ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2853/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC A. SA Calafindești a chemat în judecată

pe pârâta Primăria Comunei Calafindești și a solicitat rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1992.

Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 4771

din 23 septembrie 1998 , a admis acțiunea, a reziliat contractul de

vânzare-cumpărare și a obligat pe pârâtă la suma de 240.000 lei cheltuieli de

judecată, considerând că primăria nu a îndeplinit obligația de plată a prețului

vânzării.

Tribunalul Suceava, prin decizia 194 din 30 martie

1999, a admis apelul declarat de pârâtă, a desființat sentința judecătoriei,

reținând cauza spre rejudecare, ca instanță de fond.

Prin sentința nr. 298 din 6 martie 1999, tribunalul a

respins, ca nefondată, acțiunea, considerând că, în urma transferului

patrimoniului fostului C.A.P. și a lucrărilor, efectuate la imobilul Casa

Tineretului, recepționate de Comisia de lichidare a C.A.P. Calafindești, acesta

este proprietatea administrației publice locale, iar reclamata are drept de

folosință gratuită a etajului clădirii. Mai reține instanța de fond că între

părți nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege,

așa încât, un astfel de act nu există.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 6 din 12

ianuarie 2000, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința atacată,

dispunând rezoluțiunea convenției de vânzare-cumpărare și obligând pe pârâtă la

cheltuieli de judecată.

Instanța de apel, a reținut, în esență, că imobilul a

devenit proprietatea membrilor asociației de tip privat. Lucrările de întregire

a construcției nu au determinat și transmiterea dreptului de proprietate,

imobilul nefiind vreodată în patrimoniul pârâtei, iar prin convenția

concretizată în factura din 22 aprilie 1992, s-a convenit la vânzarea pentru

suma de 2.700.000 lei, preț pe care pârâta nu l-a plătit integral.

Prin decizia 5625 din 16 noiembrie 2000, Curtea

Supremă de Justiție a admis recursul pârâtei, a casat decizia curții de apel și

a trimis cauza spre rejudecare, pentru administrarea unor noi probe și

interpretarea dovezilor administrate, în contextul în care nu s-a făcut dovada

existenței contractului și obiectului acestuia.

În rejudecare, instanța de apel, prin decizia nr. 3

din 15 februarie 2002, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința

tribunalului, a admis acțiunea, dispunând rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare și a obligat pe pârâtă la 2.452.000 lei cheltuieli de

judecată.

Curtea de apel a reținut că imobilul a fost construit

din fondurile proprii ale fostului C.A.P. Calafindești, predat, prin protocol de

către comisia de lichidare, reclamantei, care a convenit să-l vândă comunei.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a

declarat recurs, la data de 24 aprilie 2002, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că instanța de apel nu s-a

conformat deciziei de casare, a ignorat nulitatea absolută a contractului și

dispozițiile art. 28 alin. ultim din Legea nr. 18/1991 și ale art. 135 din

Constituție.

Recursul este fondat și va fi admis pentru

considerentele ce se vor expune:

Vânzarea-cumpărarea este un contract real

sinalagmatic, comutativ, prin care una dintre părți (vânzătorul) strămută

proprietatea unui bun al său celeilalte părți (cumpărătorul) care se obligă a

plăti prețul bunului vândut.

Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare

trebuie să îndeplinească condiții de formă și de fond care privesc

consimțământul, capacitatea, cauza licită și obiectul contractului.

Cu privire la obiectul contractului, acesta îl

formează lucrul vândut și prețul.

Lucrul vândut trebuie să fie în circuitul civil, să

existe în prezent sau în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit,

posibil și în proprietatea vânzătorului.

Odată cu desființarea C.A.P. -urilor, actele

normative au prevăzut și modalitățile de preluare a patrimoniului acestora,

stabilind reguli imperative de trecere în proprietatea privată sau în domeniul

public.

Articolul 28 din Legea nr. 18/1991 a reglementat

situația construcțiilor agrozootehnice, atelierelor de industrie mică,

mașinilor, utilajelor și alte asemenea mijloace fixe care devin proprietatea

membrilor asociațiilor de tip privat. Prin excepție, textul sus menționat a

stabilit trecerea fără plată, în regim de drept public, în proprietatea

comunelor, orașelor, municipiilor și în administrarea primăriilor a

construcțiilor afectate unei utilizări sociale sau culturale.

La data încheierii protocolului prin care comisia de

lichidare a fostului C.A.P. Calafindești preda imobilul „Casa Tineretului”,

reclamantei, dispozițiile sus menționate erau în vigoare. Operațiunea

efectuată, în asemenea condiții, este lovită de nulitate absolută, iar efectele

ei nevalabile –

qud nullum est nullum producit efectum.

Astfel, transferul proprietății nu și-a produs

efectul, iar vânzătorul a transmis un drept care nu era al lui.

Este adevărat că această nulitate este relativă, dar

ea a fost invocată pe cale de excepție, neputându-se opune prescripția :

qve

temporalia sunt ad agentum, perpetua sunt ad excipiendum.

Nesocotind dispozițiile imperative expuse, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, pe care Curtea, în temeiul

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., o va casa, iar pe fond va respinge apelul

declarat împotriva sentinței nr. 298 din 6 mai 1999, pronunțată de Tribunalul

Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Primăria Comunei

Calafindești, împotriva deciziei nr. 3 din 15 februarie 2002 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia atacată și respinge apelul reclamantei

SC A. SA Calafindești, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2003.