ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4299/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 269 din 9

aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a dispus admiterea acțiunii

formulate de reclamanții M.S. și S.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria

Focșani.

S-a dispus anularea în parte a

dispoziției nr. 12561/2008 și restituirea suprafeței de 240 mp teren

intravilan, situat în Focșani, teren primărie pe trei laturi, conform schiței

nr. 2 la raportul de expertiză C.D., ce reprezintă teren acordat în compensare.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 1256 din 5 iunie

2008 emisă de pârâtă s-a soluționat notificarea nr. 2383 din 3 mai 2001

formulată de reclamanți și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 156

mp teren situat în Focșani, județul Vrancea, teren traversat de un canal

termic, o rețea de apă potabilă și o canalizație telefonică, cu obligarea

reclamanților de a asigura accesul permanent și necondițional în vederea

remedierii eventualelor avarii și a lucrărilor de întreținere și de a respecta

limitele de protecție impuse de legislația în vigoare.

Pentru diferența de teren în

suprafață de 240 mp și casa demolată, a considerat că se impun despăgubiri,

deoarece pe vechiul amplasament se află blocurile de locuințe nr. 8 și 10.

Conform art. 1 și art. 2 din Legea

nr. 10/2001 „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor

stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin

echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii … cu acordul

persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale”.

În cauză, s-a reținut că imobilul

teren nu mai este liber în privința suprafeței de 240 mp iar pârâta trebuia să

propună reclamanților, măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri sau

servicii, ulterior urmând a se propune despăgubiri.

Prin raportul de expertiză tehnico –

judiciară, C.D., s-a reținut că există o suprafață de teren liberă, pe str. la nr.

49, iar pârâta nu a invocat nicio obiecție la raportul astfel întocmit și nici

faptul că terenul ar aparține altor persoane ori a fost solicitat, situație în

care instanța a reținut că reclamanților li se poate restitui în compensare

această suprafață de teren.

Prin decizia civilă nr. 328 din 26

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a dispus respingerea

apelului formulat cu pârâta Primăria Municipiului Galați împotriva sentinței

civile nr. 269 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, ca

nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

Scopul Legii nr. 10/2001 a fost

acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror

imobile au fost preluate abuziv, nu numai restituirea în natură a acestora,

atunci când este posibil ci și prin stabilirea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent este posibilă în situația în care restituirea în natură a imobilului

preluat abuziv nu se poate realiza și legea prevede această modalitate de

reparație.

În acest sens, art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 republicată prevede că „în cazurile în care restituirea în

natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”.

Măsurile reparatorii îmbracă două

forme: compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în schimb de entitatea

investită cu soluționarea notificării și despăgubiri, acordate în condițiile

prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 republicată se instituie o ierarhie în acordarea acestor măsuri în

sensul că în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, potrivit

legii, deținătorul imobilului este obligat să acorde persoanei îndreptățite în

compensare alte bunuri sau servicii și în ultimul rând să acorde despăgubiri în

situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de către

persoana îndreptățită.

În speță, reclamanții prin

notificare nr. 2384 din mai 2001 au solicitat restituirea suprafeței de 396 mp

teren și casă de locuit, deținute de aceștia până în anul 1987 când au fost

expropriați.

Prin decizie, pârâta a restituit în

natură suprafața de 156 mp de teren, pe vechiul amplasament, iar pentru restul

a propus acordarea de despăgubiri.

Față de cele reținute, corect

instanța a acordat reclamanților măsuri reparatorii în compensare pe baza

expertizei efectuată în cauză, fără ca apelanta să fi formulat obiecțiuni ori

să releve împrejurări din care să rezulte că suprafața de teren acordată în

compensare ar aparține altor persoane ori ar fi fost solicitată de către

acestea.

În aceste condiții s-a materializat

respectarea principiului constituțional al garantării și ocrotirii dreptului de

proprietate prevăzut și de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică, deoarece prin notificare

s-au adresat despăgubiri, Comisia pentru soluționarea notificărilor a întocmit

un proces verbal care consemnează cazuri de despăgubiri bănești și prin urmare

în soluționarea notificării s-a propus acordarea de despăgubiri bănești

avându-se în vedere poziția părții.

Motivează în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimații au formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului deoarece au solicitat despăgubiri prin

notificare pentru imobil casă de locuit.

Examinând cererea de recurs instanța

reține următoarele:

Singura critică adusă de recurentă

deciziei instanței de apel vizează acordarea de măsuri compensatorii prin

echivalent constând în compensarea suprafeței de 240 mp imposibil de restituit

în natură, față de notificarea părții prin care a solicitat despăgubiri,

situația va fi motivată de critică care aparține pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ.

Or, cu toate că a fost indicat și

pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., care pornește interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății ori schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, simpla indicare a unui motiv nu este de natură a determina

examinarea lui în absența criticilor care constituie substanța motivului de

recurs indicat.

În consecință, recursul va fi

examinat doar în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. căruia îi corespunde

critica singulară invocată de recurent.

Referitor la măsura reparatorie prin

echivalent constând în comparare, prin restituirea unui teren liber în

suprafață de 240 mp, nu este criticată decât sub aspectul opțiunii inițiale a

părții de a primi despăgubiri, situație în care analiza motivului de recurs

astfel formulat se va singulariza doar la examinarea acestui aspect.

Alegerea măsurilor reparatorii pentru

imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, nu reprezintă o opțiune

nici pentru parte și nici pentru entitatea deținătoare, ci se supun regulilor

impuse prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001. Astfel regula în materie

o constituie restituirea în natură și subsecvent reparația prin echivalent care

constă în compensare cu alte bunuri ori servicii aferente în echivalent cu

acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

În aceste condiții, acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent depind de situația juridică prezentă a

imobilului solicitat a fi restituit și de posibilitatea concretă de a da

eficiență concretă dreptului părții beneficiare.

Or, în condițiile în care există

teren liber, individualizat ca atare și liber de sarcini, ori de alte

grevațiuni așa cum este terenul restituit în natură, este irelevantă poziția

intermediară a părții care a solicitat despăgubiri fără a se determina dacă

acestea vizează imobilul construcție demolat, ori dacă formularea generică de

„despăgubiri” privește dezdăunarea părții private abuziv de dreptul său prin

măsura reparatorie a despăgubirilor sau pur și simplu restituirea dreptului

lor, despăgubirea ca noțiune generică având mai multe înțelesuri.

Dacă așa ar sta lucrurile, atunci

dreptul părții ar fi fost satisfăcut ca efect al dispozitivului dispoziției

recurentei și contestația formulată în instanță nu ar mai avea obiect.

Dimpotrivă, în cererea din 14 mai 2005, intimații au indicat cuvântul

despăgubiri asociat cu cel în natură și despăgubiri în natură folosind și

sintagma „titlu cu valoare nominală” (f. 72 dos. fond), intimatul M.S. a

solicitat restituirea în natură prin cererea din 14 noiembrie 2007 f. 71 dosar fond) iar în procesul-verbal încheiat la 13 martie 2008 din Comisia pentru

soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, se consemnează

„teren în compensare dar și despăgubiri (f. 53 dosar fond), împrejurări care nu

sunt de natură a decela intenția reală a intimaților care gravitează imprecis

între semnificațiile cuvântului despăgubiri ori îl asociază cu restituirea în

natură, situație imputabilă recurentei care nu a singularizat obiectul cererii

de restituire formulată prin notificare.

Dar, indiferent de poziția părții

anterioară sesizării instanței, contestația introdusă împotriva deciziei

recurate, precizează conținutul solicitării intimaților vizând acordarea de

măsuri reparatorii prin compensare.

De altfel, poziția părții este

irelevantă în raport cu dispozițiile art. 1 din lege, în raport cu care felul

măsurii reparatorii este ales nu de părți ci de dispozițiile legale, în raport

cu situația concretă a imobilului supus restituirii, nefiind posibilă acordarea

de despăgubiri atâta vreme cât nu s-a verificat imposibilitatea juridică (dată

de lipsa bunurilor în compensare și refuzul părții de a o accepta), de a

proceda la măsuri reparatorii, prin compensare în echivalent, succesiunea

măsurilor reparatorii nefiind aleatorie și nici opțională (cu excepția

compensației care impune acordul părții) ele structurându-se în reguli

reparatorii cu caracter obligatoriu.

Față de cele reținute și având în

vedere efectivitatea dreptului și caracterului concret al măsurii stabilite de

instanță cu respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului instanța reține că recursul pârâtei întemeiat pe

pct. 9 art. 304 C. proc. civ. este neîntemeiat urmând a fi respins în

condițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Focșani împotriva deciziei civile nr. 328

A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

septembrie 2010.