ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4257/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4257/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, emis la 16 iulie 2007,

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului P.Ș. (fiul lui V. și P.) pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

din același cod.

S-a reținut că, într-o zi din vara

anului 2003, inculpatul a avut raport sexual cu minorul I.M.A., în vârstă de 6

ani, iar în vara anului 2006, când acesta era în vârstă de 9 ani, a avut din

nou raport sexual anal cu el, de fiecare dată prin constrângere și profitând de

imposibilitatea minorului de a se apăra.

Tribunalul Brăila, secția penală,

prin sentința penală nr. 122 din 12 mai 2008, a condamnat pe inculpat la două

pedepse de câte 4 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor

prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. pentru

săvârșirea în vara anului 2003 a infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin.

(3), cu aplicarea art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. a) C. pen., iar în vara

anului 2006 a infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (3), cu

aplicarea art. 74 lit. a), c) și a art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, dispunându-se ca

inculpatul să execute 3 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a

drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C.

pen.

Făcându-se aplicarea art. 71 C. pen.,

s-a interzis inculpatului, pe timpul executării pedepsei privative de

libertate, drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit.

e) C. pen.

În temeiul art. 86

1

și a art.

71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a

pedepsei principale și a celei accesorii, stabilindu-i-se, în baza art. 86

2

din același cod, un termen de încercare de 6 ani.

În conformitate cu dispozițiile art.

14 C. proc. pen. și cu cele ale art. 998 și urm. C. civ., a fost admisă în

parte acțiunea civilă formulată în cauză, dispunându-se obligarea inculpatului

să plătească victimei I.M.A. suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Prin sentință s-a reținut, pe baza

probelor administrate nemijlocit și a expertizelor medico-legale, următoarea

situație de fapt:

Între inculpatul P.Ș. și părinții

minorului I.M.A. s-a creat o relație de amiciție, în urma căreia și-au făcut

vizite reciproce.

Pe fondul relațiilor menționate,

inculpatul a ajutat pe soții I.R. și M. cu unele sume de bani, necesare pentru

casa pe care aceștia și-au construit-o în satul Lacu Sărat din județul Brăila,

încheindu-se în compensare, în favoarea inculpatului, un contract de

constituire de uzufruct viager pentru una din cambie.

Inculpatul, care a recunoscut, cu

ocazia testării la aparatul poligraf, că în tinerețe a întreținut relații homosexuale,

ca parte activă, a preluat în vara anului 2003 de la părinții săi pe minorul I.M.A.,

când acesta avea vârsta de 6 ani, ducându-l la locuința ce o avea într-un bloc

din municipiul Constanța.

În una din seri, în timp ce se afla

în una din camerele apartamentului numai cu minorul I.M.A., inculpatul i-a

aplicat în zona gurii și nasului o batistă îmbibată într-o substanță cu miros

înțepător, care i-a provocat stare de inconștiență.

Când s-a trezit în dimineața zilei

următoare, minorul a remarcat că era dezbrăcat și simțea dureri în zona anală.

După trecerea a trei ani de la

această întâmplare, în cursul lunii august din anul 2006, în timp ce soții

Iordache se aflau la muncă în Italia, iar minorul I.M.A. și fratele său mai mic

erau sub supravegherea bunicii materne T.C., inculpatul a venit, pentru câteva

zile, să locuiască în camera ce-i era rezervată în baza contractului de

uzufruct viager.

În una din aceste zile, minorul I.M.A.,

ajuns la vârsta de 9 ani, a intrat în camera ocupată de inculpat, pentru a lua

o carte de pe șifonier. Surprinzându-l, inculpatul l-a prins între brațele sale

și l-a așezat pe pat, unde a întreținut cu minorul un nou raport sexual anal,

prin constrângere, după care l-a amenințat și i-a cerut să nu spună la nimeni

ce s-a întâmplat.

Ulterior, T.C., observând că nepotul

ei începuse să murdărească lenjeria de corp cu materii fecale, l-a prezentat

medicului de familie și, apoi, la Laboratorul de Medicină Legală Brăila, unde

s-a constatat că fusese victima unor acte de inversiune sexuală.

S-a relevat, în acest sens, că din

raportul ulterior de expertiză medico-legală din 3 martie 2008, întocmit în

cadrul Serviciului de Medicină

l

egală

Brăila, rezultă că minorul I.M.A. a prezentat în zona anală o cicatrice și

modificări specifice perversiunilor sexuale, exercitate o perioadă întinsă de

timp, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, precum și că procesul de

creștere și dezvoltare atenuează modificările anale și atestă că acțiunea

mecanică asupra regiunii anale a încetat de mai mult timp.

S-a învederat, pe de altă parte, că

din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 4 aprilie 2008,

întocmit în cadrul aceluiași serviciu de medicină legală, rezultă că minorul

respectiv prezintă o tulburare depresivă – anxioasă reactivă, necesitând

tratament și consiliere psihologică până la atenuarea simptomatologică.

Conchizându-se, s-a arătat că

probele administrate în cauză confirmă că minorul I.M.A. a fost victima unei

agresiuni sexuale, al cărei autor este inculpatul P.Ș.

S-a motivat că ambele fapte de

întreținere de raporturi sexuale anale, realizate de inculpat în vara anului

2003 și în vara anului 2006, prin constrângerea minorului I.M.A., când acesta

avea vârsta de 6 ani și, respectiv, de 9 ani, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în

concurs real.

S-a apreciat totodată că, lipsa

antecedentelor penale și conduita anterioară bună a inculpatului, ca și

sănătatea sa precară, care a dus la pensionarea sa pe motiv că este suferind

TBC pulmonar, impun constatarea de circumstanțe atenuante și aplicarea de

pedepse cu închisoare, a căror executare să fie suspendată sub supraveghere.

S-a considerat parțial întemeiată

cererea de despăgubiri formulată pentru minor, apreciindu-se că solicitarea de

daune morale este justificată de repercusiunile ce le-au avut asupra minorului

agresiunea sexuală la care a fost supus de inculpat, însă cuantumul acestora

trebuie evaluat cu luarea în considerare a ansamblului condițiilor care conduc

la săvârșirea faptelor și a posibilităților reale de îndeplinire a obligației.

Împotriva sentinței au declarat apel

inculpatul și N.I. – curator al minorului parte vătămată I.M.A.

Curtea de Apel Galați, secția de

minori și familie, prin Decizia penală nr. 5/A din 4 februarie 2009, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată I.M.A. și, admițând apelul

inculpatului, a desființat sentința, iar în rejudecare:

- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru

infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. săvârșită în

vara anului 2003;

- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru

infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. săvârșită

în vara anului 2006.

S-a mai decis, în conformitate cu art.

346 alin. (3) C. proc. pen., că nu pot fi acordate despăgubiri părții civile I.M.A.

S-a motivat că probele administrate

nu sunt suficiente și credibile, din conținutul lor nerezultând cu certitudine

că inculpatul a săvârșit faptele de viol asupra minorului I.M.A. ce i s-au

imputat.

S-a relevat că nu s-a ținut seama că

unele acte, cum sunt certificatul de naștere și certificatele medico-legale din

11 octombrie 2006 și din 10 ianuarie 2007, nu au nici o viză din care să reiasă

modalitatea în care au ajuns la dosarul cauzei, precum și că din declarațiile

martorului I.R., tatăl adoptiv al minorului, rezultă că acest martor a fost

angajat la o firmă a inculpatului, în care timp s-au creat relații de prietenie

între cei doi, ceea ce explică motivul pentru care inculpatul a ajutat familia

Iordache, cu sume importante de bani, pentru a construi casa din localitatea

Lacu Sărat.

S-a subliniat că din moment ce relațiile

dintre inculpat și soții Iordache au fost bune, iar martora T.C. a avut o

conduită conflictuală, inclusiv în familie, se impunea ca toate demersurile și

declarațiile acesteia să fie privite cu suspiciune și să se dea credibilitate

inculpatului, despre care soții I. au declarat că era echilibrat, ceea ce i-a

determinat să aibă încredere în el și să-i trimită lui banii necesari

întreținerii minorilor și martorei respective, pentru a fi cheltuiți cu

chibzuință.

Bazându-se pe aceste relații de

încredere care au existat între soții Iordache și inculpat, instanța de apel a

ajuns la concluzia că faptele ce i s-au imputat nu sunt reale și că totul este

rezultatul unui scenariu pus la cale de T.C., la care s-au raliat până la urmă

și cei doi soți I. S-a relevat că martora T.C. a fost interesată să

construiască scenariul deoarece în cazul revenirii fiicei și ginerelui ei în

țară nu mai putea să rămână în locuința acestora din satul Lacu Sărat decât

prin îndepărtarea inculpatului din camera pe care o avea rezervată ca urmare a

constituirii uzufructului viager.

Făcând referiri la evoluția în timp

a comportării martorei T.C., pe baza relatărilor făcute de fiica sa I.M.,

instanța de apel a apreciat că martora respectivă a insinuat că ar fi existat

anumite întâmplări, pentru a-și justifica susținerea că nepotul ei I.M.A. a

fost victima unor abuzuri sexuale din partea inculpatului, ceea ce și explică

incoerența și lipsa de credibilitate din însemnările făcute de acest minor în

caietul său de școlar, care a fost invocat ca probă în acuzare.

În fine, s-a făcut referire la unele

fotografii ale minorului I.M.A. împreună cu inculpatul, considerându-se că din

acestea ar rezulta că relațiile dintre cei doi au fost bune, pentru că altfel

minorul nu ar fi acceptat să fie fotografiat alături de inculpat. Mai mult,

preluând apărarea pe care și-a făcut-o inculpatul, instanța de apel s-a bazat

pe o declarație a minorului că bunica le-a dat, lui și fratelui mai mic, să bea

ceai făcut din coji de nucă și sâmburi de cireșe, ceea ce ar explica existența

leziunilor pe care minorul le-a prezentat în zona anală.

Conchizând, instanța de apel a

considerat că fapta de viol din anul 2003 sau din anul 2004 nu a existat. În

acest sens,  s-a arătat că o atare concluzie se impune pentru că din raportul

medico-legal reiese că modificările din regiunea anală a minorului, specifice

perversiunilor sexuale prin acțiuni mecanice exercitate pe durata unei perioade

întinse de timp, au debut posibil la începutul lunii august 2006, iar în fișele

de consultații medicale efectuate de la nașterea minorului, la intervale de o

lună, precum și cu ocazia internării minorului în spital în anul 2003 și în

anul 2004, nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la constatarea unor astfel de

leziuni, cu toate că prezența lor ar fi fost sesizată dacă existau.

În ceea ce privește, însă, fapta de

viol din 2006, instanța de apel a conchis că nu se poate reține că această

faptă nu a existat, cât timp din actele medicale de la dosar rezultă că asupra

regiunii anale a minorului s-a exercitat o acțiune mecanică pe durata unei

perioade întinse de timp. Dar, s-a motivat prin considerentele deciziei că, în

condițiile în care constatările actelor medico-legale nu se coroborează cu alte

probe, din care să reiasă că această acțiune mecanică de durată a fost

exercitată de inculpat, se impune ca pentru infracțiunea de viol săvârșită

asupra minorului I.M.A. în vara anului 2006 să se dispună achitarea

inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C.

proc. pen.

În continuarea acestei motivări, s-a

mai învederat că, deși inculpatul a recunoscut că în timpul stagiului militar a

întreținut raporturi sexuale cu alți bărbați, o atare împrejurare, în lipsa

unor probe certe, nu este de natură să dovedească faptul că el ar fi în

continuare homosexual și că tot el este cel care a exercitat acțiunea mecanică

asupra minorului pe o perioadă întinsă de timp.

S-a apreciat că, în condițiile

achitării inculpatului pe baza temeiurilor menționate, este evident că apelul

făcut de partea vătămată prin curator trebuie respins pentru că, în raport cu

prevederile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu i se pot acorda despăgubiri

civile.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și N.I. în

calitate de curator al părții vătămate I.M.A.

- Prin memoriul depus de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost invocat cazul de casare prevăzut în art.

385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea în

parte a deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul menținerii sentinței

numai cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de viol comisă

în vara anului 2006 și la acordarea de despăgubiri părții vătămate I.M.A.

În dezvoltarea motivului de casare

invocat s-a făcut referire la ansamblul probator administrat, învederându-se că

justa coroborare a împrejurărilor rezultate din fiecare probă în parte impune

concluzia că fapta de viol din vara anului 2006 există și că a fost săvârșită

neîndoielnic de către inculpat în condițiile relatate de minorul victimă I.M.A.

Prin concluziile orale, însă,

procurorul a precizat că solicită admiterea recursului și cu privire la prima

faptă de viol reținută în sarcina inculpatului prin sentință, arătând că din

probele dosarului rezultă că a săvârșit și această faptă.

- În susținerea recursului declarat

pentru partea vătămată I.M.A., s-a făcut referire la motivele invocate în apel,

prin care s-a cerut să fie majorat cuantumul pedepselor stabilite de prima

instanță pentru cele două infracțiuni de viol reținute în sarcina inculpatului,

pentru ca acestea să corespundă gravității faptelor comise și poziției

nesincere pe care a avut-o în cursul procesului penal.

De asemenea, a fost criticată

sentința sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, cerându-se ca

acestea să fie reapreciate în raport cu consecințele grave ce le-au avut

faptele asupra dezvoltării fizice și psihice a minorului.

Conchizându-se, prin recursul

declarat pentru partea vătămată s-a cerut admiterea acestei căi de atac în

sensul susținut prin criticile invocate în fața instanței de apel, astfel că,

prin infirmarea deciziei atacate cu recurs, inculpatul să fie condamnat la

pedepse mai severe decât cele aplicate de prima instanță, iar cuantumul

despăgubirilor să fie orientat spre suma de 50.000 lei, pretinsă cu ocazia

constituirii de parte civilă.

Recursurile sunt întemeiate în

sensul celor ce urmează:

Așa cum corect s-a subliniat prin

considerentele deciziei pronunțate în apel, nu se poate considera că nu a

existat fapta de viol din vara anului 2006 câtă vreme actele medicale din dosar

confirmă că asupra regiunii anale a minorului a fost exercitată o acțiune

mecanică pe durata unei perioade întinse de timp, cu debut posibil la începutul

lunii august 2006.

În adevăr, din certificatele

medico-legale eliberate de Serviciul de Medicină Legală Județean Brăila la 10

noiembrie 2006 și la 10 ianuarie 2007, precum și din raportul de constatare

medico-legală de la data de 19 martie 2007 rezultă că minorul I.M.A. a

prezentat, la nivelul regiunii anale, modificări vechi specifice actelor de

inversiune sexuală, apreciindu-se că acestea s-au produs prin acțiune mecanică

repetată (filele 15, 16, 18 dosar urmărire penală).

Printr-un nou raport de expertiză

medico-legal din 3 martie 2008, întocmit în cadrul aceluiași serviciu de

medicină legală, s-a ajuns la concluzia că documentele examinate și

constatările repetate în timp au atestat că minorul menționat a prezentat la

nivelul regiunii anale o cicatrice însoțită de modificări specifice

perversiunilor sexuale, constând în acțiuni mecanice specifice, exercitate pe

durata unei perioade întinse de timp ce nu poate fi precizată cu certitudine,

ca debut posibil la începutul lunii august 2006 (filele 152-153 dosar primă

instanță).

În condițiile existenței

certitudinii că minorul I.M.A. a fost victima unor acte de inversiune sexuală

exercitate asupra sa, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, revenea

instanței de judecată obligația de a exercita rol activ în desfășurarea

procesului penal, pentru a asigura aflarea adevărului, în vederea realizării

scopului procesului penal, astfel ca orice persoană care a săvârșit o

infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată

să nu fie trasă la răspundere penală.

Pornind de la aceste cerințe,

reglementate imperativ prin dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 4 C. proc. pen.,

prima instanță a administrat probele a căror examinare se impunea în mod

necesar, evaluându-le în sensul că acestea ar confirma cu certitudine că

inculpatul P.Ș. a comis asupra minorului I.M.A. ambele fapte de inversiune

sexuală prin constrângere.

Pe de altă parte, instanța de apel,

examinând cu exigență materialul probator, a ajuns la concluzia că prima faptă,

comisă afirmativ în anul 2003 sau în 2004, nu ar exista, iar cea de a doua

faptă, din anul 2006, deși existentă cu certitudine, nu poate fi reținută în

sarcina inculpatului pe motiv că nu rezultă neîndoielnic din probele

administrate că a fost săvârșită de el.

Verificarea materialului probator în

ansamblul său, în raport cu exigențele impuse de textele de lege menționate,

dar și de principiul prezumției de nevinovăție prevăzut în art. 5

2

C.

proc. pen., justifică aprecierea dată de instanța de apel probelor ce s-au

administrat în cauză.

În această privință, așa cum s-a

relevat în considerentele deciziei atacate cu recurs, prin actele medico-legale

emise în urma examinării zonei anatomice vizate nu s-au făcut constatări de

natură a admite posibilitatea ca minorul I.M.A. să fi fost victima vreunui act

de inversiune sexuală, prin constrângere, anterior anului 2006.

Astfel, prin actele medico-legale la

care s-a făcut referire s-a specificat că nu poate fi precizată cu certitudine

perioada în care s-au exercitat acte de inversiune sexuală asupra acestui

minor, însă este posibil ca debutul lor să fi avut loc la începutul lunii

august 2006.

Or, în raport cu aceste constatări

care nu au fost infirmate prin niciun alt mijloc de probă, chiar dacă nu s-ar

putea ajunge cu certitudine la concluzia că nu ar fi existat anterior anului

2006, respectiv, în anul 2003 sau 2004, acte de inversiune sexuală la care să

fi fost constrâns minorul, nici nu sunt suficiente elemente care să confirme

neîndoielnic săvârșirea lor de către inculpat.

În atare situație, criticile

formulate de procuror prin extinderea motivului de casare invocat scris, precum

și de partea vătămată prin curator, cu privire la nereținerea în sarcina

inculpatului a primei fapte de viol asupra minorului I.M.A., nu sunt fondate.

Dar, dacă soluția de achitare a

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol ce s-ar fi comis în anul

2003 sau în anul 2004 se justifică pe motiv că din constatările medico-legale

nu rezultă elemente care să dea credibilitate că minorul a fost supus și în

acea perioadă la acte de inversiune sexuală, pentru cea de a doua faptă de

viol, considerată neîndoielnic existentă și de instanța de apel, aprecierea

acestei instanțe că probele din dosar nu ar confirma că a fost săvârșită de inculpat

apare nefondată.

Sub acest aspect, din moment ce este

de neînlăturat constatarea medico-legală că minorul respectiv a prezentat la

nivelul regiunii anale o cicatrice însoțită de modificări specifice

perversiunilor sexuale, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, se

impunea ca instanța de apel să verifice în ce măsură coroborarea celorlalte

probe din dosar nu ar permite să se ajungă la concluzia că este reală, totuși,

relatarea acelui minor despre supunerea sa în primele zile din august 2006 la

acte de inversiune sexuală de către inculpat.

Astfel, este de reținut că minorul a

menționat, în declarațiile sale de la urmărirea penală și din fața instanței,

detalii relevante cu privire la modul în care a fost constrâns de inculpat la

raportul sexual comis asupra sa în vara anului 2006 (filele 10-13 dosar

urmărire penală, 45-47 dosar primă instanță).

De observat că relatările minorului

I.M.A. se coroborează cu declarațiile bunicii acestuia, martora T.C., care a

arătat că a observat la inculpat o comportare neadecvată, în sensul că joaca sa

cu minorul consta în apropieri fizice mai ales în zone intime, iar atunci când

a fost examinat medical minorul a dezvăluit că a fost violat de inculpat

(filele 35-38 dosar urmărire penală, 164-165 dosar primă instanță).

Este semnificativ că, la examinarea

în cadrul tehnicii poligraf, inculpatul a avut comportament simulat în momentul

în care a fost întrebat dacă a întreținut relații sexuale cu minorul și a

recunoscut că în tinerețe obișnuia să întrețină relații sexuale cu diferiți

bărbați, el fiind considerat partea activă (filele 84-85 dosar urmărire

penală). De altfel, inculpatul a recunoscut în timpul urmăririi penale că a

întreținut relații sexuale cu diferiți bărbați în tinerețe (fila 23 dosar urm. pen.),

pentru ca în fața instanței să pretindă că doar în timpul stagiului militar s-a

masturbat împreună cu un coleg (fila 49 dos. primă instanță).

Toate aceste împrejurări rezultate

din actele medico-legale și din declarațiile arătate, coroborate cu faptul că

inculpatul a dus în casa familiei Iordache, după cum el însuși recunoaște (fila

49 dosar primă instanță), steagul comunității homosexualilor, ceea ce poate

avea semnificația că aparține unei atare comunități, cu relatările făcute de

mama minorului și de tatăl lui adoptiv I.R., precum și cu însemnările dintr-un

caiet al minorului, care reflectă influențe și preocupări ce pot fi consecința

unor abuzuri sexuale asupra sa (filele 94 verso – 95 dos.urm.pen.), confirmă pe

deplin concluzia la care a ajuns prima instanță cu privire la autorul celei de

a doua fapte de viol, de la începutul lunii august 2006, comise asupra

minorului I.M.A.

În această privință, se impunea ca

instanța de apel să aibă în vedere că apărările pe care inculpatul le-a

formulat în sensul că nu ar fi fost prezent în perioada menționată la casa

familiei I. din localitatea Lacu Sărat sau că nu putea să întrețină relații de

natura celor arătate datorită unor tulburări provocate de o suferință T.B.C.,

erau infirmate de însăși declarația sa din fața primei instanțe că în perioada

2-14 august 2006 s-a aflat în satul Lacu Sărat (file 49 dosar primă instanță)

și de relatarea martorei D.M. că a locuit în apartamentul inculpatului de la Constanța

abia după 4 august 2006 (fila 88 verso din același dosar), precum și de actele

medicale depuse, din care rezultă că tratamentul împotriva tuberculozei l-a

urmat după anul 2006, boala evoluând spre vindecare (filele 52-57 dosar primă

instanță). Oricum, în lipsa unei mențiuni medicale în sensul că inculpatul nu

era apt să comită acte de inversiune sexuală, apărarea prin care inculpatul a

invocat suferința T.B.C. nu putea fi luată în considerare.

Așa fiind, instanța de apel în mod

nejustificat și numai prin comiterea unei erori grave de fapt a adoptat soluția

de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de viol comisă la începutul

lunii august 2006 și a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului la daune

morale.

În consecință, constatându-se că

decizia pronunțată în apel este supusă, sub aspectele menționate, cazului de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., urmează să

fie admise ambele recursuri, să se caseze în parte decizia atacată și să se

dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol ce a

avut loc în vara anului 2006, cu suspendarea executării pedepsei în condițiile

prevăzute în art. 81 și art. 82 C. pen., precum și obligarea sa la plata sumei

de 7.000 lei cu titlu de daune morale, apreciindu-se că suma de 5.000 lei

acordată de prima instanță nu acoperea în suficientă măsură un echivalent

rezonabil al traumelor fizice și psihice suferite de minorul parte vătămată

prin constrângerile la acte de inversiune sexuală exercitate de inculpat asupra

sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de N.I. curatorul părții

vătămate I.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 5/ A din 4 februarie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția pentru cauze cu minori și de familie, privind pe

inculpatul P.Ș.

Casează decizia atacată

numai cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 74

lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., faptă comisă în vara anului 2006 și

la soluționarea laturii civile.

În baza art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen.

condamnă pe inculpatul P.Ș. la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

Aplică art. 71, art. 64 lit.

a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C.

pen. suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare

de 5 ani.

Face aplicarea art. 359 C.

proc. pen., în sensul că atrage atenția inculpatului asupra nerespectării

dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii

suspendă și executarea pedepsei accesorii.

Obligă recurentul inculpat P.Ș. la

plata sumei de 7000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată I.M.A. și

la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare ocazionate în apel.

Menține restul dispozițiilor hotărârii

atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 decembrie 2009.