ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1197/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 5459 din 3 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 18421/3/2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. În considerente, judecătorul fondului a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.453.000 lei, reprezentând ratele achitate conform contractului de vânzare cumpărare de acțiuni din 27 iunie 1997, ce a fost desființat.

Judecătorul a apreciat netemeinicia cererii reclamantei, reținând că raporturile dintre părți au fost guvernate de prevederile contractului de vânzare cumpărare acțiuni din 27 iunie 1997, prin care pârâta a vândut reclamantei acțiuni reprezentând 50,99% din capitalul social al SC S. SA Codlea, prețul acțiunilor urmând a fi plătit o parte sub formă de avans, iar restul în 8 rate anuale, rate ce au fost reeșalonate, prin cate adiționale ulterioare. Printr-un alt act adițional, încheiat la data de 3 iulie 2000, s-a stipulat un pact comisoriu de gradul IV privind desființarea de drept, fără somație, a contractului în cazul neplății la scadență a două rate consecutive. În condițiile în care reclamanta nu a respectat obligația de plată a două rate consecutive, pârâta s-a prevalat de pactul comisoriu de ultim grad stipulat în contract și s-a reînscris ca acționar al societății.

Judecătorul a înlăturat ca nerelevante susținerile reclamantei referitoare la situația financiară a societății privatizare (intrarea în reorganizare judiciară și faliment, ca urmare a situației economice determinată de pesta porcină), aceste susțineri neputând modifica drepturile și obligațiile părților, reclamanta recunoscând că nu a achitat două rate consecutive. Judecătorul fondului a reținut incidența în cauză a prevederilor O.G. nr. 25/2002, care reglementează monitorizarea executării obligațiilor asumate de cumpărători pe perioada derulării contractelor de vânzare cumpărare acțiuni, monitorizare care se aplică și contractelor încheiate anterior adoptării acestei ordonanțe și aflate în derulare, pentru efectele produse după intrarea sa în vigoare (cu referire la decizia nr. 189/2004 a Curții Constituționale prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și art. 21 din O.G.

nr. 25/2002). Or, potrivit art. 21 din acest act normativ, în cazul desființării contractului pe cale convențională ori judiciară, A.V.A.S. va reține de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, inclusiv ratele, până la desființarea acestuia. De asemenea a apreciat incidența Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 25/2002 aprobate prin H.G. nr. 489/2003, care sunt aplicabile contractelor aflate în derulare la data adoptării, ratele neachitate de reclamantă având data scadentă ulterior intrării în vigoare a Normelor metodologice. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC L. SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În motivare apelanta a arătat că judecătorul fondului a apreciat greșit cu privire la prevederile legale incidente în cauză, menționând că rezoluțiunea conduce la desființarea retroactivă a contractului și repunerea părților în situația anterioară, astfel încât ca urmare a intervenirii pactului comisoriu și a reînscrierii intimatei pârâte în calitate de acționar al SC S. SA Codlea se impunea restituirea sumelor achitate cu titlu de rate contractuale. Apelanta a mai susținut că judecătorul fondului a reținut în mod greșit că intimata pârâtă avea dreptul ope legis să rețină sumele achitate cu titlu de rate contractuale, neobservând clauza contractuală care stipula că în caz de rezoluțiune se rețin de către A.V.A.S.

sumele reprezentând dobânzi și penalități, fără a face referire la ratele achitate. În plus, judecătorul fondului a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor O.G. nr. 25/2002, apreciind că intimata poate reține și sumele achitate anterior adoptării acestui act normativ. Apelanta a mai menționat că a solicitat sumele achitate cu titlu de rate contractuale doar până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 25/2002, nu și ulterior acestei date. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică sentința pronunțată de judecătorul fondului. Prin decizia comercială nr. 385 din 22 octombrie 2009 Completul de apel din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței de fond, ca neîntemeiată.

În considerente, completul de judecată a apreciat că judecătorul fondului a reținut corect situația de fapt, respectiv că la data rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare acțiuni era în vigoare O.G. nr. 25/2002 și că data scadentă a ratelor neachitate se situează, de asemenea, ulterior acestui moment. S-a reținut, deci, că neplata ratelor și rezoluțiunea contractului sunt efecte ce au avut loc după intrarea în vigoare a actului normativ menționat, astfel încât sunt pe deplin aplicabile prevederile ordonanței privind reținerea sumelor achitate cu titlu de rate contractuale. În consecință, a înlăturat critica apelantei referitoare la aplicarea retroactivă a prevederilor O.G. nr. 25/2002.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC L. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat cu consecința schimbării sentinței de fond și admiterii cererii de chemare în judecată. În motivare, recurenta - reclamanta, după o prezentare pe larg a prevederilor apreciate ca relevante din contractul de vânzare cumpărare acțiuni și din actele adiționale, a susținut că atât completul de apel cât și judecătorul fondului au pronunțat hotărâri ce vin în contradicție cu principiile fundamentale ale drepturilor și obligațiilor asumate contractual, precum și cu principiile constituționale. În considerarea acestei critici, recurenta a arătat că rezoluțiunea contractului antrenează desființarea raportului obligațional și repunerea părților în situația anterioară, părțile fiind ținute să-și restituie reciproc și simultan toate prestațiile.

În condițiile intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002, și acceptând că intimata este în drept să rețină sumele achitate după acest moment, acesta este însă datoare să restituie sumele achitate anterior adoptării O.G. nr. 25/2002, sume pentru care sunt aplicabile prevederile Codului civil, ce impun repunerea în situația anterioară, în cazul desființări contractului. Or, potrivit prevederilor contractuale, astfel cum sunt enunțate în actul adițional din 3 iulie 2001, intimata avea dreptul să rețină doar penalitățile și dobânzile calculate la data desființării contractului. Recurenta mai susține că instanțele nu au ținut cont de faptul că intimata a optat pentru punerea în executare a pactului comisoriu, că valorificat gajul asupra acțiunilor pe cale le-a reînscris pe numele său, repunându-se astfel în situația anterioară.

Recurenta apreciază ca fiind eronată interpretarea dată prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002, pentru sumele achitate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională statuând în mod clar că art. 21 este constituțional în măsura în care dispune doar pentru viitor. Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat la termenele acordate și nu a depus întâmpinare. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat. Una din criticile recurentei vizează aplicarea principiului repunerii în situația anterioară doar pentru una dintre părțile contractuale, respectiv pentru intimată care s-a reînscris ca acționar al societății privatizate.

Această critică nu poate fi reținută. Așa cum arată chiar recurenta, reînscrierea intimatei ca acționar la SC S. SA Codlea a avut la baza executarea gajului instituit asupra acțiunilor, gaj care garanta respectarea de către recurentă a obligației de plată a ratelor contractuale. Deși îmbracă forma unei repuneri în situația anterioară, reînscrierea intimatei în calitate de acționar nu poate fi considerată doar ca având acest caracter, ci reprezintă, de fapt, executarea garanției pentru neîndeplinirea obligației asumate. În consecință, această critică va fi înlăturată. O a doua critică a recurentei vizează aplicarea cu titlu retroactiv a prevederilor O.G. nr. 25/2002, prin considerarea de către completul de apel și de către judecătorul fondului că nu pot fi restituite sumele achitate cu titlu de rate contractuale, chiar dacă au fost achitate anterior intrării în vigoare a ordonanței menționate.

Nici această critică nu poate fi reținută. Referirile recurentei la modul de interpretare a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în deciziile ce vizau controlul de constituționalitate al prevederilor art. 2 și art. 21 din O.G. nr. 25/2002 nu au suport în considerentele acestor decizii. Astfel, în niciuna din decizii, Curtea Constituțională nu se referă la perioada pentru care se aplică aceste texte legale. Curtea Constituțională menționează expres că dispozițiile ordonanței se aplică pentru efectele produse după intrarea sa în vigoare. Or, aceste efecte sunt reprezentate, așa cum a menționat, de altfel și completul de apel, de neplata la termenele scadente a ratelor contractuale și desființarea contractului.

Doar aceste efecte trebuie să se situeze, în lumina considerentelor din deciziile Curții Constituționale, ulterior momentului intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002. Însă, în nici una din decizii, Curtea Constituțională nu a fost chemată să se pronunțe expres cu privire la întinderea daunelor interese, ori cu privire la modul în care trebuie să se aplice modalitatea de stabilire a prejudiciilor. În acest context, nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că art. 21 din O.G. nr. 25/2002 are în vedere doar sumele achitate cu orice titlu de către cumpărătorul acțiunilor ulterior momentului intrării în vigoare a actului normativ. Subliniem că deciziile Curții Constituționale au statuat asupra inexistenței retroactivității textului legal, doar din perspectiva efectelor ce pot atrage desființarea contractului, iar nu asupra modului de stabilire și la cuantumului prejudiciului ce revine intimatei.

În consecință, se apreciază că în mod corect a reținut completul de apel aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 25/2002 doar raportat la împrejurările care au condus la desființarea contractului, precum și la desființarea contractului. În condițiile în care aceste efecte se situează sub imperiul prevederilor O.G. nr. 25/2002, intimata este în drept să rețină și să calculeze prejudiciul suferit în urma desființării contractului în raport de acest act normativ, respectiv este în drept să rețină toate ratele achitate de recurentă în contul contractului. Pentru considerentele reținute, și apreciindu-se legalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 385 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.