ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2768/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2768/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

1.1. Obiect

Prin cererea înregistrată la data de

11 ianuarie 2007, reclamantul

G.D. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Primăria comunei Valea Stanciului și Primarul comunei Valea Stanciului,

anularea dispoziției nr. 2745 din 11

decembrie 2006 emisă de pârâtul Primarul

comunei Valea Stanciului și restituirea imobilului „grajd" deținut

de

pârâți, care există și poate fi restituit în natură.

La 06 aprilie 2007, reclamantul a

înțeles să-și precizeze cererea de

chemare în judecată dedusă judecății.

1.1. In fapt

In motivarea cererii de chemare în judecată, astfel cum

reclamantul a înțeles să o precizeze, s-a

învederat că obiectul litigiului

dedus judecății îl constituie suprafața

de 1100 mp situat pe raza

comunei Valea

Stanciului, cu vecinii: N - B.S.

, S

- str. C.B., E - str. U. și

V

– V.E., a

cărui restituire în

natură o solicită, teren pe care se află amplasat

grajdul pretins prin acțiunea introductivă de instanță.

A învederat că terenul menționat este distinct de acela în

suprafață de 1400 mp, indicat de pârâtă în

dispoziția atacată, ca fiind

restituit

în temeiul Legii nr. 18/1991, cu scopul de a induce în eroare

instan|a relativ la pretenția de restituire

dedusă judecății.

In acest sens a învederat că vecinii

antecesorului său P.A.

, numiții

V.E., B.I. și P.V. au

declarat că

acesta deținea în anul 1952 un teren în suprafață de 2492

mp pe care erau construite o casă de locuit din

cărămidă cu 6 camere,

o altă casă din cărămidă cu 2 camere și un grajd

construit tot din cărămidă, amplasat în partea de vest a restului proprietății

antecesorului său.

Deși a fost propus spre validare de

autoritățile locale (anexa 3) în

urma

cererii înregistrate sub nr. 102 din 15 septembrie 2005 și a fost validat de

Comisia Județeană Dolj în vederea emiterii

titlului de proprietate, nici

până la data promovării prezentei acțiuni,

măsura propusă de

autoritatea menționată nu

s-a concretizat în modalitatea prescrisă de

lege.

Întrucât grajdul în cauză este

construit în mare parte pe fundație

veche,

prin refolosirea materialului de construcție existent, respectiv

din cărămizi rezultate din demolarea parțială a

vechiului grajd, situat pe

amplasamentul

de 1100 mp pretins în prezenta procedură, consideră

întemeiată cererea dedusă judecății, sens în care

a solicitat obligarea la

restituirea bunurilor menționate.

1.3. În drept

Cererea de chemare în judecată astfel

cum a fost precizată, pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 419 din 4 mai 2007, pronunțată de Tribunalul

Dolj, secția civilă, a fost respinsă acțiunea

reclamantului reținându-se că imobilul solicitat, proprietatea antecesorului

reclamantului, P.A.

, preluat de stat, a fost demolat și că în prezent pe

teren

există construcția unui grajd, care

nu se identifică cu cel ce a aparținut

fostului

proprietar, bun ce a fost edificat pe vechea fundație.

In aceste condiții s-a concluzionat că nu se poate dispune restituirea în

natură a grajdului, sens în care au fost invocate

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, reclamantul fiind

îndreptățit

doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Terenul aferent a constituit obiectul

reconstituirii în baza legilor

fondului funciar, fiind cuprins în titlul

de proprietate eliberat

reclamantului, motiv

pentru care nu poate face obiectul legii speciale

de care a înțeles să

se prevaleze reclamantul.

Această hotărâre a fost desființată prin decizia nr. 845 din

05 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, care a admis apelul

reclamantului,

cauza fiind trimisă spre re judecare la aceeași instanță de

fond.

In rejudecare, prin sentința nr. 264 din 3 octombrie 2008, Tribunalul

Dolj, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului formulată în

contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Valea

Stanciului, Primarul comunei Valea Stanciului și SC A. SA

Horezu

Poenari.

Prima instanță a reținut, în esență,

în raport și de precizarea de

acțiune

depusă la data de 14 martie 2008, prin care a indicat că solicită

anularea parțială a actului administrativ atacat

în prezenta procedură,

respectiv a

art. 1 al acesteia, referitor la refuzul de restituire a terenului

și

grajdului amplasat pe acesta, că în raport de probațiunea

administrată în cauză, în mod corect prin

dispoziția primarului s-au

propus

măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât acesta nu mai exista

în materialitatea sa, construcția existentă fiind

diferită de aceea de la

momentul preluării.

Cât privește suprafața de teren

aferentă grajdului, de 1100 mp, s-

a arătat că prin hotărârea nr.

1640/2004, Comisia Județeană Dolj de aplicare a legilor fondului funciar, a

validat-o pe antecesoarea

reclamantului, G.E.,

cu suprafața de 0,14 ha teren

intravilan, pentru care i-a fost emis

titlul de proprietate

nr. 4152 din 26

ianuarie 2005, suprafață înscrisă în certificatul de moștenitor

nr. 223/2005 emis în urma dezbaterii succesiunii

acesteia.

S-a mai reținut, de asemenea, că

reclamantul alături de P.C.D.

și P.S.I.,

în calitate de moștenitori ai

defunctului

P.A., au fost înscriși în anexa de validare

întocmită în temeiul Legii nr. 247/2005 cu suprafața de 0,10 ha teren

agricol,

sens în care ar fi incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 care exclud de la aplicare normele

legii speciale raportului

juridic dedus judecății.

S-a apreciat a fi irelevantă

împrejurarea că menționata validare

privește

suprafața de 0,10 ha, iar reclamantul a solicitat în cauză 1100

mp, întrucât notificarea de care se prevalează

partea este informă din

punct de

vedere al individualizării terenului solicitat, care ar putea

conduce la

concluzia că „grădina" pretinsă prin notificare este, în

realitate, ca și categorie de folosință, un teren

diferit de terenul pe care

este amplasat grajdul.

Prin decizia nr. 23 din 27 ianuarie

2009, Curtea de Apel Craiova, s

ecția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, a respins ca

nefondat apelul

reclamantului, reținând că în raport de concluziile raportului de expertiză din

care rezultă că actuala construcție nu este aceeași cu vechea construcție, care

a fost demolată până la nivelul

fundației

și are dimensiuni mult mai mari (47,50/8 m), reclamantul nu

este îndreptățit decât la măsuri reparatorii prin

echivalent.

Și în situația în care s-ar reține că imobilul inițial nu a fost

demolat, ci doar s-au adăugat noi corpuri de

zidărie, reclamantul nu

este

îndreptățit decât la măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care

s-au

invocat dispozițiile art. 18

1

din Legea nr. 10/2001, întrucât

suprafața adăugată pe orizontală (27,1/8 m) este mai mare decât suprafața

inițială (20,4/8 m).

4.1.

Motive

Reclamantul a declarat recurs

împotriva susmenționatei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate, sens

în care a învederat că hotărârea

este dată

cu aplicarea greșită a legii, întrucât dispozițiile art. 18

1

din

Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 247/2005

nu-și

găsesc aplicabilitate în cauza dedusă judecății.

A precizat că pricinii îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, text a cărui ipoteză nu a fost avută în vedere de

instanțe

la soluționarea litigiului.

Instanța de apel ar fi trebuit să analizeze dacă construcția în

litigiu a fost edificat cu materiale provenite din

demolarea zidurilor interioare ale grajdului autorilor săi și ale casei

proprietatea bunicului

său ori este

o construcție nouă în accepțiunea Legii nr. 10/2001 cu

modificările și

completările ulterioare.

Întrucât expertiza administrată în

cauză conține numeroase

contradicții, a considerat necesară efectuarea

unei noi lucrări de

specialitate pentru a

lămuri pe deplin situația de fapt dedusă judecății.

4.2.

Analiza făcuta de instanța de recurs

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte

de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii, în toate cazurile în

care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".

Prin urmare, soluționarea fondului

pricinii în recursul dedus

judecății

la instanța supremă implică cu necesitate, în scopul aplicării

corecte a legii, o stare de fapt precis

determinată de instanța a cărei

hotărâre a fost atacată pe calea

recursului.

Soluția legii pentru ipoteza dată

corespunde și cu statutul acestei

instanțe

de a constitui eminamente o instanță de control a legalității și

de îndrumare pe cale jurisprudențială a

activității celorlalte instanțe din

sistemul judiciar.

Prin urmare, ori de câte ori

împrejurările de fapt nu au fost pe

deplin

lămurite cu consecința reținerii unei situații de fapt imprecis

determinată,

ori chiar în cazul necesității reaprecierii dovezilor

administrate, intervenția instanței supreme ca instanță de recurs asupra

fondului pricinii nu este posibilă,

fiind necesară, în acord cu norma

legală

evocată, trimiterea cauzei la instanțele fondului pentru lămurirea

tuturor

aspectelor de fapt deduse judecății.

In speță, rezumându-se în a reține

exclusiv constatările expertizei tehnice administrate în cauză (expertiza D.M.)

și dispozițiilor

deciziei

administrative atacate, căreia i-au acordat eficiență probatorie absolută,

instanțele investite cu judecata pricinii au omis a verifica

susținerile

reclamantului, constant afirmate în cererile depuse la dosarul cauzei și nu au

extins probațiunea în scopul lămuririi împrejurărilor de fapt ale cererii

dedusă judecății.

In acest sens, constant reclamantul a

susținut că imobilul preluat

din proprietatea antecesorului său, P.A.,

în temeiul

HCM. nr. 308/1953 se compunea,

astfel cum rezultă și din adeverința

nr. 1273 din 11 decembrie 1990 din

casa de locuit din cărămidă, un

grajd

construit din cărămidă, anexe gospodărești construite din lemn, suprafața

totală de 18,14 ha, din care teren arabil de 17,8 ha, păduri -

0,20 ha și curți, clădiri de 0,14 ha, bunuri

situate în comuna Valea

Standului, sat Horezu Poenari.

Construcțiile și terenul pe care s-au

aflat acestea, au fost preluate

de

Sfatul popular al comunei Horezu Poenari (adresa nr. 3232 din 22

iunie 1956 - fila 42 dosar fond) și a fost

folosit ca sediu CAP. (fila 82

dosar

fond), construcțiile fiind demolate de autoritățile statului ce l-au

folosit după preluare, aspect ce nu a fost

contestat în cauză.

Cert este, și expertiza tehnică

administrată într-un prim ciclu procesual (filele 69-71) a relevat această

împrejurare, că „grajdul

proprietatea

P.A. a fost demolat până la nivelul superior

al fundației".

Expertul a mai constatat „că s-a

păstrat fundația vechiului grajd"

și

că „pentru a se aduce la nivel s-au folosit cărămizi diferite", despre

care expertul a afirmat că sunt „cărămizi

procurate de la producătorii

particulari".

A mai relevat expertul că „actuala

construcție - grajd nu este

aceeași

cu vechea construcție din registrul agricol", din care s-a păstrat

(potrivit

expertizei) exclusiv fundația și că are dimensiuni mai mari decât clădirea

veche (47,50 x 8).

Deși reclamantul a susținut constant

că la edificarea grajdului în

actuala configurație s-a refolosit vechiul

material de construcție (inclusiv din casa cu 6 camere ce a fost de asemenea

demolată),

instanțele nu s-au preocupat să

verifice acest aspect, limitându-se în a

reține constatările expertizei

astfel cum au fost expuse mai sus,

omițând a

verifica susținerile părții, credibile în contextul rezultat din

ansamblul materialului probatoriu deja

administrat în cauză.

Concluzia expertizei, în lipsa altor

mijloace de dovadă, potrivit căreia cărămizile folosite la construcția actului

grajd, au fost procurate

de la

producătorii particulari, întrucât nu au dimensiunile conform

Stas-urilor și produselor similare executate în

fabrici specializate, nu

înseamnă că

acestea nu puteau fi folosite din vechea clădire, inclusiv a

casei,

astfel cum greșit a reținut instanța fondului.

Mai mult, deși prima instanță a

reținut, în raport de constatarea

expusă,

că pricinii îi sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. b) din Legea

nr.

10/2001 (imobilul nu mai exista la data intrării în vigoare a

prezentei legi), curtea de apel, fără a pune în

discuție contradictorie a

părților, a

reținut a fi incidente cauzei dispozițiile art. 18

1

din Legea

nr.

247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001 (în prezent art. 19

din Legea nr. 10/2001 în actuala numerotare) - ce

vizează o altă ipoteză legală decât aceea a normei aplicate de prima

instanță.

Prin urmare, nelămurirea pe deplin a

situației de fapt dedusă

judecății,

cu consecința reținerii unor temeiuri de drept deosebite de

cele două instanțe, impune în temeiul art. 314 C.

proc. civ., casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre

rejudecare la

această instanță în

considerarea caracterului devolutiv al apelului avut

de soluționat de instanța menționată și în scopul

determinării normei

juridice

incidente raportului juridic litigios, ocazie cu care va fi avut în vedere și

temeiul juridic indicat de parte ca fiind art. 10 alin. (2) din Legea

nr.

10/2001.

In rejudecare, se va suplimenta

probațiune prin completare sau

refacerea

lucrării de specialitate administrată în cauză prin care să se

stabilească ce anume s-a păstrat din vechea

construcție proprietatea

bunicului

reclamantului și dacă există proces-verbal de demolare al

acesteia pentru modificările aduse construcției

și dacă este posibil în

funcție de

cele constatate, să fi fost utilizate cărămizi din zidurile

interioare ale construcției vechi și ale casei

antecesorului reclamantului,

având

în vedere că din actele de preluare a bunurilor rezultă că ambele

construcții

erau construite din cărămidă, data edificării actualei construcții precum și

stabilirea, alăturat obiectivului sus menționat, a datei ori perioadei

aproximative, după caracteristicile cărămizilor din structura actuală a

clădirii, a realizării acestora.

Se va verifica de asemenea și situația juridică actuală a terenului

pretins în procedură, în suprafață de 1100 mp pe care se află construcția -

grajd solicitat de asemenea în cauză și cu referire la care de asemenea

probațiunea administrată nu este concludentă și nu permite stabilirea unei

situații precis determinată și consecutiv a normei legale incidente.

Deși autoritatea administrativă prin dispoziția atacată și prima

instanță, rețin că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001 indicat ca temei

al cererii dedusă judecății, întrucât reclamantul a beneficiat de măsuri

reparatorii în temeiul legilor fondului funciar, fiind înscris în anexa de

validare în baza Legii nr. 247/2005 cu suprafața de 0,10 ha, teren neagricol,

reclamantul pretinde acest teren, indicat ca fiind altul decât cel reținut de

instanță, pentru ca în apel să indice (potrivit consemnărilor din practicaua

încheierii de dezbateri din 27 ianuarie 2009) că pentru terenul în litigiu a

fost întocmit proces-verbal de punere în posesie, fără ca acest înscris și

titlu de proprietate să fie depuse la dosar.

Față de cele ce preced, recursul dedus judecății va fi admis iar

hotărârea curții de apel casată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași

instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul G.D. împotriva deciziei nr. 23

din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează

și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.