SECȚIUNEA A TREIA CAUZA EPPLE c. GERMANIA (Cercetarea nr. 77909/01) HOTĂRÂREA (Revizionarea) STRASBURG 15 decembrie 2005 DEFINIF 15/03/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Epple c. Germania (cerere de revizuire a hotărârii din 24 martie 2005), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Hedigan Caflisch Bilsan Zagrebelsky mes Gyulumyan, Jaeger, judecători și domnul Villiger, grefier adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în camera Consiliului la 24 noiembrie 2005, se retrage la hotărâre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 779/90/01) îndreptată împotriva Republicii Federale Germania și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Ulrich Epple ( Udo Sürer, avocat al Lindei. Guvernul german (atlée) este reprezentat de agentul său, doamna Almut Wittling-Vogel, Ministerialdirigentin la Ministerul Federal al Justiției. Prin hotărârea din 24 martie 2005, Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (b) din convenție din cauza duratei excesive a detenției polițienești a reclamantului. Curtea, la punctul 52 din hotărâre, a decis, de asemenea, să nu atribuie reclamantului nici o sumă pentru satisfacția echitabilă a următoarelor motive: 52. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși a fost invitată de o scrisoare a grefei din 23 octombrie 2003. Prin urmare, Curtea consideră că La 31 martie 2005, reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul că nu a primit niciodată o invitație de a-și exprima cererile de satisfacție echitabilă. În consecință, el i-a cerut să se pronunțe cu privire la acestea. La 2 iunie 2005, Curtea a considerat că o astfel de cerere trebuie să analizeze într-o cerere de revizuire a hotărârii în ceea ce privește problema aplicării articolului 41 din Convenție. Comisia a decis să comunice această cerere guvernului, care a fost invitat să prezinte observații scrise cu privire la această chestiune în termen de șase săptămâni. Acestea au ajuns la Curte la 12 iulie 2005. Observațiile reclamantului ca răspuns au ajuns la Curte la 29 august 2005. Reclamantul solicită revizuirea hotărârii din 24 martie 2005 în ceea ce privește problema aplicării articolului 41 din convenție. El subliniază că, prin scrisoarea grefei Curții din 23 octombrie 2003, a fost informat că cererea sa a fost comunicată guvernului pârât, că ar avea posibilitatea de a răspunde la observațiile acestuia și că ar fi invitat să-și cuantifice cererile de satisfacție echitabilă formulate în temeiul articolului 41 din convenție. Cu toate acestea, nu a primit niciodată această invitație. Acesta solicită ca 741 de euro (EUR) să fie alocați ca daune morale pentru detenția polițienească excesivă și solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Acestea sunt de 3 363,80 EUR (justificative în sprijinul acestora), și anume 2 791, 10 EUR pentru procedura în fața autorităților interne și 572, 70 EUR pentru procedura în fața Curții. Guvernul solicită Curții să răspundă cererii reclamantului pentru motivul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 80 din Regulamentul Curții ( 869-870, punctul 21), trebuie să se examineze cu strictețe admisibilitatea acestor cereri, care nu sunt prevăzute în Convenție, dar sunt introduse prin regulament, deoarece acestea pun în discuție caracterul definitiv al hotărârilor Curții. În speță, spre deosebire de cazul Pardo, în speță, spre deosebire de cazul Pardo Mai mult, reclamantul a dispus de suficient timp pentru a se adresa Curții în momentul în care ar fi invitat să-și prezinte cererile. Cele două părți și-au schimbat memoriile încă din mai 2004. Prin urmare, cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 60 din regulament. Cu titlu subsidiar, guvernul susține că constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Cererea de despăgubire pentru detenție este excesivă având în vedere faptul că o persoană deținută în mod ilegal poate pretinde unsprezece euro pe zi ca daune morale în temeiul legii germane aplicabile în acest domeniu. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată guvernul nu se pronunță. Reclamantul răspuns, în special, că formula va fi invitat În ceea ce privește necesitatea de a repara prejudiciul moral, reclamantul subliniază că mai târziu, în urma hotărârii Curții în cauza sa, acesta este adresat conducerii teritoriale a poliției din Aurgburg pentru a obține despăgubiri pentru detenția polițienească. Prin scrisoarea din 28 iunie 2005, Comisia a respins cererea pe motiv că legalitatea detenției nu a fost pusă în discuție și că poliția nu a fost responsabilă pentru durata detenției. 10. Curtea reamintește că condițiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire sunt enunțate în art. 80 alin. (1) din regulament, astfel: În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de o parte, aceasta din urmă poate, în termen de șase luni de la data la care a avut cunoștință de fapt, să sesizeze Curtea cu privire la o cerere în rejudecare a hotărârii pe care o face. 11. Comisia observă că, din cauza unei omisiuni a grefei, observațiile guvernului din 16 ianuarie 2004 au fost comunicate reclamantului la 3 februarie 2004 în ceea ce privește versiunea germană și la 4 mai 2004 în ceea ce privește traducerea în limba engleză, fără ca acesta să fi fost invitat să își prezinte cererile de satisfacție echitabilă, astfel cum se prevede în procedura prevăzută la art. 29 alineatul (3) din convenție. 12. Comisia nu consideră că este rezonabil să se considere că reclamantul și-a calculat cererile de satisfacție echitabilă înainte de adoptarea hotărârii în cazul în care a fost invitată de Curte. Absența acestor cereri a avut o influență decisivă asupra cauzei, astfel cum reiese din punctul 52 din hotărâre. 13. Prin urmare, Curtea consideră că prezenta cerere a reclamantului intră în domeniul de aplicare al articolului 80 din regulament (a se vedea mutatis mutandis Baumann c. Austria (revizuire), nr. 76809/01, 9 iunie 2005, § 13). 14. În ceea ce privește temeinicia cererii în revizuire, Curtea consideră, având în vedere circumstanțele din speță, că constatarea încălcării oferă în sine reclamantului o satisfacție echitabilă suficientă. 15. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, având în vedere faptul că nu a constatat o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (b) din convenție, în ceea ce privește durata detenției polițienești, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului 1 700 EUR în acest sens. 16. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că constatarea încălcării articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Convenție constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea revizuită va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 700 EUR (o mie șapte sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care o poate plăti de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 15 decembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Bošjan M. Zupančič Modululr Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
EPPLE c. ALLEMAGNE
(Requête n
o
77909/01)
ARRÊT
(Révision)
15 décembre 2005
15/03/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Epple c. Allemagne (demande en révision de l’arrêt du 24 mars 2005),
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
C.
Bîrsan
,
V.
Zagrebelsky
,
M
mes
A.
Gyulumyan,
R.
Jaeger,
juges
,
et de M. M.
Villiger,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 novembre 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
77909/01) dirigée contre la République fédérale d’Allemagne et dont un ressortissant de cet Etat, M. Ulrich Epple («
le requérant
»), a saisi la Cour le 21 juin 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant a été représenté par M
e
Udo Sürer, avocat à Lindau. Le gouvernement allemand («
le Gouvernement
») est représenté par son agente, Mme Almut Wittling-Vogel,
Ministerialdirigentin
au ministère fédéral de la Justice.
3.
Par un arrêt du 24 mars 2005, la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 5 § 1 b) de la Convention en raison de la durée excessive de la détention policière du requérant. La Cour, dans le paragraphe 52 de l’arrêt, a également décidé de n’allouer au requérant aucune somme au titre de la satisfaction équitable aux motifs suivants
:
«
52.Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable, bien qu’il y eût été invité par une lettre du greffe du 23 octobre 2003. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de se prononcer sur l’application de l’article 41 parce qu’aucune demande du requérant à ce titre n’avait été reçue par le greffe.»
4.
Le 31 mars 2005, le requérant a informé la Cour qu’il n’avait jamais reçu d’invitation à chiffrer ses demandes de satisfaction équitable. En conséquence, il lui a demandé de statuer sur celles-ci.
5.
Le 2 juin 2005, la Cour a estimé que pareille demande devait s’analyser en une demande en révision de l’arrêt pour ce qui est de la question de l’application de l’article 41 de la Convention. Elle a décidé de communiquer cette demande au Gouvernement, qui a été invité à soumettre des observations écrites sur cette question dans un délai de six semaines. Celles-ci sont parvenues à la Cour le 12 juillet 2005. Les observations du requérant en réponse sont parvenues à la Cour le 29 août 2005.
SUR LA DEMANDE EN RÉVISION
6.
Le requérant demande la révision de l’arrêt du 24 mars 2005 en ce qui concerne la question de l’application de l’article 41 de la Convention. Il souligne que par la lettre du greffe de la Cour du 23 octobre 2003, il a été informé que sa requête avait été communiquée au Gouvernement défendeur, qu’il aurait la faculté de répondre aux observations de celui-ci et qu’il serait invité à chiffrer ses demandes de satisfaction équitable formulées au titre de l’article 41 de la Convention. Cependant, il n’a jamais reçu cette invitation. Il demande de lui allouer 741 euros (EUR) à titre de dommage moral pour la détention policière excessive subie et réclame le remboursement de ses frais et dépens. Ceux-ci s’élèvent à 3
363,80 EUR (justificatifs à l’appui), à savoir 2
791, 10 EUR pour la procédure devant les autorités internes et 572,
70 EUR pour la procédure devant la Cour.
7.
Le Gouvernement demande à la Cour d’écarter la demande du requérant au motif que les conditions prévues à l’article 80 du règlement de la Cour («
le règlement
») ne sont pas réunies. D’après la jurisprudence de la Cour (
Pardo c. France
(révision - recevabilité), arrêt du 10 juillet 1996,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
III, pp. 869-870, § 21), il faut examiner strictement la recevabilité de telles demandes, non prévues à la Convention mais instaurées par le règlement, car elles mettent en cause le caractère définitif des arrêts de la Cour. En l’espèce, à la différence de l’affaire
Pardo
précitée, il n’existait pas de fait inconnu au moment de l’adoption de l’arrêt, mais seulement une erreur d’interprétation par le requérant, de la lettre du greffe du 23 octobre 2003 qui était rédigée en français. De plus, le requérant a disposé de suffisamment de temps pour s’enquérir auprès de la Cour du moment où il serait invité à chiffrer ses demandes. Les deux parties avaient en effet échangé leurs mémoires dès mai 2004. La demande du requérant ne répond dès lors pas aux conditions prévues à l’article 60 du règlement.
8.
A titre subsidiaire, le Gouvernement soutient que le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante. La demande d’indemnisation pour la détention est excessive eu égard au fait qu’une personne illégalement détenue peut prétendre à onze euros par jour à titre de dommage moral en vertu de la loi allemande applicable à ce sujet. Concernant les frais et dépens le Gouvernement ne se prononce pas.
9.
Le requérant réplique notamment que la formule «vous serez
invité» est à distinguer de la formule «
vous êtes invité
», employée à d’autres endroits dans la correspondance du greffe. Quant à la nécessité d’une réparation du dommage moral, le requérant souligne qu’à la suite de l’arrêt de la Cour dans son affaire, il s’est adressé à la direction territoriale de police d’Ausgbourg pour obtenir une indemnisation pour la détention policière subie. Par une lettre du 28 juin 2005, celle-ci a rejeté la demande au motif que la légalité de la détention n’avait pas été mise en cause et que la police n’avait pas été responsable de la durée de la détention.
10.
La Cour rappelle que les conditions de recevabilité d’une demande en révision sont énoncées à l’article 80 § 1 du règlement, ainsi libellé :
«
En cas de découverte d’un fait qui, par sa nature, aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue d’une affaire déjà tranchée et qui, à l’époque de l’arrêt, était inconnu de la Cour et ne pouvait raisonnablement être connu d’une partie, cette dernière peut, dans le délai de six mois à partir du moment où elle a eu connaissance du fait découvert, saisir la Cour d’une demande en révision de l’arrêt dont il s’agit.
»
11.
Elle note qu’en raison d’une omission du greffe, les observations du Gouvernement du 16 janvier 2004 ont été communiquées au requérant le 3 février 2004 en ce qui concerne la version allemande, et le 4 mai 2004 en ce qui concerne la traduction en anglais, sans que celui-ci ait été invité à présenter ses demandes de satisfaction équitable, comme le prévoit la procédure en application de l’article 29 § 3 de la Convention.
12.
Elle n’estime pas déraisonnable de croire que le requérant aurait chiffré ses demandes de satisfaction équitable avant l’adoption de l’arrêt s’il y avait été invité par la Cour. L’absence de ces demandes a eu une influence décisive sur l’affaire tel que cela ressort du paragraphe 52 de l’arrêt.
13.
La Cour considère dès lors que la présente demande du requérant tombe dans le champ d’application de l’article 80 du règlement (voir,
mutatis mutandis
,
Baumann c. Autriche
(révision), n
o
76809/01, 9 juin 2005, § 13).
14.
Quant au bien-fondé de la demande en révision, la Cour estime, compte tenu des circonstances dans l’espèce, que le constat de violation fournit en soi au requérant une satisfaction équitable suffisante.
15.
Pour ce qui est des frais et dépens, eu égard au fait qu’elle n’a constaté une violation de l’article 5 § 1 b) de la Convention qu’en ce qui concerne la durée de la détention policière, la Cour estime raisonnable d’allouer au requérant 1 700 EUR à ce titre.
16.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Décide
d’accueillir la demande en révision de l’arrêt du 24 mars 2005
;
en conséquence
2.
Dit
que le constat de violation de l’article 5 § 1 b) de la Convention constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt révisé sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 1
700 EUR (mille sept cents euros) pour frais et dépens plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
4
.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
15 décembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Mark
Villiger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier adjoint
Président