ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9259/2009

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 147 din 19 februarie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța. A admis acțiunea formulată de reclamantul C.G.F.G. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Constanța, prin primar. A constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Constanța, ce a aparținut lui E.S.

A obligat pârâtul Municipiul Constanța, prin primar să restituie în natură reclamantului imobilul compus din teren în suprafață de 123,0 mp și construcție cu destinația de locuință tip P+2E, mai puțin partea din imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 28971 din 25 septembrie 1997. A constatat că pentru partea din imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii de 14.327,0 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. A obligat reclamantul să achite R.A.E.D.P.P. Constanța suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art. 4 alin. (29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării înregistrate sub nr. 1188 din 2 august 2001, deoarece a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra acestui imobil, preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950. Tribunalul a mai constatat că parte din imobilul ce a făcut obiectul notificării a fost înstrăinată numitului C.M., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28971 din 25 septembrie 1997, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, restul imobilului fiind ocupat de numiții V.T., B.M. și O.P., cu titlu de închiriere. În această situație este posibilă restituirea în natură doar a terenului și a părții de construcție ocupate de chiriași, pentru partea de imobil înstrăinat reclamantul având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii stabilite prin raportul de expertiză.

A mai reținut tribunalul, că pretențiile formulate de reclamant împotriva R.A.E.D.P.P. Constanța nu sunt justificate, această societate având doar calitatea de administrator, obligația de restituire revenind unității administrativ teritoriale în patrimoniul căreia a intrat imobilul după preluare. Prin decizia nr. 247/C din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Constanța, Municipiul Constanța, prin primar și de reclamant împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, pentru partea din imobil care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A obligat Primarul municipiului Constanța să emită dispoziție motivată cu propunere de despăgubiri conform legii speciale menționate. A menținut restul dispozițiilor instanței de fond. Instanța de apel a reținut că Statul Român are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamantul a investit instanța cu un capăt de cerere distinct, prin care s-a solicitat constatarea nelegalității măsurii trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În ceea ce privește modalitatea de calcul a despăgubirilor, instanța de apel a reținut că, în condițiile în care unitatea deținătoare nu a emis o decizie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al acestei legi, în sensul că se va stabili cuantumul despăgubirilor, în raport de valoarea de circulație a imobilului, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nr. LII din 4 iunie 2007. Instanța de apel a mai reținut că prima instanță a constatat în mod corect că reclamantul a făcut dovada proprietății autorului său, E.S.

Actul de partaj voluntar autentificat prin procesul verbal nr. 1770 din 17 aprilie 1914, transcris sub nr. 2420 la aceeași dată, extrasul de carte funciară nr. 1462/1940 și registrul matricol din perioada 1942 – 1950, demonstrează că E.T.S. a rămas în proprietatea exclusivă a imobilului De asemenea, reclamantul a dovedit că este moștenitorul autorului său și că există identitate între imobilul solicitat și cel ce a aparținut autorului său. Prin decizia nr. 2/C din 5 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 247 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, formulată de Municipiul Constanța, prin primar și a dispus completarea dispozitivului, în sensul că a respins cererea privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 247/C din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța au declarat recurs reclamantul și Municipiul Constanța, prin primar. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., reclamantul a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece trebuia să i se acorde despăgubiri la valoarea de circulație a părții din imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, din moment ce notificarea nu a fost soluționată nici până în prezent de autoritățile locale. Dispozițiile referitoare la stabilirea despăgubirilor de către Comisia Centrală au aplicabilitate numai atunci când unitatea deținătoare a soluționat notificarea. Recurentul a contestat și cheltuielile de judecată la care a fost obligat către R.A.E.D.P.P.

Constanța, care nu a comunicat în termen util relații cu privire la componența imobilului și partea din imobil vândută. Municipiul Constanța, prin primar, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel, încălcând principiul disponibilității nu s-a pronunțat asupra motivului de apel referitor la nesocotirea de către prima instanță a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, din perspectiva suprafeței de teren libere, care putea fi restituită în natură. Municipiul Constanța, prin primar, a mai arătat că instanța de apel nu a soluționat lipsa calității procesuale pasive a Municipiului Constanța în ceea ce privește despăgubirile și nici cu privire la încălcarea principiului disponibilității atunci când instanța de fond a hotărât și cu privire la despăgubiri, deși nu fuseseră solicitate.

Recurentul a mai arătat că instanța de apel a obligat Primarul municipiului Constanța să emită dispoziție, deși acesta nu a fost parte în proces. Criticile formulate de reclamant, chiar dacă s-au întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., permit încadrarea recursului în art. 304 pct. 9 din cod, dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, care a introdus importante modificări, atât în ceea ce privește procedura de restituire în faza administrativă cât și procedura derulată în fața instanței de judecată. Astfel, potrivit reglementărilor din forma inițială a legii, unitatea deținătoare, atunci când restituirea în natură nu era posibilă, emitea o decizie sau dispoziție prin care făcea persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent [art. 24 alin. (1)], iar dispoziția putea fi atacată în instanța civilă, inclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor.

În prezent, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, notificarea este soluționată în două etape. O primă etapă se derulează la unitatea deținătoare, care emite dispoziție sau decizie prin care propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, decizia de respingere a notificării sau prin care s-a respins cererea de restituire în natură putând fi atacată la instanța civilă. A doua etapă se desfășoară la Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, care emite o hotărâre prin care stabilește cuantumul final al despăgubirilor. Hotărârea comisiei poate fi atacată la instanța de contencios administrativ. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a constatat că pentru partea din imobil care a făcut obiectul înstrăinării reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2001.

De altfel, așa cum a reținut instanța de apel, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. LII din 4 iunie 2007, dată în interesul legii, au statuat că pentru notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, despăgubirile se acordă în condițiile Titlului VII din acest act normativ. În ceea ce privește criticile recurentului reclamant referitoare la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către R.A.E.D.P.P. Constanța, se constată că, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P.

și respingerea acțiunii față de această pârâtă reprezintă o cădere în pretenții a reclamantului, motiv pentru care a fost obligat în mod corect la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă. Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamant este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare. Fondat este, însă, recursul declarat de Municipiul Constanța prin primar. Astfel, conform dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., o hotărâre este susceptibilă de casare dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Pentru a permite controlul de legalitate, o hotărâre trebuie să fie clară, să se refere la probele administrate în cauză și să cuprindă toate considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată. În cauză, instanța de apel a fost investită cu soluționarea apelului declarat de Municipiul Constanța, prin primar în care acesta a arătat, în principal, că prima instanță a constatat în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile referitoare la acordarea măsurilor reparatorii. Prin cererea de declarare a apelului, pârâtul a arătat și faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu tot terenul restituit este liber în sensul acestei legi.

S-a mai susținut că există două contracte de vânzare-cumpărare, că s-a încălcat principiul disponibilității atunci când instanța de fond a hotărât și cu privire la despăgubiri, deși nu fuseseră solicitate și că dreptul la măsuri reparatorii s-a constatat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Instanța de apel, față de criticile formulate, a analizat doar aspectele care țin de calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și existența a două contracte de vânzare-cumpărare, fără a răspunde celorlalte motive de apel. În aceste condiții, hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor privind art. 295 C. proc. civ. și este nemotivată. Prin urmare, exercitarea controlului judiciar în recurs este imposibilă, deoarece instanța supremă nu cunoaște care au fost considerațiile de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel pentru respingerea apelului declarat de pârât sub toate aspectele invocate.

Față de cele expuse, se va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, împotriva deciziei Curții de Apel Constanța, care va fi casată în parte, iar cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar. La rejudecare, se vor avea în vedere dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și se va răspunde tuturor motivelor de apel formulate de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar. Cât privește recursul declarat de reclamant, acesta va fi respins, pentru considerentele expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, împotriva deciziei nr. 247/C din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează în parte. Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge recursul declarat de reclamantul C.G.F.P. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.