ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1221/2009

Deliberând, asupra recursului de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor, secția civilă, la 21 noiembrie 2007, reclamanta D.G.P. din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat instanței

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Elveția pentru o

perioadă de cel mult 3 ani a pârâtei K.M., returnată din această țară, în baza

Acordului de readmisie încheiat cu România, ratificat prin Legea nr. 369/2003.

Prin sentința civilă nr. 1/ l/C din 15

ianuarie 2008, Tribunalul Bihor, secția civilă, a respins acțiunea cu motivarea

că cererea este neîntemeiată, în

condițiile

în care la dosar nu există probe din care să rezulte că prezența pârâtei

pe

teritoriul Elveției ar constitui un pericol pentru securitatea națională,

siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a moralei, ori pentru

protejarea drepturilor și libertăților

altora.

Apelul declarat de D.G.P. din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 92 din 13 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă și mixtă.

În considerentele hotărârii sale, instanța de

apel a arătat că măsura restrângerii dreptului la libera circulație, atunci

când se pune în discuție oportunitatea aplicării sale, trebuie să respecte

principiul proporționalității, potrivit paragrafului 3 al art. 2 din Protocolul

nr. 4 la C.A.D.O.L.F. S-a mai reținut că, prin art. 38 din Legea nr. 248/2005,

se lasă la latitudinea instanțelor judecătorești controlul legalității,

temeiniciei și proporționalității în ceea ce privește restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în străinătate a

cetățenilor români, iar în cauza de față nu există temeiuri suficiente

pentru a se

considera că este necesară luarea acestei măsuri.

Pârâta a fost returnată din Elveția pentru

nerespectarea dispozițiilor

legale de

intrare și ședere. Această situație, prin ea însăși, nu este de natură a

atrage

aplicarea măsurii restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta D.G.P. din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica,

motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând

următoarele aspecte:

Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 rezultă că singura

condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la

libera

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-

un stat cu care România are încheiat un acord de

readmisie.

Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile

exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că

ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care

cetățenii români pot circula în străinătate. Libertatea circulației cetățenilor

nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu

îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. Măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație se justifică, în cazul de față,

pentru apărarea ordinii publice și apărarea securității naționale, situații

prevăzute de art. 53 din Constituție.

Autoritățile române nu pot cenzura returnarea

intimatului - pârât, ci pot numai să ia act de măsura dispusă.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte,

în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a verificat

legalitatea hotărârii și a

reținut că

recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Exercitarea dreptului la liberă circulație,

ca drept fundamental, este în

acord atât cu

dispozițiile Constituției României cât și cu prevederile D.U.D.O. și ale C.A.D.

O.L.F.,

ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate cele 40 de state

membre ale Consiliului Europei, inclusiv Elveția.

România, la rândul său, a semnat Convenția la

7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, ratificând-o

ulterior, prin Legea nr. 30/1994.

Conform prevederilor Convenției și

Protocoalelor adiționale la aceasta,

dreptul

la liberă circulație poate fi limitat doar în anumite condiții, restrângerea

exercitării

acestuia trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporțională cu

conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură că

afecteze ordinea și securitatea publică a acelui stat.

Or, în speță instanțele au reținut corect că

simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităților privind intrarea ori

șederea în Elveția, neînsoțită de alte

probe,

nu constituie în sine un motiv care să justifice măsura drastică a limitării

exercitării

dreptului la liberă circulație.

Împrejurarea că Elveția, țara de unde pârâta

a fost returnată, nu este

membră a Uniunii

Europene, nu are relevanță în speță, în condițiile în care, așa

cum s-a

arătat, această țară a ratificat, la 3 septembrie 1953, Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și o mare parte a

protocoalelor adiționale.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul urmează a fi respins cu consecința păstrării hotărârii

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta D.G.P. din Ministerul Internelor și Reformei Administrative

împotriva deciziei nr. 92 din 13 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă și mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

februarie 2009.