ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1635/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 344 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prefectura județului Cluj și Consiliul Județean Cluj, s-a admis excepția inadmisibilității cererii privind lăsarea în deplină proprietate și posesie a cotei de 1115/3732; s-a respins excepția inadmisibilității ca urmare a lipsei notificării și a incidenței prevederilor legii fondului funciar; s-a respins excepția inadmisibilității motivată de obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.M.

în contradictoriu cu pârâții SC T. SA și Universitatea Babeș Bolyai; s-a respins cererea reclamanților privind mărirea câtimii obiectului cererii; s-a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, a cotei de 1115/7332 aparținând defunctului B.F. din imobilul teren în suprafață de 4 iugh și 932 stj.p.; s-a dispus obligarea pârâților SC T. SA și Universitatea Babeș Bolyai să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil deținută în favoarea reclamantei R.M.; s-a respins acțiunea formulată de reclamanții F.B. și Z.B. ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta R.M. împotriva pârâților Prefectura Județului Cluj, Consiliul Județean Cluj și Municipiul Cluj-Napoca, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins capătul de cerere formulat de reclamanta R.M.

împotriva pârâților Primarul Municipiului Cluj Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Universitatea Babeș Bolyai, K.V., N.C.E.I., N.C.J. și N.M.E. privind revendicarea cotei de 1115/7332 din imobilul litigios ca fiind inadmisibil, precum și cererea de restituire în natură a cotei menționate și cererea de constatare a nulității absolute a dispoziției nr. 140 din 17 mai 1980 a fostului Consiliu Popular al Județului Cluj, cât și cererea de constatare a dreptului de proprietate, ca nefondate. Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul Iași a reținut următoarele: În baza art. 137 C. proc. civ. a analizat mai întâi excepțiile invocate de către pârâți și instanță din oficiu. Astfel, referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților F.B.

și Z.B., tribunalul a admis-o în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece aceste persoane nu au formulat notificare, care are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul legii menționate anterior, reclamanta a formulat într-adevăr cererea și în numele acestora, dar nu a depus vreo procură în acest sens, pentru a justifica calitatea de reprezentantă. Drept urmare, tribunalul a considerat că reclamanta a solicitat restituirea în natură a întregii suprafețe și nu numai a cotei care i-ar reveni de pe urma antecesorului său B.F., în virtutea caracterului indiviz, unitar al actului de opțiune succesorală realizat prin formularea notificării.

Tribunalul a admis, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Prefectura Județului Cluj și Consiliul Județean Cluj, neexistând o identitate între persoanele cărora le incumbă obligațiile raportului juridic dedus judecății și persoanele chemate în judecată, nici sub aspectul incidenței Legii nr. 10/2001, care stabilește atribuții în sarcina prefecturilor doar în cazul restituirii prin echivalent bănesc al imobilelor – art. 36 alin. (2), ceea ce nu este cazul în speță și nici sub aspectul cercetării valabilității titlului de preluare de către stat a imobilului litigios, legitimare procesuală pasivă având Statul Român, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

Pentru aceleași considerente, a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, în procedura prealabilă administrativă având atribuții doar primarul. Aceeași soluție de admitere se impune și în ceea ce privește excepția inadmisibilității privind lăsarea în deplină posesie și proprietate a cotei de teren, întrucât este evident că o cotă ideală nu poate face obiectul unei revendicări. Nu poate fi reținută excepția inadmisibilității generată de lipsa notificării, invocată de pârâta Universitatea Babeș Bolyai, în condițiile în care Primarul Municipiului Cluj-Napoca nu și-a îndeplinit obligația ce-i revine în temeiul art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 de a comunica că nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat și datele de identificare ale unității deținătoare.

Neîndeplinirea obligației primarului nu a fost cauzată de nedepunerea actelor solicitate reclamanților întrucât identificarea persoanei deținătoare se putea realiza pe baza actelor depuse aferente notificării, așa cum s-a realizat în final ca urmare a solicitării instanței pe baza acelorași acte. Doar prin întâmpinarea formulată de pârâta Universitatea Babeș Bolyai și însoțită de o serie de acte comunicate reclamanților în ședința publică din 12 noiembrie 2002, aceasta recunoaște că deține o parte din imobil.

Tribunalul a apreciat că reclamanta s-a încadrat în termenul de depunere al notificării, reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care curge în acest caz de la data primirii întâmpinării, notificarea fiind adresată pârâtei Universitatea Babeș Bolyai în 9 mai 2003. Situația este asemănătoare și în cazul pârâtei SC T. SA, pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca recunoscând în interogatoriul luat și comunicat reclamanților la termenul de judecată din 22 aprilie 2003 că deținătorul actual al terenului este societatea pârâtă care a realizat o serie de investiții pe teren. În consecință, notificarea trimisă de reclamanți în aceeași dată, 9 mai 2003 este formulată în termen.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu sunt aplicabile dispozițiile acestei legi în condițiile în care terenul în discuție este reglementat de Legea nr. 18/2991 și de Legea nr. 1/2000 și a fost solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 169/1997, deoarece nu putea face obiectul acestei reglementări, mai exact a art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și art. 34 din Legea nr. 1/2000, fiind un teren construit și preluat fără titlu valabil, conform argumentației ce a fost expusă.

Pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile administrative respectiv pârâtele Universitatea Babeș Bolyai și SC T. SA nu au soluționat notificarea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1), iar imposibilitatea instanței de a soluționa notificarea presupune încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care statuează că procesele vor fi soluționate în termen rezonabil. Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat, în baza art. 2 alin. (1) lit. h) coroborat cu lit. g) din Legea nr. 10/2001, preluarea abuzivă, fără titlu a cotei de 1115/7332 aparținând defunctului B.F.

din imobilul litigios înscris în C.F. 6383 Cluj cu nr. top. 21432/10, teren în suprafață de 4 iugh și 932 stj.p., întrucât nu s-au respectat dispozițiile Decretului nr. 115/1959. La această concluzie a ajuns instanța ca urmare a răspunsurilor date de către pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Universitatea Babeș Bolyai și SC T. SA solicitărilor tribunalului, care au arătat că nu dețin alte acte în afara celor comunicate, la care s-a făcut referire anterior.

Cu toate că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu, reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură, deoarece asupra terenului au fost ridicate o serie de construcții cu destinație sportivă, pe teren fiind amplasat parcul sportiv Babeș, parțial și P.R., bază de sport și agrement, conform planurilor de urbanism, aspecte necontestate de către reclamantă, fiind incidente sub acest aspect prevederile art. 10 alin. (2) și (8) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora restituirea se va face prin echivalent, sub forma acordării de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanelor îndreptățite. Nu sunt aplicabile prevederile art. 20 din Lege deoarece vizează situația imobilelor care pot fi restituite în natură, ori în cauză nu se poate realiza asemenea restituire, așa cum s-a arătat anterior prin considerentele expuse.

Nu au putut fi reținute nici prevederile art. 27 din lege întrucât imobilul nu este preluat cu titlu valabil, astfel încât notificarea nu cade în competența de soluționare a A.P.A.P.S., care presupune o procedură specială raportat la dispozițiile generale – art. 23-24 din lege. În consecință, în baza art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 tribunalul a considerat că sunt unități deținătoare atât pârâta Universitatea Babeș Bolyai cât și pârâta SC T. SA, le-a obligat să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil pe care o dețin în favoarea reclamantei, prin raportare la prevederile art. 25 alin. (1) conform cărora dispozițiile art. 23 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile solicitate, aceasta urmând a emite decizie motivată de retrocedare doar pentru partea din imobil pe care o deține.

Având în vedere soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților F.B. și Z.B., tribunalul a respins acțiunea formulată de aceste persoane, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă și cea de admitere a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Prefectura județului Cluj, Consiliul Județean Cluj și Municipiul Cluj – Napoca, a respins acțiunea reclamantei față de aceste persoane ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva sentinței a declarat apel Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Iași criticând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.

Precizează apelantul că, datorită nedovedirii împrejurării că imobilul în litigiu face parte din domeniul public de interes național, statul român nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Apelantul invocă în drept atât prevederile Legii nr. 247/2005, care stabilesc alte instituții competente în acordarea de despăgubiri, cât și dispozițiile art. 33 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice este cel ce avizează stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent. Articolul 31 din Legea nr. 10/2001 prevede că poate fi citat în cauză Ministerul Economiei și Finanțelor, dacă persoana îndreptățită optează, prin cerere pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar stabilirea valorii acestora a fost făcută prin ordin al ministrului.

În speță, reclamanții solicită restituirea în natură a imobilului deținut în proprietate de instituția pârâtă. Mai mult decât atât, începând cu luna iulie 2005 au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente care în Titlul VII prevede regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Conform acestor dispoziții legale, respectiv art. 16 din același act normativ mai sus citate, „deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, cererile de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale investite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces – verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor”.

Dreptul de administrare a patrimoniului unităților administrativ – teritoriale revine autorităților administrației publice, prin care se realizează autonomia locală, ele asigurând și reprezentarea în relațiile cu terții. Pentru aceste considerente, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Aceleași critici au fost aduse sentinței instanței de fond și prin apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor care, invocând și prevederile înscrise în Legea nr. 213/1998, a apreciat în plus faptul că în cazul imobilelor incluse în domeniul public de interes local sau județean reprezentarea statului român în instanță se realizează de către Consiliile locale sau județene, după caz.

Pârâta SC T.P.R. SA, a formulat de asemenea apel împotriva sentinței civile nr. 344 din 3 martie 2008 a Tribunalului Iași, criticând soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a Municipiului Cluj, admiterea în parte a acțiunii și obligarea sa la plata de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil pe care o deține. Arată apelanta că nu are calitatea de unitate deținătoare, neputând astfel dobândi drepturile și obligațiile aferente acestei calități. Instanța de fond a reținut în mod greșit, în contextul în care Universitatea Babeș Bolyai a recunoscut că este deținătoarea unei părți din imobil, că pârâta – apelantă se află într-o situație asemănătoare, ignorând în totalitate apărările sale făcute în proces.

Susține apelanta că nu are cuprins în patrimoniul său terenul în litigiu pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, P.R. regăsindu-se în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Cluj-Napoca. În prezent T. SA deține bunul în calitate de detentor precar, fiind proprietar doar al construcțiilor și amenajărilor edificate pe teren. Precizează apelanta că în acest sens s-a pronunțat și decizia civilă nr. 1096 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a menținut sentința civilă nr. 379 din dosarul nr. 735/2005. Pentru aceleași considerente apelanta apreciază că și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca a fost soluționată greșit întrucât acest intimat are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva aceleiași hotărâri au formulat apel și R.M., F.B. și Z.B. prin mandatar R.M. Apelanții – reclamanți au criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților F.B. și Z.B., susținând că notificarea nr. 47780/2001 a fost formulată de R.M. atât în nume propriu, cât și în numele celor doi reclamanți. Lipsa procurii nu reprezintă, în opinia apelanților intimați, o cauză de nulitate și în plus, a fost complinită prin confirmarea mandatului de către F.B. și Z.B. și prin depunerea ulterioară a procurilor. Totodată, apelanții – intimați au criticat soluția respingerii cererii de mărire a câtimii obiectului, apreciind că le sunt aplicabile prevederile art. 132 alin. (2) C. proc.

civ. potrivit cărora cererea nu se socotește modificată dacă se mărește câtimea obiectului cererii. Deși inițial au solicitat prin notificare doar suprafața de 4114 mp, precizează apelanții – intimați că ulterior au aflat faptul că B.F. a mai cumpărat două parcele de teren, care însă nu au fost intabulate pe numele său, și pe care le-au solicitat în fața instanței, fără a modifica cererea. În ceea ce privește cererea de restituire în natură a terenului, aceasta a fost respinsă în mod greșit în opinia apelanților, întrucât potrivit Legii nr. 10/2001 restituirea în natură este prima măsură ce trebuie dispusă, în cauză fiind incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001. Susțin reclamanții că terenul în litigiu este liber, cu excepția unor vestiare suprafața respectivă fiind ocupată de terenuri de sport.

Aceste amenajări sportive au fost realizate și folosite de SC T. SA și Universitatea Babeș Bolyai. Reclamanții-apelanți invocă decizia Curții Constituționale nr. 136/1998 prin care s-a statuat că simpla apartenență a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea în natură a acestuia. Fără a contesta faptul că terenul se află în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca, apelanții susțin în continuare că sunt aplicabile prevederile deciziei arătate mai sus, în care se arată că restituirea în natură a unor asemenea bunuri ar urma să fie asimilată, pentru bunurile ce aparțin domeniului public al statului, cu o prealabilă trecere a bunului respectiv în domeniul privat.

Pe de altă parte, consideră apelanții – intimați că, fiind prevăzută în planul urbanistic general posibilitatea realizării de construcții pe terenul în litigiu, acest teren numai este de utilitate publică, putând fi restituit în natură fără nici un impediment. Alăturat cererii, apelanții - intimați au depus la dosar înscrisuri. Apelanta - intimată R.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de SC T. P.R. SA, motivat de faptul că apelanta are calitatea de unitate deținătoare, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj – Napoca nr. 4991/2007 fiind aprobată asocierea în participațiune între Consiliul Local și SC T. SA în vederea construirii unei baze sportive.

Întrucât societatea apelantă a efectuat amenajări și investiții pe acest teren, pe care îl deține din anul 1984, recunoscând acest fapt la interogatoriul din 22 aprilie 2003, reclamanta apreciază că aceasta are calitate procesuală pasivă și în cauză. Consiliul Județean Cluj a formulat de asemenea întâmpinare la apelul declarat de apelanta SC T. P.R. SA, susținând că imobilul care face obiectul litigiului nu s-a aflat în proprietatea județului Cluj. Prin întâmpinarea formulată de Universitatea Babeș Bolyai, intimata a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanții R.M., F.B. și Z.B. susținând, în esență, faptul că reclamanții F.B. și Z.B. nu au notificat persoana juridică deținătoare în termenul legal și că cererea de mărire a obiectului plângerii este o cerere modificatoare, pentru care nu s-a urmat procedura prealabilă a notificării.

În ceea ce privește restituirea în natură, aceasta nu este posibilă, în opinia intimatei, terenul revendicat fiind afectat de amenajări de utilitate publică – parc sportiv. Prin decizia civilă nr. 35 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă, s-au admis apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentate de D.G.F.P. Iași, și respectiv de D.G.F.P. Cluj împotriva sentinței nr. 344 din 3 martie 2008 a Tribunalului Iași, pe care a schimbat-o în parte. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanții R.M., F.B. și Z.B., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a admis apelul declarat de apelanți împotriva aceleiași sentințe. S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților F.B. și Z.B.. S-a trimis cauza la Tribunalul Iași spre rejudecarea în fond a acțiunii reclamanților F.B. și Z.B., precum și pentru judecata cererii având ca obiect mărirea câtimii terenului solicitat. S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței. S-a respins apelul declarat de SC T. P.R. SA împotriva aceleiași sentințe. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin decizia nr. 7932 din 9 octombrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de cei trei reclamanți, a casat cele două hotărâri pronunțate de instanțele de fond și de apel și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iași.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că pârâtul G.L. este decedat de la data de 4 noiembrie 1971, iar procesul s-a purtat, la cele două instanțe, cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință. Cu ocazia soluționării recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a introdus în cauză moștenitorii pârâtului decedat. Curtea constată că, procedând la rejudecarea pricinii, Tribunalul Iași a reținut greșit că Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ar avea legitimare procesuală pasivă în cauză. Astfel, pentru ca o persoană fizică sau juridică să aibă calitate procesuală pasivă într-o cauză este necesar ca acea persoană să fie titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.

Potrivit dispoziției înscrise în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/2008, regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de această lege, dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel, iar, conform art. 12 alin. (5), în litigiile privitoare la dreptul de administrare și la dreptul de proprietate asupra bunurilor ce aparțin domeniului public, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor. De asemenea, art. 6 alin. (2) statuează că bunurile preluate de stat fără nici un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

În prezenta cauză, reclamanții – apelanți au declarat în mod constant că își întemeiază pretențiile pe prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Acest act normativ constituie legea cadru în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și derogă de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/2008, instituind o procedură specială de retrocedare a acestor bunuri preluate abuziv de către stat, indiferent dacă ele aparțin domeniului public sau privat al statului sau al unităților administrativ – teritoriale. Capitolul I art. 1 lit. f) din H.G.

nr. 250/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 stabilește că prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare și, în cazul în care acestea din urmă conțin alte măsuri, prevederile acestui act normativ se aplică cu prioritate în raport de respectivele măsuri. Măsurile reparatorii prevăzute de lege prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia. Curtea mai reține că, în conformitate cu prevederile art. 9 din legea specială, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcină.

Art. 9.1 din normele metodologice prevede că sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent” are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului (minister, primărie, instituție publică, societate comercială cu capital de stat, organizație cooperatistă și alte asemenea) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, potrivit art. 28 alin. (3) din lege, în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent.

Raportat la aceste prevederi legale, Curtea reține că regula în materie de restituire a imobilelor preluate abuziv constituie adresarea notificării unității deținătoare. Situația de excepție o constituie imposibilitatea identificării unității deținătoare, caz în care persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. În prezenta cauză, unitățile deținătoare ale imobilului solicitat de reclamanți sunt cunoscute, astfel că aceștia nu se pot îndrepta împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ci împotriva unităților deținătoare care au și fost chemate în judecată. În ceea ce privește apelul declarat de către pârâta SC T. P.R.

În acest sens, se reține că, potrivit Capitolului II din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său. Tot astfel, unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii. În speță, probele administrate fac dovada, fără putință de tăgadă, că imobilul solicitat de reclamanți se afla, la apariția legii speciale și se află și în prezent în patrimoniile Universității „Babeș Bolyai” și a SC T. P.R.

” S.A. Curtea reține că prin adresa nr. 12.702/IV din 27 august 1984, Consiliul Popular al Municipiului Cluj-Napoca a înștiințat întreprinderea T. că, în ședința comitetului executiv din 14 august 1984, s-a avizat preluarea spre patronare și administrare a bazei de sport și agrement P.R., iar din lista mijloacelor fixe din baza sportivă P.R. sunt enumerate bunurile aflate în administrarea acestei întreprinderi (fila 160 dosar nr. 9468/2003), respectiv patru terenuri de tenis, un teren de fotbal, un teren de volei, un teren antrenament cu zid, vestiare, tribună, instalații jocuri copii, instalație de aducțiune apă la loc, împrejmuire parc și porți, etc. Prin hotărârea nr. 270 din 15 iulie 1997, Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca a evocat hotărârea nr. 270/1997 și a aprobat participarea consiliului local la licitația publică cu negociere directă pentru achiziționarea mijloacelor fixe deținute de SC T. SA în P.R.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei cu ocazia rejudecării apelului atestă că terenul aferent bazei sportive și de agrement P.R. a rămas în administrarea S.C. T. SA. Prin hotărârea nr. 287 din 13 aprilie 2000, Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca a revocat hotărârea nr. 270/1997 și a aprobat participarea consiliului local la licitația publică cu negociere directă pentru achiziționarea mijloacelor fixe deținute de S.C. T. SA în P.R. Înscrisurile depuse la dosarul cauzei cu ocazia rejudecării apelului atestă că terenul aferent bazei sportive și de agrement P.R. a rămas în administrarea S.C. T. SA până la divizarea acestei societăți. Ca urmare a divizării S.C. T. SA, baza sportivă de agrement P.R.

a revenit SC T.P.R. SA Cluj. Prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj – Napoca (f. 56 dosar apel) s-a dispus modificarea HCL nr. 499/2007 privind asocierea Consiliului Local al Municipiului Cluj – Napoca cu S.C. T. SA în sensul schimbării denumirii asociatului din S.C. T. S.A. în SC T.P.R. SA. Raportat la cele expuse, Curtea nu poate reține că apelanta SC T.P.R. SA este un simplu detentor precare al terenului în litigiu, câtă vreme, de la preluarea acestuia de către stat, societatea din care ea s-a desprins l-a avut în administrare, în folosință ca urmare a concesionării, iar în prezent terenul formează obiectul contractului de asociere în participațiune dintre apelată și Consiliul local.

Prin urmare, SC T.P.R. SA are calitatea de unitate deținătoare în sensul prevederilor din normele metodologice mai sus menționate. Apelul declarat de F.B. și Z.B. este întemeiat în ceea ce privește legitimarea lor procesuală activă în cauză. Astfel, Curtea reține că cei doi apelanți sunt moștenitori ai defunctului B.F. în calitate de nepoți de fiu, alături de R.M., care are calitatea de fiică a aceluiași defunct. Notificarea nr. 683 din 13 august 2001 (fila 8 dosar fond) a fost înaintată de R.M., care a și semnat-o, însă în cuprinsul ei, notificatoarea a precizat că restituirea în natură a imobilului este cerută atât de ea, cât și de F.B. și Z.B. Pe tot parcursul soluționării cauzei, inclusiv prin întâmpinarea formulată cu ocazia rejudecării apelului (fila 19), cei trei reclamanți au precizat că, împreună, au solicitat retrocedarea imobilului.

În aceste condiții, Curtea apreciază că cei doi reclamanți-apelanți și-au legitimat calitatea procesuală activă în cauză alături de R.M. În ceea ce privește restituirea în natură a imobilului ce a fost preluat abuziv de stat de la autorul reclamanților-apelanți, Curtea reține că aceasta nu este posibilă, deoarece, încă din anul 1984, pe teren s-a constituit o bază sportivă și de agrement care face ca bunul imobil să constituie o amenajare de utilitate publică.

Potrivit art. 10.3 din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sintagma „amenajări de utilitate publică a localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Este adevărat că simpla apartenență a unui bun la domeniul public nu este de natură să justifice neretrocedarea acestuia în natură. Însă, în speță, așa cum s-a precizat, imposibilitatea restituirii în natură a terenului nu decurge din apartenența sa la domeniul public al Municipiului Cluj Napoca, ci din edificiile aflate pe acesta și care face din el o amenajare de utilitate publică.

Curtea reține că, potrivit art. 1 lit. a) Cap. I din H.G. nr. 250/2007, în cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege. Textul instituie două cazuri de nerestituire în natură, respectiv când această măsură este posibilă în mod obiectiv și când este înlăturată de la aplicare în mod expres. În speță, Curtea reține aplicabilitatea celei de-a doua ipoteze, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Mai mult, Curtea reține că reclamanții au solicitat restituirea unei cote părți ideale din terenul înscris în cartea funciară nr. 6383 A + 2 nr. top. 21432/10, în prezent, în C.F. sub 103. Or, în situația proprietății comune pe cote părți bunul aparține concomitent mai multor proprietari, nefiind fracționat în materialitatea sa. Ceea ce este fracționat este doar dreptul de proprietate asupra bunului. În acest sens sunt și prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote – părți ideale, potrivit dreptului comun.

Conform art. 4.1 din normele metodologice, în cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Față de cele ce preced, în baza art. 296 C. proc. civ., s-au admis apelurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Iași și D.G.F.P. Cluj și de reclamanții F.B. și Z.B. și s-a schimbat în parte sentința tribunalului. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și s-a respins acțiunea promovată de cei trei reclamanți în raport cu acest pârât. S-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților F.B.

și Z.B. și având în vedere că nu s-a judecat fondul litigiului în ceea ce îi privește pe aceștia – pentru a nu-i prejudicia de beneficiul unui grad de jurisdicție s-a respins cauza spre rejudecare, în limitele expuse, la Tribunalul Iași. Având în vedere că tribunalul nu a motivat respingerea cererii de mărire a câtimii terenului revendicat, iar această împrejurare determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar pe calea apelului, Curtea a admis și apelul declarat de R.M. și s-a dispus trimiterea cauzei tribunalului pentru rejudecarea cererii modificatoare a câtimii terenului solicitat de toți cei trei reclamanți. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta R.M. în nume propriu și în calitate de mandatară a lui F.B.

și Z.B. și pârâta SC T. P.R. SA. Recurenta-reclamantă R.M., în nume propriu și ca mandatară a numiților F.B. și Z.B. a învederat următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate: Decizia este „netemeinică” deoarece greșit s-a dispus restituirea terenului prin echivalent, refuzul de restituire în natură fiind justificat de faptul că terenul ar reprezenta o amenajare de utilitate publică. Atâta timp cât terenul revendicat de ea există în materialitatea sa, iar situația de fapt nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute la art. 18 din Legea nr. 10/2001 pentru care este prevăzută exclusiv posibilitatea acordării de despăgubiri, s-ar impune restituirea în natură a terenurilor revendicate.

În privința amenajărilor, se consideră că amenajările sportive au fost realizate și folosite în mod evident de unitățile deținătoare, SC T. SA, respectiv Universitatea Babeș-Bolyai. Se mai susține că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora beneficiarul își păstrează calitatea de proprietar la data preluării, precum și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Se mai consideră că dispoziția din art. 20 alin. (3) din Legea nr. 24/2007 a reglementat înstrăinarea și atribuirea terenurilor ca spații verzi, cu păstrarea destinației terenului, are în vedere spații verzi de pe terenurile aflate în proprietate privată și care nu sunt utilizate în interes public, astfel că măsura de restituire în natură este nelegală.

SC T. P.R. a invocat următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: În primul rând, este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece societatea T. nu are calitatea de persoană deținătoare, ea are calitatea de detentor precar, neavând nici un drept asupra terenului în litigiu, această calitate revenind, în opinia recurentei, Municipiului Cluj-Napoca, reprezentat prin Consiliul Local al municipiului Cluj, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 și Legii nr. 213/1998. Se mai susține că, prin sentința civilă nr. 344 din 3 martie 2008 Tribunalul Iași a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, dar în decizia civilă nr. 35/2009, Curtea de Apel Iași a omis a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesual pasive a Municipiului Cluj, fiind invocat art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Se mai consideră că, în mod eronat Curtea de Apel a admis apelul declarat de F.B. și Z.B. în cele ce privește legitimarea lor activă în cauză, prima instanță reținând corect că, în temeiul art. 4 alin. (3) teza a II – a din Legea nr. 10/2001 și art. 4 alin. (4) din aceeași lege, aceste persoane nu au formulat notificare care are valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se cere, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II – a C. proc. civ. Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție le va respinge ca nefondate pentru considerentele ce preced: Susținerile recurenților – reclamanți privind posibilitatea restituirii în natură a terenului în litigiu nu pot fi primite.

În mod just au fost interpretate dispozițiile art. 2, art. 9 și art. 18 din Legea nr. 10/2001, despre care recurenții – reclamanți susțin că nu au fost aplicate în mod corespunzător, considerând că pe terenul ce face obiectul cauzei deduse judecății se află construită o bază sportivă și de agrement, ceea ce determină caracterul de „amenajare de utilitate publică” bunului respectiv. Conform dispozițiilor art. 10.3 din Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, noțiunea de „amenajare de utilitate publică a localităților” are în vedere acele suprafețe de teren afectate utilității publice, motiv pentru care în mod corect Curtea de Apel a făcut aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Criticile recurentei SC T. P.R. nu conduc la reținerea nelegalității deciziei recurate. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece bunul aflat în coproprietatea (pe cote părți) reclamanților aparține concomitent proprietarilor, nefiind fracționat în materialitatea sa, nefiind deci incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nici critica privind incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, instanța de apel s-a pronunțat asupra calității de persoană deținătoare a imobilului în ceea ce privește pe SC T.P.R., susținând în mod just că, potrivit dispozițiilor legale, entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său.

Unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau poartă cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul respectiv. Curtea de Apel a considerat în mod corect că imobilul solicitat se afla, la data apariției legii speciale și se află și în prezent în patrimoniul SC T. P.R. SA și Universității Babeș – Bolyai, și că acest teren formează obiectul contractelor de asociere în participațiune dintre SC T. și Consiliul Local, justificându-și calitatea sa de unitate deținătoare în sensul dispozițiilor legale.

Nici motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, această excepție a fost invocată în fața instanței de judecată, instanța s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 344 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, dar nu a mai fost invocată în calea procesuală a apelului. Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile împotriva deciziei civile, în baza art. 312 C. proc. civ., cu consecința menținerii deciziei ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții R.M. în nume propriu și în calitate de mandatară a lui F.B. și Z.B. și de pârâta SC T. P.R. S.A. împotriva deciziei nr. 35 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010 .