ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1937/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 aprilie 2000, reclamanta SC D.S.C. SRL Târgu Mureș a chemat în judecată pârâta SC A.P.R. SA, filiala Mureș, solicitând admiterea acțiunii și, în consecință: - obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri civile, în baza contractului de asigurare nr. 1000655 din 16 aprilie 1999, în favoarea SC M., cu sediul în Ungaria, Budapesta, având un cont bancar la Banca Central European Internațional Bank Ltd; - obligarea pârâtei la plata dobânzilor de 12% stabilite prin Regulamentul valutar nr. 3 al B.N.R. pentru acoperirea prejudiciului creat de pârâtă; - obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin precizarea la acțiune (dosar 3695/2000) reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 dolari S.U.A. în favoarea sa. Tribunalul Mureș, secția comercială, prin sentința nr. 1344, pronunțată la data de 12 octombrie 2000, a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei SC D.S.C. SRL Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâta SC A.P.R. SA Târgu Mureș și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 45.000 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri datorate în temeiul contractului de asigurare nr. 1000655 din 16 aprilie 1999. Prin aceeași sentință a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor și a obligat pârâta la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că: - la data de 19 aprilie 1999, reclamanta, în calitate de asigurat, și pârâta, în calitate de asigurător, au încheiat un contract de asigurare pentru autovehiculul marca Ford-Tranzit, autovehiculul fiind asigurat pentru avarii + furt, C.M.R.

(răspunderea transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru marfa transportată) și Carte Verde (răspunderea civilă auto, cu valabilitate în afara teritoriului României); - în cursul lunii mai 1999, reclamanta urma să transporte, de la Budapesta la Târgu Mureș, 20 cutii (400 bucăți) plăci de bază pentru calculatoare; marfa a fost încărcată în mașina transportatoare, marca Ford-Tranzit, în data de 27 martie 1999, a fost verificată de organul vamal competent, iar mașina a fost sigilată cu două plombe și pregătită pentru transport, aspecte ce rezultă din scrisoarea internațională de trăsură (dosar fond) și declarația vamală coroborate cu declarația martorului O.L., care a fost de față la încărcarea mărfii, precum și la verificarea și, respectiv, sigilarea mijlocului de transport de către organul vamal; - în noaptea de 27 spre 28 mai 1999, șoferul O.L.

s-a cazat la pensiunea W. din orașul Törökbalint, iar mașina a fost parcată în parcarea pensiunii; a doua zi dimineața, 28 mai 19999, în jurul orei 7 30 , șoferul a constatat că sigiliul de la ușa din spate fusese rupt, ușa forțată, iar marfa nu mai era în mașină; șoferul a rugat recepționera să-l lămurească asupra procedurii de urmat pentru a anunța organele de poliție, care au fost anunțate de către recepționeră, și aceasta i-a comunicat șoferului să ducă mașina la Poliție, unde acesta a relatat cele întâmplate și au fost consemnate într-un proces-verbal.

Tribunalul a mai reținut că reclamanta a anunțat-o pe pârâtă de evenimentul asigurat și i-a pus la dispoziție documentele pe care le deținea, solicitându-i plata primei de asigurare, conform contractului de asigurare încheiat la 19 aprilie 1999. Tribunalul a apreciat că, din probele administrate, rezultă că marfa transportată de reclamantă cu mijlocul de transport asigurat a fost sustrasă și, în consecință, reclamanta răspunde față de proprietara mărfii, conform art. 17 din Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) și asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăușului, să plătească acestuia sau terței persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate cu obligația asumată prin clauza de la art. 2.1 cap. 2 din Condițiile generale C.M.R.

În legătură cu data la care marfa a fost încărcată și vămuită, tribunalul a reținut că este certă ziua de 27 mai 1999 și nu 26 mai 1999, așa cum s-a arătat inițial în acțiunea introductivă, și că nu poate fi vorba decât de o eroare materială în cuprinsul acțiunii, deoarece, din toate probele aflate la dosar, reiese, fără dubiu, că data încărcării și vămuirii a fost 27 mai 1999, iar sustragerea mărfii a avut loc în noaptea de 27 spre 28 mai, iar procesul-verbal a fost întocmit de poliția ungară în ziua de 28 mai 1999. Față de susținerile pârâtei că nu s-ar fi făcut dovada că șoferul a fost în deplasare cu mașina asigurată în perioada menționată în acțiune, bazată pe inadvertențele din declarații și pe lipsa mențiunii numelui său în înscrisurile întocmite la pensiune, tribunalul a apreciat că această dovadă a fost făcută prin procesul-verbal întocmit de poliție, care constituie act oficial și care dovedește că, cel puțin, în data de 28 mai 1999, șoferul se afla în Ungaria cu mașina în litigiu, iar probațiunea, în acest sens, se completează cu celelalte mijloace de probă de la dosar, deci, ordinul de deplasare și declarațiile celor doi martori.

În termen legal, împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pârâta SC A.P.R. SA București, a declarat apel, susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: - instanța a modificat ziua în care reclamanta a susținut că s-a comis furtul, reținând că este vorba de ziua de 27 mai 1999 și nu de 26 mai 1999, fapt inexact și pe care reclamanta niciodată nu l-a afirmat și dovedit.

- reclamanta nu a prezentat nici un act doveditor al furtului pretins, în afară de declarațiile șoferului și ale reclamantei, din care rezultă că șoferul a plecat din Târgu Mureș în ziua de marți, 25 mai 1999, a ajuns la Budapesta pe 26 mai 1999, când a vămuit marfa, a sigilat-o în mașină și s-a cazat la pensiunea W.; că, în noaptea de 26 spre 27 mai 1999, marfa ar fi fost furată din mijlocul de transport parcat la pensiune; că șoferul, cunoscător al locului și al limbii maghiare, nu a declarat personal furtul pretins, deși avea această obligație conform contractului, că șoferul s-a întors vineri, 28 mai 1999 la Târgu Mureș, în aceeași zi în care, la ora 12 00 , era audiat ca martor de Poliția din Budapesta.

Deci, arată pârâta, din probele reclamantei rezultă că furtul ar fi fost comis în noaptea de miercuri, 26 mai spre 27 mai 1999, pentru o marfă vămuită în zilele de 27 și 28 mai 1999, ceea ce este imposibil. Prin apelul său, pârâta mai arată că hotărârea este și nelegală, întrucât șoferul, potrivit obligațiilor prevăzute de art. 10.2 cap.10 din „Condițiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului”, nu a anunțat imediat organele de poliție și pentru faptul că nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, întrucât reclamanta nu a informat-o cu privire la interesul în cauză ale celor trei persoane juridice – exportator, transportator și importator, care, toate, au un administrator comun, și anume, pe D.T.

din Ungaria, și, deci, și un interes comun, fiind înlăturată astfel condiția răspunderii numai față de daunele produse de terți, condiție care este prevăzută și de art. 17 pct. 4 lit. c) și pct. 5, precum și de dispozițiile art. 18 pct. 1 din Convenția C.R.M. Prin încheierea nr. 2062 din 30 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a strămutat judecarea procesului de la Curtea de Apel Târgu Mureș la Curtea de Apel Bacău, cu păstrarea actelor îndeplinite de instanță anterior cererii. La Curtea de Apel Bacău, cauza a fost înregistrată sub nr. 1925 din 24 aprilie 2001. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 485, pronunțată la data de 5 iulie 2001, a respins apelul pârâtei, ca nefondat, și a respins și cererea intimatei, SC D.S.C.

SRL Târgu Mureș, pentru cheltuieli de judecată, cu motivarea că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, și anume, că dispariția mărfii s-a produs în noaptea de 27 spre 28 mai 1999 și că asiguratul s-a conformat dispozițiilor din „Condițiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru marfa transportată (C.M.R.)”, șoferul, în declarația dată la Poliția din Budaörși, a solicitat, în numele firmei, luarea măsurilor necesare pentru recuperarea pagubei și pedepsirea făptuitorului și această declarație echivalează cu o sesizare penală. Prin cererea înregistrată cu nr. 1925 din 30 august 2001, pârâta, SC A.P.R. SA, devenită ulterior SC A.R.A.G.I.

SA, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 485 din 5 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Pârâta și-a motivat în drept recursul pe dispozițiile pct. 8, 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate, pârâta susține că decizia recurată este netemeinică, întrucât instanța de apel și-a însușit greșit motivarea instanței de fond, care, acceptând modificarea datei comiterii presupusului furt, a schimbat natura și înțelesul lămurit al cauzei, interpretând astfel, eronat actul dedus judecății. Recurenta arată că schimbarea datei furtului după depunerea concluziilor părților, la judecarea în fond a cauzei, nu poate fi considerată o modificare a acțiunii și nici o precizare a acesteia, întrucât nu a fost pusă în discuția părților, pentru ca fiecare să-și argumenteze susținerile proprii față de această noutate, fiind încălcate prevederile art. 132 C. proc.

civ. Printr-un alt motiv de recurs se arată că șoferul, ca reprezentant al reclamantului transportator, cunoștea obligația, deoarece făcea parte din „Condițiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru marfa transportată” [ art. 10.2 lit. a) ] – ca, în cazul producerii evenimentului, să înștiințeze imediat organele de poliție cele mai apropiate, cerând întocmirea actului constatator cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului și a pagubelor, obligație pe care intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit-o.

Instanța de apel, arată recurenta, a motivat în mod cu totul subiectiv și cu nesocotirea obligațiilor intimatei-reclamante, ca asigurat, și conform poliței de asigurare, când „echivalează” declarația de martor dată de șofer la poliția maghiară, cu o „sesizare penală” și, de asemenea, instanța greșește și când invocă un alt fapt nereal, și anume, scrisoarea nr. 2477 din 15 septembrie 1999, depusă de intimată la instanța de apel, ca fiind o comunicare făcută de poliție intimatei-reclamante. În realitate, intimata-reclamantă a depus sus menționatul act, emis de poliția maghiară, la termenul de judecată din 14 iunie 2001, cu scrisoarea sa, în care face mențiunea că, de această dată, au fost furate 500 bucăți plăci de bază pentru calculatoare.

Reclamanta a făcut, de-a lungul acestui proces, precizări contradictorii cu privire la cantitatea mărfii pe care susține că i-a fost furată, menționând succesiv cantitățile de 400 bucăți, prin acțiune, 300 kg în scrisoarea internațională de trăsură, 500 bucăți în scrisoarea intimatei, depusă instanței de apel la termenul din 14 iunie 2001, și 40 bucăți reținute de instanța de apel în decizie. (dosar 1925/2001). Recurenta mai susține că decizia este netemeinică și pentru faptul că, deși a solicitat atât oral, cât și în scris încuviințarea unei expertize de specialitate, precum și obligarea intimatei-reclamante de a depune o dovadă cu privire la valoarea de cumpărare a mărfurilor față de care s-a făcut afirmația că provin din Taiwan, cum, de altfel, exportatorul maghiar, M.K.F.T.

SRL, a făcut mențiunea în factura de export întocmită, instanța de apel nu a dispus nimic față de aceste mijloace de apărare și dovezi, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu atât mai mult, cu cât reclamanta a modificat permanent, pe parcursul judecății cauzei, cantitățile de marfă pretinse. Se susține că instanțele trebuiau să-i solicite reclamantei dovezi cu privire la cantitatea exactă a mărfii, valoarea acestora facturată în țara de origine Taiwan, dacă erau în stare de funcționare și dacă erau însoțite de certificatul de garanție și cartea tehnică emisă de producător, dar, neproducând aceste dovezi, intimata-reclamantă a solicitat și obținut obligarea sa la plata sumei de 45.000 dolari S.U.A.

numai pe baza unor afirmații și a unor acte unilateral emise de exportatorul maghiar pentru transportatorul și importatorul din Târgu Mureș, care au ca asociat pe același D.T., administrator al M.K.F.T. Budapesta, fapt precizat de șoferul O.L.

și consemnat de poliția din Budaörși în procesul-verbal din 28 mai 1999. Recurenta mai arată că decizia este și nelegală, întrucât instanța de apel nu a ținut seama că intimata-reclamantă a încălcat prevederile convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, prescurtat „C.M.R.”, care guvernează acest domeniu și care, prin art. 3, art. 17 pct. 4 lit. c) și pct. 5 și art. 18 pct. 1 din această convenție, stabilește răspunderile transportatorului; Se mai precizează că, prin contractul de asigurare (poliță) încheiat de părți, a fost asigurată activitatea transportatorului față de terți și nu evenimentele suferite de mijloacele de transport cu care transportatorul își prestează serviciile sale, fapt care obligă pe intimata-reclamantă să facă dovada valorii mărfii față de care se susține că a fost furată, prin prezentarea actelor emise de țara de origine, respectiv, Taiwan, pentru că numai dauna concretă se suportă.

Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței pronunțată de tribunal, desființarea acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Analizând decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate de pârâtă, se constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Astfel, analizând primul motiv de recurs, ce privește schimbarea datei furtului de către reclamantă, prin concluzia scrisă, înregistrată cu nr. 3695 din 11 octombrie 2000 (dosar nr. 3695/2000) și considerată greșit de instanța de fond greșeală de dactilografiere, motivare însușită și de instanța de apel și explicată prin faptul că declarația șoferului L.O.

la Poliția din Budaörsi, pe data de 28 mai 1999, nu indică date calendaristice, ci face referire la zilele săptămânii, indicate prin folosirea cuvintelor „ieri”, astăzi, „a doua zi”, „după două zile”, astfel încât, raportat la data declarației, aceasta prezintă impreciziuni, care arată aspectul de neconcordanță. Din actele dosarului mai rezultă că pe ordinul de deplasare al șoferului este trecută, la durata deplasării, perioada 25 mai 1999 – 28 mai 1999, că, acest ordin poartă mai multe ștampile, la rubricile sosit: „P.M., „P.N.”, „M.A.”, fără a fi menționate datele acestor sosiri, iar chitanțele privind cazarea șoferului la pensiunea W. nu sunt nominale, deci, nu pot constitui o dovadă a deplasării șoferului în zilele menționate de aceste chitanțe, așa încât greșit instanța de apel a reținut ca fiind corectă situația de fapt stabilită de tribunal.

Analizând motivele de recurs ale pârâtei privitoare la nelegalitatea deciziei, se constată că sunt întemeiate, întrucât intimata-reclamantă nu a respectat obligația prevăzută la art. 10.3 lit. a) din Condițiile generale privind asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru marfa transportată, să solicite organelor de poliție întocmirea actului constatator cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului și a pagubelor, instanțele, în mod greșit, reținând că declarația dată de șofer la Poliția din Budörși echivalează cu o sesizare penală. Se mai reține că intimata-reclamantă nu a prezentat nici un act din care să rezulte că ușile mijlocului de transport au fost forțate și sigiliul vamal rupt, nu există nici un act întocmit, la graniță, de poliția română, cu privire la starea mijlocului de transport și, de asemenea, nu există la dosar nici dovada reparării ușilor mașinii.

Analizând materialul probator existent la dosar, se constată că intimata-reclamantă nu a făcut dovada valorii mărfurilor importate din Taiwan spre a fi vândute în România, nu a dovedit nici dacă aceste mărfuri erau însoțite de certificat de garanție și de cartea tehnică, emisă de producător. Și sub acest aspect este criticabilă decizia recurată, instanța de apel nu a solicitat reclamantei dovezi cu privire la calitatea mărfii pretinsă a fi furată, deci, carte tehnică și certificat de garanție. De asemenea, trebuie menționat și faptul că instanța de apel greșit a reținut că nu a fost dovedită identitatea dintre administratorii celor trei societăți, care sunt părți ale contractului de transport, fapt care a creat convingerea unui interes al acestora în cauză (dosar nr. 3695/2000).

Din considerentele arătate rezultă că reclamanta nu și-a dovedit acțiunea și nu a respectat obligația din Condițiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru marfa transportată [art. 10.2 lit. a)] ca, în cazul producerii evenimentului, să înștiințeze imediat organele de poliție cele mai apropiate și să solicite întocmirea actului constatator cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului și a pagubelor, deoarece „procesul-verbal de audiere a martorului, șoferul O.L., nu are caracterul unei sesizări penale privind furtul. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, a reținut situația de fapt stabilită la fond și nu a încuviințat completarea probatorului, cu toate că pârâta SC A.P.R.

SA a solicitat acest lucru în considerarea caracterului devolutiv al apelului. În consecință, pentru considerentele arătate, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va modifica decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de aceeași parte împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pe care o va schimba și va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă, SC D.S.C. SRL Târgu Mureș, la plata cheltuielilor de judecată din recurs, în cuantum de 19.447.500 lei, către recurenta-pârâtă SC A.R.A.G.I. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A.G.I. SA, fostă SC A.P.R. SA, împotriva deciziei nr. 485 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1344 din 12 octombrie 2000 a Tribunalului Mureș, pe care o schimbă și respinge acțiunea reclamantei ca nefondată. Obligă intimata la plata sumei de 19.447.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către recurenta-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 martie 2003.