ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1937/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1937/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28

aprilie 2000, reclamanta SC D.S.C. SRL Târgu Mureș a chemat în judecată pârâta SC

A.P.R. SA, filiala Mureș, solicitând admiterea acțiunii și, în consecință:

- obligarea pârâtei la plata sumei

de 45.000 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri civile, în baza contractului

de asigurare nr. 1000655 din 16 aprilie 1999, în favoarea SC M., cu sediul în

Ungaria, Budapesta, având un cont bancar la Banca Central European

Internațional Bank Ltd;

- obligarea pârâtei la plata

dobânzilor de 12% stabilite prin Regulamentul valutar nr. 3 al B.N.R. pentru

acoperirea prejudiciului creat de pârâtă;

- obligarea pârâtei la cheltuieli de

judecată.

Prin precizarea la acțiune (dosar

3695/2000) reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 dolari

S.U.A. în favoarea sa.

Tribunalul Mureș, secția comercială,

prin sentința nr. 1344, pronunțată la data de 12 octombrie 2000, a admis în

parte acțiunea precizată a reclamantei SC D.S.C. SRL Târgu Mureș, în

contradictoriu cu pârâta SC A.P.R. SA Târgu Mureș și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 45.000 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri

datorate în temeiul contractului de asigurare nr. 1000655 din 16 aprilie 1999.

Prin aceeași sentință a respins

petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor și a obligat pârâta la

10.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că:

- la data de 19 aprilie 1999,

reclamanta, în calitate de asigurat, și pârâta, în calitate de asigurător, au

încheiat un contract de asigurare pentru autovehiculul marca Ford-Tranzit,

autovehiculul fiind asigurat pentru avarii + furt, C.M.R. (răspunderea

transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru marfa transportată) și Carte

Verde (răspunderea civilă auto, cu valabilitate în afara teritoriului

României);

- în cursul lunii mai 1999,

reclamanta urma să transporte, de la Budapesta la Târgu Mureș, 20 cutii (400

bucăți) plăci de bază pentru calculatoare; marfa a fost încărcată în mașina transportatoare,

marca Ford-Tranzit, în data de 27 martie 1999, a fost verificată de organul

vamal competent, iar mașina a fost sigilată cu două plombe și pregătită pentru

transport, aspecte ce rezultă din scrisoarea internațională de trăsură (dosar

fond) și declarația vamală coroborate cu declarația martorului O.L., care a

fost de față la încărcarea mărfii, precum și la verificarea și, respectiv, sigilarea

mijlocului de transport de către organul vamal;

- în noaptea de 27 spre 28 mai 1999,

șoferul O.L. s-a cazat la pensiunea W. din orașul Törökbalint, iar mașina a fost

parcată în parcarea pensiunii; a doua zi dimineața, 28 mai 19999, în jurul orei

7

30

, șoferul a constatat că sigiliul de la ușa din spate fusese

rupt, ușa forțată, iar marfa nu mai era în mașină; șoferul a rugat recepționera

să-l lămurească asupra procedurii de urmat pentru a anunța organele de poliție,

care au fost anunțate de către recepționeră, și aceasta i-a comunicat șoferului

să ducă mașina la Poliție, unde acesta a relatat cele întâmplate și au fost

consemnate într-un proces-verbal.

Tribunalul a mai reținut că

reclamanta a anunțat-o pe pârâtă de evenimentul asigurat și i-a pus la

dispoziție documentele pe care le deținea, solicitându-i plata primei de

asigurare, conform contractului de asigurare încheiat la 19 aprilie 1999.

Tribunalul a apreciat că, din

probele administrate, rezultă că marfa transportată de reclamantă cu mijlocul de

transport asigurat a fost sustrasă și, în consecință, reclamanta răspunde față

de proprietara mărfii, conform art. 17 din Convenția privind contractul pentru

transportul internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) și asigurătorul este

obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăușului, să

plătească acestuia sau terței persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate

cu obligația asumată prin clauza de la art. 2.1 cap. 2 din Condițiile generale

C.M.R.

În legătură cu data la care marfa a

fost încărcată și vămuită, tribunalul a reținut că este certă ziua de 27 mai

1999 și nu 26 mai 1999, așa cum s-a arătat inițial în acțiunea introductivă, și

că nu poate fi vorba decât de o eroare materială în cuprinsul acțiunii,

deoarece, din toate probele aflate la dosar, reiese, fără dubiu, că data

încărcării și vămuirii a fost 27 mai 1999, iar sustragerea mărfii a avut loc în

noaptea de 27 spre 28 mai, iar procesul-verbal a fost întocmit de poliția

ungară în ziua de 28 mai 1999.

Față de susținerile pârâtei că nu

s-ar fi făcut dovada că șoferul a fost în deplasare cu mașina asigurată în

perioada menționată în acțiune, bazată pe inadvertențele din declarații și pe

lipsa mențiunii numelui său în înscrisurile întocmite la pensiune, tribunalul a

apreciat că această dovadă a fost făcută prin procesul-verbal întocmit de

poliție, care constituie act oficial și care dovedește că, cel puțin, în data

de 28 mai 1999, șoferul se afla în Ungaria cu mașina în litigiu, iar

probațiunea, în acest sens, se completează cu celelalte mijloace de probă de la

dosar, deci, ordinul de deplasare și declarațiile celor doi martori.

În termen legal, împotriva sentinței

pronunțată de tribunal, pârâta SC A.P.R. SA București, a declarat apel,

susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

- instanța a modificat ziua în care

reclamanta a susținut că s-a comis furtul, reținând că este vorba de ziua de 27

mai 1999 și nu de 26 mai 1999, fapt inexact și pe care reclamanta niciodată nu

l-a afirmat și dovedit.

- reclamanta nu a prezentat nici un

act doveditor al furtului pretins, în afară de declarațiile șoferului și ale

reclamantei, din care rezultă că șoferul a plecat din Târgu Mureș în ziua de

marți, 25 mai 1999, a ajuns la Budapesta pe 26 mai 1999, când a vămuit marfa, a

sigilat-o în mașină și s-a cazat la pensiunea W.; că, în noaptea de 26 spre 27

mai 1999, marfa ar fi fost furată din mijlocul de transport parcat la pensiune;

că șoferul, cunoscător al locului și al limbii maghiare, nu a declarat personal

furtul pretins, deși avea această obligație conform contractului, că șoferul s-a

întors vineri, 28 mai 1999 la Târgu Mureș, în aceeași zi în care, la ora 12

00

,

era audiat ca martor de Poliția din Budapesta. Deci, arată pârâta, din probele

reclamantei rezultă că furtul ar fi fost comis în noaptea de miercuri, 26 mai

spre 27 mai 1999, pentru o marfă vămuită în zilele de 27 și 28 mai 1999, ceea

ce este imposibil.

Prin apelul său, pârâta mai arată că

hotărârea este și nelegală, întrucât șoferul, potrivit obligațiilor prevăzute

de art. 10.2 cap.10 din „Condițiile generale pentru asigurarea răspunderii

transportatorului”, nu a anunțat imediat organele de poliție și pentru faptul că

nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 136/1995, privind asigurările și

reasigurările în România, întrucât reclamanta nu a informat-o cu privire la

interesul în cauză ale celor trei persoane juridice – exportator, transportator

și importator, care, toate, au un administrator comun, și anume, pe D.T. din

Ungaria, și, deci, și un interes comun, fiind înlăturată astfel condiția

răspunderii numai față de daunele produse de terți, condiție care este

prevăzută și de art. 17 pct. 4 lit. c) și pct. 5, precum și de dispozițiile art.

18 pct. 1 din Convenția C.R.M.

Prin încheierea nr. 2062 din 30

martie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a strămutat

judecarea procesului de la Curtea de Apel Târgu Mureș la Curtea de Apel Bacău,

cu păstrarea actelor îndeplinite de instanță anterior cererii.

La Curtea de Apel Bacău, cauza a

fost înregistrată sub nr. 1925 din 24 aprilie 2001.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 485, pronunțată la

data de 5 iulie 2001, a respins apelul pârâtei, ca nefondat, și a respins și

cererea intimatei, SC D.S.C. SRL Târgu Mureș, pentru cheltuieli de judecată, cu

motivarea că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, și anume,

că dispariția mărfii s-a produs în noaptea de 27 spre 28 mai 1999 și că

asiguratul s-a conformat dispozițiilor din „Condițiile generale pentru

asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru marfa

transportată (C.M.R.)”, șoferul, în declarația dată la Poliția din Budaörși, a

solicitat, în numele firmei, luarea măsurilor necesare pentru recuperarea

pagubei și pedepsirea făptuitorului și această declarație echivalează cu o

sesizare penală.

Prin cererea înregistrată cu nr.

1925 din 30 august 2001, pârâta, SC A.P.R. SA, devenită ulterior SC A.R.A.G.I.

SA, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 485 din 5 iulie 2001, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Pârâta și-a motivat în drept

recursul pe dispozițiile pct. 8, 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate,

pârâta susține că decizia recurată este netemeinică, întrucât instanța de apel

și-a însușit greșit motivarea instanței de fond, care, acceptând modificarea

datei comiterii presupusului furt, a schimbat natura și înțelesul lămurit al

cauzei, interpretând astfel, eronat actul dedus judecății.

Recurenta arată că schimbarea datei

furtului după depunerea concluziilor părților, la judecarea în fond a cauzei,

nu poate fi considerată o modificare a acțiunii și nici o precizare a acesteia,

întrucât nu a fost pusă în discuția părților, pentru ca fiecare să-și

argumenteze susținerile proprii față de această noutate, fiind încălcate prevederile

art. 132 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de recurs se arată

că șoferul, ca reprezentant al reclamantului transportator, cunoștea obligația,

deoarece făcea parte din „Condițiile generale pentru asigurarea răspunderii

transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru marfa transportată”

[

art. 10.2 lit. a)

]

– ca, în cazul producerii

evenimentului, să înștiințeze imediat organele de poliție cele mai apropiate,

cerând întocmirea actului constatator cu privire la cauzele și împrejurările producerii

evenimentului și a pagubelor, obligație pe care intimata-reclamantă nu și-a

îndeplinit-o.

Instanța de apel, arată recurenta, a

motivat în mod cu totul subiectiv și cu nesocotirea obligațiilor

intimatei-reclamante, ca asigurat, și conform poliței de asigurare, când

„echivalează” declarația de martor dată de șofer la poliția maghiară, cu o „sesizare

penală” și, de asemenea, instanța greșește și când invocă un alt fapt nereal,

și anume, scrisoarea nr. 2477 din 15 septembrie 1999, depusă de intimată la

instanța de apel, ca fiind o comunicare făcută de poliție intimatei-reclamante.

În realitate, intimata-reclamantă a depus sus menționatul act, emis de poliția

maghiară, la termenul de judecată din 14 iunie 2001, cu scrisoarea sa, în care

face mențiunea că, de această dată, au fost furate 500 bucăți plăci de bază

pentru calculatoare. Reclamanta a făcut, de-a lungul acestui proces, precizări

contradictorii cu privire la cantitatea mărfii pe care susține că i-a fost

furată, menționând succesiv cantitățile de 400 bucăți, prin acțiune, 300 kg în

scrisoarea internațională de trăsură, 500 bucăți în scrisoarea intimatei,

depusă instanței de apel la termenul din 14 iunie 2001, și 40 bucăți reținute

de instanța de apel în decizie. (dosar 1925/2001).

Recurenta mai susține că decizia

este netemeinică și pentru faptul că, deși a solicitat atât oral, cât și în scris

încuviințarea unei expertize de specialitate, precum și obligarea intimatei-reclamante

de a depune o dovadă cu privire la valoarea de cumpărare a mărfurilor față de

care s-a făcut afirmația că provin din Taiwan, cum, de altfel, exportatorul

maghiar, M.K.F.T. SRL, a făcut mențiunea în factura de export întocmită,

instanța de apel nu a dispus nimic față de aceste mijloace de apărare și dovezi,

care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu atât mai mult, cu cât

reclamanta a modificat permanent, pe parcursul judecății cauzei, cantitățile de

marfă pretinse.

Se susține că instanțele trebuiau

să-i solicite reclamantei dovezi cu privire la cantitatea exactă a mărfii,

valoarea acestora facturată în țara de origine Taiwan, dacă erau în stare de

funcționare și dacă erau însoțite de certificatul de garanție și cartea tehnică

emisă de producător, dar, neproducând aceste dovezi, intimata-reclamantă a

solicitat și obținut obligarea sa la plata sumei de 45.000 dolari S.U.A. numai

pe baza unor afirmații și a unor acte unilateral emise de exportatorul maghiar

pentru transportatorul și importatorul din Târgu Mureș, care au ca asociat pe

același D.T., administrator al M.K.F.T. Budapesta, fapt precizat de șoferul O.L.

și consemnat de poliția din Budaörși în procesul-verbal din 28 mai 1999.

Recurenta mai arată că decizia este

și nelegală, întrucât instanța de apel nu a ținut seama că intimata-reclamantă

a încălcat prevederile convenției referitoare la contractul de transport

internațional de mărfuri pe șosele, prescurtat „C.M.R.”, care guvernează acest

domeniu și care, prin art. 3, art. 17 pct. 4 lit. c) și pct. 5 și art. 18 pct.

1 din această convenție, stabilește răspunderile transportatorului;

Se mai precizează că, prin

contractul de asigurare (poliță) încheiat de părți, a fost asigurată

activitatea transportatorului față de terți și nu evenimentele suferite de mijloacele

de transport cu care transportatorul își prestează serviciile sale, fapt care

obligă pe intimata-reclamantă să facă dovada valorii mărfii față de care se

susține că a fost furată, prin prezentarea actelor emise de țara de origine,

respectiv, Taiwan, pentru că numai dauna concretă se suportă.

Pentru motivele arătate, recurenta a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului

declarat împotriva sentinței pronunțată de tribunal, desființarea acesteia și,

pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Analizând decizia atacată în raport

cu motivele de recurs invocate de pârâtă, se constată că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Astfel, analizând primul motiv de

recurs, ce privește schimbarea datei furtului de către reclamantă, prin

concluzia scrisă, înregistrată cu nr. 3695 din 11 octombrie 2000 (dosar nr. 3695/2000)

și considerată greșit de instanța de fond greșeală de dactilografiere, motivare

însușită și de instanța de apel și explicată prin faptul că declarația

șoferului L.O. la Poliția din Budaörsi, pe data de 28 mai 1999, nu indică date

calendaristice, ci face referire la zilele săptămânii, indicate prin folosirea cuvintelor

„ieri”, astăzi, „a doua zi”, „după două zile”, astfel încât, raportat la data declarației,

aceasta prezintă impreciziuni, care arată aspectul de neconcordanță.

Din actele dosarului mai rezultă că

pe ordinul de deplasare al șoferului este trecută, la durata deplasării,

perioada 25 mai 1999 – 28 mai 1999, că, acest ordin poartă mai multe ștampile,

la rubricile sosit: „P.M., „P.N.”, „M.A.”, fără a fi menționate datele acestor

sosiri, iar chitanțele privind cazarea șoferului la pensiunea W. nu sunt

nominale, deci, nu pot constitui o dovadă a deplasării șoferului în zilele

menționate de aceste chitanțe, așa încât greșit instanța de apel a reținut ca

fiind corectă situația de fapt stabilită de tribunal.

Analizând motivele de recurs ale

pârâtei privitoare la nelegalitatea deciziei, se constată că sunt întemeiate, întrucât

intimata-reclamantă nu a respectat obligația prevăzută la art. 10.3 lit. a) din

Condițiile generale privind asigurarea răspunderii transportatorului, în

calitate de cărăuș, pentru marfa transportată, să solicite organelor de poliție

întocmirea actului constatator cu privire la cauzele și împrejurările

producerii evenimentului și a pagubelor, instanțele, în mod greșit, reținând că

declarația dată de șofer la Poliția din Budörși echivalează cu o sesizare

penală.

Se mai reține că intimata-reclamantă

nu a prezentat nici un act din care să rezulte că ușile mijlocului de transport

au fost forțate și sigiliul vamal rupt, nu există nici un act întocmit, la

graniță, de poliția română, cu privire la starea mijlocului de transport și, de

asemenea, nu există la dosar nici dovada reparării ușilor mașinii.

Analizând materialul probator

existent la dosar, se constată că intimata-reclamantă nu a făcut dovada valorii

mărfurilor importate din Taiwan spre a fi vândute în România, nu a dovedit nici

dacă aceste mărfuri erau însoțite de certificat de garanție și de cartea tehnică,

emisă de producător.

Și sub acest aspect este criticabilă

decizia recurată, instanța de apel nu a solicitat reclamantei dovezi cu privire

la calitatea mărfii pretinsă a fi furată, deci, carte tehnică și certificat de

garanție.

De asemenea, trebuie menționat și

faptul că instanța de apel greșit a reținut că nu a fost dovedită identitatea dintre

administratorii celor trei societăți, care sunt părți ale contractului de

transport, fapt care a creat convingerea unui interes al acestora în cauză

(dosar nr. 3695/2000).

Din considerentele arătate rezultă

că reclamanta nu și-a dovedit acțiunea și nu a respectat obligația din

Condițiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului, în

calitate de cărăuș, pentru marfa transportată [art. 10.2 lit. a)] ca, în cazul

producerii evenimentului, să înștiințeze imediat organele de poliție cele mai apropiate

și să solicite întocmirea actului constatator cu privire la cauzele și

împrejurările producerii evenimentului și a pagubelor, deoarece

„procesul-verbal de audiere a martorului, șoferul O.L., nu are caracterul unei

sesizări penale privind furtul.

Instanța de apel a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală, a reținut situația de fapt stabilită la fond

și nu a încuviințat completarea probatorului, cu toate că pârâta SC A.P.R. SA a

solicitat acest lucru în considerarea caracterului devolutiv al apelului.

În consecință, pentru considerentele

arătate, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va modifica decizia

atacată, în sensul admiterii apelului declarat de aceeași parte împotriva

sentinței pronunțată de tribunal, pe care o va schimba și va respinge acțiunea reclamantei

ca nefondată.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., va obliga intimata-reclamantă, SC D.S.C. SRL Târgu Mureș, la plata

cheltuielilor de judecată din recurs, în cuantum de 19.447.500 lei, către

recurenta-pârâtă SC A.R.A.G.I. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC A.R.A.G.I. SA, fostă SC A.P.R. SA, împotriva deciziei nr. 485 din 5 iulie

2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia recurată, în sensul

că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1344 din 12

octombrie 2000 a Tribunalului Mureș, pe care o schimbă și respinge acțiunea

reclamantei ca nefondată.

Obligă intimata la plata sumei de 19.447.500

lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către recurenta-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 28 martie 2003.