SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 46273/18 COMPROJTO, PROJECTOS E CONSTRUÇ ÕES, LDA. împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secțiunea a patra, care are loc la 19 septembrie 2023 într-un comitet compus din Tim Eicke, președintele Branko Lubarda, Ana Maria Guerra Martins, judecători și Ilse Freiwirth, grefier adjunct al secțiunii, cererea nr. 46273/18 îndreptat împotriva Republicii Portugheze și din care o societate din acest stat, Comprojecto, Projectos e Construcções, Lda. ( După ce a intenționat acest lucru, face ca următoarea decizie să se refere la încălcarea pretinsă a autorităților interne de a sancționa dreptul reclamantei de a-și respecta bunurile. Recurenta invocă art. 6 alin. (1), 7 alin. (1), 13 și 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În perioada cuprinsă între 13 septembrie 2005 și 14 iunie 2009, directorul său financiar a efectuat un transfer bancar de la banca B la contul său personal și la cel al comunei sale. Recurenta a depus o plângere împotriva domnului și a introdus o acțiune în răspundere civilă împotriva băncii B. și a administratorilor contului său bancar, acuzându-i că au încălcat Convenția bancară care le lega, permițând directorului financiar să efectueze operațiunile bancare în litigiu prin intermediul cardurilor bancare, deși nu era autorizat. De asemenea, a depus o plângere împotriva băncii B în fața Băncii Portugaliei. Prin hotărârea din 14 iunie 2012 a Tribunalului de Primă Instanță de la Lisabona, recurenta a fost exonerată de acțiunea în răspundere civilă pe care a inițiat-o împotriva băncii B. și a administratorilor de cont ai acesteia. În iulie 2016, recursul în casarea recurentei la Curtea Supremă a fost declarat inadmisibil. Prin hotărârea Comitetului a trei judecători ai Tribunalului Constituțional, acțiunea sa constituțională a fost declarată inadmisibilă pentru întârziere. La 18 august 2014, ținând seama în special de hotărârea pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță de la Lisabona în cadrul acțiunii în răspundere civilă inițiate de recurentă împotriva băncii B. și a administratorilor săi de cont (punctul 3 de mai sus), Banca Portugaliei a clasat fără întârziere plângerea depusă de recurentă în fața acesteia. În ceea ce privește procedura penală, printr-o hotărâre a Tribunalului de Primă Instanță din Lisabona din 24 februarie 2015, domnul a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru fraudă informatică. La 24 septembrie 2015, recursul în casație introdus de recurentă în fața Curții Supreme a fost declarat inadmisibil. La o dată nespecificată, pe baza articolului 696 litera (b) din Codul de procedură civilă, recurenta a formulat o acțiune în rejudecare în vederea redeschiderii procedurii civile pe care a inițiat-o împotriva băncii B. Aceasta susținea, în sprijinul acțiunii sale, că martorii apărării au făcut declarații false în cursul ședinței de judecată. martie 2015, Tribunalul de Primă Instanță de la Lisabona a respins cererea pe motiv că aceasta era în mod clar nefondată. La o dată nespecificată, recurenta a formulat o nouă acțiune în revizuire în vederea redeschiderii procedurii civile împotriva băncii B. În temeiul articolului 696 litera (f) din CPC, aceasta susținea că Õ Hotărârea din 14 iulie 2016 care fusese pronunțată de Curtea Supremă (punctul 3 litera (c) Mai sus) a fost inconciliabilă cu hotărârea Curții a Uniunii Europene din 10 martie 2016, CJUE Safe Interenvios, SA c. Liberbank, SA și altele din 10 martie 2016, (cauza C 235/14, EU:C:2016:154). La 30 martie 2018, Curtea Supremă nu a autorizat revizuirea pe motiv că, pe de o parte, hotărârea CJUE în cauză se referea la o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de către mailul Audiencia Provincial de Barcelona și, pe de altă parte, nu o privea pe reclamantă, întrucât aceasta nu putea, prin urmare, să se prevaleze de art. 696 litera (f) din CPC. În temeiul articolului 6 alineatul (1), al articolului 7 alineatul (1), al articolului 13 și al articolului 14 din convenție, recurenta se plânge că banca Portugaliei nu i-a prezentat documente care să demonstreze că banca B. n a respectat acordul de cont bancar pe care l-au încheiat și că a fost responsabilă pentru prejudiciul suferit de către directorul său financiar. Aceasta susține că dreptul său la un proces echitabil a fost ignorat. În plus, ea pledează că, prin faptul că nu a sancționat banca B., autoritățile interne nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive care le afectau, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, pentru a proteja capitalul pe care îl depunese în banca B. EVALUARE A CURȚII 10. Curtea amintește că termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv, urmărește să asigure securitatea juridică prin garantarea faptului că cauzele care ridică întrebări în ceea ce privește Convenția sunt examinate într-un termen rezonabil și că deciziile în cauză nu sunt pe termen nelimitat susceptibile să fie puse în discuție. Principiile generale în această privință sunt expuse în Hotărârea Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia ([GC], n 56080/13, §§ 130-131, 19 decembrie 2017), la care Curtea se referă. 11. În sensul prezentei specii, Curtea amintește, de asemenea, că, în general, cererile de revizuire a unei proceduri nu sunt acțiuni efective și că, în sine, acestea nu întrerup cursul termenului de șase luni, cu excepția cazului în care acestea constituie singura cale de atac deschisă reclamantului în circumstanțele speței ( Letonia [GC], nr. 49270/11, § 132, 9 iunie 2022 și numeroasele referințe menționate în aceasta. O decizie prin care se respinge o cerere de redeschidere a unei proceduri nu constituie o decizie definitivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție și nu poate fi considerată punctul de plecare al termenului de șase luni. Pe de altă parte, redeschiderea procedurii sau revizuirea unei decizii definitive întrerupe expirarea termenului de șase luni în raport cu procedura inițială sau cu decizia finală, dar numai în ceea ce privește aspectele ridicate pe teren ale convenției care au întemeiat reexaminarea sau redeschiderea și care au fost examinate de către organismul de recurs extraordinar. În cele din urmă, în cazul în care o acțiune extraordinară nu a dus la redeschiderea procedurii inițiale, însă instanțele naționale au putut totuși să examineze în principal chestiunile legate de drepturile omului care au fost aduse în fața Curții de către reclamant și le-au tratat, termenul de șase luni trebuie considerat ca reînceput să curgă (Savickis și altele, citată anterior, § 133). Curtea ia notă de faptul că prezenta cerere a fost introdusă la 24 septembrie 2018. se încheie printr-o hotărâre din 14 iunie 2012, din moment ce nu a fost deschisă nicio cale de atac obișnuită împotriva recurentei. Procedura în fața Băncii Portugaliei sa încheiat la 18 august 2014, iar procedura penală s .e este încheiată printr-o hotărâre de condamnare a instanței de apel de la Lisabona din 24 februarie 2015, care nu era susceptibilă de recurs (punctele 3-5 de mai sus). Prima acțiune de revizuire introdusă de reclamantă în fața instanței de apel de la Lisabona a fost încheiată printr-o hotărâre de respingere din 2 martie 2015 (punctul 6 de mai sus). Prin intermediul celei de-a doua acțiuni în revizuire, Curtea constată că a fost pronunțată printr-o hotărâre din 23 martie 2018 a Curții Supreme, fie în termen de șase luni, în vigoare la data faptelor. Prin această decizie, Curtea Supremă a respins cererea recurentei de a redeschide procedura civilă împotriva băncii B (punctul 7 de mai sus). Curtea arată că Curtea Supremă nu se referă la niciuna dintre întrebările pe care recurenta le ridică în fața Curții (punctele 8-9 de mai sus). În speță, aceasta se limitează la a constata că hotărârea pronunțată de CJUE citată de recurentă în susținerea cererii sale de revizuire se referea la o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Prin urmare, Curtea Supremă a ajuns la concluzia că aceasta din urmă nu poate invoca art. 696 litera (f) din CPC (punctul 7 de mai sus) și, prin urmare, nu este abordată pe fondul întrebărilor. Prin urmare, Curtea consideră că această acțiune în rejudecare nu a făcut să curgă din nou termenul de șase luni în raport cu obiecțiunile pe care recurenta le ridică în fața sa. 15. Având în vedere aceste constatări, Curtea consideră că cererea trebuie respinsă pentru întârziere în aplicarea articolului alineatele (1) - (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 12 octombrie 2023. Ilse Freiwirth Tim Eicke Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
46273/18
contre le Portugal
La Cour européenne des droits de l’homme quatrième section, siégeant le 19
septembre 2023 en un comité composé de
:
Tim Eicke,
président
,
Branko Lubarda,
Ana Maria Guerra Martins
, juges
,
et de Ilse Freiwirth,
greffière adjointe de section
,
Vu
:
la requête n
o
46273/18 dirigée contre la République portugaise et dont une société de cet État, Comprojecto, Projectos e Construções, Lda. («
la
requérante
») constituée en 1980 et siégeant à Lisbonne, représentée par M.
P.E.M. Gomes de Azevedo, a saisi la Cour le 24 septembre 2018
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne le manquement allégué des autorités internes à sanctionner l’atteinte au droit de la requérante au respect de ses biens. La requérante invoque les articles 6 § 1, 7 § 1, 13 et 14 de la Convention et l’article
1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
2.
La requérante est une société travaillant dans le secteur de la construction et des travaux publics. Entre le 13 septembre 2005 et le 14
juin 2009, M., son directeur financier s’appropria 1 061 820 Euros («
EUR
») de l’entreprise en effectuant des virements bancaires du compte que cette dernière détenait à la banque B. vers son compte personnel et celui de sa conjointe. La requérante déposa une plainte contre M. et introduisit une action en responsabilité civile contre la banque B. et les gestionnaires de son compte bancaire, en les accusant d’avoir violé la convention bancaire qui les liait en permettant au directeur financier d’effectuer les opérations bancaires litigieuses au moyen de cartes bancaires alors qu’il n’y était pas autorisé. Elle déposa aussi une plainte contre la banque B. devant la Banque du Portugal.
3
.
Par un arrêt du 14 juin 2012 de la cour d’appel de Lisbonne, la requérante fut déboutée de l’action en responsabilité civile qu’elle avait engagée contre la banque B. et les gestionnaires de son compte. La cour d’appel estima que ces derniers n’étaient pas responsables des préjudices matériels qu’elle avait subi en raison des actes commis par M. Par un arrêt du 14
juillet 2016, le pourvoi en cassation de la requérante devant la Cour suprême fut déclaré irrecevable. Par un arrêt du comité de trois juges du Tribunal constitutionnel, son recours constitutionnel fut déclaré irrecevable pour tardiveté.
4.
Le 18 août 2014, en tenant notamment compte de l’arrêt qui avait été rendu par la cour d’appel de Lisbonne dans le cadre de l’action en responsabilité civile engagée par la requérante contre la banque B. et ses gestionnaires de compte (paragraphe 3 ci-dessus), la Banque du Portugal classa sans suite la plainte que la requérante avait déposée devant elle. Elle jugea qu’aucune infraction administrative n’avait été commise par les visés par rapport aux faits litigieux.
5
.
Quant à la procédure pénale, par un arrêt de la cour d’appel de Lisbonne du 24 février 2015, M. fut condamné à quatre ans d’emprisonnement pour fraude informatique. Le 24 septembre 2015, le pourvoi en cassation introduit par la requérante devant la Cour suprême fut déclaré irrecevable.
6
.
À une date non spécifiée, en se fondant sur l’article 696 b) du code de procédure civile («
CPC
»), la requérante forma un recours en révision en vue de la réouverture de la procédure civile qu’elle avait engagée contre la banque
mars 2015, la cour d’appel de Lisbonne rejeta la demande au motif qu’elle était manifestement mal fondée.
7
.
À une date non précisée, la requérante forma un nouveau recours en révision en vue de la réouverture de la procédure civile contre la banque B. En se prévalant de l’article 696 f) du CPC, elle alléguait que l’arrêt du 14
juillet 2016 qui avait été rendu par la Cour suprême (paragraphe
3 ci
‑
dessus) était inconciliable avec l’arrêt de la Cour de Justice de l’Union Européenne («
CJUE
»)
Safe Interenvios, SA c. Liberbank, SA et autres
du 10
mars 2016, (affaire C
‑
235/14, EU:C:2016:154). Par un arrêt du 23
mars 2018, porté à la connaissance de la requérante le 30 mars 2018, la Cour suprême n’autorisa pas la révision au motif, d’une part, que l’arrêt de la CJUE en question portait sur une demande de décision préjudicielle introduite par l’Audiencia Provincial de Barcelona et, d’autre part, ne concernait pas la
requérante, celle-ci ne pouvant dès lors pas se prévaloir de l’article 696 f) du
CPC.
8
.
Invoquant les articles 6 § 1, 7 § 1, 13 et 14 de la Convention, la requérante se plaint que la banque du Portugal ne lui pas remis des documents qui auraient permis de prouver que la banque B. n’avait pas respecté la convention de compte bancaire qu’ils avaient conclue et qu’elle était responsable du préjudice qu’elle a subi en raison des infractions commises par son directeur financier. Elle soutient que son droit à un procès équitable a été méconnu.
9
.
En outre, elle plaide qu’en ne sanctionnant pas la banque B., les
autorités internes ont manqué aux obligations positives qui leur incombaient, au titre de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, pour protéger le
capital qu’elle avait déposé dans la banque B.
10.
La Cour rappelle que le délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention, tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits, vise à assurer la sécurité juridique en garantissant que les affaires qui soulèvent des questions au regard de la Convention soient examinées dans un délai raisonnable et que les décisions passées ne soient pas indéfiniment susceptibles d’être remises en cause. Les principes généraux à cet égard sont exposés dans l’arrêt
Lopes de Sousa Fernandes c. Portugal
([GC], n
o
56080/13, §§
130-131, 19
décembre 2017), auxquels la Cour se réfère.
11.
Pour les besoins de la présente espèce, la Cour rappelle également que, en règle générale, les demandes de révision d’une procédure ne sont pas des recours effectifs et que, en tant que telles, elles n’interrompent pas le cours du délai de six mois, sauf dans le cas où elles constituent la seule voie de recours ouverte au requérant dans les circonstances de l’espèce (
Savickis et autres c. Lettonie
[GC], n
o
49270/11, § 132, 9 juin 2022, et les nombreuses références qui y sont citées).
12.
Une décision rejetant une demande de réouverture d’une procédure ne constitue pas une « décision définitive » aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention et ne peut être considérée comme le point de départ du délai de six mois. En revanche, la réouverture de la procédure ou le réexamen d’une décision définitive interrompt l’écoulement du délai de six mois par rapport à la procédure initiale ou à la décision définitive, mais uniquement en ce qui concerne les questions soulevées sur le terrain de la Convention qui ont fondé le réexamen ou la réouverture et qui ont été examinées par l’organe de recours extraordinaire. Enfin, si un recours extraordinaire n’a pas abouti à la réouverture de la procédure initiale mais si les juridictions nationales ont néanmoins pu examiner l’essentiel des questions de droits de l’homme ensuite portées devant la Cour par le requérant et si elles les ont traitées, le
délai de six mois doit être considéré comme ayant recommencé à courir (
Savickis et autres
, précité, § 133).
13.
La Cour note que la présente requête a été introduite le 24 septembre 2018. Elle constate ensuite que, à l’exception du deuxième recours en révision (paragraphe 7 ci-dessus), toutes les procédures engagées au niveau interne par la requérante ont été conclues plus de six mois avant cette date. En effet, la procédure en responsabilité civile contre la banque B. s’est terminée par un arrêt du 14 juin 2012, dès lors qu’aucun recours ordinaire n’était alors ouvert à la requérante. La procédure devant la Banque du Portugal s’est terminée le 18 août 2014 et la procédure pénale s’est achevée par un arrêt condamnatoire de la cour d’appel de Lisbonne du 24 février 2015, qui n’était pas susceptible d’appel (paragraphes 3-5 ci-dessus). Le premier recours en révision introduit par la requérante devant la cour d’appel de Lisbonne a quant à lui été conclu par un arrêt de rejet du 2
mars 2015 (paragraphe 6 ci-dessus).
14.
En venant au deuxième recours en révision, la Cour note qu’il a été tranché par un arrêt du 23 mars 2018 de la Cour suprême, soit dans le délai de six mois, en vigueur au moment des faits. Par cette décision, la Cour suprême a rejeté la demande de la requérante tendant à la réouverture de la procédure civile contre la banque B (paragraphe 7 ci-dessus). La Cour relève que la Cour suprême ne s’est penchée sur aucune des questions que la requérante soulève devant la Cour (paragraphes 8-9 ci-dessus). En
l’occurrence, elle s’est limitée à constater que l’arrêt rendu par la CJUE cité par la requérante à l’appui de sa demande de révision portait sur une demande de décision préjudicielle introduite par l’Audiencia Provincial de Barcelona et ne concernait pas la requérante. La Cour suprême a dès lors conclu que cette dernière ne pouvait pas se prévaloir de l’article 696 f) du CPC (paragraphe 7 ci-dessus). Elle ne s’est donc pas penchée sur le fond des questions. Partant, la Cour estime que ce recours en révision n’a pas fait courir de nouveau le délai de six mois par rapport aux griefs que la requérante soulève devant elle.
15.
Au vu de ces constatations, la Cour estime que la requête doit être rejetée pour tardiveté en application de l’article
35
§§ 1 à 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 12 octobre 2023.
Ilse Freiwirth
Tim Eicke
Greffière adjointe
Président