ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4762/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 155/S din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a fost admisă cererea formulată de reclamanta A.L.P. în contradictoriu cu pârâtul A.C.V., a fost recunoscută, spre a se bucura de autoritate de lucru judecat și a putea fi executată în România hotărârea definitivă pronunțată de Curtea Supremă din localitatea Chatham, Georgia, Statele Unite ale Americii, la data de 18 iulie 2007, în dosarul nr. DR – 0929 – FR și a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului a fost respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 dolari SUA și 140 lei față de intimata-reclamantă, prin decizia nr. 135/Ap din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

și susținând, în esență, că instanța de apel a apreciat greșit că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 167 din Legea nr. 105/1992, care au fost încălcate deoarece nu i-a fost înmânată în timp util citația pentru termenul din 7 mai 2007, că reclamanta a comis o fraudă prin aceea că nu a adus la cunoștința instanței faptul că pârâtul își schimbase domiciliul, că nu i-a fost comunicată hotărârea pentru a putea exercita calea de atac, că a fost încălcată ordinea publică de drept, prin aceea că nu a fost respectat principiul contradictorialității, că instanța de fond a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, încuviințând executarea hotărârii străine în România, deși nu fusese sesizată cu o astfel de cerere și că hotărârea străină este tradusă cu mențiuni false, în sensul că numele pârâtului este greșit „V.” și este eronată data nașterii minorului.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Prin hotărârea Curții Supreme din localitatea Chatham, Statul Georgia, Statele Unite ale Americii, pronunțată la data de 18 iulie 2007, în dosarul nr. DR 05 – 0929 – F.R. s-a constatat legiferat și decretat din partea Curții că este retras și anulat contractul de căsătorie al părților. Totodată a fost atribuită custodia legală exclusivă a minorului C.A.V. reclamantei A.L.V., măsură ce nu vizează statutul civil al acestora, situație în care, în speță, nu sunt aplicabile în privința custodiei minorului, prevederile art. 166 din Legea nr. 105/1992, ci dispozițiile art. 167 din aceeași lege.

Din cuprinsul hotărârii străine rezultă că pârâtul a fost legal înștiințat printr-o copie a citației și a acțiunii în timp ce locuia în reședința matrimonială, la data de 21 iunie 2005, iar schimbarea ulterioară a domiciliului și necomunicarea instanței a noului domiciliu, deși avea cunoștință de existența procesului, este imputabilă pârâtului, astfel că sunt nefondate criticile vizând acest aspect, inclusiv cea referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității părților. Nefondată este și critica conform căreia instanța de fond a acordat mai mult decât ceea ce a solicitat reclamanta, și anume încuviințarea executării hotărârii străine în România, întrucât, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței nu s-a dispus decât recunoașterea hotărârii străine, iar nu și încuviințarea executării acesteia.

Pretinsele falsuri în traducerea hotărârii străine sunt simple erori materiale, care nu au determinat soluția pronunțată, astfel că și acest motiv de recurs nu este întemeiat. Fondată este însă critica privitoare la nerespectarea prevederilor art. 167 din legea nr. 105/1992. Prin art. 167 din Legea nr. 105/1992 au fost stabilite condițiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ, pentru ca o hotărâre străină să poată fi recunoscută în România, printre care, la litera a este menționată existența unei hotărâri definitive, potrivit legii statului unde a fost pronunțată. Reclamanta nu a făcut dovada caracterului definitiv, al hotărârii străine, potrivit legii statului unde a fost pronunțată, dovadă pe care instanțele aveau obligația să o solicite, chiar și din oficiu.

Conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite cu privire la caracterul definitiv al hotărârii străine, potrivit legii statului unde a fost pronunțată. În consecință, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul V.A.C. împotriva deciziei nr. 135/Ap din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.