ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9069/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9069/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2009
reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor l-a chemat în
judecată pe pârâtul T.R.I. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va
pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Italia.
Prin sentința civilă nr. 156 din 26 februarie
2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâtul a fost
returnat din Italia, deoarece a stat în această țară fără forme
legale.
Din
probatoriile administrate de reclamant nu rezultă împrejurările care ar
trebui avute în vedere de către tribunal
pentru a lua împotriva pârâtului măsura
restrângerii dreptului la liberă circulație, în temeiul art. 38 din
Legea nr. 248/2005,
modificată prin O.G. nr. 5/2006.
Prin decizia civilă nr. 144/A din 29
aprilie 2009 Curtea de Apel Galați, secția
civilă,
a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a
reținut următoarele:
Contrar
susținerilor apelantei, instanța de judecată este aceea care, în raport
de situația concretă, apreciază asupra aplicării sancțiunii legale
solicitate, în
limitele termenelor
stabilite, fără ca aceasta să însemne o cenzurare a actelor și
măsurilor
dispuse de autoritățile străine, în speță cele italiene.
Este reală
susținerea apelantului, în sensul că dreptul la liberă circulație nu
este un drept absolut, însă restrângerea lui nu trebuie să fie arbitrară,
în absența unei justificări pentru această îngrădire.
In acest
context, afirmația reclamatului, în sensul că se tinde la stoparea
migrației ilegale nu reprezintă un argument viabil pentru adoptarea
măsurii
restrictive, fiind necesar ca în
fiecare caz particular să se arate care este pericolul
înfrângerii
acestei finalități.
În speță,
din probatoriul sumar administrat în cauză rezultă doar că poliția italiană a
luat măsura returnării pârâtului în România pentru ședere ilegală, fără ca
aceasta să constituie un motiv pentru a-i
se restrânge pârâtului dreptul la liberă
circulație.
Î
mpotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru
nelegalitate.
In motivarea cererii, recurentul arată
că pârâtul a fost returnat din Italia la
data
de 23 ianuarie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma.
Dreptul la
liberă circulație nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de
art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se
circumscrie situațiilor expres și limitativ
prevăzute de
art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a
ordinii publice, având în vedere că problema
migrației ilegale din România spre
statele europene prezintă interes
atât pe plan extern, cât și pe plan intern.
Astfel, nu se poate susține că măsura
restrângerii exercitării dreptului la
liberă
circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în
baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituție sau din alte
instrumente juridice internaționale, inclusiv de
Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.
Returnarea
unui cetățean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică
internă a acelui stat, iar autoritățile române nu au competența de a se
pronunța a
supra legalității și temeiniciei
actului de returnare săvârșit de autoritățile italiene.
Intimatul
nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul
va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea de apel nu a reținut că măsura
restrângerii dreptului la liberă
circulație
a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este
în sine contrară Constituției sau altor
instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, ci doar că
returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru
justificarea măsurii solicitate de reclamant.
Într-adevăr,
simpla returnare a pârâtului din Italia la data de 23 ianuarie 2009 nu
poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a
dreptului acestuia la libera circulație în acest stat.
Chiar dacă instanța nu poate cenzura
măsura returnării pârâtului, luată în
baza
acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă
circulație
pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a dovedit faptul că atitudinea pârâtului ar
putea amenința ordinea internă a statului Italian.
Cum în
speță, reclamantul nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și
proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit,
mărginindu-se să
invoce un interes de ordin
general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale, în mod legal
curtea de apel a decis că nu sunt întrunite condițiile restrângerii unui
drept
fundamental al cetățeanului, față de dispozițiile Legii nr. 248/2005,
coroborate cu cele ale art. 25 din Constituția României.
Recursul
declarat de reclamant este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva
deciziei nr. l44/A din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.