ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1293/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 august 2007, astfel cum a fost extinsă și precizată ulterior, reclamantul R.C. – C.R.I.S.S., în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D., C.P.T., primul-ministru al G.R. și președinte al P.N.L., și G.R., a solicitat anularea Hotărârii nr. 180 din 17 iulie 2007 pronunțate de C.N.C.D. în dosarul nr. 372/2007 al acestei instituții, și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 37/2000: - să se constate discriminarea săvârșită față de etnia romă de către pârâtul C.P.T. pe criteriul etnic în cadrul conferinței de presă organizate cu prilejul reuniunii Delegației Permanente a P.N.L.

din data de 30 iunie 2007; - să fie obligat pârâtul C.N.C.D. la sancționarea pârâtului C.P.T. cu amendă contravențională; - să fie obligat pârâtul C.P.T. la prezentarea directă de scuze publice față de minoritatea romă în cadrul unei conferințe de presă, cu participarea a minim trei cotidiane și două televiziuni centrale; - să fie obligat pârâtul G.R. la publicarea unui comunicat de presă în care să ceară scuze minorității rome; - să fie obligat pârâtul G.R. la organizarea a două dezbateri publice privind discursul rasist, libertatea de exprimare și rolul formatorilor de opinie în combaterea discriminării. Prin sentința civilă nr. 1577 din 21 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R.

și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului. În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R., Curtea de a apel a reținut că această parte are calitate procesuală pasivă în raport cu capetele de cerere subsecvente din acțiunea reclamantului, astfel cum aceasta a fost precizată și extinsă. Pentru a pronunța soluția de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Hotărârea nr. 180 din 17 iulie 2007, ce formează obiectul acțiunii, pârâtul C.N.C.D. a reținut că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000 și a dispus clasarea dosarului.

Faptele cu privire la care reclamantul solicită să se constate că reprezintă fapte de discriminare în sensul ordonanței sunt afirmațiile primului-ministru C.P.T., în calitate de președinte al P.N.L., cu ocazia reuniunii Delegației Permanente a partidului, afirmații referitoare la unii cetățeni români de etnie romă aflați pe teritoriul Italiei. A reținut instanța că pârâtul C.N.C.D. a analiza faptele respective în raport cu susținerile reclamantului referitoare la articolele publicate în cotidianele „Evenimentul Zilei” din 1 iulie 2007 și „Gazeta de Sud” din 2 iulie 2007, comparativ cu înregistrarea audio a Conferinței de presă în cadrul căruia au fost făcute afirmațiile respective, constatând că afirmațiile publicate nu au fost făcute ad literam de către reclamant.

Afirmațiile publicate ce au făcut obiectul analizei C.N.C.D. sunt următoarele: „E.Z.” din 1 iulie 2007: „T. a spus că Ministerul Internelor și Reformei Administrative de la București va trimite o echipă de cinci polițiști care să ajute la prinderea și repatrierea romilor care comit infracțiuni în Roma”; „Rolul ofițerilor români va fi acela de a-i instrui pe colegii lor peninsulari în psihologia și modul de operare al romilor care comit infracțiuni”; „G.S.” din 2 iulie 2007: „Premierul C.P.T. a declarat sâmbătă, la Brașov, că mai mulți polițiști români vor fi detașați la Roma pentru a eradica, în colaborare cu poliția italiană, grupările de tip mafiot ale cetățenilor respectivi”. C.N.C.D.

a reținut că, din înregistrarea audio, rezultă că primul-ministru a dorit să rezolve amplificarea colaborării între ministerele de interne din România și Italia, în așa fel încât, prin trimiterea unui număr suplimentar de polițiști români, să fie stăpânită amplificarea fenomenului infracțional. Instanța de fond a reținut că declarațiile primului-ministru au fost făcute cu privire la un grup restrâns de cetățeni români care comit infracțiuni în Italia, având în vedere exclusiv încălcarea de către aceștia a legilor statului italian și faptul că, prin faptele antisociale comise de unii cetățeni români, este afectată imaginea și percepția întregii comunități românești din Italia.

Primul-ministru s-a referit la toți cetățenii români din Italia care comit infracțiunii, inclusiv la cetățenii români de etnie romă, iar declarațiile în litigiu au vizat necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul celor două state și în niciun caz, aceste declarații, nu au avut ca efect restrângerea sau limitarea unor drepturi fundamentale ale omului. În acest sens, instanța a constatat că nu poate fi reținută existența unor fapte de discriminare pe criterii etnice, deoarece primul-ministru s-a referit la grupuri de cetățeni români care comit infracțiuni, așa cum rezultă din următoarea declarație a premierului: „Pentru că vreau să înțelegeți foarte bine, dacă Italia s-a făcut remarcată în anii `20 din cauza Mafiei, nu vreau ca România să-și afecteze, să-și strice imaginea din cauza acestor grupuri care comit toate infracțiunile posibile începând de la tâlhării, prostituție, trafic de droguri, pedofilie și poate continua”.

Totodată, s-a reținut că reclamantul nu critică hotărârea a cărei anulare o solicită, ci se limitează la reluarea susținerilor făcute în fața C.N.C.D. Astfel, instanța de fond a constatat că hotărârea C.N.C.D. este temeinic motivată în fapt și în drept în sensul că faptele prezentate de reclamant nu constituie acte de discriminare. În privința capetelor de cerere subsecvente, conținând pretenții ale reclamantului față de pârâtul G.R., Curtea de apel a reținut că aceste pretenții nu au fost formulate de reclamant în fața C.N.C.D., astfel că ele nu pot fi formulate direct în fața instanței de contencios administrativ, competentă să soluționeze doar acțiunea împotriva hotărârii pronunțate de C.N.C.D., conform art. 27 din O.G.

nr. 137/2000, ci sunt de competența instanței de drept comun. Împotriva sentinței civile nr. 1577 din 21 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.C. – C.R.I.S.S., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 2 și art. 20 din O.G. nr. 137/2000 și ale art. 4 și art. 16 din Constituția României.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține, în esență, următoarele: I. În mod greșit instanța de fond nu a reținut existența faptelor de discriminare, în condițiile în care prin afirmațiile făcute, primul-ministru a discriminat pe criteriul etniei, prin faptul că a precizat că „este vorba despre numărul de români, de cetățeni români, atenție, de cetățeni români de etnie romă, care constituie un grup de multe ori cu caracteristici infracționale deosebit de periculoase care se înmulțește la Roma”, astfel că intimatul-pârât a circumstanțiat și a focalizat atenția către cetățenii români de etnie romă, folosind sintagma „… atenție, de cetățeni români de etnie romă”. Mai susține recurentul-reclamant că afirmațiile la care a făcut referire instanța de fond au fost scoase din context și urmează afirmației citate.

Sub același aspect, recurentul-reclamant susține că faptele de discriminare sunt dovedite și prin aceea că primul-ministru face referire la „slaba capacitate de inserție a romilor”. Totodată, recurentul-reclamant susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu a fost criticată hotărârea contestată și că au fost reluate susținerile expuse în fața C.N.C.D. se mai susține că afirmațiile care constituie fapte de discriminare nu reprezintă opinii și îngrijorări ale autorităților italiene, ci sunt aprecieri personale ale primului-ministru C.P.T., acest fapt rezultând din limbajul utilizat și din folosirea formulelor de tipul „vreau” sau „nu vreau”. II. Recurentul-reclamant critică soluția instanței de fond în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că în mod greșit Curtea de apel a reținut că C.N.C.D.

nu a fost sesizat cu cereri referitoare la obligarea G.R. să publice un comunicat de presă și să organizeze două dezbateri publice privind discursul rasist și libertatea de exprimare. Recurentul-reclamant susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâtul G.R. nu au făcut și obiectul sesizării C.N.C.D. III. Recurentul-reclamant susține, de asemenea, printr-un alt motiv de recurs că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii contravenționale a pârâtului C.P.T., întrucât faptele săvârșite constituie deosebire, excludere, restricție sau preferință pe criteriul etnic și au avut ca efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoscute de lege, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, ale art. 14 din C.E.D.O.

și ale art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Se susține, sub acest aspect, că declarațiile primului-ministru au ca efect atingerea demnității și crearea unei atmosfere degradante, umilitoare și ofensatoare la adresa cetățenilor români de etnie romă. Analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, precum și față de dispozițiile art. 304 – art. 304 1 C. proc. civ., dispozițiile incidente cauzei și jurisprudența în materie, Curtea constată următoarele: 1. În ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant, formulată printr-un prim motiv de recurs, în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a reținut existența faptelor de discriminare pe criteriul etnic, ca urmare a afirmațiilor făcute de intimatul-pârât C.P.T., Curtea reține că acest motiv este neîntemeiat și nefondat în drept, deoarece: Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată (M. Of. nr. 99/8.02.2007): „prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Prin prisma dispozițiilor legale citate mai sus, a firmațiile care au făcut obiectul sesizării C.N.C.D. și cu privire la care s-a reținut că nu constituie fapte de discriminare, astfel cum acestea au fost precizate de reclamant și analizate de C.N.C.D. și de instanța de fond, sunt următoarele : „Subiectul l- am discutat în săptămâna acesta și cu primarul Romei. Este vorba de numărul de români, de cetățeni români, atenție, spun, de cetățeni români de etnie romă care constituie un grup de multe ori cu caracteristici infracționale deosebit de periculoase care se înmulțește la Roma. Primarul Romei, dar și primul ministru Italian sunt preocupați de acest fenomen în egală măsură cu autoritățile române.

De ce? Pentru că vreau să înțelegeți foarte bine, dacă Italia s-a făcut remarcată în anii `20 din cauza Mafiei, nu vreau ca România să-și afecteze, să-și strice imaginea din cauza acestor grupuri care comit toate infracțiunile posibile începând de la tâlhării, prostituție, trafic de droguri, pedofilie și se poate continua. Și ca atare, ceea ce am discutat și am și hotărât cu premierul Italiei este că urmează să aibă loc o vizită oficială a ministrului de interne român în Italia; eu voi face o vizită oficială pe 12 iulie în Italia și vreau până atunci să rezolvăm amplificarea colaborării între cele două ministere de interne în așa fel încât prin trimiterea unui număr suplimentar de polițiști români să fim în stare să stăpânim amplificarea acestui fenomen infracțional.

Eu nu vreau ca din cauza unui grup de oameni, toți românii care muncesc în Italia să sufere. Cea mai mare parte, majoritatea covârșitoare, și acest lucru nu vi-l spun numai eu, dar îl spun și autoritățile italiene, recunosc că românii își văd de treabă, sunt unii din ei care au reușit să-și pună pe picioare propriile afaceri, s-au integrat în societate, au asimilat valorile adevărat europene. Din cauza fenomenelor legate de slaba capacitate de inserție socială a romilor apar aceste fenomene, care sunt preocupante și pentru autoritățile italiene, dar nu numai, pentru toate țările din Europa și trebuie să gândim un set de măsuri speciale.

Dacă mă întrebați astăzi care vor fi măsurile pentru a-i ajuta să-i scoatem din aceasta caracatiță, care pe mulți îi cuprinde, pentru că sunt de exemplu copii care sunt angrenați în aceste activități și care nu au pe fond nimic rău, nu știu ce sa vă spun acum care sunt cele mai adaptate măsuri; dar cel puțin preventiv, vom întări dispozitivul de poliție, cooperarea cu autoritățile italiene pentru a încercă sa frânăm acest fenomen. Nu vreau ca lucrurile acestea să devină o frână în calea românilor care doresc să meargă acolo, să muncească cinstit, să-și câștige un ban. Mi se pare că este dreptul lor, e libertatea lor și mulți dintre ei se bucură de acest lucru și nu vreau ca imaginea să fie proiectată asupra întregii comunități românești din Italia”.

Atât instanța de fond, cât și C.N.C.D. cu ocazia soluționării sesizării, au analizat conținutul înregistrării conferinței de presă și articolele publicate în presă cu privire la cele afirmate de intimatul-pârât în cadrul conferinței de presă, constatând, întemeiat, că nu există identitate între afirmațiile din conferință și cele publicate în ziarele E.Z. și G.S.

Din analiza textului de lege citat, rezultă că pentru a ne afla în prezența unei situații de discriminare este necesar să existe o „deosebire, excludere, restricție sau preferință” între situații comparabile sau analoage, tratate în mod diferit pe baza criteriilor menționate de dispozițiile respective („rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată”) și care să aibă scopul sau efectul prevăzut de lege („restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”).

De altfel, în privința noțiunii de discriminare sunt incidente și dispozițiile art. 14 din C.E.D.O. și cele ale Protocolului nr. 12 la Convenție, la care se raportează atât recurentul-reclamant cât și pârâtul C.N.C.D., dispoziții potrivit cărora: „ Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”. În jurisprudența aferentă acestor dispoziții din Convenție, C.E.D.O.

a reținut constant că „a distinge nu înseamnă a discrimina” și că pentru a deveni discriminatorie, diferența de tratament trebuie să privească situații analoage și comparabile și să nu se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (C.E.D.O., F. împotriva Suediei, §60; C.E.D.O., H. împotriva Austriei, §31; C.E.D.O., S. și S. împotriva Italiei; C.E.D.O., S. și alții împotriva Regatului Unit, §72). Or, Înalta Curte constată că, întemeiat, chiar C.N.C.D. în analiza sesizării recurentului-reclamant a avut în vedere blocul de convenționalitate (C.E.D.O. și jurisprudența C.E.D.O.) cu referire la condițiile necesare pentru constatarea existenței unei discriminări.

Pornind de la aceste constante, instanța de fond, analizând aspectele reținute de C.N.C.D., a apreciat, de asemenea, întemeiat, că afirmațiile cu privire la care se solicită să se constate că sunt discriminatorii nu au fost făcute exclusiv cu privire la cetățeni de etnie romă, ci cu privire la grupuri de cetățeni români, printre care se aflau și cetățeni de etnie romă. Această situație nu poate fi calificată ca discriminare, atâta timp cât nu s-a făcut nicio diferențiere între cetățenii români și cei de etnie romă și afirmațiile au vizat, în context, situația grupurilor de cetățeni români care comit infracțiuni, astfel cum a fost reliefată de autoritățile din Italia. Așadar, nu se poate vorbi de situații analoage și comparabile tratate diferit, atâta timp cât afirmațiile au vizat pe toți cetățenii români care comit infracțiuni pe teritoriul Italiei.

Sub același aspect, Înalta Curte reține că afirmațiile intimatului-pârât C.P.T. au vizat în principal necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul celor două state în vederea combaterii fenomenului infracțional cu referire la toți cetățenii români din Italia care comit infracțiunii, inclusiv, iar nu exclusiv la cei de etnie romă. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că întemeiat instanța de fond a avut în vedere faptul că afirmațiile intimatului-pârât nu au fost făcute pe baza vreunuia dintre criteriile enumerate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ci pornind de la realitățile constatate de autoritățile din Italia referitoare la fenomenul infracțional și la necesitatea adoptării unor măsuri în scopul respectării legilor statului italian.

Astfel că, în mod corect, instanța de fond, în analiza legalității și temeiniciei hotărârii contestate, a reținut că afirmațiile în litigiu nu au avut ca efect restrângerea sau limitarea unor drepturi fundamentale ale omului, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2002 pentru a se constata existența unor fapte de discriminare. Așa fiind, afirmațiile mai sus analizate nu întrunesc elementele constitutive ale faptelor de discriminare, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, dat fiind faptul că, așa cum s-a arătat, în speță nu se constată existența unor situații analoage și comparabile supuse unui tratament diferențiat pe baza criteriilor și în scopul menționate de dispozițiile respective.

2. În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant din cuprinsul celui de-al doilea și al treilea motiv de recurs cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a G.R. și la întrunirea condițiilor angajării răspunderii contravenționale a pârâtului C.P.T., acestea, fiind subsecvente petitului principal referitor la calificarea afirmațiilor în discuție ca discriminatorii, urmează a nu mai fi supuse analizei instanței de control judiciar, ca o consecință a înlăturării primului motiv de recurs. În consecință, față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, constatându-se că soluția instanței de fond este legală, temeinică și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile și jurisprudența în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.C. – C.R.I.S.S. împotriva sentinței civile nr. 1577 din 21 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.