ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Printr-o

petiție formulată la data de 29 ianuarie 2008, cu care s-a adresat Corpului de

Control din Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

A.I.

a sesizat că unii polițiști din

cadrul Poliției municipiului Arad au săvârșit abuzuri cu ocazia examinării și

soluționării unor plângeri prin care a relevat că ar fi victima unor acțiuni

îndreptate împotriva sa și a bunurilor ce-i aparțin.

Fiind

transmisă pentru examinare Direcției de Inspecție Internă din cadrul

Inspectoratului General al Poliției, plângerea adresată Ministerului Internelor

și Reformei Administrative a fost soluționată de chestorul de poliție dr.

A.T.J., director al acelei direcții, pe baza verificărilor efectuate de

comisarii șefi N.A. și O.C.

Prin

raportul semnat de chestorul de poliție dr. A.T.J. și comisarul de poliție C.A.

s-a învederat că, începând din luna octombrie 2007, au fost primite la Poliția

municipiului Arad opt petiții, prin care A.I. și-a arătat nemulțumirile cu

privire la modul cum au fost efectuate cercetările în urma plângerilor făcute de

el împotriva Oficiului Registrului Comerțului Arad în legătură cu solicitările

sale de a fi radiat sediul social al unei firme al cărei sediu fusese menționat

la domiciliul său.

S-a

relevat că plângerile respective au făcut obiectul dosarului penal nr. 643/P/2007

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în care au fost reluate

cercetările, după ce inițial s-a propus neînceperea urmăririi penale, precum și

că, în timp ce dosarul se afla la Poliția municipiului Arad, A.I. a solicitat

audiență la comisarul șef B.D., acesta dispunând să fie primit de comisarul H.P.,

care a realizat audiența în condițiile respectării depline a drepturilor

petiționarului, fără să se confirme astfel susținerea sa că ar fi fost tratat

cu indiferență.

S-a

menționat că, în timpul verificărilor, s-a încercat în două rânduri să se ia

legătura cu petentul A.I., însă nu s-a reușit pentru că acesta nu a fost găsit

la domiciliu.

Concluzionându-se,

prin raportul întocmit s-a învederat că sesizările și cererile petentului A.I. au

fost soluționate de către lucrătorii din Poliția municipiului Arad în

conformitate cu prevederile legale și dispozițiile din ordinele specifice

existente în materie și că nu s-au constatat abateri disciplinare, iar aspectul

privind radierea sediului social al unei firme face obiectul cercetărilor în

dosarul penal nr. 643/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Ca

urmare a propunerii de clasare a lucrării și de emitere a unui răspuns către

petent, prin adresa nr. 630137 din 17 martie 2008 a Direcției de Inspecție

Internă din Inspectoratul General al Poliției, semnată de chestorul dr. A.T.J.,

s-a comunicat petentului A.I. că nu au fost constatate abateri disciplinare ce

pot fi imputate polițiștilor din Inspectoratul de Poliție al județului Arad

care i-au soluționat cererile referitoare la litigiul în care se află cu

Oficiul Registrului Comerțului Arad și SC I.R. SRL, iar împotriva hotărârilor

judecătorești pronunțate în litigiul respectiv poate recurge la căile de atac

reglementate de lege.

Nemulțumit

de comunicarea ce i s-a făcut, A.I. s-a adresat la 24 martie 2008 Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu plângere penală formulată

împotriva chestorului de poliție dr. A.T.J., imputându-i săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea

infractorului, fals intelectual și complicitate la tentativă de omor.

Procurorul

căruia i s-a repartizat plângerea, pentru care s-a constituit dosarul nr. 428/P/2008

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, prin rezoluția din 25 iunie 2009 a dispus

neînceperea urmăririi penale, față de chestorul de poliție A.T.J., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor ce i-au fost imputate de A.I.

Prin

rezoluție s-a relevat că plângerea conține referiri fără coerență la faptul că

o societate comercială a reușit să-și înregistreze sediul social la domiciliul

petentului, ceea ce i-a produs acestuia situații de disconfort pe care le-a

prezentat ca vătămări de drepturi.

S-a

arătat că, deși este evident că nu se poate reține în sarcina chestorului de

poliție dr. A.T.J., ca semnatar al adresei de comunicare a rezultatului

verificărilor, săvârșirea infracțiunilor imputate, s-a solicitat și adus

întregul dosar conținând actele și lucrările ce au stat la baza elaborării

adresei nr. 630137 din 17 martie 2008.

S-a

motivat că din examinarea actelor și lucrărilor dosarului menționat a reieșit

că verificările efectuate în urma plângerii adresate de petent Ministerului Internelor

și Reformei Administrative au fost finalizate printr-un raport aprobat potrivit

competențelor stabilite, ale cărui constatări și concluzii reflectă realitatea,

iar societatea comercială ce a avut sediul declarat la domiciliul petentului a

fost radiată din Registrul Comerțului încă din anul 2001.

Cu

privire la acest ultim aspect s-a subliniat că la data de 6 mai 2008, după

formularea plângerii penale de către petent, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale în dosarul nr. 643/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Conchizându-se,

s-a relevat că petentul, autor al mai multor plângeri și reveniri în aceeași

chestiune, adresate la diferite autorități ale statului, atribuie, în mod

subiectiv și fără suport probator, săvârșirea infracțiunilor la care s-a

referit chestorul de poliție A.T.J., doar pe motiv că acesta a semnat

comunicarea referitoare la rezultatul verificărilor făcute pe linie

administrativă cu privire la pretinsele abuzuri ce le-a sesizat, încât sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

acestei rezoluții, A.I. a formulat plângere cu care s-a adresat procurorului

ierarhic superior.

Prin

rezoluția din 20 iulie 2009, emisă în dosarul nr. 7181/3387/II-2/2009,

procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

respingerea plângerii ca neîntemeiată.

S-a

motivat că, din moment ce din însuși conținutul plângerii formulate de petent

și din celelalte acte ale dosarului nu s-au conturat elemente de fapt, din care

să rezulte presupunerea rezonabilă că s-ar justifica efectuarea de acte

pregătitoare sau de acte de urmărire penală cu privire la infracțiunile ce s-a

pretins că au fost săvârșite, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă

prin rezoluția atacată cu plângere nu poate fi infirmată.

S-a

subliniat că, în absența dovezilor necesare, actul emis de organele de

cercetare penală în exercitarea atribuțiilor ce le revin nu este susceptibil să

constituie un abuz prin el însuși ori să justifice aprecierea că ar putea

constitui o altă infracțiune doar pentru că nemulțumește una din părți, câtă

vreme nu există elemente care să impună presupunerea că actul nu a fost emis cu

bună credință.

S-a

mai arătat că simplele afirmații și aprecieri subiective din plângere,

nesusținute de elemente probatorii, nu pot constitui temeiuri care să justifice

invocarea dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., încât se impune respingerea

plângerii formulate de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale.

Întemeindu-se

pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., A.I. a formulat plângere

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de chestorul de

poliție A.T.J., adresând-o Secției penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin

această plângere s-a susținut, în esență, că îndeosebi ultima rezoluție, emisă

la 20 iulie 2009, este bazată pe date și aprecieri false, fără să se țină seama

de actele depuse în cauză.

S-a

menționat că, pentru dovedirea acestor susțineri, se atașează plângerea din 6

iulie 2009, formulată împotriva rezoluției din 25 iunie 2009, adresa nr. 113645/2007

a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, petiția din 29 ianuarie

2008, adresa nr. 630137 din 17 martie 2008 a Inspectoratului General al

Poliției Române și sentința penală nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei

Arad.

Verificându-se

susținerile formulate de petentul A.I. prin plângerea adresată instanței, se

constată că această plângere este nefondată.

Este

adevărat că, potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., „după

respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de

la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277

și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță”.

Dar,

în măsura în care plângerea a fost formulată și adresată cu respectarea

dispoziției menționate, trebuie avut în vedere că, reglementându-se modul de

rezolvare a acesteia, în cuprinsul alin. (7) al art. 278

1

C. proc.

pen. s-a prevăzut că „judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția

sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei

și a oricăror înscrisuri noi prezentate”.

Așadar,

pentru soluționarea corespunzătoare a unei astfel de plângeri, judecătorului îi

revine obligația de a verifica temeiurile de fapt și de drept ale rezoluției sau

ordonanței criticate pe baza întregului ansamblu de lucrări și de acte

probatorii din dosar.

Or,

așa cum reiese din însăși expunerea considerentelor celor două rezoluții

privind soluția de neîncepere a urmăririi penale, absența din dosarul cauzei a

oricăror elemente care să justifice începerea urmăririi penale față de

chestorul de poliție A.T.J. este mai mult decât vădită.

Atât

materialul de ansamblu aflat în dosar, cât și documentele la care se referă

petentul prin plângerea adresată instanței, pe care le-a depus în copie, nu

confirmă în niciun fel că persoana vizată prin plângere s-ar fi implicat în

săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile ce i s-au imputat, activitatea sa

limitându-se la examinarea și soluționarea, împreună cu alți lucrători de

poliție, a plângerii adresate Corpului de Control al Ministerului Internelor și

Reformei Administrative cu privire la presupuse abuzuri din partea unor ofițeri

de poliție de la Poliția municipiului Arad.

Or,

cât timp nu se întrezăresc nici cele mai vagi elemente care să justifice

presupunerea petentului că chestorul de poliție A.T.J., în îndeplinirea

atribuțiilor sale de director sau ca ofițer ce a examinat și soluționat, în

echipă, plângerea vizând cadrele de poliție de la Arad, ar fi abdicat de la

obiectivitatea ce trebuia să-l caracterizeze și ar fi acționat cu rea-credință,

nu se poate reține în sarcina sa nici cea mai îndepărtată suspiciune de

săvârșire a vreuneia dintre infracțiunile ce i s-au imputat.

În

atare condiții, a considera altfel decât s-a concluzionat prin cele două

rezoluții, ale procurorilor competenți să se pronunțe asupra plângerilor

petentului, ar însemna a admite că, ori de câte ori nu se rezolvă o asemenea

plângere în sensul voit de petiționari, să li se deschidă căi de nebarat pentru

a chema în judecată autoritățile care nu le-au dat satisfacția urmărită,

imputându-se, ca în speță, fie infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, fie chiar orice altă infracțiune.

Așa

fiind, constatându-se că nu există temeiuri care să îndreptățească admiterea

plângerii formulate de petentul A.I. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale față de chestorul A.T.J., urmează ca această plângere să fie

respinsă, ca nefondată, cu obligarea petentului să plătească cheltuielile

judiciare efectuate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 428/P/2009 din 25 iunie

2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul să plătească suma de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10

noiembrie 2009.