ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1895/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1895/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin cererea înregistrată la 28

august 20076, reclamantul I.N. a chemat în judecată pe pârâta Primăria

municipiului Focșani, formulând, în baza Legii nr. 10/2001, contestație

împotriva dispoziției primarului nr. 13843 din 20 iulie 2007.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că autoarea lui, I.M., a achiziționat în anul 1955 imobilul situat în

Focșani, compus din casă și suprafața de 700 mp, casă care a fost demolată și

pentru care s-au primit despăgubiri.

În urma identificării fostului

amplasament al proprietății s-a constatat că din suprafața totală de teren se

poate restitui în natură o suprafață de 365 mp, astfel cum s-a dispus prin

dispoziția atacată, tot prin aceasta aprobându-se acordarea de despăgubiri

pentru diferența de 335 mp.

Cum pentru această diferență

reclamantul a apreciat că este îndreptățit să i se atribuie alt amplasament

intravilan, a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată

prin Legea nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 209/2005, anularea dispoziției sus

menționate, numai în ce privește acordarea de despăgubiri pentru diferența de

teren nerestituită în natură.

Prin sentința civilă nr. 268 din 1

aprilie 2008, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Pentru suprafața de teren de 335 mp

ce nu a fost restituită în natură, petentul a solicitat ca măsură compensatorie

să i se atribuie o altă suprafață de teren pe care a identificat-o ca fiind

amplasament liber.

Din expertiza topometrică rezultă

însă că pe amplasamentul revendicat există o aerisire de gaze, dar și o

canalizație telefonică subterană care traversează suprafața topometrică de 203

mp și 120 mp., între care se află o alee.

De asemenea, suprafața solicitată

este pe amplasamentul unui spațiu verde, într-o zonă ultracentrală, la cel mai

mare bulevard al municipiului Focșani, într-o zonă supra-circulată și populată.

Deși expertul nu a individualizat in

extenso vecinătățile, tot din schița anexată raportului rezultă că spațiul

verde este situat în fața unor blocuri, iar pe latura de nord aleea de acces

este practic stradă pentru circulația auto și că este de notorietate pe plan

local că zona în discuție este spațiu verde, chiar dacă nu a fost inventariată

în domeniul public al orașului cu destinația de spațiu verde amenajat și nu s-a

procedat la întocmirea Registrului local al spațiilor verzi.

Potrivit adresei nr. 242 din 25

februarie 2008 a Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul jud. Vrancea față de

O.U.G. nr. 114/2007 ce completează Legea nr. 265/2006 (legea protecției

mediului) schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi,

reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea este interzisă, indiferent de

regimul juridic al acestuia.

Mai mult, trebuie avut în vedere

suprafața de spațiu verde minimă/locuitor în condițiile legii, precum și

distrugerea și degradarea acestora ca urmare a dezvoltării activităților

economice-sociale.

Faptul că până în prezent nu a fost

constituit Registrul local al spațiilor verzi, nu-l îndreptățește pe reclamant

să profite de această situație și să pretindă să i se atribuie oriunde o

suprafață. Caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 trebuie apreciat în

anumite limite și nu în defavoarea în speță a unui interes general.

Judecata

în apel

Prin decizia civilă nr. 182 a din 7

octombrie 2008, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței și continuat de moștenitorii

acestuia, ca urmare a decesului intervenit pe parcursul procesului, precum și

de cesionarul de drepturi litigioase, C.M.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată

de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

Potrivit alin. (8) al aceluiași

articol, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri

acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 republicată măsurile reparatorii prin echivalent constând în

compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz,

dispoziția motivată a entității investite potrivit legii cu soluționarea

notificării.

Potrivit alin. (5) al aceluiași

articol primarii sau, după caz, conducătorii entităților investite cu

soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult

10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc

vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz,

serviciile care pot fi acordate în compensare.

În concluzie, potrivit dispozițiilor

legale menționate mai sus, măsuri reparatorii prin echivalent constând în

compensare cu alte bunuri sau servicii se oferă doar de entitatea deținătoare

și numai dintre acele bunuri declarate a fi disponibile prin procesele de

inventariere, bineînțeles în măsura în care are acordul persoanei îndreptățite

în acest sens.

Cum această măsură echivalează cu un

act de dispoziție, nu este la îndemâna persoanei îndreptățite să procedeze la

identificarea și alegerea anumitor bunuri aliate în patrimoniul autorității

deținătoare și să ceară instanței judecătorești să le declare a fi disponibile

cu consecința obligării să i le atribuie în compensare.

Or, în speța de față Primăria

Focșani, a comunicat instanței de judecată faptul că amplasamentul solicitat nu

este disponibil întrucât face parte din spațiul verde amenajat în zonă, fiind

interzisă schimbarea destinației acestuia conform prevederilor art. 5 din

O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005

privind protecția mediului.

Astfel, simplul fapt că un teren

aflat în patrimoniul unei localități este liber, în sensul că nu este ocupat în

mod efectiv de construcții, nu este de natură să îi confere și calitatea de

teren disponibil, calitate care să permită atribuirea sa în compensare în

procedurile instituite prin diverse legi reparatorii.

De altfel, din raportul de expertiză

tehnică, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reiese că terenul

solicitat de reclamant în compensare este afectat și de utilități publice -

aerisire gaze și canalizație telefonică subterană.

Judecata

în recurs

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat recurs I.L., I.C. și I.D., în calitate de moștenitori ai

reclamantului decedat I.N., și C.M., în calitate de cesionar de drepturi

litigioase.

În motivarea cererii, întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut următoarele:

Instanța de apel a interpretat și

aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri.

Instanța de apel a considerat că

este la latitudinea entității deținătoare să ofere bunuri în compensare și că

tot aceasta stabilește care anume bunuri sunt disponibile prin procese-verbale

de inventariere.

Interpretarea instanței este în mod

vădit eronată și nu ține cont de faptul că legiuitorul a stabilit un drept de

opțiune al persoanei îndreptățite pentru tipul măsurilor reparatorii prin

echivalent și că Legea nr. 10/2001 este o lege reparatorie emisă în favoarea

proprietarilor deposedați în mod abuziv.

Conform art. 1 alin. (2), în

cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili masuri

reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv .

Acest text stabilește dreptul de

opțiune al persoanei îndreptățite pentru un anumit gen de măsuri reparatorii

prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.

De asemenea, normele invocate de

Curtea de Apel Galați, art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 11 alin. (4) și (8),

trebuie coroborate cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevede că:

„Dacă restituirea în natura nu este

posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestita potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1)

să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta

nu este acceptată de persoana îndreptățită” .

Din această dispoziție legală, care

stabilește o ordine de preferință, rezultă că, în ipoteza în care restituirea

în natură nu este posibilă, ceea ce prevalează este acordarea de bunuri în

compensare persoanei îndreptățite și doar în cazul în care măsura compensării

nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită se pot acorda

despăgubiri.

Mai mult decât atât, prin Normele

Metodologice de aplicare unitară a legii s-a prevăzut chiar posibilitatea ca

bunurile acordate în compensare să fie trecute din domeniul public în cel privat.

Or, în speță Primăria Focșani, prin

dispoziția emisă a propus direct acordarea de despăgubiri pentru suprafața de

335 mp ce nu poate fi restituită în natură pe vechiul amplasament.

Primăria Focșani nu a motivat în

niciun mod neacordarea de teren în compensare pentru suprafața de 335 mp.

Posibilitatea Primăriei Focșani, la

care face trimitere curtea de apel, de a stabili bunurile disponibile nu

trebuie să fie una arbitrară sau neconformă cu realitatea.

În speță, neacordarea de teren în

compensare este complet nejustificată și nelegală în condițiile în care în

cauză s-a demonstrat de reclamant că Primăria Focșani are în patrimoniu teren

liber și care a fost identificat.

Însăși instanța de apel reține că

acest teren este liber, în sensul că nu este afectat de construcții.

Reținerea instanței că terenul ar ti

afectat de utilități publice nu concordă cu realitatea.

Așa cum rezultă din probele noi cu

acte pe care le vor administra în recurs - adresa 3618 din 14 noiembrie 2008 a R.T.C.

și adresa 1578 din 12 noiembrie 2008 a D.S. - se poate stabili cu exactitate

amplasamentul din zonă al instalațiilor de telecomunicații, dar în ipoteza

obținerii titlului de proprietate se pot efectua lucrări de deviere a

eventualelor instalații.

De asemenea, D.S. prin adresa sus

menționată a comunicat la cererea petentului C.M. că „pe amplasament, la data

prezentului aviz, unitatea noastră nu are în întreținere și exploatare rețele

de gaze naturale”.

Nu s-a demonstrat în cauză prin nici

un mijloc de probă că terenul ar fi spațiu verde, cu excepția susținerii pro

causa a Primăriei Focșani.

Nu s-a depus un proces-verbal de

inventariere din care să rezulte că terenul aparține domeniul public cu

destinația de spațiu verde și acesta nu figurează în Registrul local al

spațiilor verzi.

Pe de altă, parte chiar și în

ipoteza în care Înalta Curte ar reține că este vorba de un spațiu verde, a

cărui destinație nu poate fi schimbată conform art. 5 din O.U.G. nr. 114/2007,

acest aspect nu exclude posibilitatea acordării sale în compensare către

reclamanți, cu obligația acestora de a nu îi schimba destinația.

Între obligația stipulată în art. 5

din O.U.G. nr. 114/2007 și acordarea terenului în compensare reclamanților nu

există nici o incompatibilitate și în niciun caz obligația menționată nu poate

avea prioritate față de măsurile reparatorii stipulate prin Legea nr. 10/2001

în folosul persoanelor îndreptățite.

Intimații Primăria și Primarul

municipiului Focșani nu au depus la dosar întâmpinare.

Recurenții au administrat proba cu

înscrisuri noi, menționată în cererea de recurs.

Înalta Curte, analizând recursul,

constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Este reală susținerea recurenților

în sensul că oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie

prevăzută de legea specială, respectiv de art. 11 alin. (8) și art. 26 din

Legea nr. 10/2001, și că acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor

la aprecierea discreționară a entității sesizate cu soluționarea notificării.

În cazul în care se face dovada că

există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea deținătoare refuză

să le ofere în compensare persoanelor cărora nu le poate restitui imobilele în

natură, instanța de judecată poate sancționa acest abuz, dispunând ea însăși

acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent, în soluționarea

contestației intentate împotriva dispoziției emise sau a refuzului emiterii

acesteia.

Numai că, în speță, refuzul

Primăriei municipiului Focșani nu este unul discreționar, ci justificat de

împrejurarea că terenul pe care-l solicită recurenții nu este liber în senul

Legii nr. 10/2001.

Atât tribunalul, cât și curtea de

apel au verificat realitatea acestei susțineri și au stabilit, pe bază de

probe, că terenul nu este liber, în sensul că, deși nu este ocupat de construcții,

este traversat de conducte și cabluri subterane și are destinația de spațiu

verde.

Analizarea probelor și stabilirea

situației de fapt sunt atributul exclusiv al instanțelor de fond și, după

abrogarea art. 304 pct. 11 și 10 C. proc. civ., aceste aspecte nu mai intră sub

cenzura instanței de recurs.

Verificând aplicarea legii la

situația de fapt astfel cum a fost stabilită, Înalta Curte constată că nu sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 10 și art. 11

din Legea nr. 10/2001 terenurile ocupate nu pot fi restituite nici când au

aparținut persoanelor ce formulează notificare sau moștenitorilor lor. În atare

situație, nu s-ar putea oferi în compensare, ca măsură reparatorie alternativă,

asemenea terenuri.

În speță, terenul care a aparținut

autorilor recurenților a fost expropriat, ceea ce atrage incidența art.11 din Legea

nr. 10/2001.

Din suprafața inițială, 335 mp nu se

pot restitui în natură deoarece au fost utilizați în scopul în care s-a dispus

exproprierea, fapt necontestat în cauză.

În ceea ce privește suprafața de

teren în litigiu, solicitată în compensare și încadrată de instanță în

categoria celor ocupate, din situația de fapt redată de curtea de apel – ca și

de tribunal - reiese că este corectă concluzia privitoare la ocuparea

terenului.

Chiar în lipsa unui proces-verbal de

inventariere, prin expertiza efectuată în dosar s-a constatat că terenul este

amplasat într-o zonă foarte populată a orașului, că este ocupat de spațiu verde

și că zona în care se află este traversată de cabluri telefonice de mare

capacitate la care sunt racordate blocurile din zonă. Faptul că acestea ar

putea fi în viitor deviate, așa cum se atestă prin adeverința depusă în recurs,

nu înseamnă că la data soluționării cauzei terenul este liber.

De asemenea, împrejurarea că terenul

nu ar fi traversat și de conducte de gaze, atestat de adeverința eliberată de D.S.

tot în faza recursului, nu înlătură celelalte impedimente reținute de instanța

de apel.

Față de cele reținute, Înalta Curte

va menține decizia atacată și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții I.L., I.C., I.D. și C.M. - cesionar de drepturi

litigioase, și continuat de C.M. împotriva deciziei nr. 182 A din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie

2010.