ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3170/2003

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta Academia Română – Fundația F.M.H.E. a

chemat în judecată pârâtele SC S. SRL București și SC G.C. SRL București,

solicitând să se ia act de încetarea de plin drept, la data de 31 martie 1997,

a contractului de concesiune nr. 625/217 din 3 din 19 octombrie 1992, încheiat

între reclamantă, în calitate de concedent, și pârâtele constituite într-o

asociație, în calitate de concesionare, având ca obiect punerea la dispoziția

asociației a imobilului situat în București, și să fie obligate, în solidar,

pârâtele la plata sumei de 3.343.193.640 lei, din care 1.070.168.341 lei cu

titlu de redevențe neachitate pentru perioada iunie 1996 – martie 1997

(cuantumul lunar al redevenței fiind contravaloarea în lei a sumei de 32.600

dolari S.U.A., la cursul de referință B.N.R.) și 2.273.025.299 lei,

reprezentând prejudicii, conform clauzei penale prevăzute la art. 13 din

contract, respectiv, penalități și dobânzi, precum și la cheltuieli de

judecată.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 2681 din 19 mai 1999, pronunțată în dosarul nr. 2866/1997, a admis

în parte acțiunea și a obligat, în solidar, pârâtele la plata sumei de

902.662.586 lei, reprezentând redevențe restante, a compensat cheltuielile de

judecată și a obligat pârâtele la 25.291.205 lei cheltuieli de judecată, către

reclamantă.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin

decizia nr. 2222 din 8 octombrie 1999 pronunțată în dosarul nr. 2485/1999, a

admis apelul reclamantei împotriva sentinței tribunalului, a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că a constatat reziliat de drept, la data de 31

martie 1997, a contractul de concesiune, a obligat pârâtele la 167.504.755 lei,

cu titlu de redevențe pe perioada iunie 1996 – martie 1997, și la 2.273.025.299

lei penalități de întârziere și dobândă bancară, precum și la 7.321.593 lei

cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Totodată, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de pârâte împotriva aceleiași sentințe.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin

decizia nr. 3037 din 24 aprilie 2002, a admis recursurile declarate de pârâte

împotriva deciziei instanței de apel și a modificat decizia atacată, în sensul

că admite și apelurile pârâtelor și, în consecință, înlătură din decizie

dispozițiile privind constatarea rezilierii contractului de concesiune și

privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.273.025.299 lei, reprezentând

penalități de întârziere și dobândă, și menține celelalte dispoziții din

decizie.

De asemenea, obligă reclamanta la plata sumei de

25.288.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC G.C. SRL și 96.000.000

lei către pârâta SC S. SRL.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut,

în esență, următoarele:

În articolul 37 din contractul de concesiune s-a

prevăzut că, în cazul forței majore sau a altor elemente asimilabile acestuia,

nu are loc încetarea concesiunii, ci părțile vor conveni asupra consecințelor

privitoare la adaptarea corespunzătoare a contractului, pentru respectarea

echilibrului financiar.

Această dispoziție din contract nu a fost avută în

vedere de reclamantă, deși era la curent cu încetarea plăților de către C.B.,

ca urmare a ordinului B.N.R., ordin care era independent de voința pârâtelor,

el fiind imprevizibil și inevitabil, deci, asimilabil forței majore. Mai mult,

conturile asociației reprezentată de pârâte au fost blocate, deși avea în cont

suma de 920.000.000 lei, cu care putea plăti redevența.

În aceste condiții, reclamanta nu a răspuns

solicitării pârâtelor, în sensul de a negocia păstrarea echilibrului financiar,

ci a trecut la rezilierea contractului și a intrat în relații directe, începând

cu data de 1 aprilie 1997, cu C.B., chiriașul pârâtelor convenind ca banca să

plătească lunar reclamantei suma de 44.000 dolari S.U.A., iar până la data de

30 septembrie 1997, să achite și chiria restantă.

Reaua credință a reclamantei reiese din aceea că, la

data de: 10 ianuarie 1997, 7 martie 1997 și 28 martie 1997, a primit de la C.B.

suma de 390.000.000 lei, care se cuvenea asociației pârâtelor, iar de la 1

aprilie 1997 și până la 31 ianuarie 1999 a încasat, de la banca respectivă,

chiria de 44.000 dolari S.U.A.

Pârâtele nu pot fi obligate la plata penalităților și

dobânzilor bancare, întrucât nu sunt în culpă, iar neexecutarea obligației

provine dintr-o cauză care nu li se poate imputa. Asociația nu și-a îndeplinit

obligația dintr-o cauză străină ei, imprevizibilă și neimputabilă. Faptul că

B.N.R. a blocat conturile C.B. nu este imputabil pârâtelor și, prin urmare,

nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 C. civ., pârâtele nu datorează

penalități și dobânzi bancare.

Împotriva deciziei, nr. 3037/2002 a Curții Supreme de

Justiție, a formulat cerere de revizuire reclamanta, invocând motivul prevăzut

de art. 322 pct. 5 și urm. C. proc. civ., și anume, că, după pronunțarea

deciziei, a descoperit înscrisuri doveditoare.

În dezvoltarea motivelor de revizuire, se arată

următoarele:

Printr-un prim motiv se invocă greșeli de judecată,

cum ar fi: concluziile instanței de recurs nu se regăsesc în probatoriul

administrat, blocarea conturilor asociației nu este caz de forță majoră,

deoarece pârâtele puteau recurge la credite bancare, pârâtele nu au administrat

probe, în sensul că aveau conturi deschise numai la C.B.SA, căci, din contract,

reiese că asociația dispunea de conturi la B.I.Ț. și B.A., nu s-au nominalizat

prevederile legale aplicabile, ci pe acelea care nu se aplică.

Referitor la înscrisuri doveditoare, obținute după

pronunțarea deciziei atacate, se arată că:

A solicitat, de la Oficiul Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul București, înscrisuri, și anume, bilanțul contabil pentru

anii 1995, 1996 și 1997, raportul administratorilor și raportul cenzorilor la

31 decembrie 1996 și 31 decembrie 1997 al pârâtelor, documente care i-au fost

comunicate la data de 23 octombrie 2002, respectiv, 28 octombrie 2002.

De asemenea, în vederea evaluării gradului de

solvabilitate la nivelul anilor 1995 - 1997 al pârâtelor, a solicitat unui

expert contabil autorizat punctul de vedere, referitor la capacitatea de plată

și de îndeplinire a obligațiilor de plată a celor două societăți, față de

reclamantă.

Din documentele solicitate și expertiza efectuată

reiese solvabilitatea și capacitatea de plată a celor două societăți, faptul că

aveau lichidități în conturi bancare, casă și alte valori și au contractat

credite bancare pe termen scurt. Însă, în loc să folosească lichiditățile

bănești pentru achitarea debitelor restante, a achiziționat părți sociale la

diferite societăți comerciale, în valoare de 189.279.000 lei în anul 1996 și

324.522.500 lei în anul 1997.

În scopul stabilirii cu exactitate a situației

juridice a C.B., la data de 20 mai 1996, și, ulterior, a solicitat și a obținut

adresa B.N.R., de la Direcția Generală Politică Monetară și Valutară, nr.

I/2138 din 3 mai 1999, prin care se comunică băncilor interesate retragerea

autorizației de funcționare a C.B., precum și adresele nr. XIV/2481 din 19

iunie 2000, de înaintare a declarației de creanță, nr. XIV/2481 din 16 iunie

2000 și hotărârile instanțelor de judecată, referitoare la constatarea

încetării de plăți și declanșarea procedurii de reorganizare sau lichidare a

C.B., numirea lichidatorului judiciar al băncii și din care reiese că aceasta

s-a comportat ca o bancă în ființă până la data de 22 iunie 1999, când s-a

deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. De asemenea, că, prin

sentința nr. 7211 din 9 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția

comercială, s-a deschis procedura falimentului debitoarei C.B. și s-a numit

lichidator judiciar SC B.D.C. SA, sistând calculul dobânzilor la creanțele

negarantate.

Cererea de revizuire urmează a se respinge.

Potrivit art. 322 - 328 C. proc. civ., revizuirea

este o cale extraordinară de atac, de retractare, urmărindu-se să se revină

asupra hotărârii atacate, în temeiul noilor împrejurări care, de regulă, s-au

ivit ulterior pronunțării deciziei atacate.

Articolul 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat de

revizuientă, prevede revizuirea hotărârii dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Aceasta

presupune că hotărârea a cărei revizuire se cere a fost temeinică în raport cu

probele dosarului.

Ca atare, în cadrul revizuirii, nu se pune problema

realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul noilor

elemente de fapt ce nu au format obiectul judecății.

În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prin

înscrisuri noi se înțeleg acele înscrisuri care existau la data judecății,

partea fiind în imposibilitate de a le prezenta.

Simplul fapt că partea a descoperit, ulterior,

înscrisuri probatorii, fără a dovedi că partea potrivnică le-a reținut sau că o

împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în timpul

procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.

Sub aspectul considerentelor reieșite din textele

care reglementează revizuirea se constată următoarele:

Motivele de revizuire, referitoare la greșeli de

judecată, invocate de revizuientă, nu îndeplinesc condițiile art. 322 C. proc.

civ., respectiv, nu constituie motiv de revizuire.

Referitor la celelalte motive invocate de

revizuientă, Curtea reține că aceasta nu a făcut dovada că partea potrivnică a

reținut înscrisurile sau că nu le-a putut prezenta dintr-o împrejurare mai

presus de voința sa. De altfel, revizuienta putea obține înscrisurile invocate

și în timpul judecării fondului cauzei. Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr.

26/1990, registrul comerțului este public și Oficiul registrului comerțului

este obligat să elibereze, la cerere, copii certificate de pe înregistrările

efectuate în registru și de pe actele prezentate, precum și certificatele

constatatoare că un anumit act sau fapt este sau nu este înregistrat.

Expertiza contabilă, referitoare la capacitatea de

plată și de îndeplinirea obligațiilor de plată a pârâtelor, putea fi cerută la

instanța de fond, cât și la instanța de apel, iar înscrisurile, privind

situația juridică a C.B.SA, puteau fi obținute la data de 22 octombrie 1999,

când pârâtele au declarat recurs împotriva deciziei nr. 2222/1999 a Curții de

Apel București, precum și în timpul judecării recursului, deoarece era de

notorietate publică situația C.B. SA, respectiv, retragerea autorizației de

funcționare, deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 și modul de

finalizare a acestei proceduri.

În concluzie, Curtea, reținând că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 322 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

Totodată, la cererea intimatei SC S. SRL București,

în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga

revizuienta la plata sumei de 60.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de

revizuienta Academia Română – Fundația F.M.H.E., împotriva deciziei nr. 3037

din 24 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Obligă revizuienta să plătească intimatei SC S. SRL

București suma de 60.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.