ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3603/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2008 pe rolul

Tribunalului Argeș, reclamanta SC I.P. SRL Pitești a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeș, anularea deciziei din 31 iulie 2008

emisă de aceasta și restituirea sumei de 568.490 lei, impozit suplimentar și

majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin

decizia atacată s-a stabilit nelegal și netemeinic că societatea datorează

impozit suplimentar pe profit, ca urmare a înstrăinării unor active din patrimoniul

său.

A arătat reclamanta că în luna noiembrie 2007

a procedat la reevaluarea activelor corporale - terenuri - impus de evoluția

pieței imobiliare, iar diferențele provenite din această reevaluare s-au

înregistrat în contabilitate prin debitarea contului 211 „Terenuri" și

creditarea contului 105 „Rezerve din evaluare", cu suma de 3.436.088 lei.

În luna decembrie a aceluiași an au fost

vândute o parte din active, situate în comuna Călinești, Județul Argeș, cu suma

de 3.700.000 lei, efectuându-se operațiunile în contabilitate, în sensul că la

contul 411 „ Clienți" = 7583 „Venituri din vânzarea activelor"

reclamanta a înregistrat suma de 3.700.000 lei, iar la contul nr. 6583

„Cheltuieli privind activele cedate" = 211 „Terenuri" a înregistrat

suma de 3.572.880 lei.

A susținut reclamanta că această înregistrare

a fost greșit interpretată de către organul fiscal, care a considerat că suma

provenită din reevaluare reprezintă „elemente similare veniturilor impozabile

purtătoare de impozit pe profit".

Reclamanta a invocat prevederile art. 22 alin.

5 din Legea nr. 571/2003 și dispozițiile pct. 57.1. din H.G. nr. 44/2004,

potrivit cărora surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale - care a

fost anterior deductibil, se impozitează numai la momentul modificării

destinației rezerve, ceea ce nu este cazul în speță.

Rezerva constituită din reevaluare nu are

niciun punct comun cu activul și nu urmează în niciun caz evoluția sau

circuitul acestuia, acest impozit neputând fii declarat exigibil la data

vânzării activului care l-a generat.

Prin sentința civilă nr. 517/CF din 10

noiembrie 2008, Tribunalul Argeș a dispus declinarea competenței în favoarea

Curții de Apel Pitești, reținând incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

motivat de faptul că suma contestată depășește valoarea de 500.000 lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, iar la termenul de judecată din 4 februarie 2009 reclamanta a

solicitat proba cu expertiză contabilă, probă respinsă de instanță în raport cu

obiectul dedus judecății, respectiv acela de a stabilii dacă este sau nu

corectă includerea în profitul impozabil al anului 2007 a rezervelor

constituite din reevaluarea activelor, o atare interpretare constituind

apanajul instanței de judecată și nu al expertului.

Prin decizia nr. 46/F-C din 11 februarie 2009

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că interpretarea dată de reclamantă este eronată, întrucât

surplusul de 3.436.088 lei este câștig realizat la momentul ieșirii terenului

din patrimoniu.

Așadar, a reținut prima instanță, nu

schimbarea destinației rezervelor impune plata impozitului, ci vânzarea activului

în care este incorporat surplusul din evaluare, ce devine câștig realizat supus

impozitării.

Având în vedere că rezervele aferente

activelor vândute au fost deductibile din profitul impozabil respectiv în

contul corespunzător cheltuielilor privind activele cedate, la momentul

înregistrării ieșirii din patrimoniu a activelor reclamanta trebuia sa ia în

calcul la determinarea corectă a profitului impozabil rezervele din reevaluare

ca și elemente similare veniturilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC

I.P. SRL, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate,

susținând, în esență, că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare

greșită a legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 22 alin. (5) C. fisc.

și dispozițiile pct. 571 din H.G. nr. 44/2004, prevederi ce stabilesc în mod

expres în ce situație rezerva anterior dedusă se include în veniturile

impozabile.

Astfel, condiția esențială în acest sens este

ca rezerva să fie redusă sau anulată datorită modificării destinației rezervei,

a distribuirii acesteia către participanți sub orice forma, lichidarea,

divizarea, fuziunea contribuabilului sau orice alt motiv.

Apreciază recurenta că folosind metoda de

interpretare per a contrario a dispozițiilor enunțate, rezultă că menținerea

rezervei care a fost dedusă anterior în contul special de rezerve nu se include

în veniturile impozabile, astfel încât asupra acesteia nu se poate aplica cota

de impozitare.

Susține recurenta că înregistrarea și

menținerea în capitalurile proprii, respectiv conturile de rezerve sau

rezultatul reportat analitice distincte a rezervelor constituite pe baza unor

acte normative nu se consideră modificarea destinației sau distribuției.

Recurenta invocă adresa M.E.F., D.G.L.I.D.,

potrivit căreia în situația în care surplusul de reevaluare respectiv este

menținut într-un cont de rezervă, prevederile art. 22 alin. (5) C. fisc. în

sensul impozitării acestui surplus de valoare nu sunt aplicabile.

Examinând actele și lucrările dosarului din

perspectiva motivelor de recurs invocate, și din oficiu, Înalta Curte va

respinge recursul declarat ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în

cele ce succed:

În conformitate cu prevederile art. 19 C.

fisc. profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate

din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri,

dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se

adaugă cheltuielile nedeductibile.

Teza finală a acestui text de lege stipulează

că la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente

similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

Cu referire la textul de lege mai sus

menționat, pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, precizează ca exemplu de

elemente similare veniturilor rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea

activelor, în situația în care au fost deductibile.

Așadar, din economia celor două prevederi rezultă

fără echivoc că la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și

rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, acestea

reprezentând, în accepțiunea Codului Fiscal, elemente similare veniturilor.

Prevederile invocate de recurentă, respectiv art.

22 alin. (5) C. fisc. și pct. 571 din H.G. nr. 44/2004, vizează situații precum

modificarea destinației rezervei, distribuirea acesteia către participanți,

stabilind că surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale se impozitează

la momentul efectuării operațiunii.

Or, după cum în mod corect a reținut și prima

instanță, nu schimbarea destinației rezervelor impune în cazul de față plata

impozitului, ci vânzarea activului în care este încorporat surplusul din

evaluare ce devine câștig realizat, supus impozitării.

Interpretarea prevederilor pct. 571 din H.G. nr.

44/2004 realizată de recurentă nu poate fi primită în contra dispozițiilor art.

19 C. fisc., text de lege ce stipulează în mod expres că la stabilirea

profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor

potrivit normelor de aplicare, constituind astfel de elemente rezervele din

reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în cazul în care au fost

deductibile.

În atare situație, după cum a reținut și

prima instanță, reclamanta trebuia să ia în calcul la determinarea corectă a

profitului impozabil rezervele din reevaluare ca și elemente similare

veniturilor și să le înscrie în declarația privind impozitul pe profit pe anul

2007.

Pentru considerentele arătate, se constată că

instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind

nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I.P. SRL împotriva

deciziei nr. 46/F-C din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25

iunie 2009.