ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1197/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5459 din 3 aprilie 2009,

pronunțată în dosarul nr. 18421/3/2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC L. SRL în

contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

În considerente, judecătorul

fondului a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a

solicitat să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.453.000

lei, reprezentând ratele achitate conform contractului de vânzare cumpărare de

acțiuni din 27 iunie 1997, ce a fost desființat. Judecătorul a apreciat

netemeinicia cererii reclamantei, reținând că raporturile dintre părți au fost

guvernate de prevederile contractului de vânzare cumpărare acțiuni din 27 iunie

1997, prin care pârâta a vândut reclamantei acțiuni reprezentând 50,99% din

capitalul social al SC S. SA Codlea, prețul acțiunilor urmând a fi plătit o

parte sub formă de avans, iar restul în 8 rate anuale, rate ce au fost

reeșalonate, prin cate adiționale ulterioare. Printr-un alt act adițional,

încheiat la data de 3 iulie 2000, s-a stipulat un pact comisoriu de gradul IV

privind desființarea de drept, fără somație, a contractului în cazul neplății

la scadență a două rate consecutive. În condițiile în care reclamanta nu a

respectat obligația de plată a două rate consecutive, pârâta s-a prevalat de

pactul comisoriu de ultim grad stipulat în contract și s-a reînscris ca

acționar al societății.

Judecătorul a înlăturat ca

nerelevante susținerile reclamantei referitoare la situația financiară a

societății privatizare (intrarea în reorganizare judiciară și faliment, ca

urmare a situației economice determinată de pesta porcină), aceste susțineri

neputând modifica drepturile și obligațiile părților, reclamanta recunoscând că

nu a achitat două rate consecutive.

Judecătorul fondului a reținut

incidența în cauză a prevederilor O.G. nr. 25/2002, care reglementează

monitorizarea executării obligațiilor asumate de cumpărători pe perioada

derulării contractelor de vânzare cumpărare acțiuni, monitorizare care se

aplică și contractelor încheiate anterior adoptării acestei ordonanțe și aflate

în derulare, pentru efectele produse după intrarea sa în vigoare (cu referire

la decizia nr. 189/2004 a Curții Constituționale prin care a fost respinsă

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și art. 21 din O.G. nr.

25/2002). Or, potrivit art. 21 din acest act normativ, în cazul desființării

contractului pe cale convențională ori judiciară, A.V.A.S. va reține de la

cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, inclusiv

ratele, până la desființarea acestuia. De asemenea a apreciat incidența

Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 25/2002 aprobate prin H.G. nr. 489/2003,

care sunt aplicabile contractelor aflate în derulare la data adoptării, ratele

neachitate de reclamantă având data scadentă ulterior intrării în vigoare a

Normelor metodologice.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta SC L. SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea

sentinței apelate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În motivare apelanta a arătat că

judecătorul fondului a apreciat greșit cu privire la prevederile legale

incidente în cauză, menționând că rezoluțiunea conduce la desființarea

retroactivă a contractului și repunerea părților în situația anterioară, astfel

încât ca urmare a intervenirii pactului comisoriu și a reînscrierii intimatei

pârâte în calitate de acționar al SC S. SA Codlea se impunea restituirea

sumelor achitate cu titlu de rate contractuale.

Apelanta a mai susținut că

judecătorul fondului a reținut în mod greșit că intimata pârâtă avea dreptul

ope legis să rețină sumele achitate cu titlu de rate contractuale, neobservând

clauza contractuală care stipula că în caz de rezoluțiune se rețin de către A.V.A.S.

sumele reprezentând dobânzi și penalități, fără a face referire la ratele

achitate. În plus, judecătorul fondului a făcut o aplicare retroactivă a

prevederilor O.G. nr. 25/2002, apreciind că intimata poate reține și sumele

achitate anterior adoptării acestui act normativ. Apelanta a mai menționat că a

solicitat sumele achitate cu titlu de rate contractuale doar până la intrarea

în vigoare a O.G. nr. 25/2002, nu și ulterior acestei date.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă a

solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și

temeinică sentința pronunțată de judecătorul fondului.

Prin decizia comercială nr. 385 din

22 octombrie 2009 Completul de apel din cadrul Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva

sentinței de fond, ca neîntemeiată.

În considerente, completul de

judecată a apreciat că judecătorul fondului a reținut corect situația de fapt,

respectiv că la data rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare acțiuni era

în vigoare O.G. nr. 25/2002 și că data scadentă a ratelor neachitate se

situează, de asemenea, ulterior acestui moment. S-a reținut, deci, că neplata

ratelor și rezoluțiunea contractului sunt efecte ce au avut loc după intrarea

în vigoare a actului normativ menționat, astfel încât sunt pe deplin aplicabile

prevederile ordonanței privind reținerea sumelor achitate cu titlu de rate

contractuale. În consecință, a înlăturat critica apelantei referitoare la

aplicarea retroactivă a prevederilor O.G. nr. 25/2002.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta SC L. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat cu consecința

schimbării sentinței de fond și admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta - reclamanta,

după o prezentare pe larg a prevederilor apreciate ca relevante din contractul

de vânzare cumpărare acțiuni și din actele adiționale, a susținut că atât

completul de apel cât și judecătorul fondului au pronunțat hotărâri ce vin în

contradicție cu principiile fundamentale ale drepturilor și obligațiilor

asumate contractual, precum și cu principiile constituționale.

În considerarea acestei critici,

recurenta a arătat că rezoluțiunea contractului antrenează desființarea

raportului obligațional și repunerea părților în situația anterioară, părțile

fiind ținute să-și restituie reciproc și simultan toate prestațiile. În

condițiile intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002, și acceptând că intimata

este în drept să rețină sumele achitate după acest moment, acesta este însă

datoare să restituie sumele achitate anterior adoptării O.G. nr. 25/2002, sume

pentru care sunt aplicabile prevederile Codului civil, ce impun repunerea în

situația anterioară, în cazul desființări contractului. Or, potrivit

prevederilor contractuale, astfel cum sunt enunțate în actul adițional din 3

iulie 2001, intimata avea dreptul să rețină doar penalitățile și dobânzile

calculate la data desființării contractului.

Recurenta mai susține că instanțele

nu au ținut cont de faptul că intimata a optat pentru punerea în executare a

pactului comisoriu, că valorificat gajul asupra acțiunilor pe cale le-a

reînscris pe numele său, repunându-se astfel în situația anterioară.

Recurenta apreciază ca fiind eronată

interpretarea dată prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002, pentru sumele

achitate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, deciziile

pronunțate de Curtea Constituțională statuând în mod clar că art. 21 este

constituțional în măsura în care dispune doar pentru viitor.

Deși legal citată, intimata nu s-a

prezentat la termenele acordate și nu a depus întâmpinare.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este

fondat. Una din criticile recurentei vizează aplicarea principiului repunerii

în situația anterioară doar pentru una dintre părțile contractuale, respectiv

pentru intimată care s-a reînscris ca acționar al societății privatizate.

Această critică nu poate fi reținută. Așa cum arată chiar recurenta,

reînscrierea intimatei ca acționar la SC S. SA Codlea a avut la baza executarea

gajului instituit asupra acțiunilor, gaj care garanta respectarea de către

recurentă a obligației de plată a ratelor contractuale. Deși îmbracă forma unei

repuneri în situația anterioară, reînscrierea intimatei în calitate de acționar

nu poate fi considerată doar ca având acest caracter, ci reprezintă, de fapt,

executarea garanției pentru neîndeplinirea obligației asumate. În consecință,

această critică va fi înlăturată.

O a doua critică a recurentei

vizează aplicarea cu titlu retroactiv a prevederilor O.G. nr. 25/2002, prin

considerarea de către completul de apel și de către judecătorul fondului că nu

pot fi restituite sumele achitate cu titlu de rate contractuale, chiar dacă au

fost achitate anterior intrării în vigoare a ordonanței menționate. Nici

această critică nu poate fi reținută. Referirile recurentei la modul de

interpretare a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în deciziile ce

vizau controlul de constituționalitate al prevederilor art. 2 și art. 21 din O.G.

nr. 25/2002 nu au suport în considerentele acestor decizii. Astfel, în niciuna

din decizii, Curtea Constituțională nu se referă la perioada pentru care se

aplică aceste texte legale. Curtea Constituțională menționează expres că

dispozițiile ordonanței se aplică pentru efectele produse după intrarea sa în

vigoare. Or, aceste efecte sunt reprezentate, așa cum a menționat, de altfel și

completul de apel, de neplata la termenele scadente a ratelor contractuale și

desființarea contractului. Doar aceste efecte trebuie să se situeze, în lumina

considerentelor din deciziile Curții Constituționale, ulterior momentului

intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002. Însă, în nici una din decizii, Curtea

Constituțională nu a fost chemată să se pronunțe expres cu privire la

întinderea daunelor interese, ori cu privire la modul în care trebuie să se

aplice modalitatea de stabilire a prejudiciilor.

În acest context, nu poate fi

reținută susținerea recurentei în sensul că art. 21 din O.G. nr. 25/2002 are în

vedere doar sumele achitate cu orice titlu de către cumpărătorul acțiunilor

ulterior momentului intrării în vigoare a actului normativ. Subliniem că

deciziile Curții Constituționale au statuat asupra inexistenței

retroactivității textului legal, doar din perspectiva efectelor ce pot atrage

desființarea contractului, iar nu asupra modului de stabilire și la cuantumului

prejudiciului ce revine intimatei.

În consecință, se apreciază că în

mod corect a reținut completul de apel aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 25/2002

doar raportat la împrejurările care au condus la desființarea contractului,

precum și la desființarea contractului. În condițiile în care aceste efecte se

situează sub imperiul prevederilor O.G. nr. 25/2002, intimata este în drept să rețină

și să calculeze prejudiciul suferit în urma desființării contractului în raport

de acest act normativ, respectiv este în drept să rețină toate ratele achitate

de recurentă în contul contractului.

Pentru considerentele reținute, și

apreciindu-se legalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC L. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 385 din 22

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2010.