Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
16 noiembrie 2009

Decizia nr. 9313/2009 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea din 5 septembrie 2008, a admis cererea recurentei S.M. și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 110 alin. (1) și (3) C. proc. civ., art. 2, art. 7, art. 10-11, art. 13-14 și art. 23 din O.U.G. nr. 40/1999 și art. 23 din Legea nr. 114/1996. Recurenta a declarat recurs, susținând că nefiind prezentă nu a avut posibilitatea să-și exprime și argumenteze punctul său de vedere. În ședința publică de azi, 16 noiembrie 2009, instanța a pus în discuția părților, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului.

Această excepție este fondată deoarece, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, pot fi atacate cu recurs doar încheierile de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu și încheierile de admitere a unor asemenea cereri. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca inadmisibil.

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta S.M. împotriva încheierii din 5 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.