ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4357/2007

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 102 din 6 ianuarie 2006, reclamanta M.N.M.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții comuna Costinești, Consiliul local Costinești și Primarului comunei Costinești anularea dispoziției nr. 151 din 8 decembrie 2005 emisă de acest din urmă pârât și restituirea (prin acordarea de teren echivalent), a imobilului ce a aparținut reclamantei, în comuna Costinești, județul Constanța. În motivarea cererii s-a arătat că prin dispoziția atacată a fost respinsă în mod nelegal cererea de restituire a terenului, în condițiile în care reclamanta a fost unic proprietar al acestuia, fiind preluat de stat în mod abuziv, prin aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, (urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 11561/1985 prin care a înstrăinat construcția de pe teren).

Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 1237 din 8 iunie 2006 prin care a respins ca nefondată acțiunea reclamantei față Primarului comunei Costinești și pentru lipsă calitate procesuală pasivă acțiunea îndreptată împotriva celorlalți pârâți. În motivarea soluției s-a reținut că situația terenurilor aferente construcțiilor înstrăinate și care au trecut în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri, a fost rezolvată de legiuitor în favoarea dobânditorilor construcției, iar foștii proprietari nu au îndreptățirea de a obține restituirea terenului. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins conform deciziei nr. 360/C din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Potrivit considerentelor deciziei s-a constatat că preluarea terenului aparținând reclamantei de către stat, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 ( ca efect al înstrăinării construcției, terenul aferent acesteia trecea în proprietatea statului), a constituit o măsură abuzivă întrucât aducea atingere art. 36 alin. (1) din Constituția din 1965 și art. 17 din Declarația universală a drepturilor omului. În același timp, s-a apreciat că stabilirea caracterului abuziv al titlului statului nu determină aplicarea automată a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât potrivit art.8 din acest act normativ, legiuitorul a înlăturat din sfera sa de aplicare terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.

De altfel, la cererea actualului proprietar al construcției, au fost aplicate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 și eliberat acestuia titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției. Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta- reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte: - Hotărârea se bazează pe motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât, deși reține că Legea nr. 58/1974 în temeiul căreia s-a făcut preluarea bunului are caracter abuziv, în același timp respinge acțiunea. - Decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în sensul că s-a încălcat chiar art. 1 din Legea nr. 10/2001 care prevede că imobilele preluate abuziv se restituie în natură foștilor proprietari, iar dacă restituirea nu mai este posibilă, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Or, reclamanta a solicitat o astfel de reparație prin echivalent respectiv, acordarea de teren în compensare, mai ales că la nivelul comunei Costinești au existat astfel de terenuri disponibile. - Caracterul nelegal al deciziei este dat și de încălcarea dispozițiilor art. 480, art. 482 C. civ., având în vedere că reclamanta- reclamantă nu a primit nicio despăgubire pentru terenul de 640 mp ce i-a fost preluat, așa cum prevedea Legea nr. 58/1974. Dacă s-ar fi verificat situația juridică a imobilului și s-ar fi stabilit, în mod corect, neacordarea despăgubirilor, atunci terenul nu mai putea face obiect al ordinului prefectului și al constituirii titlului de proprietate în favoarea unei terțe persoane, conform art. 36 din legea nr. 18/1991.

Prin întâmpinarea formulată intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, susținând că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, de unde consecința că într-adevăr, recurentei nu i se datorează măsuri reparatorii conform acestei legi. Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul fondat al acestora în sensul următoarelor considerente: - Apreciind că reclamanta nu este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de către stat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, instanța a înlăturat în mod greșit incidența la speță a normelor Legii nr. 10/2001. Astfel, în cauză s-a stabilit că reclamanta a fost proprietară asupra terenului ce face obiectul litigiului, în suprafață de 640 mp, și că preluarea acestuia de către stat (ca efect al înstrăinării construcției, realizate în anul 1985) s-a realizat în mod abuziv.

O astfel de statuare a instanței trebuia să aibă din punct de vedere juridic consecința reglementată de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, respectiv, recunoașterea calității de persoană îndreptățită a reclamantei la măsuri reparatorii. Excluderea de la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, cu motivarea că situația juridică a terenului ar fi reglementată de legile fondului funciar (în sensul art. 8 din actul normativ menționat), ignoră faptul că textul de lege nu acoperă și situația persoanelor al căror teren a fost preluat de către stat în perioada în care acestea erau scoase din circuitul civil, interzicându-se înstrăinarea prin acte juridice între vii. Dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 reglementează într-adevăr, în favoarea dobânditorilor construcției, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente.

Nici în acest text și nici în vreo altă dispoziție a legilor fondului funciar nu se prevede însă nimic în legătură cu situația foștilor proprietari de imobile- terenuri, preluate de stat prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca transpunere a interdicției de înstrăinare a unor astfel de imobile. Or, reținându-se pe de o parte, calitatea de proprietar a reclamantei și preluarea abuzivă a bunului de către stat, iar pe de altă parte, faptul că situația unei asemenea deposedări nu intră în sfera de reglementare a legilor fondului funciar (din punct de vedere al titularului deposedat), rezultă că nu poate fi înlăturat beneficiul măsurilor reparatorii în persoana recurentei-reclamante. O interpretare în sens contrar nesocotește dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, ca și faptul că art. 8 din acest act normativ ce îl înlătură de la aplicabilitate în concurs cu legile fondului funciar, nu își are incidență în speță.

Astfel cum s-a menționat, situația proprietarilor deposedați de terenurile aferente construcțiilor, ca efect al înstrăinării acestor din urmă imobile, nu își găsește reglementare în legile fondului funciar, pentru a se putea susține suprapunerea a două acte normative de reparație în privința aceluiași imobil. În același timp, nefiind posibilă o restituire în natură (întrucât asupra terenului s-a eliberat deja titlu de proprietate în favoarea dobânditorului construcției, conform art. 36 din Legea nr. 18/1991), trebuia să se constate, în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent. De aceea, găsind întemeiat motivul de nelegalitate formulat în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea urmează să admită recursul. În consecință, va fi modificată decizia atacată, în sensul admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței, prin admiterea contestației. Drept urmare, va fi anulată dispoziția emisă de primar, cu obligarea acestuia de a întocmi o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. În ce privește natura măsurilor reparatorii, acestea vor fi determinate conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispoziție legală în funcție de care echivalența măsurilor constă în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite de către entitatea învestită cu notificarea sau în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, cu acordul persoanei îndreptățite.

Susținerea recurentei potrivit căreia aceste măsuri reparatorii ar trebui că constea într-o suprafață de teren echivalentă ca valoare celei preluate de stat și ele ar fi trebuit stabilite de instanță, nu poate fi primită, având în vedere procedura de determinare a unor astfel de măsuri, prin dispoziție motivată a unității învestite, în funcție de disponibilitățile de bunuri și servicii ale acesteia (pe care are obligația să le dea publicității, conform art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 209/2005, de modificare a Legii nr. 10/2001). - Referitor la pretinsa nelegalitate a ordinului prefectului, care în aplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, a împroprietărit cu teren pe dobânditorul construcției, critica nu poate fi primită.

Analiza situației juridice a terenului aferent construcției, ca fiind teren preluat fără plata unei despăgubiri nu ducea, astfel cum susține recurenta la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, câtă vreme textul menționat nu introduce distincția folosită de recurentă (după cum preluarea s-a făcut cu sau fără plata de despăgubiri), prevăzând doar trecerea de drept a terenului în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință, proprietari ai locuinței. Ca tare, unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă ( ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus ), astfel încât soluția nu putea fi cea pretinsă de recurentă, a înlăturării incidenței art.36 din legea nr.18/1991 și a restituirii în natură a terenului către aceasta.

- Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respinsă de asemenea, considerentele deciziei nefiind contradictorii ori străine de natura pricinii, așa cum pretinde textul de lege, pentru a face posibilă modificarea hotărârii. Faptul că instanța reține caracterul abuziv al preluării bunului și în același timp nu recunoaște dreptul la măsuri reparatorii al reclamantei nu a fost rezultatul unor considerente contradictorii ci, astfel cum s-a menționat anterior, rezultatul aplicării greșite a legii (în speță, a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001), ceea ce a atras însă, incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, criticile formulate au fost primite în limitele expuse anterior, care au determinat, în aceleași condiții, admiterea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.N.M.L. împotriva deciziei nr. 360/C din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1237 din 8 iunie 2006 a Tribunalului Constanța. Schimbă în parte sentința în sensul că admite contestația formulată de reclamantă. Anulează Dispoziția nr. 151 din 8 decembrie 2005 a Primarului comunei Costinești și obligă pe pârâtul Primarul comunei Costinești să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul solicitat prin Notificarea nr. 155 din 14 iunie 2001. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2007.