ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Deținutul B.C. s-a plâns că este sechestrat pe nedrept, de judecătorul intimat în cauza de față. În memoriul său, petentul a arătat că, intimatul, l-a judecat după casarea cu trimitere și i-a adus grave vătămări, prin aceea că a menținut sentința de condamnare a sa, la pedeapsa închisorii de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Astfel, „a fost sechestrat și lipsit de libertate” și intimatul judecător, se face vinovat. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție primind acest memoriu, după verificările întreprinse, a constatat că, cele reclamate de petent sunt susțineri abuzive, că atâta vreme cât acesta, se află în executarea unei pedepse definitive de condamnare cu închisoarea, pentru omor, pretinsa sa „sechestrare” este vădit vexatorie față de intimat.

Drept rezultat, s-a respins plângerea, ca inadmisibilă prin rezoluția nr. 10340/2950 din 7 iunie 2007. Această lucrare, a fost comunicată petentului, prin adresa cu același număr, respectiv 10340/2950 din 13 iunie 2007. Împotriva acestei lucrări, petentul în baza art. 278 1 C. proc. pen. a introdus plângerea de față, înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 22788 din 4 iulie 2007. În motivarea plângerii, petentul condamnat susține că, „judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede sau este neclară...”. Plângerea este inadmisibilă. Curtea, examinând actele din dosarul parchetului, reclamațiile –memoriu, formulate de petentul condamnat, precum și rezoluția atacată nr. 10340/2950 din 7 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de susținerile acestuia dar și potrivit textului de lege, ce reglementează plângerea de față și anume, art. 278 1 C. proc.

pen., reține următoarele: Petentul, fiind condamnat definitiv, la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, se află în prezent, în faza executării sancțiunii penale aplicate, printr-o hotărâre judecătorească și irevocabilă. Ori, o asemenea situație înseamnă tocmai privarea de libertate a celui vinovat și nici un moment, nu se poate a fi pusă sub semnul egalității, cu „sechestrare” sau „vătămare prin lipsire de libertate”, pretinsă de petentul. Cu atât mai mult, nu poate fi acuzat judecătorul cauzei că a dispus „sechestrarea sa”. Această „lipsire de libertate” și „vătămare gravă a sa” este consecința faptei sale, deosebit de gravă, de a fi luat viața unui om, de a-l fi ucis.

Apoi, rezoluția atacată și adresa de comunicare a acesteia, după conținutul lor, nu sunt enumerate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și împotriva cărora este prevăzută posibilitatea de a formula plângere în fața judecătorului, deoarece rezoluția în litigiu, dată de procuror, „nu a dispus nici neînceperea urmăririi penale, nici clasarea, nici scoaterea de sub urmărire penală și nici încetarea urmăririi penale”. Acestea fiind dispozițiile legii, temeinic și legal magistrații au aplicat legea, iar petentul nu are calea plângerii împotriva rezoluției dată în cauză, nefiind de natura celor enumerate în textul mai sus indicat. Așadar, legea este clară și magistrații au adus-o la îndeplinire și nicidecum, nu au refuzat s-o aplice, după cum eronat reclamă petentul în plângerea de față.

Pentru aceste considerente, plângerea de față va fi respinsă, ca inadmisibilă, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și va fi menținută rezoluția atacată. Se vor aplica și dispozițiile art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul B.C. împotriva rezoluției nr. 10340/2950/2007 din 7 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 29 februarie 2008.