SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ZEMANOVÁ c. REPUBLICA CEHĂ (solicitarea nr. 6019/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 decembrie 2005 DEFINIF 13/03/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Zemanová c. Republica Cehă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 22 noiembrie 2005, se rend la chetă că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 6019/03) îndreptată împotriva Republicii Cehe și al cărei resortisant al acestui stat, Věra Zemanová ( Z. Lacina, avocat în barou ceh. Guvernul ceh ( CIRCONSTANȚE DE LA ..ESPEȚIA S-a născut în 1954 și își are rezidența în Õepice. În anul 2000, instanța de District (Okresní soud) din Strakonice o cerere de a plăti soțului ei, V.Z., o pensie alimentară. Ea susținea că căsătoria ei nu era decât formală, deoarece soțul ei întreținea o relație extraconjugală și că avea intenția de a cere divorțul, ceea ce era împotriva ei. Prin hotărârea din 7 decembrie 2000, Tribunalul a solicitat V.Z. să plătească recurentei o pensie alimentară, începând cu 2 mai 2000 și până la data la care s-a pronunțat divorțul, în special că reclamanta a plătit cheltuielile gospodăriei și că salariul acesteia era semnificativ mai mic decât cel al soțului ei. La 20 aprilie 2001, Tribunalul Regional (Krajský soud) La 24 august 2001, V.Z. a solicitat divorțul. La 18 octombrie 2001, cererea sa a fost primită de tribunalul de district. La cererea reclamantei a fost respinsă de tribunalul regional la 8 februarie 2002. În 2002, recurenta a intentat o nouă acțiune, intenționând ca V.Z. să-i plătească o pensie alimentară și care nu a avut nicio contribuție la decăderea căsătoriei. 10. La 22 mai 2002, instanța de district a demisionat și a considerat că condițiile prevăzute de Legea privind familia pentru acordarea unei astfel de pensii nu erau întrunite în speță, deoarece reclamanta suferise, cu siguranță, o deteriorare a situației sale, dar nu un prejudiciu grav 11. La 11 septembrie 2002, Tribunalul Regional a confirmat hotărârea atacată. După completarea probelor cu documentele prezentate de reclamantă, Tribunalul a aprobat concluziile Tribunalului Districtual potrivit cărora recurenta suferise un anumit prejudiciu psihic, social și economic, dar acest prejudiciu nu atingea pragul de gravitate impus de legea privind familia. La data de 24 septembrie 2002, Tribunalul Regional a fost notificat avocatului recurentei la 26 septembrie 2002; la data de 12 noiembrie 2002, recurenta a atacat hotărârile menționate anterior printr-o acțiune constituțională în care se plângea de încălcarea dreptului său la un proces echitabil. La 12 decembrie 2002, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins acțiunea recurentei ca fiind întârziată. După ce a menționat că hotărârea Tribunalului Regional fusese notificată avocatului recurentei la 9 septembrie 2002, aceasta a considerat că termenul de 60 de zile acordat pentru sesizarea sa se încheiase la 7 noiembrie 2002. 6 alin. (1) din Convenție, susținând că respingerea pentru întârziere a acțiunii sale constituționale a fost nejustificată. În acest sens, aceasta invocă art. 6 alin. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 16. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 17. Guvernul observă că din dosarul relevant reiese că hotărârea Tribunalului Regional din 11 septembrie 2002 a fost notificată Tribunalului Regional din 11 septembrie 2002 La data de 26 septembrie 2002 a fost, prin urmare, la ultima dată, nu la 9 septembrie 2002, după cum a considerat Curtea Constituțională, pe care o avea în speță începută să curgă termenul legal pentru introducerea unei acțiuni constituționale. Având în vedere că acest termen a luat sfârșit la 25 În noiembrie 2002, trebuie să se constate că acțiunea constituțională formulată de reclamantă nu a fost introdusă cu întârziere. În aceste circumstanțe, guvernul recunoaște că hotărârea pronunțată de Curtea Constituțională în cauza la Curtea reamintește că, în primul rând, revine autorităților naționale (Tejedor García c. Spania), Hotărârea din 16 decembrie 1997, culegerea hotărârilor și deciziilor 1997-VIII, § 31). Aplicarea acestor norme nu trebuie să împiedice justițiabilul să utilizeze o cale de atac disponibilă (Zvolský și Zvolská c. Republica Cehă, nr 46129/99, § 51, CEDH 2002 IX 20). În acest sens, Curtea Constituțională cehă a respins recursul recurentei pentru întârziere, în timp ce a fost introdus în termenul legal de 60 de zile calculat de la data notificării hotărârii Tribunalului Regional 21. În aceste împrejurări, Curtea consideră că aplicarea în mod eronat de către Curtea Constituțională a unei cerințe procedurale a împiedicat examinarea pe fond a cauzei reclamantei, cu încălcarea dreptului la o protecție efectivă de către instanțe. Guvernul nu contestă acest lucru. 22. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că reclamanta are a fost privat de o cale de atac pe care dreptul intern o punea la dispoziția sa; prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 23. În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta denunță, de asemenea, procedura inițiată în 2002. În acest sens, aceasta contestă aplicarea arbitrară a dreptului intern de către instanțele naționale 24. Curtea reamintește că interpretarea și aplicarea legislației interne revin în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor și instanțelor. Curtea nu are competența de a cunoaște erori de fapt sau de drept comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, de exemplu, García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH 1999-I). 25. În speță, instanțele trebuiau să evalueze în special dacă reclamanta a suferit un prejudiciu grav ca urmare a unui divorț pe care nu l-a cauzat. 1 să fi fost ignorate sau să fi fost arbitrare hotărârile pronunțate; reclamanta, reprezentată de un avocat pe parcursul întregului proces, a avut posibilitatea de a-și prezenta argumentele, de a propune probe și de a exprima pe probele prezentate. () În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. III. PRIVIND ÎNDEPLINIREA LEGII DE LA ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIE 27. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 28. Recurenta solicită 30 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul suferit ca urmare a modificării statutului său social după divorț și a negării justiției cu care s-a confruntat. 29. Guvernul obiectează la lipsa unei legături de cauzalitate între presupusul prejudiciu și încălcarea articolului 6 din Convenție, considerând că examinarea fondului acțiunii constituționale a recurentei nu ar fi schimbat, probabil, nimic în urma procedurii desfășurate în fața instanțelor inferioare. 30. Curtea constată că baza care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în fapt în faptul că reclamanta nu a putut să își exercite dreptul de a avea acces la o instanță, componentă a dreptului la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Aceasta nu indică nicio legătură cauzală între prejudiciul invocat de reclamant și încălcarea constatată a articolului 6. În plus, Curtea Constituțională nu ar fi putut să speculeze cu privire la acest fapt dacă Curtea Constituțională ar fi examinat și primit acțiunea constituțională formulată de reclamantă (a se vedea mutatis mutandis Bulena c. Republica Cehă, nr. 57567/00, § 41, 20 aprilie 2004 Zedník c. Republica Cehă, nr. 74328/01, § 38, 28 iunie 2005). Prin urmare, nu este vorba de despăgubirea acestui șef, Curtea fiind de părere că constatarea încălcării este suficientă pentru a remedia un eventual prejudiciu suferit de reclamantă. Costuri și cheltuieli de judecată 31. Recurenta solicită, de asemenea, 1 764,51 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții, calculate în conformitate cu Decretul nr 177/1996 privind baremul avocaților. 32. Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă și observă că reclamanta nu a prezentat o factură. 33. Curtea consideră că este rezonabil să se aloce recurentei, care a fost reprezentată de un avocat pe parcursul întregii proceduri în fața acesteia, suma de 1 000 EUR în acest sens. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește accesul la o instanță A spus că constatarea încălcării Convenției constituie în sine o satisfacție suficientă pentru toate prejudiciile invocate; A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, sumă care urmează să fie convertită în moneda națională a statului membru pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 13 decembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
ZEMANOVÁ c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
(Requête n
o
6019/03)
ARRÊT
13 décembre 2005
13/03/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Zemanová c. République tchèque,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 novembre 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
6019/03) dirigée contre la République tchèque et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Věra Zemanová («
la requérante
»), a saisi la Cour le 13 février 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.
3.
Le 7 juillet 2004, la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.
4.
La requérante est née en 1954 et réside à Řepice.
5.
En 2000, l’intéressée saisit le tribunal de district
(Okresní soud)
de Strakonice d’une demande tendant à ce que son époux, V.Z., lui verse une pension alimentaire. Elle alléguait que son mariage n’était que formel car son époux entretenait une relation extraconjugale et qu’il avait l’intention de demander le divorce, ce à quoi elle était opposée.
6.
Par le jugement du 7 décembre 2000, le tribunal enjoignit à V.Z. de payer à la requérante une pension alimentaire, et ce à compter du 2
mai
2000 et jusqu’au prononcé du divorce. Il releva notamment que la requérante assumait les frais du ménage et que le montant de son salaire était sensiblement inférieur à celui de son époux.
7.
Le 20 avril 2001, le tribunal régional
(Krajský soud)
de České Budějovice, saisi de l’appel de V.Z., confirma le jugement attaqué.
8.
Le 24 août 2001, V.Z. demanda le divorce. Le 18 octobre 2001, sa demande fut accueillie par le tribunal de district. L’appel de la requérante fut rejeté par le tribunal régional le 8 février 2002.
9.
En 2002, la requérante intenta une nouvelle action, tendant à ce que V.Z. lui verse une pension alimentaire et relevant qu’elle n’avait aucunement contribué à l’effondrement du mariage.
10.
Le 22 mai 2002, l’intéressée fut déboutée par le tribunal de district. Celui-ci considéra que les conditions prévues par la loi sur la famille pour l’octroi d’une telle pension n’étaient pas réunies en l’espèce car la requérante avait certes subi une détérioration de sa situation mais non un «
grave préjudice
».
11.
La requérante interjeta appel, contestant l’appréciation juridique de l’affaire et l’interprétation de la notion de grave préjudice.
12.
Le 11 septembre 2002, le tribunal régional confirma le jugement attaqué. Après avoir complété les preuves par les documents soumis par la requérante, le tribunal approuva les conclusions du tribunal de district selon lequel la requérante avait subi un certain préjudice sur le plan psychique, social et économique mais ce préjudice n’atteignait pas le seuil de gravité exigé par la loi sur la famille.
Parvenu au tribunal de district le 24 septembre 2002, l’arrêt du tribunal régional fut notifié à l’avocat de la requérante le 26 septembre 2002
; il passa en force de chose jugée le lendemain.
13.
Le 12 novembre 2002, la requérante attaqua les décisions susmentionnées par un recours constitutionnel dans lequel elle se plaignait de la violation de son droit à un procès équitable.
14.
Le 12 décembre 2002, la Cour constitutionnelle
(Ústavní soud)
rejeta le recours de la requérante comme tardif. Ayant relevé que l’arrêt du tribunal régional avait été notifié à l’avocat de la requérante le 9
septembre
2002, elle estima que le délai de soixante jours imparti pour sa saisine avait pris fin le 7
novembre 2002.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE L’ACCÈS À UN TRIBUNAL
15.
La requérante se plaint d’avoir été privée de son droit d’accès à un tribunal, soutenant que le rejet pour tardiveté de son recours constitutionnel était injustifié. Elle invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
17.
Le Gouvernement observe qu’il ressort du dossier pertinent que l’arrêt du tribunal régional daté du 11 septembre 2002 a été notifié à
l’avocat de la requérante le 26 septembre 2002. C’est donc à cette dernière date, et non le 9 septembre 2002 comme a estimé la Cour constitutionnelle, qu’avait en l’espèce commencé à courir le délai légal pour l’introduction d’un recours constitutionnel. Etant donné que ce délai a pris fin le 25
novembre 2002, force est de constater que le recours constitutionnel formé par la requérante n’a pas été introduit tardivement. Dans ces circonstances, le Gouvernement admet que la décision rendue par la Cour constitutionnelle dans l’affaire de l’intéressée est erronée.
18.
La requérante insiste sur son grief.
19.
La Cour rappelle qu’il incombe au premier chef aux autorités nationales d’interpréter des règles procédurales du droit interne telles que celles fixant les délais à respecter pour le dépôt des documents ou l’introduction des recours (
Tejedor García c. Espagne
, arrêt du 16
décembre
1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-VIII, § 31). L’application de ces règles ne doit cependant pas empêcher le justiciable d’utiliser une voie de recours disponible (
Zvolský et Zvolská c. République tchèque
, n
o
‑
IX).
20.
En l’occurrence, la Cour constitutionnelle tchèque a rejeté le recours de la requérante pour tardiveté, alors qu’il a été introduit dans le délai légal de soixante jours calculé à compter de la date à laquelle lui a été notifié l’arrêt du tribunal régional.
21.
Dans ces circonstances, la Cour considère que l’application erronée par la Cour constitutionnelle d’une exigence procédurale a empêché l’examen au fond de l’affaire de la requérante, au mépris du droit à une protection effective par les tribunaux. Le Gouvernement ne le conteste pas.
22.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que la requérante a
été privée d’une voie de recours que le droit interne mettait à sa disposition.
Partant, il y a eu violation de l’article 6
II.
23.
Sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante dénonce également l’iniquité de la procédure engagée en 2002. Sur ce point, elle conteste l’application prétendument arbitraire du droit interne par les tribunaux nationaux.
24.
La Cour rappelle que l’interprétation et l’application de la législation interne incombent au premier chef aux autorités nationales, et notamment aux cours et tribunaux. Il n’appartient pas à la Cour de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir, par exemple,
García Ruiz c.
Espagne
[GC], n
o
30544/96, §
25.
En l’espèce, les tribunaux devaient notamment apprécier si la requérante avait subi un grave préjudice du fait d’un divorce qu’elle n’avait pas provoqué. Au vu du dossier, rien n’indique que les garanties procédurales de l’article 6
§
1 aient été méconnues ou que les décisions rendues aient été arbitraires. La requérante, représentée par un avocat tout au long de la procédure, a eu la possibilité de faire valoir ses arguments, proposer des preuves et s’exprimer sur les preuves administrées.
26.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
28.
La requérante réclame 30
000 euros (EUR) au titre du préjudice subi du fait du changement de son statut social après le divorce et du déni de justice auquel elle a été confrontée.
29.
Le Gouvernement objecte l’absence de lien de causalité entre le dommage allégué et la violation de l’article 6 de la Convention, considérant que l’examen du fond du recours constitutionnel de la requérante n’aurait probablement rien changé à l’issue de la procédure menée devant les tribunaux inférieurs.
30.
La Cour observe que la base à retenir pour l’octroi d’une satisfaction équitable réside en l’espèce dans le fait que la requérante n’a pas pu exercer son droit d’accès à un tribunal, composante du droit à un procès équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. Elle ne relève aucun lien de causalité entre le préjudice allégué par la requérante et la violation constatée de l’article 6. Elle ne saurait davantage spéculer sur ce qu’eût été l’issue du procès si la Cour constitutionnelle avait examiné et accueilli le recours constitutionnel formé par la requérante (voir,
mutatis mutandis
,
Bulena c.
République tchèque
, n
o
57567/00, § 41, 20 avril 2004
;
Zedník c.
République tchèque
, n
o
74328/01, §
38, 28 juin 2005).
Dès lors, il n’y a pas lieu à indemnisation de ce chef, la Cour étant d’avis que le constat de violation suffit à réparer un éventuel préjudice subi par la requérante.
B.
Frais et dépens
31.
La requérante demande également 1
764,51 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour, calculés selon le décret n
o
177/1996 portant barème des avocats.
32.
Le Gouvernement considère la somme demandée comme excessive et observe que la requérante n’a pas soumis de facture.
33.
La Cour estime raisonnable d’allouer à la requérante, qui était représentée par un avocat tout au long de la procédure devant elle, la somme de 1 000 EUR à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
34.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré du droit d’accès à un tribunal et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention au regard de l’accès à un tribunal
;
3.
Dit
que le constat de violation de la Convention constitue en soi une satisfaction suffisante pour tous les préjudices allégués ;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à
compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à
l’article
44
§
2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, somme à convertir dans la monnaie nationale de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
13 décembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président