AFFAIRE CAMBAL c. REPUBLIQUE TCHEQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 8 en ce qui concerne les répercussions de la durée de la procédure;Irrecevable sous l'angle de l'art. 6-1 en ce qui concerne l'équité de la procédure;Irrecevable sous l'angle de l'art. 8;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE CAMBAL c. REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2006)
SECȚIUNEA A DOUA
CAUZA
CAMBAL c. REPUBLICA CEHĂ
(Cerere nr. 22771/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
21 februarie 2006
DEFINITIVĂ
21/05/2006
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute de art. 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi supusă unor corecturi de formă.
În cauza Cambal c. Republica Cehă,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), având ședință într-un complet alcătuit din:
D-nii J.-P. Costa,
președinte,
I. Cabral Barreto,
K. Jungwiert,
V. Butkevych,
M. Ugrekhelidze,
D-nele A. Mularoni,
E. Fura-Sandström,
judecători,
și de d-l S. Naismith,
grefier adjunct de secție,
După deliberări în ședință închisă pe 31 ianuarie 2006,
Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea acestei cauze se află o cerere (nr. 22771/04) îndreptată împotriva Republicii Cehe și înaintată Curții de un cetățean al acestui stat, d-l Pavel Cambal («reclamantul»), pe 1 iunie 2004, în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale («Convenția»).
Reclamantul este reprezentat de d-na J. Josef, avocat la baroul ceh. Guvernul ceh («Guvernul») este reprezentat de agentul său, d-l V.A. Schorm.
Pe 18 ianuarie 2005, Curtea a hotărât să comunice petiția Guvernului. Invocând art. 29 § 3 al Convenției, ea a hotărât că se va pronunța simultan asupra admisibilității și fondului.
PRIVITOR LA FAPTE
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamantul s-a născut în 1964 și locuiește la Hodonín.
Interesat și soția sa sunt părinți adoptivi ai unei fete, născute în 1998. La o dată nedeterminată în 2001, soția reclamantului a părăsit domiciliul conjugal, luând copilul cu ea.
Pe 25 mai 2001, reclamantul a intentat în fața tribunalului de district (Okresní soud) Hodonín o procedură privind exercitarea autorității părintești asupra minorei pentru perioada după divorț. Soția sa a cerut tribunalului să se pronunțe și asupra acestei probleme pentru perioada înainte de divorț.
Pe 11 și 12 iunie 2001, părinții au cerut fiecare adoptarea unei măsuri provizorii prin care custodia minorei le-ar fi atribuită.
Pe 14 iunie 2001, tribunalul a adoptat o măsură provizoriu prin care a încredințat custodia copilului mamei și a ordonat reclamantului să plătească o pensie alimentară. Tribunalul regional (Krajský soud) Brno a confirmat această decizie pe 25 septembrie 2001.
Pe 20 noiembrie 2001, reclamantul și-a precizat cererea din 25 mai 2001, invitând tribunalul să determine în sentință dreptul de vizită al acestuia privind minora, susținând că mama îl împiedica să o vadă.
Ședința din 10 aprilie 2002 pe fond a fost amânată în scopul elaborării unui raport de peritaj; pe 30 aprilie 2002, tribunalul a încărcat o expertă în psihiatrie să îl realizeze în termen de treizeci de zile. Pe 27 august și 30 septembrie 2002, tribunalul a reluat elaborarea raportului, care i-a fost probabil prezentat în decembrie 2002. Întrucât experta nu a recomandat contact între copil și reclamant și a sugerat ca acesta din urmă să suporte un examen sexologic, interesat a contestat concluziile sale și a cerut realizarea unui raport de revizuire.
Pe 18 decembrie 2002, o expertă în sexologie a fost numită; raportul ei, în care a recomandat acordarea reclamantului unui drept de vizită destul de larg, a ajuns la tribunal pe 26 martie 2003. În aprilie 2003, soția reclamantului a emis obiecții la acest raport, a cerut revizuirea acestuia și a contestat, fără succes, decizia privind remunerația expertei.
Pe 31 martie 2003, tribunalul a cerut unui al treilea expert să realizeze raportul de revizuire și a desemnat un nou curator copilului.
Pe 1 octombrie 2003, reclamantul a cerut adoptarea unei măsuri provizorii prin care i-ar fi atribuită custodia copilului. Tribunalul l-a dezbătut pe 8 octombrie 2003, după ce a desemnat copilului un nou curator. A observat că, atât timp cât procedura pe fond era în curs și continua să strângă probe, nu dispunea de o bază suficientă pentru a modifica decizia anterioară.
Pe 21 octombrie 2003, reclamantul a invitatribunalul să dea dosarul expertei. Pe 18 noiembrie 2003, aceasta a informat tribunalul că din cauza supraaglomerării de muncă, nu putea ocupa afacerea decât în ianuarie 2004. În raportul ei de peritaj, prezentat pe 16 februarie 2004, ea a confirmat capacitatea educativă a reclamantului dar a exprimat îndoieli cu privire la cea a mamei.
Pe 1 martie 2004, reclamantul a cerut ca dreptul de vizită al acestuia privind copilul să fie determinat prin intermediul unei măsuri provizorii. El susținea că potrivit raportului de peritaj, absența contactului cu tatăl era prejudicială intereselor minorei. Pe 8 martie 2004, tribunalul a admis cererea interesatului și a hotărât prin măsură provizoriu că acesta avea dreptul să vadă fiica sa o dată la două săptămâni. Mama a apelat.
Ca urmare a scrisorii reclamantului care informa tribunalul de nerespectarea măsurii provizorii de către mamă, aceasta a primit, pe 29 martie 2004, o somație a tribunalului avertizând asupra consecințelor comportamentului ei.
După ce reclamantul a adus la cunoștința tribunalului, pe 5 și 20 aprilie 2004, că nu a putut realiza dreptul de vizită, tribunalul a cerut curatorului copilului, pe 3 mai 2004, să convingă mama să respecte decizia sa.
Pe 12 mai 2004, avocata mamei a informat tribunalul că clienta ei respecta măsura provizoriu dar că minora refuza să-l ajungă pe reclamant.
Pe 27 mai 2004, tribunalul regional, sesizat al apelului mamei împotriva deciziei din 8 martie 2004, a redus dreptul de vizită al reclamantului la o zi pe săptămână.
Pe 7 iunie 2004, mama copilului a cerut revizuirea rapoartelor de peritaj realizate până atunci.
Între 13 mai și 4 noiembrie 2004, reclamantul ținea tribunalul informat de situație și cerea custodia minorei. Soția sa s-a opus acuzelor lui. În consecință, judecătorul a solicitat cooperarea asistentei sociale și a părților și, pe 17 septembrie 2004, s-a întâlnit cu mama care a fost chemată să coopereze cu un centru de consultare. Mama a afirmat, printre altele, că în pofida explicațiilor sale și a unor întâlniri realizate în prezența curatorului (pe care reclamantul nu dorea să le continue), minora continua să refuze orice contact cu tatăl.
Pe 2 decembrie 2004, tribunalul a primit un raport din centrul de consultare menționat, în care fusese avut loc, pe 25 octombrie 2004, o întâlnire între părinți și minoră. Potrivit acestui raport, reclamantul nu manifesta suficientă empatică și înțelegere pentru nevoile copilului, de aceea contactul acestuia cu copilul nu a fost considerat favorabil pentru dezvoltarea acestuia.
Guvernul susține că potrivit raportului curatorului datat 10 decembrie 2004, nu existau deficiență în grija acordată de mamă și reclamantul nu contactase minora din end octombrie 2004.
Ședința din 13 decembrie 2004, la care fuseseră ascultate trei experți, a fost amânată sine die în scopul elaborării de către un institut a unui raport revizuit, solicitat de părți.
Pe 24 ianuarie 2005, tribunalul l-a dezbătut pe reclamant de cererea din 17 ianuarie 2005, prin care intenționase să i se atribuie temporar custodia.
PRIVITOR LA DREPT
I. PRIVITOR LA ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI PRIVIND DURATA PROCEDURII
Reclamantul susține că durata procedurii relative la exercitarea autorității părintești a încălcat principiul «termenului rezonabil» prevăzut de art. 6 § 1 al Convenției, redactat după cum urmează:
«Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de un tribunal (...), care va hotărî (...) privind contestațiile asupra drepturilor și obligațiilor sale de caracter civil (...)»
Guvernul se opune acestei poziții.
Perioada de luat în considerare a început pe 25 mai 2001 și nu s-a încheiat încă. A durat deci deja patru ani și opt luni pentru o instanță, știind că instanța de apel a fost între timp chemată să se pronunțe asupra anumitor probleme accesoire.
A. Privitor la admisibilitate
Curtea constată că motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Ea observă de asemenea că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Privitor la fond
Recunoscând că prezintă un enjeu considerabil pentru reclamant, Guvernul observă că procedura litigioasă este complexă prin natura sa. Într-adevăr, susceptibilă de a avea un impact considerabil asupra vieții interesaților, decizia asupra autorității părintești nu poate fi adoptată decât după un examen minuțios al intereselor, adesea contradictorii, ale persoanelor interesate.
În caz concret, durata globală a procedurii ar fi datorată în primul rând unor tensiuni între părinți și pozițiilor lor ireconciliabile, care duc la un număr mare de diferite cereri, obiecții și apeluri introduse de aceștia. Pentru a determina obiectiv capacitatea educativă a părinților și interesele copilului, tribunalul a dispus realizarea mai multor rapoarte de peritaj; autorii acestora nu au ajuns totuși la concluzii compatibile. Prin urmare, tribunalele procedează la o viteză adecvată dar durata procedurii este dependentă de amploarea probelor prin peritaj. Activitatea lor este în plus retardată de cererile de măsuri provizorii introduse de interesat, care necesită un tratament prioritar.
Reclamantul susține că tribunalul nu a dovedit diligență și că nu există nicio explicație obiectivă pentru lapsurile importante de timp care au trecut între diferitele acte procedurale. El consideră de asemenea că tribunalul ar fi trebuit să angajeze d'office o procedură privind schimbarea custoziei.
Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază urmare circumstanțelor cauzei și ținând seama de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea afacerii, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru interesat. Este deci fundamental să se trateze cu celeritate afacerile de custodie a copiilor (Voleský c. Republica Cehă, nr. 63267/00, § 102, 29 iunie 2004).
În caz concret, Curtea admite că afacerea presenta o anumită complexitate, în particular din cauza dezacordurilor existente între părinți, care necesitau o reevaluare continuă a interesului superior al copilului. Cu toate acestea, nu se poate reproșa reclamantului că a folosit diverse apeluri oferite de dreptul intern pentru a-și apăra interesele.
Privitor la comportamentul autorităților, Curtea observă mai întâi că nicio decizie pe fond nu a fost redată până în prezent și că afacerea rămâne în curs în fața tribunalului de primă instanță. Întârzierile sunt de observat mai ales în elaborarea rapoartelor de peritaj; pe acest punct, Curtea amintește că un expert, independent în realizarea raportului, rămâne totuși supus controlului autorităților judiciare, ținute să asigure bunul desfășurare al peritajului (Versini c. Franța, nr. 40096/98, § 29, 10 iulie 2001). Ar rezulta de asemenea din cererea reclamantului datată 21 octombrie 2003 că la această ultimă dată, experta desemnată pe 31 martie 2003 nu fusese încă în posesia dosarului. Apoi, ședința din 13 decembrie 2004 a fost amânată în așteptarea unui nou raport de revizuire dar pare că aceasta nu fusese încă prezentat pe 27 mai 2005, data prezentării de către Guvern a observațiilor sale. Curtea reafirmă în sfârșit că îi revine statelor contractante să-și organizeze sistemul judiciare în așa fel încât jurisdicțiile să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitiva asupra contestațiilor relative la drepturile și obligațiile sale de caracter civil într-un termen rezonabil (Gozalvo c. Franța, nr. 38894/97, § 27, 9 noiembrie 1999). Din aceasta, statul pârât nu ar putea invoca necesitatea de a se pronunța asupra cererilor de măsuri provizorii pentru a justifica întârzierile pe care le acuză procedura pe fond.
După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și ținând seama de miza procedurii pentru reclamant, Curtea consideră că în caz concret, tribunalele nu au dovedit diligența necesară și că nu se poate considera drept «rezonabilă» durata de patru ani și opt luni pe care o cunoaște deja procedura la data adoptării prezentei hotărâri.
Din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției privind durata procedurii.
II. PRIVITOR LA ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 8 AL CONVENȚIEI REZULTÂND DIN DURATA PROCEDURII
Invocând art. 8 al Convenției, reclamantul denunță o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și familiale care ar rezulta, în primul rând, din durata procedurii litigioase.
Guvernul consideră că motiv se bazează pe aceleași fapte ca și cel tirat din art. 6 § 1 și că nu este deci necesar să fie examinat separat (a se vedea, mutatis mutandis, Voleský c. Republica Cehă, cit., § 116).
Curtea observă că motiv este legat de cel examinat mai sus și trebuie deci de asemenea declarat admisibil.
Cu toate acestea, ținând seama de constatarea privind art. 6 § 1 (§34 mai sus), Curtea consideră că nu este cazul să examineze dacă a existat, în caz concret, o încălcare a acestei dispoziții (a se vedea, printre altele, Laino c. Italia [Marea Cameră], nr. 33158/96, § 25, CEDH 1999-I). De mai mult, repercusiunile duratei procedurii litigioase asupra vieții familiale a reclamantului au fost luate în considerare în cadrul mizei procedurii.
III. PRIVITOR LA ALTE ÎNCĂLCĂRI SUSȚINUTE
Privitor la motiv tirat din inechitatea procedurii
Invocând art. 6 § 1 al Convenției, interesat pare de asemenea să denunțe inechitatea procedurii, în sensul că tribunalul nu protejează suficient interesele sale.
Curtea constată că motiv reclamantului referitor la inechitatea procedurii este prematur, procedura fiind continuă în curs în fața tribunalului de primă instanță; căile de atac interne nu au fost deci epuizate așa cum este cerut de art. 35 § 1 al Convenției. De aici urmează că motiv trebuie respins în aplicarea articolului 35 § 4.
Privitor la motiv privind imposibilitatea reclamantului de a vedea fiica sa
Pe temeiul articolului 8 al Convenției, reclamantul reia argumentul conform căruia tribunalele nu protejează suficient drepturile sale, precum și interesele fiicei sale, și se plânge de imposibilitatea de a vedea aceasta.
Guvernul excepționează mai întâi neepuizarea căilor de atac interne, din lipsă pentru reclamant de a ridica motiv tirat din dreptul la respectarea vieții familiale în fața Curții Constituționale cehe. El susține de asemenea că interesat nu a folosit toate mijloacele prevăzute de dreptul intern pentru a executa măsura provizoriu privind dreptul de vizită; într-adevăr, ar fi doar informat tribunalul de situație și ar fi cerut să-l avertizeze pe mama copilului asupra consecințelor care ar putea rezulta din nerespectarea de către ea a obligațiilor decurgând din măsura menționată.
Privitor la fondul motivului, Guvernul observă că în virtutea măsurii provizorii din 14 iunie 2001, confirmată în apel pe 25 septembrie 2001, custodia minorei a fost încredințată mamei care se ocupa cum trebuie de ea. Dreptul de vizită al reclamantului a fost determinat de măsura provizoriu din 8 martie 2004, modificată pe 27 mai 2004.
Ca reacție la acuzele reclamantului conform cărora mama refuza să-l lase să vadă copilul la datele prevăzute, tribunalul a somației aceasta, pe 29 martie 2004, să se achite de obligații, sub pedeapsa sancțiunilor. Pe 3 mai 2004, a solicitat ajutorul curatorului și, pe 17 septembrie 2004, a convocat mama la o întâlnire. Ținând seama că avocata mamei a informat tribunalul că minora era ea însăși opusă contactului cu reclamantul, tribunalul a încurajat părinții să coopereze cu un centru de consultare. Rezultă totuși din raportul acestuia din urmă referitor la o întâlnire organizată în cadrul lui pe 25 octombrie 2004 că reclamantul nu a respectat ceea ce fusese convenit, exercitând presiune asupra copilului și atacând verbal mama; în aceste condiții, continuarea întâlnirilor nu a fost recomandată de centru.
În concluzie, Guvernul constată că acuzele reclamantului sunt în contradicție absolută cu cele ale soției sale. În caz concret, tribunalul se confruntă deci cu o situație foarte complicată, pe care incearcă s-o rezolve cu ajutorul curatorului și rapoartelor de peritaj, ale căror concluzii sunt totuși și ele contradictorii.
Reclamantul se opune excepției preliminare ridicate de Guvern, susținând că nu cere protecție împotriva unei atingeri injustificate dar o «satisfacție pentru inactivitatea celui care are obligația legală de a elimina consecințele» unei asemenea atingeri. Contestă de asemenea nu fi invitat tribunalul decât să-l avertizeze pe soție asupra consecințelor nerespectării obligațiilor sale, și susține că aceasta nu rezultă din documentele prezentate.
Privitor la fond, reclamantul critică Guvernul că a ales în dosar doar unele informații și a omis altele, mai importante. El susține că dreptul de a-și întâlni fiica a fost încălcat pentru că tribunalele cehe nu i-au asigurat posibilitatea de a o vedea, nici nu au inițiat o procedură privind schimbarea custoziei.
În primul rând, Curtea nu consideră necesar să examineze în caz concret chestiunea de a ști dacă reclamantul s-a conformat condiției de epuizare a căilor de atac interne, deoarece presupunând chiar că a făcut-o, motivele sale sunt inadmisibile din alte motive indicate mai jos.
Curtea observă în particular că, în măsura în care procedura relative la exercitarea autorității părintești rămâne în curs, nu există la această dată nicio decizie definitiva privind dreptul de vizită al reclamantului. Singura decizie susceptibilă de a fi executată este deci măsura provizoriu din 8 martie 2004, rezultând din cererea reclamantului din 1 martie 2004. La acest privire, forța este de constatat că nimic nu împiedica reclamantul de a introduce o asemenea cerere mai devreme. Curtea observă de asemenea că după adoptarea măsurii menținute și după ce a avut loc că dreptul de vizită nu se realiza, tribunalul nu a rămas inactiv. El a, contrar, luat un anumit număr de măsuri pozitive, cum ar fi somația din 29 martie 2004, asocierea curatorului, asistentei sociale și a centrului de consultare, care mărturiseau voința sa de a restabili relațiile între reclamant și fiica sa, în timp ce protejează aceasta care pare că refuza orice contact cu interesat. Curtea nu ar putea de asemenea să treacă cu vederea faptul, neconstestt de reclamant, că acesta a refuzat posibilitatea de a intra în contact cu fiica sa prin intermediul curatorului (§21 mai sus) și că s-a comportat în mod nepotrivit la întâlnirea din 25 octombrie 2004 (§22 mai sus).
Privitor la argumentul reclamantului conform căruia informațiile furnizate de Guvern sunt selective și uneori nu sunt veri, Curtea nu poate decât să constate că interesat nu a prezentat elemente concrete nici documente susceptibile de a le contesta, cu atât mai mult cu cât puținele documente atașate formularului de cerere privesc doar actele efectuate până la adoptarea măsurii provizorii din 8 martie 2004.
Ținând seama de ansamblul acestor elemente și în măsura în care este competentă să cunoască de susțineri formulate, Curtea nu a observat nicio apariție de încălcare a articolului 8 al Convenției.
De aici urmează că aceasta parte a cererei este evident nefondat și trebuie respinsă în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 ale Convenției.
IV. PRIVITOR LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
Potrivit articolului 41 al Convenției, «Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite decât o reparare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.»
A. Daune
Reclamantul cere 225 euro (EUR) cu titlu de daună materială, presupusă să corespundă cheltuielilor deplasărilor vane la domiciliul fiicei, și 24.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
Guvernul se opune absenței legăturii de cauzalitate între prejudiciul material cerut și încălcarea susținută, considerând că nu se poate stabili că dacă Convenția nu ar fi fost încălcată, reclamantul nu ar fi trebuit să suporte aceste cheltuieli. El consideră că suma cerută de interesat cu titlu de prejudiciu moral este excesivă și invită Curtea să-i acorde o sumă rezonabilă.
Curtea consideră că reclamantul a suferit o anumită daună morală, care nu este suficient reparată de constatarea încălcării articolului 6 al Convenției.
Luând în considerare miza litigiului pentru interesat și statuând în echitate, așa cum cere art. 41 al Convenției, consideră că trebuie să-i acorde 4.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli și costuri
Reclamantul cere de asemenea 371 EUR pentru cheltuieli și costuri.
Guvernul observă că această pretenție nu este cu nimic specificată și că reclamantul nu a dovedit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor menționute.
În caz concret, Curtea observă că reclamantul nu a prezentat niciun justificativ și nu a prezentat elementele care permit calcularea cheltuielilor și costurilor angajate în fața juridiciilor naționale pentru a preveni sau a corecta presupusa încălcare a Convenției. Din aceasta, Curtea respinge orice cerere care se raportează la cheltuielile și costurile procedurii naționale.
În schimb, ținând seama că reclamantul a fost reprezentat pe toată procedura în fața Curții, aceasta consideră rezonabil de a-i acorda suma de 350 EUR la acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
Curtea consideră potrivit de a baza rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilitate de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA CU UNANIMITATE,
Declară petiția admisibilă privitor la motivele tirate din durata excesivă a procedurii și repercusiunile acesteia asupra vieții private și familiale a reclamantului, și inadmisibilă pentru restu;
Declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției;
Declară că nu este cazul să examineze separat motiv tirat din art. 8 al Convenției;
Declară
a) că statul pârât trebuie să verse reclamantului, în termen de trei luni de la ziua în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, 4.000 EUR (patru mii euro) pentru prejudiciu moral și 350 EUR (trei sute cincizeci euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; aceste sume vor fi convertite în moneda națională a statului pârât la rata aplicabilă la data plății;
b) că de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata dobânzii facilitate de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, mărită cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restu.
Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 21 februarie 2006 în aplicare a articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
S. Naismith
J.-P. Costa
Grefier adjunct
Președinte