ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.V. a

solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea

Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.

290/2003, obligarea acesteia la plata despăgubirilor ce i se cuvin, potrivit

Hotărârii nr. 97 din 13 martie 2008, a Comisiei Județene Bihor de aplicare a

Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.

Î

n motivarea cererii, reclamantul a arătat că

a transmis pârâtei toate documentele necesare, însă aceasta nu s-a conformat

obligației legale de a proceda în mod eșalonat la plata compensației bănești.

A mai arătat reclamantul că, prin Hotărârea

nr. 21/2006, emisă de aceeași comisie, i s-au acordat alte despăgubiri din care

pârâta a achitat numai 40%.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată, arătând că reclamantul nu a făcut dovada refugiului

autorilor săi, defuncții U.T. și U.P., în condițiile art. 2 alin. (5) din H.G.

nr. 1120/2006, motiv pentru care s-a constatat încălcarea prevederilor Legii

nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, de către Comisia

Județeană Bihor, la momentul emiterii Hotărârii nr. 97 din 13 martie 2008,

care-1 privește pe reclamant în calitate de beneficiar.

Astfel, în baza art. 17 alin. (4) din H.G nr.

1120/2006, a propus reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea

acestei legi.

Prin sentința civilă nr. 1961 din 12 mai 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea reclamantului V.V., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că, prin Hotărârea nr. 97 din 13 martie 2008, Comisia Județeană Bihor

pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, a acordat

despăgubiri reclamantului pentru bunurile imobile rămase în Basarabia,

localitatea Ciocâltei, în calitate de moștenitor al defuncților U.T. și U.P.

Reclamantul nu a făcut însă dovada exigențelor probatorii

instituite de art. 2 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, în sensul că, nu

a efectuat demersuri la autoritățile competente pentru a intra în

posesia actelor doveditoare.

Cum pârâta are competența, în temeiul

prevederilor art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 1120/2006, de a analiza legalitatea

hotărârilor emise de comisiile locale și de a propune reanalizarea acestora,

instanța de fond nu a putut reține în sarcina pârâtei un refuz nejustificat de

plată a despăgubirilor, motiv pentru care a respins acțiunea reclamantului ca

neîntemeiată.

Î

mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a

promovat recurs autoritatea pârâtă care a invocat ca temei legal prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut în esență, următoarele critici:

-

instanța de fond și-a depășit

competențele, luând în considerare numai întâmpinarea pârâtei A.N.P.R, reținând

în felul acesta, că nu ar fi făcut dovada refugiului autorilor săi, defuncții U.T.

și U.P., în condițiile art. 2 alin. (5) din H.G nr. 1120/2006, în condițiile în

care a depus la dosarul cauzei toate actele solicitate;

- instanța de fond nu a făcut referire la cea de-a doua

hotărâre a Comisiei Județene Bihor nr. 21 din 29 noiembrie 2006, prin care i

s-a plătit doar 40% din cuantumul despăgubirilor, hotărâre care nu a fost

contestată de pârâtă.

La termenul de judecată a recursului de față,

Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) raportat la

art. 304 pct. (3) C. proc. civ., necompetența materială a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în soluționarea

în primă instanță a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, în

raport de excepția de ordine publică a necompetenței materiale, invocată în

baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs

și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va casa hotărârea

instanței de fond pentru următoarele considerente:

Î

ntr-adevăr,

hotărârea recurată este casabilă în condițiile art. 304 pct. (3) C. proc. civ.,

fiind dată de o instanță necompetentă material să judece acțiunea formulată de

recurentul-reclamant.

Î

nalta Curte apreciază că pentru corecta

soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile

art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Astfel, este necontestat că obiectul acțiunii

îl formează plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 97 din 13 martie 2008

conform prevederilor Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau

compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora,

sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul

Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între

România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Or, din prevederile art. 8 alin. (5) din

Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile

comisiei centrale pentru aplicarea acestei legi sunt supuse controlului

judecătoresc, putând fi atacate la secția de contencios administrativ a

tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, neexistând nicio rațiune

pentru interpretarea acestor dispoziții legale, în sensul în care, competența

ar aparține unor instanțe de grad diferit.

Cum acțiunea reclamantei vizează aplicarea

acestei legi speciale, Înalta Curte constată că sunt incidente normele de

competență materială derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului

administrativ.

Î

n concluzie, hotărârea instanței de fond este

nelegală, urmând să fie casată, pentru ca litigiul să fie judecat de Secția de

contencios administrativ a Tribunalului București, unde va fi trimis dosarul.

Astfel fiind, criticile privind fondul cauzei

urmează să fie cercetate de instanța de rejudecare ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de V.V. împotriva sentinței civile nr. 1961 din

12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.