ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4772/2010

Asupra recursului de față constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 7 martie 2006, D.M., B.A., B.M. și B.C. au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, anularea Deciziei nr. 3 din 24 ianuarie 2006 emisă de U.J.C.C. Constanța și obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului solicitat și a ofertei pentru despăgubiri aferentă imobilului demolat și a terenului pe care se află construcția aparținând U.J.C.C. Constanța, cu destinația de restaurant. La 8 mai 2006, reclamanții au depus o completare la acțiune, arătând că înțeleg să se judece în contradictoriu și cu pârâții Consiliul local al comunei Mihail Kogălniceanu, Comuna Mihail Kogălniceanu și Primarul comunei Mihail Kogălniceanu.

Au solicitat anularea deciziei nr.3 din 24 ianuarie 2006 emisă de U.J.C.C. Constanța prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în comuna Mihail Kogălniceanu și obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 424 mp și construcție. În subsidiar, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului și, în compensare, un imobil echivalent pentru construcție, ori restituirea în compensare a unui teren echivalent cu imobilul preluat abuziv de la autorul acestora (construcție și teren). Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 635 din 19 martie 2007 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții D.M., B.A., B.M.

și B.C. în contradictoriu cu pârâții U.J.C.C. Constanța, Consiliul local al comunei Mihail Kogălniceanu, comuna Mihail Kogălniceanu și Primarul comunei Mihail Kogălniceanu. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nerespectarea termenului prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, referitor la formularea notificării, atrage sancțiunea prevăzută la alin. (5) a textului menționat, respectiv aceea a pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în procedura prevăzută de legea specială de reparație. S-a constatat că deși Legea nr. 247/2005 a adus modificări Legii nr. 10/2001, termenul pentru depunerea notificărilor nu a fost prelungit, perspectivă din care, în mod corect, unitatea deținătoare a dispus respingerea notificării formulată la 21 noiembrie 2005, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Tribunalul a apreciat că acțiunea a fost formulată în termen în contradictoriu cu pârâta U.J.C.C. Constanța, întrucât reclamanții s-au adresat instanței în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de respingere a notificării, concluzionând că decizia contestată este legală și temeinică. Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 388/C din 10 decembrie 2007. A fost schimbată în tot hotărârea apelată, în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată decizia nr. 3/2006 a U.J.C.C. Constanța și a fost obligat Primarul comunei Mihail Kogălniceanu să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea formulată la 21 iulie 2001, conform Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că notificarea, indiferent de formă, a fost adresată Primăriei comunei Mihail Kogălniceanu care nu a răspuns acesteia, iar terenul este domeniul privat al comunei, deținătorul folosinței acestuia fiind U.J.C.C. Constanța, care deși nu a fost notificată, a emis decizia nr. 3/2006. Instanța de apel a constatat că soluționarea contestației pe excepția prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este nelegală întrucât practica judiciară a statuat că cererea de restituire a unui imobil, întemeiată pe dispozițiile legii speciale de reparație, expediată prin poștă sau depusă la sediul persoanei deținătoare și nu prin executorul judecătoresc este asimilată notificării, în cazul în care este însoțită de actele necesare, cu condiția ca din cuprinsul ei și al înscrisurilor ce o însoțesc să rezulte elemente de identificare a persoanei îndreptățite și a imobilului a cărui restituire se solicită.

Totodată s-a reținut că din soluționarea cererii de către U.J.C.C. Constanța reiese că reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite cât și dreptul de proprietate pretins care a fost și identificat. Prin decizia nr. 4500 din 3 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâta U.J.C.C. Constanța împotriva deciziei civile nr. 388/C din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Înalta Curte a reținut că recursul reclamanților este fondat în raport de critica vizând încălcarea principiului disponibilității, arătând că instanța de apel, deși în considerentele hotărârii a constatat corect obiectul acțiunii, așa cum a fost acesta individualizat prin cererea modificatoare depusă la fond, nu s-a pronunțat asupra lui.

Astfel, reclamanții au solicitat instanței soluționarea fondului notificării formulată de ei și nesoluționată de primărie în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, iar nu doar obligarea entității notificate să răspundă la notificare. Întrucât prin nepronunțarea asupra obiectului real al cererii de chemare în judecată modificată, instanța de apel a lăsat practic nesoluționat fondul pricinii, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. Cel de-al doilea motiv de recurs formulat de reclamanți privitor la aspectul modalității concrete de restituire a imobilului litigios nu a putut fi analizat, asupra acestei chestiuni judecata urmând a fi reluată de instanța de trimitere în soluționarea cererii de restituire, întrucât formularea în recurs a unor astfel de critici față de soluția pronunțată în apel de obligare a entității notificate de a răspunde la notificare este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora numai aspectele asupra cărora s-a pronunțat instanța de apel pot face obiect de critică în recurs. Recursul declarat de pârâta U.J.C.C. Constanța a fost admis pentru realizarea unei judecăți unitare, motivat de faptul că criticile țin tot de fondul cererii de restituire a imobilului. Rejudecând după casare, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 285/C din 7 decembrie 2009 a admis apelul reclamanților în contradictoriu cu pârâții U.J.C.C. Constanța, Consiliul local al comunei Mihail Kogălniceanu, Comuna Mihail Kogălniceanu și Primarul comunei Mihail Kogălniceanu. A schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis contestația, a anulat decizia nr. 3 din 24 ianuarie 2006 și a obligat pârâții să restituie reclamanților în natură terenul în suprafață de 424 mp identificat conform notațiilor 1, 2, 3, B din raportul de expertiză efectuat de expertul B.E.

și să propună acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată. Instanța de apel a reținut că deși comuna Mihail Kogălniceanu avea calitatea de unitate deținătoare, pârâta U.J.C.C. Constanța, care deține folosința terenului și nu a fost notificată, a emis decizia nr. 3/2006 prin care a respins cererea de restituire în natură și a dispus înaintarea documentației către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor în vederea acordării de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001. S-a constatat că lipsa răspunsului unității deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului ce trebuie cenzurat de către instanțele de judecată care au plenitudinea de jurisdicție în această materie.

Trecând la analizarea îndeplinirii cumulative de către reclamanți a condițiile cerute de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii reglementate prin acest act normativ, respectiv cele privind preluarea abuzivă a imobilului și calitatea de persoane îndreptățite, curtea de apel a constatat că reclamanții au făcut dovada că autorul lor, B.I. a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8230/1934, proprietatea imobilului compus din casă și teren în suprafață de 424 mp situat în comuna Mihail Kogălniceanu și preluat abuziv, fără titlu, precum și dovada faptului că sunt moștenitorii legali ai lui B.I. Pentru a stabili dacă restituirea în natură a imobilului este posibilă, s-a procedat la administrarea probei cu expertiză tehnică, potrivit căreia perimetrul aferent suprafeței de teren este liber de construcții definitive cu caracter comercial cât și de gospodării subterane.

Amplasamentul respectivei suprafețe este protejat de o platformă de beton mozaicată și din dale de beton, cât și de existența unui chioșc din tablă, care este o construcție provizorie. Nu a fost reținută nici apărarea de fond a pârâtei U.J.C.C. Constanța în sensul că reclamanții nu sunt îndreptățiți la măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 deoarece ar fi fost despăgubiți printr-un teren de 1000 mp, în baza declarației din 18 noiembrie 1959, întrucât din punct de vedere probator, pârâta ar fi trebuit să dovedească existența respectivului teren în patrimoniul lui B.I. Declarația invocată este un act unilateral și nu bilateral cert, care să fi avut semnificația unui schimb de proprietăți, cu atât mai mult cu cât, din contextul istoric al perioadei respective era exclusă acordarea de către regimul comunist a unei suprafețe de 1000 mp unui dușman al poporului, cum a fost catalogat autorul reclamanților.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâta U.J.C.C. Constanța, criticând-o pentru motivele prevăzute la pct. 4, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. S-a considerat astfel că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât potrivit constatărilor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, pe amplasamentul inițial al terenului se află construcții legal amplasate, ceea ce face incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Mai mult, prin Decizia nr. 850 din 10 decembrie 1959 emisă de Sfatul Popular Regional Constanța, la art. 2 se prevede că pe respectivul teren U.J.C.C. Constanța va construi în cursul anului 1960 un restaurant cu grădină cu suprafața construită de 320 mp.

Totodată, recurenta a arătat că instanța s-a subrogat în atribuțiile sale și în cele ale primarului, întrucât, ambele expertize au concluzionat că terenul revendicat aflat la intersecția străzilor T.V. - C. nu poate fi restituit în natură, iar singurele organe abilitate pentru a identifica alte parcele (loturi) disponibile, pentru a fi oferite în compensare, sunt primarii și nu instanța de judecată. Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, a considerat că fost grav încălcat art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât instanța a reținut în mod greșit că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite conform legii.

Nu s-a ținut cont de probele aflate la dosar prin care se demonstrează că autorul reclamanților a primit în realitate cei 1000 mp conform declarațiilor autentificate sub nr. 864 din 18 noiembrie 1959. Cu privire la critica reglementată de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanța de apel a solicitat Primăriei comunei Mihail Kogălniceanu relații privind posibila compensare cu o altă suprafață de teren, iar în cuprinsul deciziei, pe de o parte, s-a susținut că terenul este liber, iar pe de altă parte, că amplasamentul este protejat de o platformă de beton mozaicată și din dale de beton cât și de existența unui chioșc. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană care nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită.

În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei și obligarea Primăriei să restituie reclamanților un teren de 424 mp din noua lotizare prevăzută în adresa nr. 15035 din 27 noiembrie 2009. Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile pct. 4 ale art. 304 C. proc. civ., se reține că acesta nu poate fi primit. Astfel, nu poate fi vorba în speță de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul avut în vedere de dispozițiile legale incidente.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a avut în vedere la stabilirea situației de fapt concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de către expert B.E., potrivit cărora perimetrul aferent suprafeței de teren este liber de construcții definitive cu caracter comercial cât și de gospodării subterane, existând doar o platformă de beton mozaicată și din dale de beton, cât un chioșc din tablă, care reprezintă o construcție provizorie. Prin urmare, nu devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cum eronat susține recurenta.

Se reține totodată că instanța de trimitere nu a acordat teren în compensare, încălcând atribuțiile primarului, cum susține recurenta, ci s-a conformat dispozițiilor cuprinse în decizia de casare nr. 4500 din 3 aprilie 2009, prin care s-a constatat că reclamanții au solicitat soluționarea notificării formulate și nesoluționate în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, iar nu obligarea entității notificate de a răspunde la notificare. În raport de aceste considerente, Înalta Curte a casat decizia recurată, constatând incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., întrucât prin nepronunțarea asupra obiectului real al cererii de chemare în judecată, modificată, instanța de apel a lăsat practic nesoluționat fondul pricinii.

În acest context, nu are relevanță invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 850/1959 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Constanța care la art. 2 prevedea că pe terenul transmis în folosința U.R.C.C. Constanța, aceasta va construi în cursul anului 1960 un restaurant cu grădină cu suprafață construită de 320 mp. Se reține că nu poate fi primit nici motivul de recurs întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., vizând critici referitoare la încălcarea de către instanța de apel a art. 21 din Legea nr. 10/2001 prin constatarea în mod greșit a aspectului că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite conform legii. Astfel, instanța de apel a constatat că reclamanții au făcut dovada, cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 8230/1934, că autorul lor, B.I., a dobândit în proprietate imobilul compus din casă și teren în suprafață de 424 mp situat în comuna Mihail Kogălniceanu, preluat abuziv de către stat.

Din actele dosarului a reieșit că autorul reclamanților a figurat cu imobilul casă și teren până în anul 1949, după această dată imobilul apărând în registrul agricol al primăriei. Cu privire la declarația din 18 noiembrie 1959, potrivit căreia, după cum a susținut recurenta, autorul reclamanților ar fi primit în compensare un teren de 1000 mp, se reține că aceasta nu a făcut și dovada existenței unei astfel de suprafețe în patrimoniul lui B.I., după cum corect a constatat instanța de apel. Menționata declarație reprezintă un act unilateral, care nu poate avea semnificația juridică a unui schimb între autorul reclamanților și stat, mai ales în contextul istoric respectiv. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se reține că nu poate fi vorba ca hotărârea atacată să cuprindă motive contradictorii, cum susține recurenta. Faptul că instanța de apel a solicitat Primăriei comunei Mihail Kogălniceanu relații privind posibila compensare cu o altă suprafață de teren nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei. Aspectul potrivit căruia în cuprinsul deciziei, pe de o parte, s-a susținut că terenul este liber, iar pe de altă parte, că amplasamentul este protejat de o platformă de beton mozaicată și din dale de beton cât și de existența unui chioșc, invocat de recurentă în susținerea motivului de recurs, nu constituie o motivare contradictorie.

Instanța a apel a reținut că terenul este liber în sensul că poate fi restituit în natură, având în vedere că respectivul chioșc din tablă amplasat în colțul dreapta al suprafeței de teren în litigiu este o construcție provizorie, iar betonarea terenului nu reprezintă o construcție propriu-zisă, în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) coroborate cu cele ale art. 9 și art. 1 din Legea nr. 10/2001. Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. Văzând dispozițiile art.274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, va fi obligată recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți D.M., B.A., B.M.

și B.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta U.J.C.C. Constanța împotriva deciziei nr. 285/C din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurentă la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți D.M., B.A., B.M. și B.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.