SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cererea nr. 632/02 prezentată de GMC SERVICII împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 13 decembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și dnii D OLLÉ graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 25 aprilie 2001, Având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei primite de recurentă la 25 octombrie 2005 și de guvern la 2 noiembrie 2005, după ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Recurenta, GMC Services, care vine în drepturi ale societății de asigurare, cu sediul social la Paris. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către M.J.-C Bouchard, avocat la Neuilly-sur-Seine. În conformitate cu art. 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu art. 4 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) din regulamentul de bază, taxa pe valoarea adăugată (TVA) a fost aplicată în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază, iar taxa pe valoarea adăugată (TVA) a fost aplicată în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază. 256 din Codul General al Impozitelor în redactarea sa, în vigoare până la 31 decembrie 1978. Or, dispozițiile 6 din Directiva Consiliului Comunităților Europene, la 17 mai 1977, la art. 13-B-a, ar exonera operațiunile de asigurare și reasigurare, inclusiv prestările de servicii legate de aceste operațiuni efectuate de brokeri și intermediarii de asigurări. Acestea trebuiau să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 1978. La 30 iunie 1978, 9 Directiva Consiliului Comunităților Europene, la 26 iunie 1978, a fost notificată statului francez. Directiva a acordat Franței un termen suplimentar pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 13-B-a din 6 Directiva din 1977, adică până la 1 ianuarie 1979. O astfel de directivă nu avea efect retroactiv, însă directiva 6 trebuia să se aplice de la 1 ianuarie până la 30 iunie 1978. Prin hotărârea din 8 iulie 1982, Tribunalul Administrativ din Paris a respins cererea societății API fondată pe 6 directivă și având ca obiect restituirea TVA-ului plătit între 1 ianuarie și 31 decembrie 1978. Prin Hotărârea din 16 iunie 1986, Consiliul de Stat a respins apelul societății API. La 1 iulie 1992, Curtea Administrativă de Apel din Paris, hotărând într-o cauză Cabinet Dangeville La 21 iunie 1993, reclamanta a formulat cereri de despăgubire la prim-ministrul și ministrul bugetului. La 16 septembrie 1993, prim-ministrul le-a respins opunându-i prescripția prevăzută în articolul L. 190 din cartea de proceduri fiscale (LPF). La 12 noiembrie 1993, reclamanta a introdus o acțiune în răspundere împotriva statului. Prin hotărârea din 15 martie 1995, Tribunalul Administrativ din Paris a hotărât că această cerere era inadmisibilă pentru întârziere, prin aplicarea articolului L. 190 din LPF. Recurenta a solicitat această hotărâre. Aprilie 1999, Curtea Administrativă de Apel de la Paris a respins apelul formulat împotriva hotărârii din 15 martie 1995. Prin Hotărârea din 17 noiembrie 2000, Consiliul de Stat a respins recursul societății reclamante. GRIEFS La origine, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta a invocat încălcarea dreptului său de proprietate din cauza plății necuvenite, ținând seama de dispozițiile 6 Directiva Consiliului Comunităților Europene, a TVA-ului pentru 1978 și a refuzului de a repara prejudiciul ulterior; reclamanta se plângea, de asemenea, în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție, de încălcarea dreptului său la un proces echitabil în fața unei instanțe imparțiale; în cele din urmă, aceasta invoca încălcarea art. 13 din Convenție, coroborată cu art. 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care autoritățile franceze ar fi refuzat să cunoască cererile sale de despăgubire a prejudiciului generat de încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale. ÎN DREPT Curtea a primit de la guvern următoarea declarație Eu subsemnat, Edwige BELLIARD, agent al guvernului francez, declară că guvernul francez oferă GMC Services, suma de 113 853 EUR (o sută treisprezece mii opt sute cincizeci și trei de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cazului. (...) Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către Guvernul Franței a unei încălcări a Convenției în speță. Curtea a primit următoarea declarație semnată de recurentă, J.-C. Bouchard, Avocat, nota că guvernul francez este pregătit să plătească GMC Services suma de 113 853 EUR (o sută treisprezece mii opt sute cincizeci și trei de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza cererii menționate. Declar cazul definitiv soluționat. Prezenta declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanta. (...) Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile și consideră că acesta se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale și nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, aplicarea art. 29 alin. (3) din Convenție ar trebui să înceteze și ar trebui eliminată cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Dolle A. B. Baka Premier Președinte
Requête n
o
632/02
présentée par GMC SERVICES
contre la France
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 13 décembre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
I.
Cabral Barreto
,
R.
Türmen
,
V.
Butkevych
,
M
me
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
OLLÉ
,
greffière de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 avril 2001,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire,
Vu les déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire reçues de la requérante le 25 octobre 2005 et du Gouvernement le 2
novembre 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, GMC Services, qui vient aux droits de la société «
Assurances et prévoyance internationales
» (API) après fusion des deux entités le 27 juillet 1998, est une société anonyme de courtage d'assurances, dont le siège social est sis à Paris. Elle est représentée devant la Cour par M
e
J.-C. Bouchard, avocat à Neuilly-sur-Seine. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
L'activité commerciale de la société API fut soumise à la taxe sur la valeur ajoutée (TVA) au titre de l'année 1978, en application de l'article
256 du code général des impôts dans sa rédaction alors en vigueur jusqu'au 31 décembre 1978. Or, les dispositions de la 6
e
directive du Conseil des communautés européennes, en date du 17 mai 1977, en son article 13-B-a, exonéraient «
les opérations d'assurance et de réassurance, y compris les prestations de services afférentes à ces opérations effectuées par les courtiers et les intermédiaires d'assurances
». Elles devaient entrer en vigueur dès le 1
er
janvier 1978.
Le 30 juin 1978, la 9
e
directive du Conseil des communautés européennes, en date du 26 juin 1978, fut notifiée à l'Etat français. Cette 9
e
directive accordait à la France un délai supplémentaire pour la mise en œuvre des dispositions de l'article 13-B-a de la 6
e
directive de 1977, soit jusqu'au 1
er
janvier 1979. Une telle directive n'ayant pas d'effet rétroactif, la 6
e
directive devait néanmoins s'appliquer du 1
er
janvier au 30 juin 1978.
Par jugement du 8 juillet 1982, le tribunal administratif de Paris rejeta la demande de la Société API fondée sur la 6
e
directive et tendant à la restitution de la TVA versée du 1
er
janvier au 31 décembre 1978.
Par arrêt du 16 juin 1986, le Conseil d'Etat rejeta l'appel de la société API.
Le 1
er
juillet 1992, la cour administrative d'appel de Paris, statuant dans une affaire
«
Cabinet Dangeville
»
, déclara l'article 256 du code général des impôts, dans sa rédaction applicable pour la période considérée, incompatible avec les dispositions de la 6
e
directive. Le 21 juin 1993, la requérante formula des demandes d'indemnisation auprès du Premier ministre et du ministre du Budget. Le 16 septembre 1993, le Premier ministre les rejeta en lui opposant la prescription prévue par l'article L.
190 du livre des procédures fiscales (LPF). Le 12 novembre 1993, la requérante introduisit un recours en responsabilité contre l'Etat.
Par jugement du 15 mars 1995, le tribunal administratif de Paris jugea que cette demande était irrecevable pour tardiveté, par application de l'article L.
190 du LPF. La requérante interjeta appel de ce jugement.
Par arrêt du 1
er
avril 1999, la cour administrative d'appel de Paris rejeta l'appel interjeté contre le jugement du 15 mars 1995.
Par arrêt du 17 novembre 2000, le Conseil d'Etat rejeta le pourvoi de la société requérante.
1.
A l'origine, invoquant l'article 1
er
du Protocole n
o
1, la requérante alléguait la violation de son droit de propriété en raison du paiement indu, compte tenu des dispositions de la 6
e
directive du Conseil des communautés européennes, de la TVA pour 1978 et du refus de réparation du préjudice subséquent.
2.
La requérante se plaignait également, au regard de l'article 6 § 1 de la Convention, de la violation de son droit à un procès équitable devant un tribunal impartial.
3.
Enfin, elle invoquait la violation de l'article 13 de la Convention, combiné à l'article 1
er
du Protocole n
o
1, en ce que les autorités françaises auraient refusé de connaître de ses demandes de réparation du préjudice né de l'atteinte à son droit au respect de ses biens.
La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je soussignée, Edwige BELLIARD, agent du gouvernement français, déclare que le gouvernement français offre de verser à GMC Services, la somme de 113
853 EUR (cent treize mille huit cent cinquante-trois euros) en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire.
(...)
La présente déclaration n'implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d'une violation de la Convention en l'espèce.
»
La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la requérante
:
«
Je soussigné, J.-C. Bouchard, Avocat, note que le gouvernement français est prêt à verser à GMC Services, la somme de 113
853 EUR (cent treize mille huit cent cinquante-trois euros) en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. A compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la France à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et la requérante sont parvenus.
(...)
»
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention et ses Protocoles et n'aperçoit par ailleurs aucun motif d'ordre public justifiant de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29 § 3 de la Convention et de rayer l'affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Dollé
Greffière
Président