ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4257/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, emis la 16 iulie 2007, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.Ș. (fiul lui V. și P.) pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod. S-a reținut că, într-o zi din vara anului 2003, inculpatul a avut raport sexual cu minorul I.M.A., în vârstă de 6 ani, iar în vara anului 2006, când acesta era în vârstă de 9 ani, a avut din nou raport sexual anal cu el, de fiecare dată prin constrângere și profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra.

Tribunalul Brăila, secția penală, prin sentința penală nr. 122 din 12 mai 2008, a condamnat pe inculpat la două pedepse de câte 4 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. pentru săvârșirea în vara anului 2003 a infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. a) C. pen., iar în vara anului 2006 a infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și a art. 76 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, dispunându-se ca inculpatul să execute 3 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

Făcându-se aplicarea art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe timpul executării pedepsei privative de libertate, drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. În temeiul art. 86 1 și a art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale și a celei accesorii, stabilindu-i-se, în baza art. 86 2 din același cod, un termen de încercare de 6 ani. În conformitate cu dispozițiile art. 14 C. proc. pen. și cu cele ale art. 998 și urm. C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cauză, dispunându-se obligarea inculpatului să plătească victimei I.M.A. suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale. Prin sentință s-a reținut, pe baza probelor administrate nemijlocit și a expertizelor medico-legale, următoarea situație de fapt: Între inculpatul P.Ș.

și părinții minorului I.M.A. s-a creat o relație de amiciție, în urma căreia și-au făcut vizite reciproce. Pe fondul relațiilor menționate, inculpatul a ajutat pe soții I.R. și M. cu unele sume de bani, necesare pentru casa pe care aceștia și-au construit-o în satul Lacu Sărat din județul Brăila, încheindu-se în compensare, în favoarea inculpatului, un contract de constituire de uzufruct viager pentru una din cambie. Inculpatul, care a recunoscut, cu ocazia testării la aparatul poligraf, că în tinerețe a întreținut relații homosexuale, ca parte activă, a preluat în vara anului 2003 de la părinții săi pe minorul I.M.A., când acesta avea vârsta de 6 ani, ducându-l la locuința ce o avea într-un bloc din municipiul Constanța.

În una din seri, în timp ce se afla în una din camerele apartamentului numai cu minorul I.M.A., inculpatul i-a aplicat în zona gurii și nasului o batistă îmbibată într-o substanță cu miros înțepător, care i-a provocat stare de inconștiență. Când s-a trezit în dimineața zilei următoare, minorul a remarcat că era dezbrăcat și simțea dureri în zona anală. După trecerea a trei ani de la această întâmplare, în cursul lunii august din anul 2006, în timp ce soții Iordache se aflau la muncă în Italia, iar minorul I.M.A. și fratele său mai mic erau sub supravegherea bunicii materne T.C., inculpatul a venit, pentru câteva zile, să locuiască în camera ce-i era rezervată în baza contractului de uzufruct viager.

În una din aceste zile, minorul I.M.A., ajuns la vârsta de 9 ani, a intrat în camera ocupată de inculpat, pentru a lua o carte de pe șifonier. Surprinzându-l, inculpatul l-a prins între brațele sale și l-a așezat pe pat, unde a întreținut cu minorul un nou raport sexual anal, prin constrângere, după care l-a amenințat și i-a cerut să nu spună la nimeni ce s-a întâmplat. Ulterior, T.C., observând că nepotul ei începuse să murdărească lenjeria de corp cu materii fecale, l-a prezentat medicului de familie și, apoi, la Laboratorul de Medicină Legală Brăila, unde s-a constatat că fusese victima unor acte de inversiune sexuală. S-a relevat, în acest sens, că din raportul ulterior de expertiză medico-legală din 3 martie 2008, întocmit în cadrul Serviciului de Medicină l egală Brăila, rezultă că minorul I.M.A.

a prezentat în zona anală o cicatrice și modificări specifice perversiunilor sexuale, exercitate o perioadă întinsă de timp, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, precum și că procesul de creștere și dezvoltare atenuează modificările anale și atestă că acțiunea mecanică asupra regiunii anale a încetat de mai mult timp. S-a învederat, pe de altă parte, că din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 4 aprilie 2008, întocmit în cadrul aceluiași serviciu de medicină legală, rezultă că minorul respectiv prezintă o tulburare depresivă – anxioasă reactivă, necesitând tratament și consiliere psihologică până la atenuarea simptomatologică. Conchizându-se, s-a arătat că probele administrate în cauză confirmă că minorul I.M.A.

a fost victima unei agresiuni sexuale, al cărei autor este inculpatul P.Ș. S-a motivat că ambele fapte de întreținere de raporturi sexuale anale, realizate de inculpat în vara anului 2003 și în vara anului 2006, prin constrângerea minorului I.M.A., când acesta avea vârsta de 6 ani și, respectiv, de 9 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în concurs real. S-a apreciat totodată că, lipsa antecedentelor penale și conduita anterioară bună a inculpatului, ca și sănătatea sa precară, care a dus la pensionarea sa pe motiv că este suferind TBC pulmonar, impun constatarea de circumstanțe atenuante și aplicarea de pedepse cu închisoare, a căror executare să fie suspendată sub supraveghere.

S-a considerat parțial întemeiată cererea de despăgubiri formulată pentru minor, apreciindu-se că solicitarea de daune morale este justificată de repercusiunile ce le-au avut asupra minorului agresiunea sexuală la care a fost supus de inculpat, însă cuantumul acestora trebuie evaluat cu luarea în considerare a ansamblului condițiilor care conduc la săvârșirea faptelor și a posibilităților reale de îndeplinire a obligației. Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul și N.I. – curator al minorului parte vătămată I.M.A. Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie, prin Decizia penală nr. 5/A din 4 februarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată I.M.A. și, admițând apelul inculpatului, a desființat sentința, iar în rejudecare: - în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. săvârșită în vara anului 2003; - în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. săvârșită în vara anului 2006. S-a mai decis, în conformitate cu art. 346 alin. (3) C. proc. pen., că nu pot fi acordate despăgubiri părții civile I.M.A. S-a motivat că probele administrate nu sunt suficiente și credibile, din conținutul lor nerezultând cu certitudine că inculpatul a săvârșit faptele de viol asupra minorului I.M.A. ce i s-au imputat.

S-a relevat că nu s-a ținut seama că unele acte, cum sunt certificatul de naștere și certificatele medico-legale din 11 octombrie 2006 și din 10 ianuarie 2007, nu au nici o viză din care să reiasă modalitatea în care au ajuns la dosarul cauzei, precum și că din declarațiile martorului I.R., tatăl adoptiv al minorului, rezultă că acest martor a fost angajat la o firmă a inculpatului, în care timp s-au creat relații de prietenie între cei doi, ceea ce explică motivul pentru care inculpatul a ajutat familia Iordache, cu sume importante de bani, pentru a construi casa din localitatea Lacu Sărat. S-a subliniat că din moment ce relațiile dintre inculpat și soții Iordache au fost bune, iar martora T.C.

a avut o conduită conflictuală, inclusiv în familie, se impunea ca toate demersurile și declarațiile acesteia să fie privite cu suspiciune și să se dea credibilitate inculpatului, despre care soții I. au declarat că era echilibrat, ceea ce i-a determinat să aibă încredere în el și să-i trimită lui banii necesari întreținerii minorilor și martorei respective, pentru a fi cheltuiți cu chibzuință. Bazându-se pe aceste relații de încredere care au existat între soții Iordache și inculpat, instanța de apel a ajuns la concluzia că faptele ce i s-au imputat nu sunt reale și că totul este rezultatul unui scenariu pus la cale de T.C., la care s-au raliat până la urmă și cei doi soți I. S-a relevat că martora T.C.

a fost interesată să construiască scenariul deoarece în cazul revenirii fiicei și ginerelui ei în țară nu mai putea să rămână în locuința acestora din satul Lacu Sărat decât prin îndepărtarea inculpatului din camera pe care o avea rezervată ca urmare a constituirii uzufructului viager. Făcând referiri la evoluția în timp a comportării martorei T.C., pe baza relatărilor făcute de fiica sa I.M., instanța de apel a apreciat că martora respectivă a insinuat că ar fi existat anumite întâmplări, pentru a-și justifica susținerea că nepotul ei I.M.A. a fost victima unor abuzuri sexuale din partea inculpatului, ceea ce și explică incoerența și lipsa de credibilitate din însemnările făcute de acest minor în caietul său de școlar, care a fost invocat ca probă în acuzare.

În fine, s-a făcut referire la unele fotografii ale minorului I.M.A. împreună cu inculpatul, considerându-se că din acestea ar rezulta că relațiile dintre cei doi au fost bune, pentru că altfel minorul nu ar fi acceptat să fie fotografiat alături de inculpat. Mai mult, preluând apărarea pe care și-a făcut-o inculpatul, instanța de apel s-a bazat pe o declarație a minorului că bunica le-a dat, lui și fratelui mai mic, să bea ceai făcut din coji de nucă și sâmburi de cireșe, ceea ce ar explica existența leziunilor pe care minorul le-a prezentat în zona anală. Conchizând, instanța de apel a considerat că fapta de viol din anul 2003 sau din anul 2004 nu a existat.

În acest sens, s-a arătat că o atare concluzie se impune pentru că din raportul medico-legal reiese că modificările din regiunea anală a minorului, specifice perversiunilor sexuale prin acțiuni mecanice exercitate pe durata unei perioade întinse de timp, au debut posibil la începutul lunii august 2006, iar în fișele de consultații medicale efectuate de la nașterea minorului, la intervale de o lună, precum și cu ocazia internării minorului în spital în anul 2003 și în anul 2004, nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la constatarea unor astfel de leziuni, cu toate că prezența lor ar fi fost sesizată dacă existau. În ceea ce privește, însă, fapta de viol din 2006, instanța de apel a conchis că nu se poate reține că această faptă nu a existat, cât timp din actele medicale de la dosar rezultă că asupra regiunii anale a minorului s-a exercitat o acțiune mecanică pe durata unei perioade întinse de timp.

Dar, s-a motivat prin considerentele deciziei că, în condițiile în care constatările actelor medico-legale nu se coroborează cu alte probe, din care să reiasă că această acțiune mecanică de durată a fost exercitată de inculpat, se impune ca pentru infracțiunea de viol săvârșită asupra minorului I.M.A. în vara anului 2006 să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În continuarea acestei motivări, s-a mai învederat că, deși inculpatul a recunoscut că în timpul stagiului militar a întreținut raporturi sexuale cu alți bărbați, o atare împrejurare, în lipsa unor probe certe, nu este de natură să dovedească faptul că el ar fi în continuare homosexual și că tot el este cel care a exercitat acțiunea mecanică asupra minorului pe o perioadă întinsă de timp.

S-a apreciat că, în condițiile achitării inculpatului pe baza temeiurilor menționate, este evident că apelul făcut de partea vătămată prin curator trebuie respins pentru că, în raport cu prevederile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu i se pot acorda despăgubiri civile. Împotriva deciziei pronunțate în apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și N.I. în calitate de curator al părții vătămate I.M.A. - Prin memoriul depus de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost invocat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea în parte a deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul menținerii sentinței numai cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de viol comisă în vara anului 2006 și la acordarea de despăgubiri părții vătămate I.M.A.

În dezvoltarea motivului de casare invocat s-a făcut referire la ansamblul probator administrat, învederându-se că justa coroborare a împrejurărilor rezultate din fiecare probă în parte impune concluzia că fapta de viol din vara anului 2006 există și că a fost săvârșită neîndoielnic de către inculpat în condițiile relatate de minorul victimă I.M.A. Prin concluziile orale, însă, procurorul a precizat că solicită admiterea recursului și cu privire la prima faptă de viol reținută în sarcina inculpatului prin sentință, arătând că din probele dosarului rezultă că a săvârșit și această faptă.

- În susținerea recursului declarat pentru partea vătămată I.M.A., s-a făcut referire la motivele invocate în apel, prin care s-a cerut să fie majorat cuantumul pedepselor stabilite de prima instanță pentru cele două infracțiuni de viol reținute în sarcina inculpatului, pentru ca acestea să corespundă gravității faptelor comise și poziției nesincere pe care a avut-o în cursul procesului penal. De asemenea, a fost criticată sentința sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, cerându-se ca acestea să fie reapreciate în raport cu consecințele grave ce le-au avut faptele asupra dezvoltării fizice și psihice a minorului.

Conchizându-se, prin recursul declarat pentru partea vătămată s-a cerut admiterea acestei căi de atac în sensul susținut prin criticile invocate în fața instanței de apel, astfel că, prin infirmarea deciziei atacate cu recurs, inculpatul să fie condamnat la pedepse mai severe decât cele aplicate de prima instanță, iar cuantumul despăgubirilor să fie orientat spre suma de 50.000 lei, pretinsă cu ocazia constituirii de parte civilă.

Recursurile sunt întemeiate în sensul celor ce urmează: Așa cum corect s-a subliniat prin considerentele deciziei pronunțate în apel, nu se poate considera că nu a existat fapta de viol din vara anului 2006 câtă vreme actele medicale din dosar confirmă că asupra regiunii anale a minorului a fost exercitată o acțiune mecanică pe durata unei perioade întinse de timp, cu debut posibil la începutul lunii august 2006. În adevăr, din certificatele medico-legale eliberate de Serviciul de Medicină Legală Județean Brăila la 10 noiembrie 2006 și la 10 ianuarie 2007, precum și din raportul de constatare medico-legală de la data de 19 martie 2007 rezultă că minorul I.M.A. a prezentat, la nivelul regiunii anale, modificări vechi specifice actelor de inversiune sexuală, apreciindu-se că acestea s-au produs prin acțiune mecanică repetată (filele 15, 16, 18 dosar urmărire penală).

Printr-un nou raport de expertiză medico-legal din 3 martie 2008, întocmit în cadrul aceluiași serviciu de medicină legală, s-a ajuns la concluzia că documentele examinate și constatările repetate în timp au atestat că minorul menționat a prezentat la nivelul regiunii anale o cicatrice însoțită de modificări specifice perversiunilor sexuale, constând în acțiuni mecanice specifice, exercitate pe durata unei perioade întinse de timp ce nu poate fi precizată cu certitudine, ca debut posibil la începutul lunii august 2006 (filele 152-153 dosar primă instanță). În condițiile existenței certitudinii că minorul I.M.A.

a fost victima unor acte de inversiune sexuală exercitate asupra sa, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, revenea instanței de judecată obligația de a exercita rol activ în desfășurarea procesului penal, pentru a asigura aflarea adevărului, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Pornind de la aceste cerințe, reglementate imperativ prin dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 4 C. proc. pen., prima instanță a administrat probele a căror examinare se impunea în mod necesar, evaluându-le în sensul că acestea ar confirma cu certitudine că inculpatul P.Ș.

a comis asupra minorului I.M.A. ambele fapte de inversiune sexuală prin constrângere. Pe de altă parte, instanța de apel, examinând cu exigență materialul probator, a ajuns la concluzia că prima faptă, comisă afirmativ în anul 2003 sau în 2004, nu ar exista, iar cea de a doua faptă, din anul 2006, deși existentă cu certitudine, nu poate fi reținută în sarcina inculpatului pe motiv că nu rezultă neîndoielnic din probele administrate că a fost săvârșită de el. Verificarea materialului probator în ansamblul său, în raport cu exigențele impuse de textele de lege menționate, dar și de principiul prezumției de nevinovăție prevăzut în art. 5 2 C. proc. pen., justifică aprecierea dată de instanța de apel probelor ce s-au administrat în cauză.

În această privință, așa cum s-a relevat în considerentele deciziei atacate cu recurs, prin actele medico-legale emise în urma examinării zonei anatomice vizate nu s-au făcut constatări de natură a admite posibilitatea ca minorul I.M.A.

să fi fost victima vreunui act de inversiune sexuală, prin constrângere, anterior anului 2006. Astfel, prin actele medico-legale la care s-a făcut referire s-a specificat că nu poate fi precizată cu certitudine perioada în care s-au exercitat acte de inversiune sexuală asupra acestui minor, însă este posibil ca debutul lor să fi avut loc la începutul lunii august 2006. Or, în raport cu aceste constatări care nu au fost infirmate prin niciun alt mijloc de probă, chiar dacă nu s-ar putea ajunge cu certitudine la concluzia că nu ar fi existat anterior anului 2006, respectiv, în anul 2003 sau 2004, acte de inversiune sexuală la care să fi fost constrâns minorul, nici nu sunt suficiente elemente care să confirme neîndoielnic săvârșirea lor de către inculpat.

În atare situație, criticile formulate de procuror prin extinderea motivului de casare invocat scris, precum și de partea vătămată prin curator, cu privire la nereținerea în sarcina inculpatului a primei fapte de viol asupra minorului I.M.A., nu sunt fondate. Dar, dacă soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol ce s-ar fi comis în anul 2003 sau în anul 2004 se justifică pe motiv că din constatările medico-legale nu rezultă elemente care să dea credibilitate că minorul a fost supus și în acea perioadă la acte de inversiune sexuală, pentru cea de a doua faptă de viol, considerată neîndoielnic existentă și de instanța de apel, aprecierea acestei instanțe că probele din dosar nu ar confirma că a fost săvârșită de inculpat apare nefondată.

Sub acest aspect, din moment ce este de neînlăturat constatarea medico-legală că minorul respectiv a prezentat la nivelul regiunii anale o cicatrice însoțită de modificări specifice perversiunilor sexuale, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, se impunea ca instanța de apel să verifice în ce măsură coroborarea celorlalte probe din dosar nu ar permite să se ajungă la concluzia că este reală, totuși, relatarea acelui minor despre supunerea sa în primele zile din august 2006 la acte de inversiune sexuală de către inculpat. Astfel, este de reținut că minorul a menționat, în declarațiile sale de la urmărirea penală și din fața instanței, detalii relevante cu privire la modul în care a fost constrâns de inculpat la raportul sexual comis asupra sa în vara anului 2006 (filele 10-13 dosar urmărire penală, 45-47 dosar primă instanță).

De observat că relatările minorului I.M.A. se coroborează cu declarațiile bunicii acestuia, martora T.C., care a arătat că a observat la inculpat o comportare neadecvată, în sensul că joaca sa cu minorul consta în apropieri fizice mai ales în zone intime, iar atunci când a fost examinat medical minorul a dezvăluit că a fost violat de inculpat (filele 35-38 dosar urmărire penală, 164-165 dosar primă instanță). Este semnificativ că, la examinarea în cadrul tehnicii poligraf, inculpatul a avut comportament simulat în momentul în care a fost întrebat dacă a întreținut relații sexuale cu minorul și a recunoscut că în tinerețe obișnuia să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați, el fiind considerat partea activă (filele 84-85 dosar urmărire penală).

De altfel, inculpatul a recunoscut în timpul urmăririi penale că a întreținut relații sexuale cu diferiți bărbați în tinerețe (fila 23 dosar urm. pen.), pentru ca în fața instanței să pretindă că doar în timpul stagiului militar s-a masturbat împreună cu un coleg (fila 49 dos. primă instanță).

Toate aceste împrejurări rezultate din actele medico-legale și din declarațiile arătate, coroborate cu faptul că inculpatul a dus în casa familiei Iordache, după cum el însuși recunoaște (fila 49 dosar primă instanță), steagul comunității homosexualilor, ceea ce poate avea semnificația că aparține unei atare comunități, cu relatările făcute de mama minorului și de tatăl lui adoptiv I.R., precum și cu însemnările dintr-un caiet al minorului, care reflectă influențe și preocupări ce pot fi consecința unor abuzuri sexuale asupra sa (filele 94 verso – 95 dos.urm.pen.), confirmă pe deplin concluzia la care a ajuns prima instanță cu privire la autorul celei de a doua fapte de viol, de la începutul lunii august 2006, comise asupra minorului I.M.A.

În această privință, se impunea ca instanța de apel să aibă în vedere că apărările pe care inculpatul le-a formulat în sensul că nu ar fi fost prezent în perioada menționată la casa familiei I. din localitatea Lacu Sărat sau că nu putea să întrețină relații de natura celor arătate datorită unor tulburări provocate de o suferință T.B.C., erau infirmate de însăși declarația sa din fața primei instanțe că în perioada 2-14 august 2006 s-a aflat în satul Lacu Sărat (file 49 dosar primă instanță) și de relatarea martorei D.M. că a locuit în apartamentul inculpatului de la Constanța abia după 4 august 2006 (fila 88 verso din același dosar), precum și de actele medicale depuse, din care rezultă că tratamentul împotriva tuberculozei l-a urmat după anul 2006, boala evoluând spre vindecare (filele 52-57 dosar primă instanță).

Oricum, în lipsa unei mențiuni medicale în sensul că inculpatul nu era apt să comită acte de inversiune sexuală, apărarea prin care inculpatul a invocat suferința T.B.C. nu putea fi luată în considerare. Așa fiind, instanța de apel în mod nejustificat și numai prin comiterea unei erori grave de fapt a adoptat soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de viol comisă la începutul lunii august 2006 și a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului la daune morale. În consecință, constatându-se că decizia pronunțată în apel este supusă, sub aspectele menționate, cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., urmează să fie admise ambele recursuri, să se caseze în parte decizia atacată și să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol ce a avut loc în vara anului 2006, cu suspendarea executării pedepsei în condițiile prevăzute în art. 81 și art. 82 C. pen., precum și obligarea sa la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de daune morale, apreciindu-se că suma de 5.000 lei acordată de prima instanță nu acoperea în suficientă măsură un echivalent rezonabil al traumelor fizice și psihice suferite de minorul parte vătămată prin constrângerile la acte de inversiune sexuală exercitate de inculpat asupra sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de N.I. curatorul părții vătămate I.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 5/ A din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul P.Ș. Casează decizia atacată numai cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., faptă comisă în vara anului 2006 și la soluționarea laturii civile. În baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul P.Ș.

la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. Aplică art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. În baza art. 81, art. 82 C. pen. suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani. Face aplicarea art. 359 C. proc. pen., în sensul că atrage atenția inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii suspendă și executarea pedepsei accesorii. Obligă recurentul inculpat P.Ș. la plata sumei de 7000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată I.M.A. și la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare ocazionate în apel.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2009.