ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4357/2007

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 102 din 6 ianuarie 2006,

reclamanta M.N.M.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

comuna Costinești, Consiliul

local Costinești și Primarului comunei Costinești anularea dispoziției nr. 151

din 8 decembrie 2005 emisă de acest din urmă pârât și restituirea (prin

acordarea de teren echivalent), a imobilului ce a aparținut reclamantei, în

comuna Costinești, județul Constanța.

În motivarea cererii s-a arătat că

prin dispoziția atacată a fost respinsă în mod nelegal cererea de restituire a

terenului, în condițiile în care reclamanta a fost unic proprietar al acestuia,

fiind preluat de stat în mod abuziv, prin aplicarea prevederilor art. 30 din

Legea nr. 58/1974, (urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.

11561/1985 prin care a înstrăinat construcția de pe teren).

Tribunalul Constanța a pronunțat

sentința civilă nr. 1237 din 8 iunie 2006 prin care a respins ca nefondată

acțiunea reclamantei față Primarului comunei Costinești și pentru lipsă

calitate procesuală pasivă acțiunea îndreptată împotriva celorlalți pârâți.

În motivarea soluției s-a reținut că

situația terenurilor aferente construcțiilor înstrăinate și care au trecut în

proprietatea statului cu plata unei despăgubiri, a fost rezolvată de legiuitor

în favoarea dobânditorilor construcției, iar foștii proprietari nu au

îndreptățirea de a obține restituirea terenului.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins conform deciziei nr. 360/C din 29 noiembrie

2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Potrivit considerentelor deciziei

s-a constatat că preluarea terenului aparținând reclamantei de către stat, în

temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 ( ca efect al înstrăinării construcției,

terenul aferent acesteia trecea în proprietatea statului), a constituit o

măsură abuzivă întrucât aducea atingere art. 36 alin. (1) din Constituția din

1965 și art. 17 din Declarația universală a drepturilor omului.

În același timp, s-a apreciat că

stabilirea caracterului abuziv al titlului statului nu determină aplicarea

automată a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât

potrivit art.8 din acest act normativ, legiuitorul a înlăturat din sfera sa de

aplicare terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului

funciar.

De altfel, la cererea actualului

proprietar al construcției, au fost aplicate dispozițiile art. 36 din Legea nr.

18/1991 și eliberat acestuia titlu de proprietate pentru terenul aferent

construcției.

Împotriva deciziei a declarat recurs

apelanta- reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Hotărârea se bazează pe motive

contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât, deși reține că Legea

nr. 58/1974 în temeiul căreia s-a făcut preluarea bunului are caracter abuziv,

în același timp respinge acțiunea.

- Decizia a fost dată cu aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în sensul că s-a încălcat

chiar art. 1 din Legea nr. 10/2001 care prevede că imobilele preluate abuziv se

restituie în natură foștilor proprietari, iar dacă restituirea nu mai este

posibilă, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Or, reclamanta a solicitat o astfel

de reparație prin echivalent respectiv, acordarea de teren în compensare, mai

ales că la nivelul comunei Costinești au existat astfel de terenuri

disponibile.

- Caracterul nelegal al deciziei

este dat și de încălcarea dispozițiilor art. 480, art. 482 C. civ., având în

vedere că reclamanta- reclamantă nu a primit nicio despăgubire pentru terenul

de 640 mp ce i-a fost preluat, așa cum prevedea Legea nr. 58/1974.

Dacă s-ar fi verificat situația

juridică a imobilului și s-ar fi stabilit, în mod corect, neacordarea

despăgubirilor, atunci terenul nu mai putea face obiect al ordinului

prefectului și al constituirii titlului de proprietate în favoarea unei terțe

persoane, conform art. 36 din legea nr. 18/1991.

Prin întâmpinarea formulată

intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, susținând că instanțele au

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, de unde

consecința că într-adevăr, recurentei nu i se datorează măsuri reparatorii

conform acestei legi.

Examinând criticile formulate,

Curtea constată caracterul fondat al acestora în sensul următoarelor

considerente:

- Apreciind că reclamanta nu este

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de către stat în

temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, instanța a înlăturat în mod greșit

incidența la speță a normelor Legii nr. 10/2001.

Astfel, în cauză s-a stabilit că

reclamanta a fost proprietară asupra terenului ce face obiectul litigiului, în

suprafață de 640 mp, și că preluarea acestuia de către stat (ca efect al

înstrăinării construcției, realizate în anul 1985) s-a realizat în mod abuziv.

O astfel de statuare a instanței

trebuia să aibă din punct de vedere juridic consecința reglementată de art. 3

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, respectiv, recunoașterea calității de

persoană îndreptățită a reclamantei la măsuri reparatorii.

Excluderea de la aplicabilitatea

Legii nr. 10/2001, cu motivarea că situația juridică a terenului ar fi reglementată

de legile fondului funciar (în sensul art. 8 din actul normativ menționat),

ignoră faptul că textul de lege nu acoperă și situația persoanelor al căror

teren a fost preluat de către stat în perioada în care acestea erau scoase din

circuitul civil, interzicându-se înstrăinarea prin acte juridice între vii.

Dispozițiile art. 36 din Legea nr.

18/1991 reglementează într-adevăr, în favoarea dobânditorilor construcției,

dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente.

Nici în acest text și nici în vreo

altă dispoziție a legilor fondului funciar nu se prevede însă nimic în legătură

cu situația foștilor proprietari de imobile- terenuri, preluate de stat prin

aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca transpunere a interdicției de

înstrăinare a unor astfel de imobile.

Or, reținându-se pe de o parte,

calitatea de proprietar a reclamantei și preluarea abuzivă a bunului de către

stat, iar pe de altă parte, faptul că situația unei asemenea deposedări nu

intră în sfera de reglementare a legilor fondului funciar (din punct de vedere

al titularului deposedat), rezultă că nu poate fi înlăturat beneficiul

măsurilor reparatorii în persoana recurentei-reclamante.

O interpretare în sens contrar

nesocotește dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, ca și

faptul că art. 8 din acest act normativ ce îl înlătură de la aplicabilitate în

concurs cu legile fondului funciar, nu își are incidență în speță.

Astfel cum s-a menționat, situația

proprietarilor deposedați de terenurile aferente construcțiilor, ca efect al

înstrăinării acestor din urmă imobile, nu își găsește reglementare în legile

fondului funciar, pentru a se putea susține suprapunerea a două acte normative

de reparație în privința aceluiași imobil.

În același timp, nefiind posibilă o

restituire în natură (întrucât asupra terenului s-a eliberat deja titlu de

proprietate în favoarea dobânditorului construcției, conform art. 36 din Legea

nr. 18/1991), trebuia să se constate, în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin

echivalent.

De aceea, găsind întemeiat motivul

de nelegalitate formulat în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea

urmează să admită recursul.

În consecință, va fi modificată

decizia atacată, în sensul admiterii apelului și schimbării în parte a

sentinței, prin admiterea contestației.

Drept urmare, va fi anulată

dispoziția emisă de primar, cu obligarea acestuia de a întocmi o nouă

dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În ce privește natura măsurilor

reparatorii, acestea vor fi determinate conform art. 1 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, dispoziție legală în funcție de care echivalența măsurilor constă în

compensare cu alte bunuri ori servicii oferite de către entitatea învestită cu

notificarea sau în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, cu acordul persoanei

îndreptățite.

Susținerea recurentei potrivit

căreia aceste măsuri reparatorii ar trebui că constea într-o suprafață de teren

echivalentă ca valoare celei preluate de stat și ele ar fi trebuit stabilite de

instanță, nu poate fi primită, având în vedere procedura de determinare a unor

astfel de măsuri, prin dispoziție motivată a unității învestite, în funcție de

disponibilitățile de bunuri și servicii ale acesteia (pe care are obligația să

le dea publicității, conform art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 209/2005, de

modificare a Legii nr. 10/2001).

- Referitor la pretinsa nelegalitate

a ordinului prefectului, care în aplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr.

18/1991, a împroprietărit cu teren pe dobânditorul construcției, critica nu

poate fi primită.

Analiza

situației juridice a terenului aferent construcției, ca fiind teren preluat

fără plata unei despăgubiri nu ducea, astfel cum susține recurenta la

inaplicabilitatea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, câtă vreme

textul menționat nu introduce distincția folosită de recurentă (după cum

preluarea s-a făcut cu sau fără plata de despăgubiri), prevăzând doar trecerea

de drept a terenului în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de

folosință, proprietari ai locuinței.

Ca tare, unde

legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă (

ubi lex non

distinquit, nec nos distinquere debemus

), astfel încât soluția nu putea fi

cea pretinsă de recurentă, a înlăturării incidenței art.36 din legea nr.18/1991

și a restituirii în natură a terenului către aceasta.

- Critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respinsă de

asemenea, considerentele deciziei nefiind contradictorii ori străine de natura

pricinii, așa cum pretinde textul de lege, pentru a face posibilă modificarea

hotărârii.

Faptul că

instanța reține caracterul abuziv al preluării bunului și în același timp nu

recunoaște dreptul la măsuri reparatorii al reclamantei nu a fost rezultatul

unor considerente contradictorii ci, astfel cum s-a menționat anterior,

rezultatul aplicării greșite a legii (în speță, a dispozițiilor art. 8 din

Legea nr. 10/2001), ceea ce a atras însă, incidența motivului de recurs

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

consecință, criticile formulate au fost primite în limitele expuse anterior,

care au determinat, în aceleași condiții, admiterea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta M.N.M.L. împotriva deciziei

nr. 360/C din 29 noiembrie 2006

a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Modifică decizia atacată în sensul

că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1237 din

8 iunie 2006 a Tribunalului Constanța.

Schimbă în parte sentința în sensul

că admite contestația formulată de reclamantă. Anulează Dispoziția nr. 151 din

8 decembrie 2005 a Primarului comunei Costinești și obligă pe pârâtul Primarul

comunei Costinești să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul solicitat prin Notificarea nr. 155

din 14 iunie 2001.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2007.