Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
27 ianuarie 2010

Decizia nr. 285/2010 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva deciziei nr. 599/2009 a Curții de Apel Alba Iulia

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 599 din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată S.E. împotriva sentinței penale nr. 73 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba prin care, această din urmă instanță a declinat competența de soluționare a cauzei care formează obiectul dosarului nr. 3049/107/2008 în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. Împotriva acestei decizii părțile vătămate S.E. și T.M. au declarat recurs, nemotivat. Examinând cererile cu prioritate sub aspectul legalității exercitării acestei căi de atac în circumstanțele cauzei și în raport de dispozițiile procesual penale, Curtea constată că recursurile părților vătămate S.E.

și T.M. sunt inadmisibile. Prin dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt enumerate expres și limitativ, hotărârile care sunt supuse recursului. Printre acestea, nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanțe de recurs, de către curțile de apel, așa cum se regăsește situația în cauză. Pe de altă parte, potrivit art. 417 C. proc. pen., hotărârea instanței de recurs rămâne definitivă la data pronunțării acesteia în ipoteza în care cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului. Decizia penală nr. 599 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, atacată în cauză, prevede obligarea părții vătămate recurente la plata cheltuielilor judiciare, consecință a respingerii recursului acesteia.

Pe cale de consecință, constatând că recursurile părților vătămate au fost promovate împotriva unei hotărâri definitive, pentru care legea nu prevede o astfel de cale de atac, acestea urmează să fie respinse, ca inadmisibile, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele petiționare vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de părțile vătămate S.E. și T.M. împotriva deciziei penale nr. 599 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentele părți vătămate la câte 550 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru asistența juridică a intimaților inculpați, în sumă de câte 150 lei pentru fiecare, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.