ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4299/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 269 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanții M.S. și S.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria Focșani. S-a dispus anularea în parte a dispoziției nr. 12561/2008 și restituirea suprafeței de 240 mp teren intravilan, situat în Focșani, teren primărie pe trei laturi, conform schiței nr. 2 la raportul de expertiză C.D., ce reprezintă teren acordat în compensare.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 1256 din 5 iunie 2008 emisă de pârâtă s-a soluționat notificarea nr. 2383 din 3 mai 2001 formulată de reclamanți și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 156 mp teren situat în Focșani, județul Vrancea, teren traversat de un canal termic, o rețea de apă potabilă și o canalizație telefonică, cu obligarea reclamanților de a asigura accesul permanent și necondițional în vederea remedierii eventualelor avarii și a lucrărilor de întreținere și de a respecta limitele de protecție impuse de legislația în vigoare. Pentru diferența de teren în suprafață de 240 mp și casa demolată, a considerat că se impun despăgubiri, deoarece pe vechiul amplasament se află blocurile de locuințe nr. 8 și 10. Conform art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001 „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii … cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale”. În cauză, s-a reținut că imobilul teren nu mai este liber în privința suprafeței de 240 mp iar pârâta trebuia să propună reclamanților, măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri sau servicii, ulterior urmând a se propune despăgubiri. Prin raportul de expertiză tehnico – judiciară, C.D., s-a reținut că există o suprafață de teren liberă, pe str. la nr. 49, iar pârâta nu a invocat nicio obiecție la raportul astfel întocmit și nici faptul că terenul ar aparține altor persoane ori a fost solicitat, situație în care instanța a reținut că reclamanților li se poate restitui în compensare această suprafață de teren.

Prin decizia civilă nr. 328 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a dispus respingerea apelului formulat cu pârâta Primăria Municipiului Galați împotriva sentinței civile nr. 269 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv, nu numai restituirea în natură a acestora, atunci când este posibil ci și prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este posibilă în situația în care restituirea în natură a imobilului preluat abuziv nu se poate realiza și legea prevede această modalitate de reparație.

În acest sens, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”. Măsurile reparatorii îmbracă două forme: compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în schimb de entitatea investită cu soluționarea notificării și despăgubiri, acordate în condițiile prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată se instituie o ierarhie în acordarea acestor măsuri în sensul că în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, potrivit legii, deținătorul imobilului este obligat să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii și în ultimul rând să acorde despăgubiri în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de către persoana îndreptățită.

În speță, reclamanții prin notificare nr. 2384 din mai 2001 au solicitat restituirea suprafeței de 396 mp teren și casă de locuit, deținute de aceștia până în anul 1987 când au fost expropriați. Prin decizie, pârâta a restituit în natură suprafața de 156 mp de teren, pe vechiul amplasament, iar pentru restul a propus acordarea de despăgubiri. Față de cele reținute, corect instanța a acordat reclamanților măsuri reparatorii în compensare pe baza expertizei efectuată în cauză, fără ca apelanta să fi formulat obiecțiuni ori să releve împrejurări din care să rezulte că suprafața de teren acordată în compensare ar aparține altor persoane ori ar fi fost solicitată de către acestea. În aceste condiții s-a materializat respectarea principiului constituțional al garantării și ocrotirii dreptului de proprietate prevăzut și de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică, deoarece prin notificare s-au adresat despăgubiri, Comisia pentru soluționarea notificărilor a întocmit un proces verbal care consemnează cazuri de despăgubiri bănești și prin urmare în soluționarea notificării s-a propus acordarea de despăgubiri bănești avându-se în vedere poziția părții. Motivează în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece au solicitat despăgubiri prin notificare pentru imobil casă de locuit.

Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele: Singura critică adusă de recurentă deciziei instanței de apel vizează acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent constând în compensarea suprafeței de 240 mp imposibil de restituit în natură, față de notificarea părții prin care a solicitat despăgubiri, situația va fi motivată de critică care aparține pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Or, cu toate că a fost indicat și pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., care pornește interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății ori schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, simpla indicare a unui motiv nu este de natură a determina examinarea lui în absența criticilor care constituie substanța motivului de recurs indicat.

În consecință, recursul va fi examinat doar în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. căruia îi corespunde critica singulară invocată de recurent. Referitor la măsura reparatorie prin echivalent constând în comparare, prin restituirea unui teren liber în suprafață de 240 mp, nu este criticată decât sub aspectul opțiunii inițiale a părții de a primi despăgubiri, situație în care analiza motivului de recurs astfel formulat se va singulariza doar la examinarea acestui aspect. Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, nu reprezintă o opțiune nici pentru parte și nici pentru entitatea deținătoare, ci se supun regulilor impuse prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.

Astfel regula în materie o constituie restituirea în natură și subsecvent reparația prin echivalent care constă în compensare cu alte bunuri ori servicii aferente în echivalent cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În aceste condiții, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent depind de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit și de posibilitatea concretă de a da eficiență concretă dreptului părții beneficiare.

Or, în condițiile în care există teren liber, individualizat ca atare și liber de sarcini, ori de alte grevațiuni așa cum este terenul restituit în natură, este irelevantă poziția intermediară a părții care a solicitat despăgubiri fără a se determina dacă acestea vizează imobilul construcție demolat, ori dacă formularea generică de „despăgubiri” privește dezdăunarea părții private abuziv de dreptul său prin măsura reparatorie a despăgubirilor sau pur și simplu restituirea dreptului lor, despăgubirea ca noțiune generică având mai multe înțelesuri. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci dreptul părții ar fi fost satisfăcut ca efect al dispozitivului dispoziției recurentei și contestația formulată în instanță nu ar mai avea obiect.

Dimpotrivă, în cererea din 14 mai 2005, intimații au indicat cuvântul despăgubiri asociat cu cel în natură și despăgubiri în natură folosind și sintagma „titlu cu valoare nominală” (f. 72 dos. fond), intimatul M.S. a solicitat restituirea în natură prin cererea din 14 noiembrie 2007 f. 71 dosar fond) iar în procesul-verbal încheiat la 13 martie 2008 din Comisia pentru soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, se consemnează „teren în compensare dar și despăgubiri (f. 53 dosar fond), împrejurări care nu sunt de natură a decela intenția reală a intimaților care gravitează imprecis între semnificațiile cuvântului despăgubiri ori îl asociază cu restituirea în natură, situație imputabilă recurentei care nu a singularizat obiectul cererii de restituire formulată prin notificare.

Dar, indiferent de poziția părții anterioară sesizării instanței, contestația introdusă împotriva deciziei recurate, precizează conținutul solicitării intimaților vizând acordarea de măsuri reparatorii prin compensare. De altfel, poziția părții este irelevantă în raport cu dispozițiile art. 1 din lege, în raport cu care felul măsurii reparatorii este ales nu de părți ci de dispozițiile legale, în raport cu situația concretă a imobilului supus restituirii, nefiind posibilă acordarea de despăgubiri atâta vreme cât nu s-a verificat imposibilitatea juridică (dată de lipsa bunurilor în compensare și refuzul părții de a o accepta), de a proceda la măsuri reparatorii, prin compensare în echivalent, succesiunea măsurilor reparatorii nefiind aleatorie și nici opțională (cu excepția compensației care impune acordul părții) ele structurându-se în reguli reparatorii cu caracter obligatoriu.

Față de cele reținute și având în vedere efectivitatea dreptului și caracterului concret al măsurii stabilite de instanță cu respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului instanța reține că recursul pârâtei întemeiat pe pct. 9 art. 304 C. proc. civ. este neîntemeiat urmând a fi respins în condițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Focșani împotriva deciziei civile nr. 328 A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2010.