ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 249 din 11 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 926/111/2008 al Tribunalului Bihor, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele B.F., B.R. și B.L. împotriva pârâtei SC G.A. SA București cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 27.500 euro către reclamante. Totodată pârâta a fost obligată să plătească la bugetul local al statului suma de 3.249 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și la 9.000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență, că reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 27.500 euro reprezentând indemnizația de asigurare ca urmare a producerii riscului asigurat prin polița de călătorie în străinătate emisă de pârâtă la data de 14 iunie 2007. Astfel, arată tribunalul, între antecesorul reclamantelor și pârâtă s-a încheiat polița de asigurare în străinătate, în varianta de asigurare pentru șofer, în baza căreia pârâta s-a obligat să plătească despăgubirea până la nivelul sumelor prevăzute în poliță, în condițiile plății de către asigurat a primei de asigurare, în conformitate cu art. 1 din poliță. Ca urmare a producerii riscului asigurat, respectiv, decesul asiguratului, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata diferenței despăgubirilor datorate, având în vedere că aceasta a achitat contravaloarea transportului în țară al defunctului.

Au fost înlăturate apărările pârâtei în sensul că suma de 30.000 euro, menționată în polița de asigurare, reprezintă limita superioară a sumei de poate fi achitată ca despăgubire în ipoteza procedurii riscului asigurat, cu motivarea că din cap. 2 pct. 2 paragraful 4, rezultă fără echivoc faptul că suma asigurată pentru varianta de asigurare a antecesorului reclamantelor era de 30.000 euro, indiferent de teritorialitate. De altfel, reține prima instanță, fiind un contract de prestări servicii, pârâta având calitatea de comerciant potrivit art. 74 din Legea nr. 296/2004 era obligată să prevadă clauze contractuale clare, fără echivoc, în caz contrar acestea urmând a fi interpretate în favoarea consumatorului în conformitate cu prevederile art. 76 din lege.

Apelul formulat de pârâtă a fost admis prin decizia nr. 115 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, cu consecința modificării sentinței în întregime, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor. Pentru a proceda în acest mod, instanța de apel a reținut că, în realitate, nu s-a produs riscul asigurat avut în vedere de polița de asigurare, pentru că decesul asiguratului a survenit ca urmare a unui accident vascular acut și nu ca urmare a unui „accident”, definit prin art. 1 din Condițiile de asigurare privind polița, ca fiind un eveniment datorat unei cauze fortuite, violente și exterioare care a avut ca rezultat decesul. Or, actele de constatare medico-legală confirmă faptul că persoana decedată nu a prezentat leziuni externe, cauza morții este naturală, accidentul vascular având probabil origine cardiacă.

În aceste condiții, concluzionează instanța de apel, singurul risc asigurat care s-a produs este transportul în țară al decedatului, obligație îndeplinită de pârâtă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele B.F., B.R. și B.L., care după prezentarea stării de fapt și a conținutului poliței de asigurare, invocă motive de nelegalitate, a căror dezvoltare face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În mod concret recurentele invocă faptul că instanța de apel a argumentat admiterea apelului prin două considerente care se exclud reciproc, reținând, pe de o parte că decesul a survenit din cauze naturale, nefiind urmarea unui accident, și pe de altă parte că, polița de asigurare nu asigura în nicio ipoteză decesul persoanei.

Contrar celor reținute, arată recurentele, decesul este un risc asigurat și producerea acestuia a declanșat începutul executării contractului de asigurare, fapt recunoscut prin executarea de către asigurator a transportului decedatului în țară. Totodată, este eronată susținerea instanței de apel potrivit căreia moartea s-a produs în mod natural, pentru că în sensul medicinei legale, moartea subită, ce intervine în mod rapid și neașteptat, în stare de sănătate aparentă este considerată un accident și nu o moarte naturală ce se produce ca urmare a încetării funcțiilor vitale prin uzura lor progresivă. Prin urmare, precizează recurentele decesul suferit de asigurat ca urmare a unui accident, constituie un risc asigurat astfel cum este definit prin art. 17 pct. 1 din Condițiile de asigurare privind polița de călătorie în străinătate, iar pârâta datorează plata indemnizației de asigurare.

De asemenea, eventualele neclarități în privința clauzelor contractului de asigurare sunt imputabile pârâtei, conform art. 1312 alin. (2) C. civ., care în calitate de asigurator a formulat și dictat condițiile tipizate. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea, constată că este fondat. Potrivit art. 1 din Condițiile de asigurare privind polița de călătorie riscurile asigurate, constau, printre altele, în „decesul suferit de asigurat ca urmare a unui accident și transportul în România al asiguratului decedat”, accidentul fiind definit drept un „eveniment datorat unei cauze fortuite, violente și exterioare care produce vătămări corporale (...) ori are ca rezultat decesul”.

Apoi, prin cap. 4 art. 17 pct. 2 din aceleași condiții, se menționează evenimentele intervenite independent de voința asiguratului, care sunt considerate accidente, respectiv, înecul, inhalarea de gaze sau vapori ori consumul de alimente care conțin materiale corozive sau otrăvitoare etc. În speță, riscul asigurat, și care s-a produs a constat în decesul asiguratului ca urmare a unui accident ce se încadrează în categoria celor avute în vedere și definite ca atare în Condițiile de asigurare, ca fiind un eveniment care a avut drept un astfel de rezultat. Din această perspectivă, enumerarea din art. 17 pct. 2 din evocatele Condiții, a evenimentelor ce pot fi considerate accidente, are, în mod evident un caracter exemplificativ și nu restrictiv, astfel încât nu există niciun temei pentru excluderea accidentului din litigiu din sfera celor care determină producerea efectelor contractului de asigurare.

În altă ordine de idei, în categoria riscurilor asigurate, pârâta a inclus, „decesul suferit de asigurat ca urmare a unui accident și transportul în România în caz de deces”, această din urmă obligație fiind, de altfel îndeplinită, ceea ce are semnificația faptului, că în realitate, nu s-a contestat producerea riscului asigurat. Ca urmare, în sarcina pârâtei, există și obligația de a plăti indemnizația de asigurare, potrivit art. 13 pct. 6, art. 18 pct. 1 și art. 18 pct. 3 din Condițiile de asigurare până la nivelul convenit prin polița de asigurare. În concluzie, pentru considerentele menționate anterior, Curtea reține că decizia recurată este nelegală, astfel încât ca urmare a admiterii recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va fi modificată, în sensul respingerii apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.F., B.R. și B.L. împotriva deciziei nr. 115/2008 - A/C din 2 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul pârâtei SC G.A. SA București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 2 februarie 2010.