ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4772/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4772/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 7 martie 2006, D.M., B.A., B.M.

și B.C. au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005,

anularea Deciziei nr. 3 din 24 ianuarie 2006 emisă de U.J.C.C. Constanța și

obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului

solicitat și a ofertei pentru despăgubiri aferentă imobilului demolat și a

terenului pe care se află construcția aparținând U.J.C.C. Constanța, cu destinația

de restaurant.

La 8 mai 2006,

reclamanții au depus o completare la acțiune, arătând că înțeleg să se judece

în contradictoriu și cu pârâții Consiliul local al comunei Mihail Kogălniceanu,

Comuna Mihail Kogălniceanu și Primarul comunei Mihail Kogălniceanu. Au

solicitat anularea deciziei nr.3 din 24 ianuarie 2006 emisă de U.J.C.C. Constanța

prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în

comuna Mihail Kogălniceanu și obligarea pârâților la restituirea în natură a

imobilului compus din teren în suprafață de 424 mp și construcție. În

subsidiar, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului și, în

compensare, un imobil echivalent pentru construcție, ori restituirea în

compensare a unui teren echivalent cu imobilul preluat abuziv de la autorul

acestora (construcție și teren).

Tribunalul Constanța, secția

civilă, prin sentința nr. 635 din 19 martie 2007 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții D.M., B.A., B.M. și B.C. în

contradictoriu cu pârâții U.J.C.C. Constanța, Consiliul local al comunei Mihail

Kogălniceanu, comuna Mihail Kogălniceanu și Primarul comunei Mihail

Kogălniceanu.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că nerespectarea termenului prevăzut de art.

21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, referitor la formularea notificării, atrage

sancțiunea prevăzută la alin. (5) a textului menționat, respectiv aceea a

pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent în procedura prevăzută de legea specială de reparație.

S-a constatat că deși

Legea nr. 247/2005 a adus modificări Legii nr. 10/2001, termenul pentru

depunerea notificărilor nu a fost prelungit, perspectivă din care, în mod

corect, unitatea deținătoare a dispus respingerea notificării formulată la 21

noiembrie 2005, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Tribunalul a apreciat

că acțiunea a fost formulată în termen în contradictoriu cu pârâta U.J.C.C. Constanța,

întrucât reclamanții s-au adresat instanței în termen de 30 de zile de la

comunicarea deciziei de respingere a notificării, concluzionând că decizia

contestată este legală și temeinică.

Apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței tribunalului a fost admis de Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, prin decizia nr. 388/C din 10 decembrie 2007. A fost schimbată în tot hotărârea apelată, în sensul că a fost admisă contestația, a fost

anulată decizia nr. 3/2006 a U.J.C.C. Constanța și a fost obligat Primarul

comunei Mihail Kogălniceanu să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată

cu privire la notificarea formulată la 21 iulie 2001, conform Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că notificarea,

indiferent de formă, a fost adresată Primăriei comunei Mihail Kogălniceanu care

nu a răspuns acesteia, iar terenul este domeniul privat al comunei, deținătorul

folosinței acestuia fiind U.J.C.C. Constanța, care deși nu a fost notificată, a

emis decizia nr. 3/2006.

Instanța de apel a

constatat că soluționarea contestației pe excepția prevăzută de art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001 este nelegală întrucât practica judiciară a statuat

că cererea de restituire a unui imobil, întemeiată pe dispozițiile legii

speciale de reparație, expediată prin poștă sau depusă la sediul persoanei

deținătoare și nu prin executorul judecătoresc este asimilată notificării, în

cazul în care este însoțită de actele necesare, cu condiția ca din cuprinsul ei

și al înscrisurilor ce o însoțesc să rezulte elemente de identificare a

persoanei îndreptățite și a imobilului a cărui restituire se solicită.

Totodată s-a reținut

că din soluționarea cererii de către U.J.C.C. Constanța reiese că reclamanții

și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite cât și dreptul de proprietate

pretins care a fost și identificat.

Prin decizia nr. 4500

din 3 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanți și de

pârâta U.J.C.C. Constanța împotriva deciziei civile nr. 388/C din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte

de apel.

Înalta Curte a reținut

că recursul reclamanților este fondat în raport de critica vizând încălcarea principiului

disponibilității, arătând că instanța de apel, deși în considerentele hotărârii

a constatat corect obiectul acțiunii, așa cum a fost acesta individualizat prin

cererea modificatoare depusă la fond, nu s-a pronunțat asupra lui. Astfel,

reclamanții au solicitat instanței soluționarea fondului notificării formulată

de ei și nesoluționată de primărie în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001,

iar nu doar obligarea entității notificate să răspundă la notificare.

Întrucât prin

nepronunțarea asupra obiectului real al cererii de chemare în judecată

modificată, instanța de apel a lăsat practic nesoluționat fondul pricinii, s-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv

de recurs formulat de reclamanți privitor la aspectul modalității concrete de

restituire a imobilului litigios nu a putut fi analizat, asupra acestei

chestiuni judecata urmând a fi reluată de instanța de trimitere în soluționarea

cererii de restituire, întrucât formularea în recurs a unor astfel de critici

față de soluția pronunțată în apel de obligare a entității notificate de a răspunde

la notificare este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 299 alin. (1) C.

proc. civ., potrivit cărora numai aspectele asupra cărora s-a pronunțat

instanța de apel pot face obiect de critică în recurs.

Recursul declarat de

pârâta U.J.C.C. Constanța a fost admis pentru realizarea unei judecăți unitare,

motivat de faptul că criticile țin tot de fondul cererii de restituire a

imobilului.

Rejudecând după

casare, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 285/C din 7 decembrie 2009 a admis apelul reclamanților în contradictoriu cu pârâții U.J.C.C. Constanța, Consiliul local al

comunei Mihail Kogălniceanu, Comuna Mihail Kogălniceanu și Primarul comunei

Mihail Kogălniceanu. A schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis

contestația, a anulat decizia nr. 3 din 24 ianuarie 2006 și a obligat pârâții

să restituie reclamanților în natură terenul în suprafață de 424 mp identificat

conform notațiilor 1, 2, 3, B din raportul de expertiză efectuat de expertul B.E.

și să propună acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată.

Instanța de apel a

reținut că deși comuna Mihail Kogălniceanu avea calitatea de unitate

deținătoare, pârâta U.J.C.C. Constanța, care deține folosința terenului și nu a

fost notificată, a emis decizia nr. 3/2006 prin care a respins cererea de

restituire în natură și a dispus înaintarea documentației către Comisia

Centrală pentru stabilirea despăgubirilor în vederea acordării de măsuri

reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că lipsa

răspunsului unității deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a

imobilului ce trebuie cenzurat de către instanțele de judecată care au

plenitudinea de jurisdicție în această materie.

Trecând la analizarea

îndeplinirii cumulative de către reclamanți a condițiile cerute de Legea nr. 10/2001

pentru a beneficia de măsurile reparatorii reglementate prin acest act normativ,

respectiv cele privind preluarea abuzivă a imobilului și calitatea de persoane

îndreptățite, curtea de apel a constatat că reclamanții au făcut dovada că

autorul lor, B.I. a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8230/1934,

proprietatea imobilului compus din casă și teren în suprafață de 424 mp situat

în comuna Mihail Kogălniceanu și preluat abuziv, fără titlu, precum și dovada

faptului că sunt moștenitorii legali ai lui B.I.

Pentru a stabili dacă

restituirea în natură a imobilului este posibilă, s-a procedat la administrarea

probei cu expertiză tehnică, potrivit căreia perimetrul aferent suprafeței de

teren este liber de construcții definitive cu caracter comercial cât și de

gospodării subterane. Amplasamentul respectivei suprafețe este protejat de o

platformă de beton mozaicată și din dale de beton, cât și de existența unui

chioșc din tablă, care este o construcție provizorie.

Nu a fost reținută

nici apărarea de fond a pârâtei U.J.C.C. Constanța în sensul că reclamanții nu

sunt îndreptățiți la măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 deoarece ar fi fost

despăgubiți printr-un teren de 1000 mp, în baza declarației din 18 noiembrie

1959, întrucât din punct de vedere probator, pârâta ar fi trebuit să dovedească

existența respectivului teren în patrimoniul lui B.I. Declarația invocată este

un act unilateral și nu bilateral cert, care să fi avut semnificația unui

schimb de proprietăți, cu atât mai mult cu cât, din contextul istoric al

perioadei respective era exclusă acordarea de către regimul comunist a unei

suprafețe de 1000 mp unui dușman al poporului, cum a fost catalogat autorul

reclamanților.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs pârâta U.J.C.C. Constanța, criticând-o pentru

motivele prevăzute la pct. 4, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

S-a considerat astfel

că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât potrivit

constatărilor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, pe amplasamentul

inițial al terenului se află construcții legal amplasate, ceea ce face

incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Mai mult, prin Decizia

nr. 850 din 10 decembrie 1959 emisă de Sfatul Popular Regional Constanța, la

art. 2 se prevede că pe respectivul teren U.J.C.C. Constanța va construi în

cursul anului 1960 un restaurant cu grădină cu suprafața construită de 320 mp.

Totodată, recurenta a

arătat că instanța s-a subrogat în atribuțiile sale și în cele ale primarului,

întrucât, ambele expertize au concluzionat că terenul revendicat aflat la

intersecția străzilor T.V. - C. nu poate fi restituit în natură, iar singurele

organe abilitate pentru a identifica alte parcele (loturi) disponibile, pentru

a fi oferite în compensare, sunt primarii și nu instanța de judecată.

Referitor la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii. Astfel, a considerat că fost grav încălcat art. 21 din Legea

nr. 10/2001, întrucât instanța a reținut în mod greșit că reclamanții au

calitatea de persoane îndreptățite conform legii. Nu s-a ținut cont de probele

aflate la dosar prin care se demonstrează că autorul reclamanților a primit în

realitate cei 1000 mp conform declarațiilor autentificate sub nr. 864 din 18

noiembrie 1959.

Cu privire la critica

reglementată de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea

atacată cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanța de apel a solicitat

Primăriei comunei Mihail Kogălniceanu relații privind posibila compensare cu o

altă suprafață de teren, iar în cuprinsul deciziei, pe de o parte, s-a susținut

că terenul este liber, iar pe de altă parte, că amplasamentul este protejat de

o platformă de beton mozaicată și din dale de beton cât și de existența unui

chioșc.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

cererii ca fiind formulată de o persoană care nu și-a dovedit calitatea de

persoană îndreptățită. În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei și

obligarea Primăriei să restituie reclamanților un teren de 424 mp din noua

lotizare prevăzută în adresa nr. 15035 din 27 noiembrie 2009.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Referitor la motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile pct. 4 ale art. 304 C. proc. civ., se

reține că acesta nu poate fi primit.

Astfel, nu poate fi

vorba în speță de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul avut

în vedere de dispozițiile legale incidente. Contrar susținerilor recurentei,

instanța de apel a avut în vedere la stabilirea situației de fapt concluziile

raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de către expert B.E.,

potrivit cărora perimetrul aferent suprafeței de teren este liber de

construcții definitive cu caracter comercial cât și de gospodării subterane, existând

doar o platformă de beton mozaicată și din dale de beton, cât un chioșc din

tablă, care reprezintă o construcție provizorie. Prin urmare, nu devin

aplicabile prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată,

cum eronat susține recurenta.

Se reține totodată că instanța

de trimitere nu a acordat teren în compensare, încălcând atribuțiile

primarului, cum susține recurenta, ci s-a conformat dispozițiilor cuprinse în

decizia de casare nr. 4500 din 3 aprilie 2009, prin care s-a constatat că

reclamanții au solicitat soluționarea notificării formulate și nesoluționate în

procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, iar nu obligarea entității

notificate de a răspunde la notificare. În raport de aceste considerente,

Înalta Curte a casat decizia recurată, constatând incidente dispozițiile art. 312

alin. (5) teza I C. proc. civ., întrucât prin nepronunțarea asupra obiectului

real al cererii de chemare în judecată, modificată, instanța de apel a lăsat

practic nesoluționat fondul pricinii.

În acest context, nu are

relevanță invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 850/1959 a Comitetului

Executiv al Sfatului Popular Regional Constanța care la art. 2 prevedea că pe

terenul transmis în folosința U.R.C.C. Constanța, aceasta va construi în cursul

anului 1960 un restaurant cu grădină cu suprafață construită de 320 mp.

Se

reține că nu poate fi primit nici motivul de recurs întemeiat pe pct. 9 al art.

304 C. proc. civ., vizând critici referitoare la

încălcarea de către instanța de apel a art. 21 din

Legea nr. 10/2001 prin constatarea în mod greșit a aspectului că reclamanții au

calitatea de persoane îndreptățite conform legii.

Astfel, instanța de

apel a constatat că reclamanții au făcut dovada, cu contractul de vânzare-cumpărare

nr. 8230/1934, că autorul lor, B.I., a dobândit în proprietate imobilul compus

din casă și teren în suprafață de 424 mp situat în comuna Mihail Kogălniceanu,

preluat abuziv de către stat. Din actele dosarului a reieșit că autorul

reclamanților a figurat cu imobilul casă și teren până în anul 1949, după

această dată imobilul apărând în registrul agricol al primăriei.

Cu privire la

declarația din 18 noiembrie 1959, potrivit căreia, după cum a susținut

recurenta, autorul reclamanților ar fi primit în compensare un teren de 1000 mp,

se reține că aceasta nu a făcut și dovada existenței unei astfel de suprafețe

în patrimoniul lui B.I., după cum corect a constatat instanța de apel. Menționata

declarație reprezintă un act unilateral, care nu poate avea semnificația

juridică a unui schimb între autorul reclamanților și stat, mai ales în

contextul istoric respectiv.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se reține că nu

poate fi vorba ca hotărârea atacată să cuprindă motive contradictorii, cum

susține recurenta. Faptul că instanța de apel a solicitat Primăriei comunei

Mihail Kogălniceanu relații privind posibila compensare cu o altă suprafață de

teren nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei. Aspectul potrivit căruia în

cuprinsul deciziei, pe de o parte, s-a susținut că terenul este liber, iar pe

de altă parte, că amplasamentul este protejat de o platformă de beton mozaicată

și din dale de beton cât și de existența unui chioșc, invocat de recurentă în

susținerea motivului de recurs, nu constituie o motivare contradictorie.

Instanța a apel a reținut că terenul este liber în sensul că poate fi restituit

în natură, având în vedere că respectivul chioșc din tablă amplasat în colțul

dreapta al suprafeței de teren în litigiu este o construcție provizorie, iar

betonarea terenului nu reprezintă o construcție propriu-zisă, în sensul avut în

vedere de dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) coroborate cu cele ale art. 9

și art. 1 din Legea nr. 10/2001.

Pentru cele ce preced,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va

fi respins ca nefondat.

Văzând dispozițiile

art.274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, va fi

obligată recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți

D.M., B.A., B.M. și B.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta U.J.C.C. Constanța împotriva deciziei nr. 285/C din 7

decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurentă la 1500 lei

cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți D.M., B.A., B.M. și B.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

septembrie 2010.