucreze de la 19 ianuarie la 25 ianuarie 1998 și de la 29 ianuarie la 10 iunie 1998 datorită durerii în umărul stâng și genunchiul stâng, simptome sciatice din partea dreaptă, comprimarea rădăcinilor nervoase în brațul drept și leziunile de whicklash. Reclamantul a solicitat o alocație zilnică și rambursarea cheltuielilor începând cu 19 ianuarie 1998 de la compania de asigurări. La 24 aprilie 1998, societatea de asigurare a respins cererile reclamantului, susținând că distensiunea unui disc spinării nu a fost cauzată de accidentul auto. Compania a considerat că simptomele citice, care au afectat membrele inferioare ale reclamantului, au fost principalele motive pentru care incapacitatea sa de a lucra începând cu 19 ianuarie 1998. Acesta a informat reclamantul că a transferat opinia unui medic din 1 aprilie 1998 cu privire la unele simptome de citica la Curtea de Asigurări (vakuutusoikeus, försäkringsdomstolen) care examina o cerere de asigurare anterioară a accidentelor cu privire la un alt accident la 17 ianuarie 1997. De asemenea, el a solicitat continuu plata alocației zilnice începând cu 20 august 1997, susținând că principalul motiv al examinării sale medicale în ianuarie 1998 a fost problema cu gâtul și brațul drept și nu sciatica ca societatea de asigurare a avut loc. Reclamantul a adăugat două avize medicale din 30 ianuarie 1998 și respectiv 29 aprilie 1998. Consiliul pentru accident a respins cererea la 15 septembrie 1998. De asemenea, a susținut că incapacitatea reclamantului de a lucra după 20 august 1997 a fost cauzată de tensiune musculară în gât, probleme de rădăcină a nervului în brațul drept, durere în umărul stâng și genunchiul stâng, precum și simptomele sciatice în partea dreaptă a organismului, care nu au fost cauzate de accident la 9 iunie 1997. În cele din urmă a susținut că accidentul în cauză nu a înrăutat boala de spate preexistente a reclamantului. Reclamantul a apelat la Curtea de Asigurări repetând afirmațiile sale. El a susținut că tensiunea musculară în gât, problemele de rădăcină a nervului în brațul drept și durerea în umărul stâng au fost cauzate de accidentul din 9 iunie 1997. El a prezentat un aviz medical din 28 august 1998. Societatea de asigurări și-a prezentat observațiile cu privire la apel și reclamantul a fost invitat să răspundă în continuare. La 2 februarie 1999, societatea de asigurări a prezentat o declarație medicală suplimentară din 14 decembrie 1998 și un caz de caz medical cu privire la perioada cuprinsă între 7 și 10 decembrie 1999. La 2 martie 1999, reclamantul a prezentat o decizie suplimentară a societății de asigurări din 23 februarie 1999 privind pensia sa. La 8 iunie 1999, Curtea de asigurări și-a emis decizia de a accepta motivele furnizate de Consiliul pentru accidente și a susținut că noile dovezi prezentate Curții de asigurări nu au determinat nicio modificare a evaluării cauzei. Reclamantul a solicitat permisiunea de a face recurs la Curtea Supremă, iar concediul de recurs a fost refuzat la 28 ianuarie 2000. Secțiunea 33 din Legea privind procedura judiciară administrativă (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsproceslag, 586/1996) prevede că un organism de apel trebuie să se asigure că cazul este examinat în mod corespunzător. Subsecțiunea 2 prevede că un organism de apel trebuie să invite la producerea oricăror materiale suplimentare necesare ale propunerii sale în cazul în care interesele justiției, egalității armelor sau natura cazului o solicită. Secțiunea 34, subsecțiunea 1 din respectiva lege prevede că o parte trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia asupra cererilor formulate de părți sau primite din alte surse și asupra altor materiale care pot influența rezultatul acestei chestiuni. Secțiunea 5 subsecțiunea 1 din Legea Tribunalului de Asigurări (laki vakuutusoikeudesta, lag om försäkringsdomstolen, 14/1958), în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca un caz dinaintea Tribunalului de Asigurări să fie tratat într-o secțiune care constă într-un judecător de asigurări în calitate de președinte și două persoane cu capacitate legală în calitate de membri, sau în cazul în care se referă la probleme medicale, un membru cu capacitate juridică și un membru medical. În plus, în cazul în care este necesar, doi laici au participat la hotărârea comitetului. Începând cu 1 ianuarie 2004, procedurile în fața Curții de Asigurări au fost reglementate de noua Lege a Curții de Asigurări (vakuutusoikeuslaki, lag om försäkringsdomstolen, 132/2003).

The applicant, Mr Kari Tapio Markko, is a Finnish national, who was born in 1966 and lives in Vaajakoski. He is represented before the Court by Minna Tyviö, a lawyer practising in Jyväskylä. The respondent Government are represented by their Agent, Mr Arto Kosonen, Director in the Ministry for Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was involved in an accident on 9 June 1997 while driving an ice cream van. He sustained injuries to his neck and upper back. A fracture in the applicant’s spine was diagnosed on 9 June 1997. An insurance company paid the applicant a daily allowance pursuant to the Act on Accident Insurance (tapaturmavakuutuslaki, lag om olycksfallsförsäkring; 608/1948) from 10 June 1997 to 20 August 1997, and reimbursed medical expenses. The insurance company decided on 28 November 1997 to cancel the daily allowance as from 20 August 1997 as it considered that the applicant’s working capacity was reduced by less than 10 % from that moment. In 1998 the applicant sought medical treatment for pain in his left shoulder, right leg and back as well as for pain and tactile disturbances in his right arm. Medical certificates regarded him as unfit to work from 19 January to 25 January 1998 and from 29 January to 10 June 1998 due to pain in his left shoulder and left knee, sciatic symptoms in his right side, compression of nerve roots in his right arm and whiplash injury. The applicant applied for a daily allowance and reimbursement of expenses as from 19 January 1998 from the insurance company. On 24 April 1998 the insurance company rejected the applicant’s claims. It maintained that the distension of a spinal disc was not caused by the car accident. The company apparently considered that sciatic symptoms, which affected the applicant’s lower limbs, were the principal reason for his incapacity to work as from 19 January 1998. It informed the applicant that it had transferred a medical doctor’s opinion of 1 April 1998 regarding some symptoms of sciatica to the Insurance Court (vakuutusoikeus, försäkringsdomstolen) which was examining a prior accident insurance claim regarding another accident on 17 January 1997. The applicant appealed to the Accident Board (tapaturmalautakunta, olycksfallsnämnden). He also claimed continued payment of the daily allowance from 20 August 1997, maintaining that the principal reason for his medical examination in January 1998 was the problem with his neck and right arm and not sciatica as the insurance company had held. The applicant appended two medical opinions dated 30 January 1998 and 29 April 1998 respectively. The Accident Board rejected the application on 15 September 1998. It held that the accident on 9 June 1997 had caused whiplash injury and a spinal fracture, for which the applicant had received compensation until 20 August 1997, after which time the injuries no longer entitled him to a daily allowance. It further held that the applicant’s incapacity to work after 20 August 1997 was caused by muscular tension in the neck, nerve root problems in the right arm, pain in the left shoulder and left knee as well as sciatic symptoms in the right side of the body, none of which were caused by the accident on 9 June 1997. It finally maintained that the accident in question had not worsened the applicant’s pre-existing back illness. The applicant appealed to the Insurance Court repeating his claims. He argued that muscular tension in the neck, the nerve root problems in the right arm and pain in left shoulder were caused by the accident on 9 June 1997. He submitted a medical opinion dated 28 August 1998. The insurance company submitted its observations on the appeal and the applicant was invited to give a further response. On 2 February 1999 the insurance company submitted an additional medical statement of 14 December 1998 and a medical case history concerning the period from 7 to 10 December 1999. On 2 March 1999 the applicant submitted an additional decision of 23 February 1999 of the insurance company concerning his pension. On 8 June 1999 the Insurance Court issued its decision accepting the reasons given by the Accident Board and held that the new evidence presented to the Insurance Court did not give rise to any changes in the assessment of the case. The applicant sought leave to appeal to the Supreme Court. The leave to appeal was refused on 28 January 2000. Section 33 of the Administrative Judicial Procedure Act (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsprocesslag, 586/1996) provides that an appellate body must ensure that the case is examined properly. Subsection 2 provides that an appellate body must invite the production of any necessary further material of its own motion when the interests of justice, equality of arms or the nature of the case so require. Section 34, subsection 1 of the said Act provides that a party must be afforded a possibility to give his/her opinions on submissions made by parties or received from other sources and on other material which may influence the outcome of the matter. Section 5 subsection 1 of the Insurance Court Act (laki vakuutusoikeudesta, lag om försäkringsdomstolen, 14/1958), as in force at the relevant time, provided that a case before the Insurance Court was dealt with in a section that consisted of an insurance judge as a chairperson and two legally trained persons as members, or when the case concerned medical issues, one legally trained member and one medical member. In addition, when needed, two lay members participated in the panel making the decision. Since 1 January 2004, the proceedings before the Insurance Court have been governed by the new Insurance Court Act (vakuutusoikeuslaki, lag om försäkringsdomstolen, 132/2003).