ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9069/2009

Asupra recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2009

reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor l-a chemat în

judecată pe pârâtul T.R.I. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Italia.

Prin sentința civilă nr. 156 din 26 februarie

2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins cererea ca nefondată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Pârâtul a fost

returnat din Italia, deoarece a stat în această țară fără forme

legale.

Din

probatoriile administrate de reclamant nu rezultă împrejurările care ar

trebui avute în vedere de către tribunal

pentru a lua împotriva pârâtului măsura

restrângerii dreptului la liberă circulație, în temeiul art. 38 din

Legea nr. 248/2005,

modificată prin O.G. nr. 5/2006.

Prin decizia civilă nr. 144/A din 29

aprilie 2009 Curtea de Apel Galați, secția

civilă,

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele:

Contrar

susținerilor apelantei, instanța de judecată este aceea care, în raport

de situația concretă, apreciază asupra aplicării sancțiunii legale

solicitate, în

limitele termenelor

stabilite, fără ca aceasta să însemne o cenzurare a actelor și

măsurilor

dispuse de autoritățile străine, în speță cele italiene.

Este reală

susținerea apelantului, în sensul că dreptul la liberă circulație nu

este un drept absolut, însă restrângerea lui nu trebuie să fie arbitrară,

în absența unei justificări pentru această îngrădire.

In acest

context, afirmația reclamatului, în sensul că se tinde la stoparea

migrației ilegale nu reprezintă un argument viabil pentru adoptarea

măsurii

restrictive, fiind necesar ca în

fiecare caz particular să se arate care este pericolul

înfrângerii

acestei finalități.

În speță,

din probatoriul sumar administrat în cauză rezultă doar că poliția italiană a

luat măsura returnării pârâtului în România pentru ședere ilegală, fără ca

aceasta să constituie un motiv pentru a-i

se restrânge pârâtului dreptul la liberă

circulație.

Î

mpotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate.

In motivarea cererii, recurentul arată

că pârâtul a fost returnat din Italia la

data

de 23 ianuarie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma.

Dreptul la

liberă circulație nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se

circumscrie situațiilor expres și limitativ

prevăzute de

art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a

ordinii publice, având în vedere că problema

migrației ilegale din România spre

statele europene prezintă interes

atât pe plan extern, cât și pe plan intern.

Astfel, nu se poate susține că măsura

restrângerii exercitării dreptului la

liberă

circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în

baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituție sau din alte

instrumente juridice internaționale, inclusiv de

Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Returnarea

unui cetățean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică

internă a acelui stat, iar autoritățile române nu au competența de a se

pronunța a

supra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile italiene.

Intimatul

nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul

va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Curtea de apel nu a reținut că măsura

restrângerii dreptului la liberă

circulație

a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este

în sine contrară Constituției sau altor

instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, ci doar că

returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru

justificarea măsurii solicitate de reclamant.

Într-adevăr,

simpla returnare a pârâtului din Italia la data de 23 ianuarie 2009 nu

poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a

dreptului acestuia la libera circulație în acest stat.

Chiar dacă instanța nu poate cenzura

măsura returnării pârâtului, luată în

baza

acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă

circulație

pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a dovedit faptul că atitudinea pârâtului ar

putea amenința ordinea internă a statului Italian.

Cum în

speță, reclamantul nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și

proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit,

mărginindu-se să

invoce un interes de ordin

general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale, în mod legal

curtea de apel a decis că nu sunt întrunite condițiile restrângerii unui

drept

fundamental al cetățeanului, față de dispozițiile Legii nr. 248/2005,

coroborate cu cele ale art. 25 din Constituția României.

Recursul

declarat de reclamant este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva

deciziei nr. l44/A din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.