ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 515/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 515/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1241 din 16 aprilie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au

fost respinse acțiunea principală, astfel cum a fost precizată și acțiunea

conexă, ambele formulate de organizația neguvernamentală „Romani C.R.I.S.S. – Centrul

Romilor pentru Intervenție Socială și Studii” București, în contradictoriu cu C.N.C.D.

și cu T.B., Președintele României, având ca obiect: anularea Hotărârii nr. 92

din 23 mai 2007 emisă de primul pârât și constatarea faptei de „discriminare pe

criteriu de sex”, săvârșită de cel de-al doilea pârât, cu toate consecințele

legale ce decurg de aici.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, în fapt: că, prin hotărârea contestată, s-a stabilit că

folosirea de către T.B. a apelativului „păsărică” față de jurnalista Andreea

Pană nu este o faptă de natură să atragă răspunderea contravențională a

pârâtului, în condițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare; că aceeași hotărâre, la punctele 3-6, se referă la

folosirea de către pârât a expresiei „țigancă împuțită”, încadrată ca fiind

faptă de discriminare, dar care nu formează obiectul cauzei de față.

În drept

, instanța a reținut că

hotărârea C.N.C.D. este legală, întrucât cuvântul „păsărică” are mai multe

înțelesuri, dar astfel cum a fost folosit de pârât, deși nu a fost adecvat și a

transmis un mesaj negativ în spațiul public, nu poate fi catalogat ca atrăgând

ori născând efecte cu caracter discriminatoriu, iar ca urmare nu poate atrage

răspunderea contravențională a pârâtului.

A considerat instanța că C.N.C.D.

a apreciat în mod corect că faptei de folosire a acelui apelativ îi lipsesc

cele trei elemente cumulative pentru a atrage răspunderea: fapta să constea

într-o deosebire, excludere, restricție sau preferință; deosebirea să aibă la

bază unul sau mai multe criterii de discriminare; deosebirea bazată pe unul

dintre aceste criterii să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii folosinței sau exercitării–în condiții de egalitate–a drepturilor

omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.

A constatat instanța că

fapta reclamată la C.N.C.D. nu reprezintă o discriminare, întrucât nu

corespunde nici dispozițiilor art. 14 din C.E.D.O., potrivit cărora : diferența

de tratament devine „discriminare” atunci când se induc distincții între

situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare

rezonabilă și obiectivă.

A considerat instanța că, în

raport cu contextul în care a fost folosit cuvântul „păsărică” – față de un

reprezentant feminin al presei, pentru a arăta că nu dorește să răspundă

întrebărilor ei – nu i se poate reține o conotație sexuală sau sexistă așa cum

pretinde reclamanta, ci poate fi apreciat doar ca neadecvat.

În fine, în ceea ce privește

coroborarea de către reclamantă a acestei fapte cu evenimentul ulterior, când

pârâtul a folosit expresia „țigancă împuțită”, ea a fost considerată

inadmisibilă de către instanță, întrucât el nu face obiectul acțiunii de față

și a avut loc într-un spațiu diferit, privat.

Instanța a reținut, cu

privire la cererile accesorii ale reclamantei, adresate C.N.C.D., că

respingerea lor de către acest organism a fost justificată și legală.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat în termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal timbrată

(fila 69 dosar).

În motivarea cererii,

recurenta susține:

- Că instanța, deși a

recunoscut că termenul „păsărică” poate avea mai multe înțelesuri și a apreciat

că utilizarea lui de către pârât nu a fost adecvată (transmițând mesaje

negative în spațiul public), totuși a considerat că fapta nu este de natură să

atragă răspunderea contravențională. În aceste condiții, recurenta consideră că

atitudinea instanței este contradictorie, întrucât recunoaște practic

discriminarea, dar nu o sancționează ca atare, deși apelativul „păsărică”,

astfel cum a fost folosit în context și după tonul cu care a fost rostit, nu

putea avea decât un sens sexist.

Apreciază recurenta că

pârâtul, prin funcția pe care o are, este obligat să aibă o responsabilitate

mai mare pentru limbajul folosit în public, ceea ce nu a dovedit în speță,

jignind o jurnalistă și creând o atmosferă umilitoare față de ea, pe criteriul

genului ei.

- Că, în speță, sunt întrunite

toate condițiile angajării răspunderii contravenționale a pârâtului, deoarece:

a) formula folosită de pârât „mă păsărică, n-ai și tu treabă azi” denotă o

atitudine sfidătoare și este jignitoare, umilitoare, ofensatoare pentru

jurnalistă, aspecte care reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau

preferință, în sensul O.G. nr. 137/2000; b) pârâtul, prin crearea unei

atmosfere umilitoare față de jurnalistă, a realizat o deosebire care are la

bază criteriul genului, expresia folosită de el fiind de natură să lezeze orice

femeie din România și să-i inducă un sentiment de inferioritate în raport cu

bărbatul; c) deosebirea făcută de pârât și bazată pe criteriul genului, are ca

scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței ori exercitării

dreptului la egalitate de tratament, garantat de Constituție în art. 4 alin. (2)

și de art. 16 alin. (1).

- Că nu se poate disocia

folosirea apelativului „păsărică” de cea a expresiei „țigancă împuțită”, chiar

dacă cele două au fost utilizate în spații diferite, public și privat, deoarece

ele sunt unite prin efectul pe care l-au produs public, din momentul în care

expresia folosită în cadrul privat a ajuns la cunoștință publicului.

Consideră recurenta că

ambele fapte, vizând pe Președintele României, trebuie cunoscute de public,

acesta având dreptul de a fi informat chiar și asupra unor aspecte din viața privată

a unor politicieni, în calitatea lor de persoane publice.

- Că hotărârea C.N.C.D.,

cosemnând doar că folosirea cuvântului „păsărică”, în contextul în care a fost

rostit transmite mesaje negative în spațiul public, este insuficientă în a

combate discriminarea pe criteriul genului și nu reprezintă o măsură de

protecție efectivă și eficace împotriva acestui tip de discriminare.

Consideră recurenta că atât

atitudinea C.N.C.D., cât și cea a primei instanțe denotă ignorarea statutului

celui care a comis faptele, întrucât el, ca Președinte al Statului, reprezintă

un personaj–simbol și un formator de opinie în România, astfel încât purtarea

sa trebuia să fie impecabilă și să constituie un model.

În aceste condiții,

apreciază recurenta, derapajele anticonstituționale ale Președintelui trebuie

sancționate cu promptitudine pentru a transmite un mesaj ferm de toleranță

opiniei publice, în caz contrar, ele devenind o încurajare a discriminării și o

instigare la un tratament inadecvat.

În fine, a susținut

recurenta și admiterea cererilor accesorii.

Prin întâmpinarea depusă în

cauză pentru termenul din 4 noiembrie 2008 (fila 23 dosar), intimatul - pârât a

solicitat respingerea recursului, în principal ca fiind introdus de o persoană

fără capacitate procesuală de folosință, iar în subsidiar ca neîntemeiat.

invocate în principal, intimatul a arătat că, pornind de la dispozițiile art. 5

alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice, doctrina a definit capacitatea procesuală de folosință ca fiind „aptitudinea

unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual”.

De asemenea, arată intimatul

că principiul specialității, consacrat de același decret, generează capacitatea

de folosință a persoanei juridice, în sensul că aceasta nu poate avea decât

acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de

înființare sau statut.

Ca urmare, în speță, arată

intimatul, organizația neguvernamentală „Romani C.R.I.S.S.”, având drept scop –

conform statutului – apărarea și promovarea drepturilor romilor din România, nu

are capacitatea de a promova în instanță o acțiune pentru sancționarea

pârâtului pentru o faptă de discriminare care privește o altă persoană decât una

de etnie rromă.

recursului, invocată în subsidiar, intimatul a reiterat apărările formulate la

instanța de fond.

Înalta Curte, având în vedere

excepția invocată și motivele de recurs, reține:

I Asupra excepției invocate

de intimat

nr. 626 din 20 iulie 2006) a modificat dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind

prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în mod substanțial,

astfel încât a ajuns să instituie o jurisdicție specială administrativă, în

sensul art. 21 alin. 4 din Constituția României.

Astfel, prin Art. I pct. (6)

al legii, după art. 19

4

, au fost introduse articolele 19

5

– 19

10

care redefinesc Colegiul director al C.N.C.D. ca organ de

jurisdicție care-și desfășoară activitatea pe baza principiilor generale ale

oricărui proces: contradictorialitatea, dreptul la apărare, nemijlocirea în

administrarea probelor, dreptul la o cale de atac judiciară pentru părțile

procedurii din jurisdicția specială administrativă.

În speță, recurenta „Romani

C.R.I.S.S.” a fost titulara sesizării formulate la C.N.C.D. la data de 21 mai

2007, așadar după modificarea ordonanței în sensul celor mai sus arătate,

pentru ambele

fapte

săvârșite de intimat: folosirea cuvântului „păsărică” – considerat de recurentă

ca faptă de discriminare pe criteriul de sex și folosirea expresiei „țigancă

împuțită” – considerată ca faptă de discriminare pe criteriul etniei.

Iar întrucât, prin hotărârea

nr. 92 din 23 mai 2007, Colegiul director al C.N.C.D. a respins sesizarea în

legătură cu prima faptă, Romani C.R.I.S.S. a fost și titulara contestației formulate

la C.N.C.D. împotriva acestei hotărâri, contestația sa fiind respinsă prin Decizia

nr. 7931 din 3 august 2007 a C.N.C.D.

Ca urmare, petiționara a

introdus cele două acțiuni în justiție având același obiect, la data de 3 iulie

2007 și respectiv 27 august 2007.

Așadar, reclamantului în

acțiune nu i se poate contesta calitatea și capacitatea procesuală de recurent

în calea de atac, astfel încât excepția pe care o invocă în recurs intimatul nu

poate fi calificată ca fine de neprimire a recursului.

pune problema dacă o asemenea excepție, care nu este una procedurală, în raport

cu recursul, poate fi invocată prin întâmpinare, în combaterea recursului

reclamantei, iar răspunsul este negativ.

În raport cu scopul

organizației neguvernamentale Romani C.R.I.S.S., lipsa capacității de folosință

a acesteia în sesizarea unei discriminări pe criteriul sexului ar fi putut și

trebuit invocată la soluționarea sesizării organizației în procedura

jurisdicțională desfășurată în fața Colegiului C.N.C.D.

Dar din considerentele

Hotărârii nr. 92/2007, pct. V „Susținerile părților”, nu rezultă că o asemenea

excepție ar fi fost invocată de către intimat, a cărui reprezentare în fața

Colegiului a fost asigurată de Administrația Prezidențială. Aceeași concluzie

rezultă și din conținutul memoriului în apărarea pe care intimatul la depus la

C.N.C.D. la 22 mai 2007 (și aflat în dosarul de fond la fila 72).

Așadar, atât părțile în

procedura jurisdicțională, cât și Colegiul director al C.N.C.D. au recunoscut,

implicit recurentei de față capacitatea de folosință procesuală – în sens larg

– în a sesiza Consiliul pentru o faptă considerată de ea discriminare pe

criteriul sexului, deși nu avea o legătură directă cu etnia rromă ale cărei

drepturi le apără recurenta conform statutului ei.

Ulterior, intimatul - pârât

nu a invocat această „excepție” nici la soluționarea cauzei în fond, iar din

punct de vedere procedural, se cuvine a constata că pârâtul nu ar fi putut

invoca aceasta situație decât în cadrul procesual al unei acțiuni/contestații

formulate de el însuși împotriva Hotărârii nr. 92/2007, prin care să solicite

respingerea sesizării Organizației Romani C.R.I.S.S. – în partea privitoare la

discriminarea pe criteriul sexului – în fond, astfel cum a procedat Colegiul,

ci pe excepție, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a

petiționarei.

Așa fiind, excepția invocată

urmează a fi respinsă, în principal, în temeiul principiului „non reformatio in

pejus” și al celui conform căruia inițiativa unui proces aparține părților, iar

în subsidiar în considerarea situației de fapt reclamate în speță.

Astfel, recurenta, ca

organizație pentru apărarea drepturilor cetățenilor de etnie rromă, a sesizat C.N.C.D.

în legătură cu două fapte săvârșite de o singură persoană față de o unică

persoană, succesiv, la un interval de timp foarte mic și care, în percepția

publică, au reprezentat componentele aceluiași incident.

Din acest motiv, sesizarea a

fost formulată printr-o plângere unică și a fost soluționată printr-o hotărâre

unică, chiar dacă, în cuprinsul ei, Colegiul a analizat separat cele două

fapte.

Ca urmare, necesitatea coerenței

în soluționarea cauzei de față impune recunoașterea capacității de folosință

procesuală a organizației Romani C.R.I.S.S.

II Asupra recursului și în

ordinea logică a problemelor pe care acesta le aduce în discuție, Înalta Curte va

respinge cererea ca nefondată, pentru următoarele argumente:

fond s-a făcut în mod legal prin disociere, iar nu prin coroborare, față de

cealaltă faptă de discriminare reclamată, întrucât: 1) Colegiul director al C.N.C.D.

a soluționat separat cele două fapte, pentru cea de față respingând sesizarea,

pentru cealaltă constatând că reprezintă o discriminare; 2) acțiunea formulată

de pârât împotriva părții din hotărâre prin care a fost sancționat pentru discriminare

a fost soluționată separat prin sentința civilă nr. 2799/8 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, iar soluția pronunțată nu poate avea valoarea unei

prezumții de lucru judecat, întrucât în procedura jurisdicțional –

administrativă faptele au fost analizate separat sub aspect procedurale și

distinct din punctul de vedere al dreptului substanțial; 3) nu există, între

cele două fapte, un raport de cauzalitate și nici de condiționare reciprocă de

natură a justifica analizarea lor împreună sau una pe baza celeilalte.

expuse de Romani C.R.I.S.S. în sesizare, la C.N.C.D., pentru ca fapta reclamată

să reprezinte o discriminare, ea ar fi trebuit să îndeplinească două condiții:

- Pe de o parte, să se

încadreze într-una dintre formele de tratament prevăzute de dispozițiile art. 2

alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, adică să fi exprimat, față de persoana vizată,

o deosebire ori o excludere sau o restricție ori o preferință, pe bază de sex

și care să fi avut drept scop sau efect fie restrângerea unor drepturi și

libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege; fie înlăturarea

recunoașterii, a folosinței ori a exercitării acelorași drepturi, în condiții

de egalitate.

- Pe de altă parte, având în

vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) din ordonanță, atât exercițiul

drepturilor, cât și deosebirea, excluderea, restricția ori preferința trebuia să

privească persoanele aflate în situații comparabile.

Sub aspectul primei

condiții, în speță, dintre toate formele de discriminare enumerate de text,

fapta reclamată ar putea fi, teoretic, considerată o excludere pe criteriul

sexului, căci intimatul a refuzat să-i răspundă jurnalistei și a folosit un

apelativ considerat de recurentă drept „sexist”.

Dar în cauză lipsește cea

de-a doua condiție: persoana aflată într-o situație comparabilă, deci termenul

de comparație pe baza căruia să rezulte discriminarea.

Împrejurările faptei,

descrise de recurentă, recunoscute de intimat și mediatizate, dovedesc pe

deplin că jurnalista, aflată (întâmplător sau nu) în același spațiu public cu

intimatul, i-a adresat acestuia o întrebare legată de un eveniment politic

viitor. Dar dialogul celor doi nu a avut loc într-un cadru oficial, la o

conferință de presă ori într-o altă împrejurare în care jurnalista, acreditată

fiind și în exercițiul profesiei sale în mod evident să fi fost exclusă pe

motiv că este femeie, fiind preferat, în același timp, un jurnalist bărbat.

Recurentul a pretins că

discriminarea s-ar fi manifestat printr-un tratament de deosebire pe baza criteriului

genului, deoarece apelativul „păsărică” ar fi creat o atmosferă umilitoare, de

natură a leza orice femeie, inducându-i un sentiment de inferioritate în raport

cu bărbatul.

Dar o pretinsă faptă de discriminare,

pentru a fi sancționată, nu poate fi o abstracție, ci trebuie să fie efectivă,

în sensul de a se realiza concret în raport cu persoane aflate în situații

comparabile. Or, nici în această ipoteză, a deosebirii, nu există un termen

concret de comparație.

În fine, tot ca o consecință

a inexistenței celei de-a doua condiții pentru constatarea unei discriminări,

nu se poate reține în speță că fapta sesizată ar fi avut ca efect restrângerea

sau înlăturarea recunoașterii, folosinței ori exercitării dreptului la

egalitate de tratament.

hotărârii nr. 92/2007 a Colegiului director al C.N.C.D. a fost exercitat de

către prima instanță în limitele competenței sale, în sensul că prima sa îndatorire

era de a stabili conformitatea cu legea a acestui act, sub aspectul încadrării

faptei sesizate în mod corect, pe baza definițiilor și condițiilor prescrise de

O.G. nr. 137/2000.

Câtă vreme prima instanță a

constatat, pe baza probelor, că fapta sesizată a fost corect apreciată de C.N.C.D.

ca nefiind discriminare, considerațiile colaterale ale hotărârii Colegiului

privind mesajele negative pe care apelativul folosit de pârât le-ar transmite în

spațiul public sunt irelevante juridic. Ele au doar valoarea unor constatări de

natură sociologică și pot fi semnificative doar pentru percepția subiectivă a

pârâtului.

Dacă însă nu s-a constatat existența

unei discriminări, remarca făcută de Colegiu nu poate fi supusă controlului

instanței sub aspectul eficienței ei în combaterea discriminării, întrucât se

situează în afara cadrului sancționării unei discriminări.

stabilesc, în partea specială, faptele care constituie contravenții, fără a

prevedea nici o agravantă în raport cu calitatea persoanei care o săvârșește.

Doar dispozițiile art. 2 alin.

(6) prevăd o circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii contravenționale,

dar ea se referă la săvârșirea discriminării pe baza a două sau mai multe

criterii prevăzute la alin. (1).

Așa fiind, calitatea

oficială a pârâtului în speță, de Președinte al României, nu poate constitui o

agravantă în stabilirea răspunderii juridice în situația în care discriminarea

ar fi fost constatată și, cu atât mai mult, ea nu poate constitui un argument

ori o condiție suficientă pentru a stabili că fapta acestuia reprezintă o

discriminare, în absența condițiilor legale.

a invocat dispozițiile art. 2 alin. (4) din ordonanță, potrivit cărora:

„Orice

comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează,

favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau

degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate față de alte

persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea

contravenționala conform prezentei ordonanțe, daca nu intra sub incidența legii

penale";

A invocat, de asemenea,

dispozițiile art. 15 din ordonanță care, plasate în partea specială a actului

normativ, nu fac decât să transpună textul din partea generală mai sus redat.

Colegiul C.N.C.D. a analizat temeinicia sesizării sub incidența acestor două

texte invocate și a ajuns la concluzia că fapta nu este de natură să atragă

răspunderea contravențională, deși cuvântul folosit nu este unul adecvat. În

acest mod Colegiul a acordat prevalență, în mod implicit, condițiilor obiective

prevăzute de lege pentru ca fapta reclamată să constituie contravenție, iar nu

atitudinii subiective a pârâtului.

O asemenea manieră de a

proceda este corectă, întrucât se circumscrie principiului legalității

încriminării. Or, textul art. 2 alin. (4), prevede că răspunderea

contravențională este atrasă de comportamentul (activ ori pasiv) care – prin

efectele sale – favorizează sau defavorizează în mod nejustificat ori supune la

un tratament injust sau degradant o persoană față de alte persoane.

Iar dispozițiile art. 15

încriminează acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea

demnității sau crearea unei atmosfere intimidante, ostile, degradante,

umilitoare sau ofensatoare, comportament îndreptat împotriva unei persoane și

legat de sexul acestei.

Câtă vreme se admite că

termenul „păsărică” este susceptibil de mai multe înțelesuri în limba română,

trebuie admis și că, în absența unei exprimări, explicit jignitoare sau umilitoare

a pârâtului la adresa jurnalistei în legătură directă cu sexul ei, termenul

trebuia primit în înțelesul său primar, literal, nici C.N.C.D. nici instanței

de fond nefiindu-le permis să confere un alt înțeles termenului folosit. Iar calificarea

acestui termen, neincriminator direct pentru pârât, putea fi, la limită, aceea

de „inadecvat”, fără să însemne însă o recunoaștere a faptului că ar fi

reprezentat o „discriminare” întrucât nu se încadra în definiția legală a

acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de „Romani C.R.I.S.S. - Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii”,

împotriva sentinței civile nr. 1241 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2009.