ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1239/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1239/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 02 aprilie 2007,

reclamanții T.N. ȘI T.E. au formulat contestație în baza Legii nr. 10/2001

împotriva dispoziției nr. 7388 din 12 februarie 2007 emisă de PRIMĂRIA

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin care le-au fost acordate măsuri reparatorii în

echivalent potrivit Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 190 mp,

situat în București, sectorul 1.

Reclamanții au criticat dispoziția

pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, după aprecierea lor, se impunea

a fi acordate măsuri reparatorii în despăgubiri bănești, potrivit legii

aplicabile la data notificării, Legea nr. 10/2001 nemodificată, și nu cele

potrivit legii modificate - Legea nr. 247/2005, fiind încălcat astfel principiul

neretroactivității legii civile.

În subsidiar, reclamanții au

solicitat acordarea unui alt teren, în compensare.

La data de 22 iunie 2007, s-au adus

precizări contestației formulate, în sensul că, s-a solicitat anularea

dispoziției și restituirea în natură a terenului, respectiv despăgubiri pentru

construcția demolată.

Prin sentința civilă nr. 1632 din 20

decembrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea reclamanților

ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de judecată a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 10

din Legea nr. 10/2001, în raport de care, față de constatările expertizei

topografice de la dosar, rezultă că, pe teren, parțial se află o clădire cu

două etaje în care își desfășoară activitatea Casa de asigurări Ilfov (inițial,

clădirea servind unei grădinițe-creșe) și parțial este teren betonat care

asigură funcționalitatea clădirii.

Terenul nu poate fi restituit în

natură, întrucât în clădirea edificata pe teren își desfășoară activitatea de

interes public, Casa de asigurări Ilfov, ceea ce înseamnă ca, prin decizia

contestată în mod legal s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent, in

sensul dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Contestația nu a fost primită, de

asemenea, cu privire la solicitarea de acordare de despăgubiri pentru casa

demolată, întrucât cei doi contestatori nu au formulat notificare și pentru

casa demolată, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în termenul

legal prorogat, respectiv până la data de 14 februarie 2002, astfel că dispoziția

Primăriei Municipiului București a soluționat notificările, conform

conținutului acestora (filele 29 și 32 dosar fond).

Susținerile reclamanților, în sensul

că trebuie acordate în mod direct despăgubiri banesti, iar nu măsuri

reparatorii în echivalent nu au fost primite, avându-se în vedere faptul că,

prin modificările efectuate la Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, în

vigoare la data emiterii dispoziției contestate, măsurile reparatorii prin

echivalent se acordă de către Comisa centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

Prin decizia civilă nr. 63A din 2

februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie, a respins apelul reclamanților ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a constatat că prima critică privind nerestituirea în natură a terenului nu

este fondată, întrucât concluziile raportului de expertiză sunt clare, în

sensul că terenul este afectat parțial, unei clădiri cu două etaje, în care

inițial și-a desfășurat activitatea o grădiniță-creșă, iar în prezent, Casa de

asigurări Ilfov-aspect confirmat chiar de către apelanții prezenți personal în

fața instanței de apel – și, parțial, platformei betonate care asigură

funcționalitatea clădirii, el făcând parte dintr-un teren mai mare decât cel

din litigiu.

Susținerea că, pe teren, își

desfășoară activitatea o unitate privată și nu una de utilitate publică nu este

fondată, întrucât susnumita instituție, chiar persoană juridică privată,

desfășoară o activitate care este fără îndoială, de utilitate publică, aspect

ce atrage constatarea imposibilității obiective de restituire a acestuia în

natură, restituire care, nu s-ar putea face decât prin demolarea clădirii.

Și partea de teren ce face parțial

parte din platforma betonată nu poate face obiectul restituirii în natură,

întrucât, contrar susținerilor apelanților, această platformă face parte din

sistematizarea zonală și asigură funcționalitatea clădirii în cauză.

Susținerea conform căreia clădirea

de pe teren ar fi „dezafectată” este contrazisă chiar de recunoașterea a

apelanților înșiși în fața instanței de apel, care confirmă astfel constatările

expertului, respectiv faptul că sediul Casei de asigurări Ilfov apare-conform

relațiilor de la Registrul Comerțului - în cealaltă intrare, de pe str. Av.

Popișteanu (clădirea având două intrări), neînsemnând că ea nu se află în

aceeași clădire la care figurează terenul, spre ieșirea în str. Av. Nicolae

Capșa.

Relațiile de la Direcția de Taxe

Locale Sector 1, din care rezultă că apelanții figurează din anul 1995 cu teren

de 190 mp în proprietate, fără construcții, sunt de natură să evidențieze

faptul că, doar pentru un imobil teren sunt impuși contestatorii, nu și pentru o

construcție.

Susținerea conform căreia prima instanță

trebuia să oblige pârâtul la restituirea unui teren echivalent, în situația

nerestituirii în natură a terenului în litigiu, nu a fost primita, întrucât

doar intimata avea căderea de a alege între mai multe variante, forme de măsuri

reparatorii, si doar daca se dovedea existența concreta a unor terenuri

disponibile, respectiv daca apelanții administrau probe pertinente, conform

art. 1169 C. civ.

Împotriva deciziei instanței de apel

au formulat cerere de recurs, la data de 27 februarie 2009, reclamanții T.N. și

T.E., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Instanța de apel ar fi trebuit să

constate că, în mod greșit, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent in temeiul Legii nr. 247/2005, întrucât, în situația reclamanților,

se impunea despăgubirea persoanelor îndreptățite sub imperiul legii vechi

(Legea nr. 10/2001, nemodificată), conform princi­piului „

tempus regit actum

”.

Aplicarea noii legi unei situații anterioare creează premisele retroactivității

legii civile.

Astfel, s-a susținut ca s-a încălcat

un prin­cipiu fundamental al dreptului civil, potrivit căruia legea nouă se

aplică numai pentru viitor, nu și situațiilor juridice ante­rioare care sunt

guvernate și se soluționează sub imperiul actului normativ în vigoare la acel

moment dat.

Curtea Constituțională, prin decizia

nr. 830 din 8 iulie 2008 a statuat că „analiza pe care o impune controlul de

constituționalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica

situația juridică reglementată prin norma de drept criticată.

Astfel, ori de câte ori o lege nouă

modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele

susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de

intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca ur­mare a

adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suve­ranitatea legii

anterioare. Legea nouă se aplică însă tuturor situațiilor ce se vor

constitui...după intrarea ei în vigoare, precum și efectelor juridice produse

de situația juridică formată după abrogarea legii vechi”.

Pe de alta parte, s-a susținut ca,

potrivit dispozițiile art. 10 pct. 3

2

din Lege nr. 10/2001, se

restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în

condițiile legii, după 1 ianuarie 1990, precum și construcțiile ușoare sau

demolabile.

Or, clădirea existentă pe terenul

proprietatea reclamanților se află într-o astfel de situație, ceea ce ar fi trebuit

să ducă la admiterea contestației.

Mai mult, instanțele au soluționat

cauza fără a stabili cu exactitate cui aparține clădirea, folosindu-se doar de

deducții, care prin ele însele nu pot fi reținute ca probe ce stau la baza unei

hotărâri judecătorești, nemaidiscutând de principiul conform căreia, orice dubiu

se interpretează în favoarea reclamantului.

Instanța a apreciat greșit că simpla

cerere de scutire de plată a taxelor și impozitelor a fostului proprietar – P.M.,

ar fi echivalenta unui act autentic de donație către stat (la dosar, nefiind depus

vreun astfel de act sau măcar vreo ofertă de donație).

Analizarea de către instanță a

acestui aspect era oricum inutilă, cât timp reclamanții și-au justificat titlul

de proprie­tate asupra terenului - sentința civilă nr. 10409 din 19 octombrie 1995

defi­nitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Reclamanții au achitat toate taxele și

impozitele aferente terenului situat în București, sector 1, în schimb prin

încălcarea dispozițiilor legale nu pot beneficia de toate prerogativele dreptului

lor de proprietate.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Fata de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs,

redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate in calea

extraordinara de atac a recursului sa fie precedată de considerații preliminare

privind cauza recursului, după cum urmează;

In calea de atac extraordinara a

recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât

ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de

nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata ( aspecte de ordin procedural

si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este,

esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce

înseamnă ca orice susținere care releva pretinse erori ale instanței de apel in

aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării

situației de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat in mod

exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod

concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată pe

fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a textului art. 304 C.

proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a

recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în

primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin

configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara

definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare.

O situație de nelegalitate, în esență,

pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a

textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin

stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi

aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie,

și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului

dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres

desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Cu aceste precizări, Înalta Curte va

răspunde punctual criticilor de nelegalitate susținute prin cererea de recurs.

Instanța de apel nu a greșit atunci când

a confirmat soluția de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent in

temeiul Legii nr. 247/2005, întrucât, in cauza, nu s-a nesocotit princi­piului

„

tempus regit actum

”, conform căruia legea nouă se aplică numai pentru

viitor, nu și situațiilor juridice ante­rioare care sunt guvernate și, prin

urmare, se soluționează sub imperiul actului normativ în vigoare la acel moment

dat.

Pentru a răspunde acestei critici de

nelegalitate este important de reținut ca, la data de 02 aprilie 2007,

reclamanții T.N. ȘI T.E. au formulat contestație în baza Legii nr. 10/2001

împotriva dispoziției nr. 7388 din 12 februarie 2007 emisă de PRIMĂRIA

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin care le-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent

potrivit Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 190 mp, situat în

București, sectorul 1.

Rezulta, așadar, ca actul juridic vizat

de demersul judiciar al reclamanților, cu toate consecințele patrimoniale

determinate de soluția/soluțiile pronunțate sau ce urmează a se pronunța, inclusiv

alegerea modalității concrete de reparație civila, este reprezentat de

dispoziția nr. 7388 din 12 februarie 2007 emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

BUCUREȘTI.

In raport de acest element

determinant-data emiterii dispoziției administrative de către unitatea deținătoarea

- urmează a se stabili si actul normativ cu incidența in cauza, sub toate

aspectele de ordin procedural sau substanțial reclamate in concret de persoana

interesata, act normativ care va constitui temeiul cercetării eventualelor

critici de nelegalitate in caile de atac prevăzute de lege.

Circumstanțele particulare ale cauzei

pendinte dovedesc cu evidenta ca la data emiterii dispoziției administrative -

12 februarie 2007, in vigoare era Legea nr. 247/2005, in contextul căreia s-au

si acordat măsurile reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de

190 mp, situat în București, sectorul 1.

Instanța de apel a apreciat in mod corect

ca nu s-a nesocotit princi­piului

tempus regit actum

la momentul soluționării

contestației pendinte, întrucât, chestiunea aplicării in timp a legii civile,

presupune ca legea noua sa se aplice, de la data intrării ei in vigoare nu

numai situațiilor juridice care se vor naște, modifica sau stinge, după aceasta

data, dar si situațiilor juridice in curs de formare, modificare sau stingere

la data intrării ei in vigoare, cu mențiunea suplimentara ca faptele creatoare,

modificatoare sau extinctive de situații juridice sunt guvernate de legea in

vigoare la data când ele au avut loc.

Încercarea de valorificare pe temeiul

dispozițiilor art. 10 pct. 3 din Lege nr. 10/2001, a unor pretinse situații de

fapt in legătură cu imobilul in litigiu - clădirea existentă pe terenul

proprietatea reclamanților ar fi o construcție fie neautorizata, fie ușoara sau

demolabilă – dar care nu își găsesc corespondentul in circumstanțele particulare

ale cauzei deduse judecății, astfel cum acestea au fost redate in conținutul

hotărârilor judecătorești anterioare, nu poate constitui un argument real,

convingător pentru casarea-modificarea hotărârii atacate.

Pentru toate aceste considerente de fapt

si de drept, Înalta Curte, in conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va r

espinge

recursul declarat

de reclamanții T.N. și T.E. împotriva deciziei nr. 63/A din 2 februarie 2009 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții

T.N. și T.E. împotriva deciziei nr. 63/A din 2 februarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie

2010.