ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9259/2009

Asupra recursurilor

civile de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin sentința nr. 147 din 19 februarie 2008,

Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins ca nefondată acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța.

A admis acțiunea formulată de reclamantul C.G.F.G. în

contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și

Municipiul Constanța, prin primar.

A constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea

statului a imobilului situat în Constanța, ce a aparținut lui E.S.

A obligat pârâtul Municipiul Constanța, prin primar să

restituie în natură reclamantului imobilul compus din teren în suprafață de

123,0 mp și construcție cu destinația de locuință tip P+2E, mai puțin partea

din imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 28971 din

25 septembrie 1997.

A constatat că pentru partea din imobil ce a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare reclamantul este îndreptățit la

măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii de 14.327,0 lei, în

conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

A obligat reclamantul să achite R.A.E.D.P.P. Constanța

suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că

reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art. 4 alin. (29

din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării

înregistrate sub nr. 1188 din 2 august 2001, deoarece a făcut dovada dreptului

de proprietate al autorului său asupra acestui imobil, preluat abuziv prin

Decretul nr. 92/1950.

Tribunalul a mai constatat că parte din imobilul ce a

făcut obiectul notificării a fost înstrăinată numitului C.M., prin contractul

de vânzare-cumpărare nr. 28971 din 25 septembrie 1997, încheiat în baza Legii

nr. 112/1995, restul imobilului fiind ocupat de numiții V.T., B.M. și O.P., cu

titlu de închiriere.

În această situație este posibilă restituirea în

natură doar a terenului și a părții de construcție ocupate de chiriași, pentru

partea de imobil înstrăinat reclamantul având dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent, corespunzătoare valorii stabilite prin raportul de expertiză.

A mai reținut tribunalul, că pretențiile formulate de

reclamant împotriva R.A.E.D.P.P. Constanța nu sunt justificate, această

societate având doar calitatea de administrator, obligația de restituire

revenind unității administrativ teritoriale în patrimoniul căreia a intrat

imobilul după preluare.

Prin decizia nr. 247/C din 3 noiembrie 2008, Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, a admis apelurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

prin D.G.F.P. Constanța, Municipiul Constanța, prin primar și de reclamant

împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, pentru partea

din imobil care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul

este îndreptățit la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

A obligat Primarul municipiului Constanța să emită

dispoziție motivată cu propunere de despăgubiri conform legii speciale

menționate.

A menținut restul dispozițiilor instanței de fond.

Instanța de apel a reținut că Statul Român are

calitate procesuală pasivă, deoarece reclamantul a investit instanța cu un capăt

de cerere distinct, prin care s-a solicitat constatarea nelegalității măsurii

trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu, conform art. 6 din

Legea nr. 213/1998.

În ceea ce privește modalitatea de calcul a

despăgubirilor, instanța de apel a reținut că, în condițiile în care unitatea

deținătoare nu a emis o decizie anterior intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al

acestei legi, în sensul că se va stabili cuantumul despăgubirilor, în raport de

valoarea de circulație a imobilului, de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și

Justiție în recursul în interesul legii nr. LII din 4 iunie 2007.

Instanța de apel a mai reținut că prima instanță a

constatat în mod corect că reclamantul a făcut dovada proprietății autorului

său, E.S.

Actul de partaj voluntar autentificat prin procesul

verbal nr. 1770 din 17 aprilie 1914, transcris sub nr. 2420 la aceeași dată,

extrasul de carte funciară nr. 1462/1940 și registrul matricol din perioada

1942 – 1950, demonstrează că E.T.S. a rămas în proprietatea exclusivă a

imobilului

De asemenea, reclamantul a dovedit că este

moștenitorul autorului său și că există identitate între imobilul solicitat și

cel ce a aparținut autorului său.

Prin decizia nr. 2/C din 5 ianuarie 2009, Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 247 din 3

noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, formulată de Municipiul Constanța,

prin primar și a dispus completarea dispozitivului, în sensul că a respins

cererea privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 247/C din 3 noiembrie

2008 a Curții de Apel Constanța au declarat recurs reclamantul și Municipiul

Constanța, prin primar.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., reclamantul a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece trebuia

să i se acorde despăgubiri la valoarea de circulație a părții din imobil ce a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, din moment ce notificarea nu

a fost soluționată nici până în prezent de autoritățile locale.

Dispozițiile referitoare la stabilirea despăgubirilor

de către Comisia Centrală au aplicabilitate numai atunci când unitatea

deținătoare a soluționat notificarea.

Recurentul a contestat și cheltuielile de judecată la

care a fost obligat către R.A.E.D.P.P. Constanța, care nu a comunicat în termen

util relații cu privire la componența imobilului și partea din imobil vândută.

Municipiul Constanța, prin primar, a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. și a arătat că instanța de

apel, încălcând principiul disponibilității nu s-a pronunțat asupra motivului

de apel referitor la nesocotirea de către prima instanță a dispozițiilor art.

10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, din perspectiva suprafeței de teren libere,

care putea fi restituită în natură.

Municipiul Constanța, prin primar, a mai arătat că

instanța de apel nu a soluționat lipsa calității procesuale pasive a

Municipiului Constanța în ceea ce privește despăgubirile și nici cu privire la

încălcarea principiului disponibilității atunci când instanța de fond a hotărât

și cu privire la despăgubiri, deși nu fuseseră solicitate.

Recurentul a mai arătat că instanța de apel a obligat

Primarul municipiului Constanța să emită dispoziție, deși acesta nu a fost

parte în proces.

Criticile formulate de reclamant, chiar dacă s-au

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., permit încadrarea

recursului în art. 304 pct. 9 din cod, dar nu sunt fondate, pentru cele ce se

vor arăta în continuare.

Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005,

care a introdus importante modificări, atât în ceea ce privește procedura de

restituire în faza administrativă cât și procedura derulată în fața instanței

de judecată.

Astfel, potrivit reglementărilor din forma inițială a

legii, unitatea deținătoare, atunci când restituirea în natură nu era posibilă,

emitea o decizie sau dispoziție prin care făcea persoanei îndreptățite o ofertă

de restituire prin echivalent [art. 24 alin. (1)], iar dispoziția putea fi

atacată în instanța civilă, inclusiv în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor.

În prezent, conform modificărilor aduse prin Legea nr.

247/2005, notificarea este soluționată în două etape.

O primă etapă se derulează la unitatea deținătoare,

care emite dispoziție sau decizie prin care propune acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale, decizia de respingere a notificării sau prin care

s-a respins cererea de restituire în natură putând fi atacată la instanța

civilă.

A doua etapă se desfășoară la Comisia Centrală de

Stabilire a Despăgubirilor, care emite o hotărâre prin care stabilește

cuantumul final al despăgubirilor. Hotărârea comisiei poate fi atacată la

instanța de contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel a

constatat că pentru partea din imobil care a făcut obiectul înstrăinării

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii conform Titlului VII din

Legea nr. 247/2001.

De altfel, așa cum a reținut instanța de apel,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. LII

din 4 iunie 2007, dată în interesul legii, au statuat că pentru notificările

nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

despăgubirile se acordă în condițiile Titlului VII din acest act normativ.

În ceea ce privește criticile recurentului reclamant

referitoare la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către

R.A.E.D.P.P. Constanța, se constată că, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească

cheltuielile de judecată.

Admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei R.A.E.D.P.P. și respingerea acțiunii față de această pârâtă

reprezintă o cădere în pretenții a reclamantului, motiv pentru care a fost

obligat în mod corect la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.

Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamant

este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

ca atare.

Fondat este, însă, recursul declarat de Municipiul

Constanța prin primar.

Astfel, conform dispozițiilor art. 295 C. proc. civ.,

instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației

de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ., o hotărâre este susceptibilă de casare dacă nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

Pentru a permite controlul de legalitate, o hotărâre

trebuie să fie clară, să se refere la probele administrate în cauză și să

cuprindă toate considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția

dată.

În cauză, instanța de apel a fost investită cu

soluționarea apelului declarat de Municipiul Constanța, prin primar în care

acesta a arătat, în principal, că prima instanță a constatat în mod greșit că

sunt îndeplinite condițiile referitoare la acordarea măsurilor reparatorii.

Prin cererea de declarare a apelului, pârâtul a arătat

și faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, deoarece nu tot terenul restituit este liber în sensul acestei

legi.

S-a mai susținut că există două contracte de vânzare-cumpărare,

că s-a încălcat principiul disponibilității atunci când instanța de fond a

hotărât și cu privire la despăgubiri, deși nu fuseseră solicitate și că dreptul

la măsuri reparatorii s-a constatat în contradictoriu cu o persoană fără

calitate procesuală pasivă.

Instanța de apel, față de criticile formulate, a

analizat doar aspectele care țin de calitatea de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii și existența a două contracte de vânzare-cumpărare, fără a

răspunde celorlalte motive de apel.

În aceste condiții, hotărârea instanței de apel a fost

dată cu încălcarea dispozițiilor privind art. 295 C. proc. civ. și este

nemotivată.

Prin urmare, exercitarea controlului judiciar în

recurs este imposibilă, deoarece instanța supremă nu cunoaște care au fost

considerațiile de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel pentru

respingerea apelului declarat de pârât sub toate aspectele invocate.

Față de cele expuse,

se va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar,

împotriva deciziei Curții de Apel Constanța, care va fi casată în parte, iar

cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de

pârâtul Municipiul Constanța, prin primar.

La

rejudecare, se vor avea în vedere dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și se va

răspunde tuturor motivelor de apel formulate de pârâtul Municipiul Constanța,

prin primar.

Cât privește

recursul declarat de reclamant, acesta va fi respins, pentru considerentele

expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, împotriva

deciziei nr. 247/C din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o

casează în parte.

Trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul

Constanța, prin primar.

Menține

restul dispozițiilor deciziei.

Respinge

recursul declarat de reclamantul C.G.F.P. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 noiembrie 2009.