ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1635/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1635/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 344 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prefectura județului Cluj

și Consiliul Județean Cluj, s-a admis excepția inadmisibilității cererii

privind lăsarea în deplină proprietate și posesie a cotei de 1115/3732; s-a

respins excepția inadmisibilității ca urmare a lipsei notificării și a

incidenței prevederilor legii fondului funciar; s-a respins excepția

inadmisibilității motivată de obligativitatea parcurgerii procedurii

prealabile; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.M. în

contradictoriu cu pârâții SC T. SA și Universitatea Babeș Bolyai; s-a respins

cererea reclamanților privind mărirea câtimii obiectului cererii; s-a constatat

preluarea abuzivă, fără titlu, a cotei de 1115/7332 aparținând defunctului B.F.

din imobilul teren în suprafață de 4 iugh și 932 stj.p.; s-a dispus obligarea

pârâților SC T. SA și Universitatea Babeș Bolyai să stabilească măsuri

reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil deținută în favoarea

reclamantei R.M.; s-a respins acțiunea formulată de reclamanții F.B. și Z.B. ca

fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă; s-a respins

acțiunea formulată de reclamanta R.M. împotriva pârâților Prefectura Județului

Cluj, Consiliul Județean Cluj și Municipiul Cluj-Napoca, ca fiind introdusă

împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins capătul de

cerere formulat de reclamanta R.M. împotriva pârâților Primarul Municipiului

Cluj Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Universitatea Babeș

Bolyai, K.V., N.C.E.I., N.C.J. și N.M.E. privind revendicarea cotei de

1115/7332 din imobilul litigios ca fiind inadmisibil, precum și cererea de

restituire în natură a cotei menționate și cererea de constatare a nulității

absolute a dispoziției nr. 140 din 17 mai 1980 a fostului Consiliu Popular al Județului Cluj, cât și cererea de constatare a dreptului de

proprietate, ca nefondate.

Pentru a se

pronunța în acest sens, Tribunalul Iași a reținut următoarele:

În baza art. 137

C. proc. civ. a analizat mai întâi excepțiile invocate de către pârâți și

instanță din oficiu.

Astfel,

referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților F.B.

și Z.B., tribunalul a admis-o în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

deoarece aceste persoane nu au formulat notificare, care are valoare de

acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în

temeiul legii menționate anterior, reclamanta a formulat într-adevăr cererea și

în numele acestora, dar nu a depus vreo procură în acest sens, pentru a

justifica calitatea de reprezentantă.

Drept urmare,

tribunalul a considerat că reclamanta a solicitat restituirea în natură a

întregii suprafețe și nu numai a cotei care i-ar reveni de pe urma

antecesorului său B.F., în virtutea caracterului indiviz, unitar al actului de

opțiune succesorală realizat prin formularea notificării.

Tribunalul a

admis, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

Prefectura Județului Cluj și Consiliul Județean Cluj, neexistând o identitate

între persoanele cărora le incumbă obligațiile raportului juridic dedus

judecății și persoanele chemate în judecată, nici sub aspectul incidenței Legii

nr. 10/2001, care stabilește atribuții în sarcina prefecturilor doar în cazul

restituirii prin echivalent bănesc al imobilelor – art. 36 alin. (2), ceea ce

nu este cazul în speță și nici sub aspectul cercetării valabilității titlului

de preluare de către stat a imobilului litigios, legitimare procesuală pasivă

având Statul Român, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestui pârât.

Pentru aceleași

considerente, a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, în procedura prealabilă administrativă având atribuții

doar primarul.

Aceeași soluție

de admitere se impune și în ceea ce privește excepția inadmisibilității privind

lăsarea în deplină posesie și proprietate a cotei de teren, întrucât este

evident că o cotă ideală nu poate face obiectul unei revendicări.

Nu poate fi

reținută excepția inadmisibilității generată de lipsa notificării, invocată de

pârâta Universitatea Babeș Bolyai, în condițiile în care Primarul Municipiului

Cluj-Napoca nu și-a îndeplinit obligația ce-i revine în temeiul art. 25 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001 de a comunica că nu deține nici măcar în parte imobilul

solicitat și datele de identificare ale unității deținătoare.

Neîndeplinirea

obligației primarului nu a fost cauzată de nedepunerea actelor solicitate

reclamanților întrucât identificarea persoanei deținătoare se putea realiza pe

baza actelor depuse aferente notificării, așa cum s-a realizat în final ca

urmare a solicitării instanței pe baza acelorași acte.

Doar prin

întâmpinarea formulată de pârâta Universitatea Babeș Bolyai și însoțită de o

serie de acte comunicate reclamanților în ședința publică din 12 noiembrie

2002, aceasta recunoaște că deține o parte din imobil.

Tribunalul a apreciat

că reclamanta s-a încadrat în termenul de depunere al notificării, reglementat

de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care curge în acest caz de la data

primirii întâmpinării, notificarea fiind adresată pârâtei Universitatea Babeș

Bolyai în 9 mai 2003.

Situația este

asemănătoare și în cazul pârâtei SC T. SA, pârâtul Consiliul local al

municipiului Cluj-Napoca recunoscând în interogatoriul luat și comunicat

reclamanților la termenul de judecată din 22 aprilie 2003 că deținătorul actual

al terenului este societatea pârâtă care a realizat o serie de investiții pe

teren.

În consecință,

notificarea trimisă de reclamanți în aceeași dată, 9 mai 2003 este formulată în

termen.

În cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora

nu sunt aplicabile dispozițiile acestei legi în condițiile în care terenul în

discuție este reglementat de Legea nr. 18/2991 și de Legea nr. 1/2000 și a fost

solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 169/1997, deoarece nu

putea face obiectul acestei reglementări, mai exact a art. 36 alin. (5) din

Legea nr. 18/1991 și art. 34 din Legea nr. 1/2000, fiind un teren construit și

preluat fără titlu valabil, conform argumentației ce a fost expusă.

Pârâtul

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii raportat la obligativitatea parcurgerii procedurii

prealabile administrative respectiv pârâtele Universitatea Babeș Bolyai și SC

T. SA nu au soluționat notificarea în termenul de 60 de zile prevăzut de art.

23 alin. (1), iar imposibilitatea instanței de a soluționa notificarea

presupune încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului care statuează că procesele vor fi soluționate în termen rezonabil.

Pe fondul

cauzei, tribunalul a constatat, în baza art. 2 alin. (1) lit. h) coroborat cu

lit. g) din Legea nr. 10/2001, preluarea abuzivă, fără titlu a cotei de

1115/7332 aparținând defunctului B.F. din imobilul litigios înscris în C.F.

6383 Cluj cu nr. top. 21432/10, teren în suprafață de 4 iugh și 932 stj.p., întrucât

nu s-au respectat dispozițiile Decretului nr. 115/1959.

La această

concluzie a ajuns instanța ca urmare a răspunsurilor date de către pârâții

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Universitatea Babeș Bolyai și SC

T. SA solicitărilor tribunalului, care au arătat că nu dețin alte acte în afara

celor comunicate, la care s-a făcut referire anterior.

Cu toate că

preluarea imobilului s-a făcut fără titlu, reclamanta nu poate beneficia de

restituirea în natură, deoarece asupra terenului au fost ridicate o serie de

construcții cu destinație sportivă, pe teren fiind amplasat parcul sportiv

Babeș, parțial și P.R., bază de sport și agrement, conform planurilor de

urbanism, aspecte necontestate de către reclamantă, fiind incidente sub acest

aspect prevederile art. 10 alin. (2) și (8) din Legea nr. 10/2001 potrivit

cărora restituirea se va face prin echivalent, sub forma acordării de titluri

de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de compensare cu alte bunuri

sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanelor îndreptățite.

Nu sunt

aplicabile prevederile art. 20 din Lege deoarece vizează situația imobilelor

care pot fi restituite în natură, ori în cauză nu se poate realiza asemenea

restituire, așa cum s-a arătat anterior prin considerentele expuse.

Nu au putut fi

reținute nici prevederile art. 27 din lege întrucât imobilul nu este preluat cu

titlu valabil, astfel încât notificarea nu cade în competența de soluționare a A.P.A.P.S.,

care presupune o procedură specială raportat la dispozițiile generale – art. 23-24

din lege.

În consecință, în

baza art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 tribunalul a considerat că sunt

unități deținătoare atât pârâta Universitatea Babeș Bolyai cât și pârâta SC T.

SA, le-a obligat să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent pentru

partea din imobil pe care o dețin în favoarea reclamantei, prin raportare la

prevederile art. 25 alin. (1) conform cărora dispozițiile art. 23 sunt

aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în

parte bunurile solicitate, aceasta urmând a emite decizie motivată de

retrocedare doar pentru partea din imobil pe care o deține.

Având în vedere

soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților F.B.

și Z.B., tribunalul a respins acțiunea formulată de aceste persoane, ca fiind

introdusă de persoane fără calitate procesuală activă și cea de admitere a

excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Prefectura județului

Cluj, Consiliul Județean Cluj și Municipiul Cluj – Napoca, a respins acțiunea

reclamantei față de aceste persoane ca fiind introdusă împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva

sentinței a declarat apel Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

reprezentat de D.G.F.P. Iași criticând modul de soluționare a excepției lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român.

Precizează

apelantul că, datorită nedovedirii împrejurării că imobilul în litigiu face

parte din domeniul public de interes național, statul român nu are calitate

procesuală pasivă în cauză.

Apelantul invocă

în drept atât prevederile Legii nr. 247/2005, care stabilesc alte instituții

competente în acordarea de despăgubiri, cât și dispozițiile art. 33 alin. (2)

și (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice

este cel ce avizează stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent.

Articolul 31 din

Legea nr. 10/2001 prevede că poate fi citat în cauză Ministerul Economiei și Finanțelor,

dacă persoana îndreptățită optează, prin cerere pentru titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar stabilirea valorii

acestora a fost făcută prin ordin al ministrului. În speță, reclamanții

solicită restituirea în natură a imobilului deținut în proprietate de

instituția pârâtă.

Mai mult decât

atât, începând cu luna iulie 2005 au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente care în Titlul VII prevede regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Conform acestor

dispoziții legale, respectiv art. 16 din același act normativ mai sus citate, „deciziile/dispozițiile

emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, cererile de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale investite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită sau regăsite în arhivele proprii, se

predau pe bază de proces – verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Notificările

formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost

soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare – primire Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de

deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor

conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate

de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a

imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora,

inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse

de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30

de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau, după

caz, a ordinelor”.

Dreptul de

administrare a patrimoniului unităților administrativ – teritoriale revine

autorităților administrației publice, prin care se realizează autonomia locală,

ele asigurând și reprezentarea în relațiile cu terții. Pentru aceste

considerente, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, reprezentat prin

Primar are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Aceleași critici

au fost aduse sentinței instanței de fond și prin apelul declarat de Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor care, invocând și prevederile

înscrise în Legea nr. 213/1998, a apreciat în plus faptul că în cazul

imobilelor incluse în domeniul public de interes local sau județean

reprezentarea statului român în instanță se realizează de către Consiliile

locale sau județene, după caz.

Pârâta SC T.P.R.

SA, a formulat de asemenea apel împotriva sentinței civile nr. 344 din 3 martie

2008 a Tribunalului Iași, criticând soluția de admitere a excepției lipsei

calității procesual pasive a Municipiului Cluj, admiterea în parte a acțiunii

și obligarea sa la plata de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea

din imobil pe care o deține.

Arată apelanta

că nu are calitatea de unitate deținătoare, neputând astfel dobândi drepturile

și obligațiile aferente acestei calități.

Instanța de fond

a reținut în mod greșit, în contextul în care Universitatea Babeș Bolyai a

recunoscut că este deținătoarea unei părți din imobil, că pârâta – apelantă se

află într-o situație asemănătoare, ignorând în totalitate apărările sale făcute

în proces.

Susține apelanta

că nu are cuprins în patrimoniul său terenul în litigiu pentru a fi aplicabile

dispozițiile Legii nr. 10/2001, P.R. regăsindu-se în inventarul bunurilor care

aparțin domeniului public al Municipiului Cluj-Napoca.

În prezent T. SA

deține bunul în calitate de detentor precar, fiind proprietar doar al

construcțiilor și amenajărilor edificate pe teren.

Precizează

apelanta că în acest sens s-a pronunțat și decizia civilă nr. 1096 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a menținut sentința civilă nr. 379 din dosarul nr.

735/2005.

Pentru aceleași

considerente apelanta apreciază că și excepția lipsei calității procesuale

pasive a Municipiului Cluj-Napoca a fost soluționată greșit întrucât acest

intimat are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva

aceleiași hotărâri au formulat apel și R.M., F.B. și Z.B. prin mandatar R.M.

Apelanții –

reclamanți au criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității

procesuale active a reclamanților F.B. și Z.B., susținând că notificarea nr.

47780/2001 a fost formulată de R.M. atât în nume propriu, cât și în numele

celor doi reclamanți.

Lipsa procurii

nu reprezintă, în opinia apelanților intimați, o cauză de nulitate și în plus,

a fost complinită prin confirmarea mandatului de către F.B. și Z.B. și prin

depunerea ulterioară a procurilor.

Totodată, apelanții

– intimați au criticat soluția respingerii cererii de mărire a câtimii

obiectului, apreciind că le sunt aplicabile prevederile art. 132 alin. (2) C.

proc. civ. potrivit cărora cererea nu se socotește modificată dacă se mărește

câtimea obiectului cererii.

Deși inițial au

solicitat prin notificare doar suprafața de 4114 mp, precizează apelanții –

intimați că ulterior au aflat faptul că B.F. a mai cumpărat două parcele de

teren, care însă nu au fost intabulate pe numele său, și pe care le-au solicitat

în fața instanței, fără a modifica cererea.

În ceea ce

privește cererea de restituire în natură a terenului, aceasta a fost respinsă

în mod greșit în opinia apelanților, întrucât potrivit Legii nr. 10/2001

restituirea în natură este prima măsură ce trebuie dispusă, în cauză fiind

incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Susțin reclamanții

că terenul în litigiu este liber, cu excepția unor vestiare suprafața

respectivă fiind ocupată de terenuri de sport. Aceste amenajări sportive au

fost realizate și folosite de SC T. SA și Universitatea Babeș Bolyai.

Reclamanții-apelanți

invocă decizia Curții Constituționale nr. 136/1998 prin care s-a statuat că

simpla apartenență a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru

restituirea în natură a acestuia.

Fără a contesta

faptul că terenul se află în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca,

apelanții susțin în continuare că sunt aplicabile prevederile deciziei arătate

mai sus, în care se arată că restituirea în natură a unor asemenea bunuri ar

urma să fie asimilată, pentru bunurile ce aparțin domeniului public al

statului, cu o prealabilă trecere a bunului respectiv în domeniul privat.

Pe de altă

parte, consideră apelanții – intimați că, fiind prevăzută în planul urbanistic

general posibilitatea realizării de construcții pe terenul în litigiu, acest

teren numai este de utilitate publică, putând fi restituit în natură fără nici

un impediment.

Alăturat

cererii, apelanții - intimați au depus la dosar înscrisuri.

Apelanta -

intimată R.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat

de SC T. P.R. SA, motivat de faptul că apelanta are calitatea de unitate

deținătoare, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj – Napoca nr.

4991/2007 fiind aprobată asocierea în participațiune între Consiliul Local și

SC T. SA în vederea construirii unei baze sportive.

Întrucât

societatea apelantă a efectuat amenajări și investiții pe acest teren, pe care

îl deține din anul 1984, recunoscând acest fapt la interogatoriul din 22

aprilie 2003, reclamanta apreciază că aceasta are calitate procesuală pasivă și

în cauză.

Consiliul

Județean Cluj a formulat de asemenea întâmpinare la apelul declarat de apelanta

SC T. P.R. SA, susținând că imobilul care face obiectul litigiului nu s-a aflat

în proprietatea județului Cluj.

Prin

întâmpinarea formulată de Universitatea Babeș Bolyai, intimata a solicitat

respingerea apelului declarat de reclamanții R.M., F.B. și Z.B. susținând, în

esență, faptul că reclamanții F.B. și Z.B. nu au notificat persoana juridică

deținătoare în termenul legal și că cererea de mărire a obiectului plângerii

este o cerere modificatoare, pentru care nu s-a urmat procedura prealabilă a

notificării.

În ceea ce

privește restituirea în natură, aceasta nu este posibilă, în opinia intimatei,

terenul revendicat fiind afectat de amenajări de utilitate publică – parc

sportiv.

Prin decizia

civilă nr. 35 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă, s-au

admis apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

reprezentate de D.G.F.P. Iași, și respectiv de D.G.F.P. Cluj împotriva

sentinței nr. 344 din 3 martie 2008 a Tribunalului Iași, pe care a schimbat-o

în parte. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință a respins

acțiunea formulată de reclamanții R.M., F.B. și Z.B., în contradictoriu cu

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a admis apelul declarat

de apelanți împotriva aceleiași sentințe. S-a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților F.B. și Z.B.. S-a trimis cauza la Tribunalul Iași spre rejudecarea în fond a acțiunii reclamanților F.B. și Z.B., precum și

pentru judecata cererii având ca obiect mărirea câtimii terenului solicitat.

S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței. S-a respins apelul declarat de SC

T. P.R. SA împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin decizia nr.

7932 din 9 octombrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de cei trei reclamanți, a casat cele două hotărâri pronunțate de

instanțele de fond și de apel și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului

Iași.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța supremă a reținut că pârâtul G.L. este decedat de la

data de 4 noiembrie 1971, iar procesul s-a purtat, la cele două instanțe, cu o

persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Cu ocazia

soluționării recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a introdus în

cauză moștenitorii pârâtului decedat.

Curtea constată

că, procedând la rejudecarea pricinii, Tribunalul Iași a reținut greșit că

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ar avea legitimare

procesuală pasivă în cauză.

Astfel, pentru

ca o persoană fizică sau juridică să aibă calitate procesuală pasivă într-o

cauză este necesar ca acea persoană să fie titularul obligației din raportul

juridic dedus judecății.

Potrivit

dispoziției înscrise în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/2008, regimul

juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de această lege,

dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel, iar, conform art. 12 alin.

(5), în litigiile privitoare la dreptul de administrare și la dreptul de

proprietate asupra bunurilor ce aparțin domeniului public, statul este

reprezentat de Ministerul Finanțelor.

De asemenea,

art. 6 alin. (2) statuează că bunurile preluate de stat fără nici un titlu

valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi

revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac

obiectul unor legi speciale de reparație.

În prezenta

cauză, reclamanții – apelanți au declarat în mod constant că își întemeiază

pretențiile pe prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Acest act

normativ constituie legea cadru în materia restituirii bunurilor preluate

abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și derogă

de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/2008, instituind o

procedură specială de retrocedare a acestor bunuri preluate abuziv de către

stat, indiferent dacă ele aparțin domeniului public sau privat al statului sau

al unităților administrativ – teritoriale.

Capitolul I art.

1 lit. f) din H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 stabilește că prevederile legii au

caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale

anterioare și, în cazul în care acestea din urmă conțin alte măsuri,

prevederile acestui act normativ se aplică cu prioritate în raport de

respectivele măsuri. Măsurile reparatorii prevăzute de lege prevalează asupra

altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care

fac obiectul acesteia.

Curtea mai

reține că, în conformitate cu prevederile art. 9 din legea specială, imobilele

preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se

restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și

libere de orice sarcină.

Art. 9.1 din

normele metodologice prevede că sintagma „indiferent în posesia cui se află în

prezent” are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită

erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului (minister, primărie,

instituție publică, societate comercială cu capital de stat, organizație

cooperatistă și alte asemenea) și, pe de altă parte, are semnificația

stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității

deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul la data intrării în vigoare a

legii.

De asemenea,

potrivit art. 28 alin. (3) din lege, în cazul în care unitatea deținătoare nu a

fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul, prin

Ministerul Finanțelor Publice solicitând restituirea în natură sau, după caz,

măsuri reparatorii prin echivalent.

Raportat la

aceste prevederi legale, Curtea reține că regula în materie de restituire a

imobilelor preluate abuziv constituie adresarea notificării unității

deținătoare.

Situația de

excepție o constituie imposibilitatea identificării unității deținătoare, caz

în care persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice.

În prezenta

cauză, unitățile deținătoare ale imobilului solicitat de reclamanți sunt

cunoscute, astfel că aceștia nu se pot îndrepta împotriva Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, ci împotriva unităților deținătoare care au și

fost chemate în judecată.

În ceea ce

privește apelul declarat de către pârâta SC T. P.R.

În acest sens,

se reține că, potrivit Capitolului II din Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, entitatea investită cu soluționarea notificării

este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să

soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul

său.

Tot astfel,

unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care

exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu

privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate

juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care

a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii.

În speță,

probele administrate fac dovada, fără putință de tăgadă, că imobilul solicitat

de reclamanți se afla, la apariția legii speciale și se află și în prezent în

patrimoniile Universității „Babeș Bolyai” și a SC T. P.R. ” S.A.

Curtea reține că

prin adresa nr. 12.702/IV din 27 august 1984, Consiliul Popular al Municipiului

Cluj-Napoca a înștiințat întreprinderea T. că, în ședința comitetului executiv

din 14 august 1984, s-a avizat preluarea spre patronare și administrare a bazei

de sport și agrement P.R., iar din lista mijloacelor fixe din baza sportivă P.R.

sunt enumerate bunurile aflate în administrarea acestei întreprinderi (fila 160

dosar nr. 9468/2003), respectiv patru terenuri de tenis, un teren de fotbal, un

teren de volei, un teren antrenament cu zid, vestiare, tribună, instalații

jocuri copii, instalație de aducțiune apă la loc, împrejmuire parc și porți,

etc.

Prin hotărârea

nr. 270 din 15 iulie 1997, Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca a

evocat hotărârea nr. 270/1997 și a aprobat participarea consiliului local la

licitația publică cu negociere directă pentru achiziționarea mijloacelor fixe

deținute de SC T. SA în P.R.

Înscrisurile

depuse la dosarul cauzei cu ocazia rejudecării apelului atestă că terenul

aferent bazei sportive și de agrement P.R. a rămas în administrarea S.C. T. SA.

Prin hotărârea

nr. 287 din 13 aprilie 2000, Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca a

revocat hotărârea nr. 270/1997 și a aprobat participarea consiliului local la

licitația publică cu negociere directă pentru achiziționarea mijloacelor fixe

deținute de S.C. T. SA în P.R.

Înscrisurile

depuse la dosarul cauzei cu ocazia rejudecării apelului atestă că terenul

aferent bazei sportive și de agrement P.R. a rămas în administrarea S.C. T. SA

până la divizarea acestei societăți.

Ca urmare a

divizării S.C. T. SA, baza sportivă de agrement P.R. a revenit SC T.P.R. SA

Cluj.

Prin hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Cluj – Napoca (f. 56 dosar apel) s-a dispus

modificarea HCL nr. 499/2007 privind asocierea Consiliului Local al Municipiului

Cluj – Napoca cu S.C. T. SA în sensul schimbării denumirii asociatului din S.C.

T. S.A. în SC T.P.R. SA.

Raportat la cele

expuse, Curtea nu poate reține că apelanta SC T.P.R. SA este un simplu detentor

precare al terenului în litigiu, câtă vreme, de la preluarea acestuia de către

stat, societatea din care ea s-a desprins l-a avut în administrare, în

folosință ca urmare a concesionării, iar în prezent terenul formează obiectul

contractului de asociere în participațiune dintre apelată și Consiliul local.

Prin urmare, SC

T.P.R. SA are calitatea de unitate deținătoare în sensul prevederilor din

normele metodologice mai sus menționate.

Apelul declarat

de F.B. și Z.B. este întemeiat în ceea ce privește legitimarea lor procesuală

activă în cauză.

Astfel, Curtea

reține că cei doi apelanți sunt moștenitori ai defunctului B.F. în calitate de

nepoți de fiu, alături de R.M., care are calitatea de fiică a aceluiași

defunct.

Notificarea nr.

683 din 13 august 2001 (fila 8 dosar fond) a fost înaintată de R.M., care a și

semnat-o, însă în cuprinsul ei, notificatoarea a precizat că restituirea în

natură a imobilului este cerută atât de ea, cât și de F.B. și Z.B.

Pe tot parcursul

soluționării cauzei, inclusiv prin întâmpinarea formulată cu ocazia rejudecării

apelului (fila 19), cei trei reclamanți au precizat că, împreună, au solicitat

retrocedarea imobilului.

În aceste

condiții, Curtea apreciază că cei doi reclamanți-apelanți și-au legitimat

calitatea procesuală activă în cauză alături de R.M.

În ceea ce

privește restituirea în natură a imobilului ce a fost preluat abuziv de stat de

la autorul reclamanților-apelanți, Curtea reține că aceasta nu este posibilă,

deoarece, încă din anul 1984, pe teren s-a constituit o bază sportivă și de

agrement care face ca bunul imobil să constituie o amenajare de utilitate

publică.

Potrivit art. 10.3

din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sintagma „amenajări

de utilitate publică a localităților urbane și rurale are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico edilitare

subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și

grădini publice, piețe pietonale și altele.

Este adevărat că

simpla apartenență a unui bun la domeniul public nu este de natură să justifice

neretrocedarea acestuia în natură. Însă, în speță, așa cum s-a precizat,

imposibilitatea restituirii în natură a terenului nu decurge din apartenența sa

la domeniul public al Municipiului Cluj Napoca, ci din edificiile aflate pe

acesta și care face din el o amenajare de utilitate publică.

Curtea reține

că, potrivit art. 1 lit. a) Cap. I din H.G. nr. 250/2007, în cazul în care

măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la

aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de

lege.

Textul instituie

două cazuri de nerestituire în natură, respectiv când această măsură este

posibilă în mod obiectiv și când este înlăturată de la aplicare în mod expres.

În speță, Curtea

reține aplicabilitatea celei de-a doua ipoteze, în baza art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, potrivit căruia pentru suprafața ocupată de construcții noi,

cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent.

Mai mult, Curtea

reține că reclamanții au solicitat restituirea unei cote părți ideale din

terenul înscris în cartea funciară nr. 6383 A + 2 nr. top. 21432/10, în prezent, în C.F. sub 103.

Or, în situația

proprietății comune pe cote părți bunul aparține concomitent mai multor

proprietari, nefiind fracționat în materialitatea sa. Ceea ce este fracționat

este doar dreptul de proprietate asupra bunului.

În acest sens

sunt și prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că

în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite

coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată

sau se stabilește în cote – părți ideale, potrivit dreptului comun.

Conform art. 4.1

din normele metodologice, în cazul în care numai o parte din foștii proprietari

a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita

numai la cotele ideale cuvenite acestora.

Față de cele ce

preced, în baza art. 296 C. proc. civ., s-au admis apelurile declarate de

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P.

Iași și D.G.F.P. Cluj și de reclamanții F.B. și Z.B. și s-a schimbat în parte

sentința tribunalului.

S-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, și s-a respins acțiunea promovată de cei trei

reclamanți în raport cu acest pârât.

S-a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților F.B. și Z.B. și

având în vedere că nu s-a judecat fondul litigiului în ceea ce îi privește pe

aceștia – pentru a nu-i prejudicia de beneficiul unui grad de jurisdicție s-a respins

cauza spre rejudecare, în limitele expuse, la Tribunalul Iași.

Având în vedere

că tribunalul nu a motivat respingerea cererii de mărire a câtimii terenului

revendicat, iar această împrejurare determină imposibilitatea exercitării

controlului judiciar pe calea apelului, Curtea a admis și apelul declarat de R.M.

și s-a dispus trimiterea cauzei tribunalului pentru rejudecarea cererii

modificatoare a câtimii terenului solicitat de toți cei trei reclamanți.

Împotriva deciziei

au declarat recurs reclamanta R.M. în nume propriu și în calitate de mandatară

a lui F.B. și Z.B. și pârâta SC T. P.R. SA.

Recurenta-reclamantă

R.M., în nume propriu și ca mandatară a numiților F.B. și Z.B. a învederat

următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate:

Decizia este

„netemeinică” deoarece greșit s-a dispus restituirea terenului prin echivalent,

refuzul de restituire în natură fiind justificat de faptul că terenul ar

reprezenta o amenajare de utilitate publică.

Atâta timp cât

terenul revendicat de ea există în materialitatea sa, iar situația de fapt nu

se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute la art. 18 din Legea nr.

10/2001 pentru care este prevăzută exclusiv posibilitatea acordării de

despăgubiri, s-ar impune restituirea în natură a terenurilor revendicate.

În privința

amenajărilor, se consideră că amenajările sportive au fost realizate și

folosite în mod evident de unitățile deținătoare, SC T. SA, respectiv

Universitatea Babeș-Bolyai.

Se mai susține

că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

conform cărora beneficiarul își păstrează calitatea de proprietar la data

preluării, precum și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Se mai consideră

că dispoziția din art. 20 alin. (3) din Legea nr. 24/2007 a reglementat

înstrăinarea și atribuirea terenurilor ca spații verzi, cu păstrarea

destinației terenului, are în vedere spații verzi de pe terenurile aflate în

proprietate privată și care nu sunt utilizate în interes public, astfel că

măsura de restituire în natură este nelegală.

SC T. P.R. a

invocat următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:

În primul rând,

este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece societatea T. nu are calitatea de persoană deținătoare, ea are

calitatea de detentor precar, neavând nici un drept asupra terenului în

litigiu, această calitate revenind, în opinia recurentei, Municipiului Cluj-Napoca,

reprezentat prin Consiliul Local al municipiului Cluj, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 215/2001 și Legii nr. 213/1998.

Se mai susține

că, prin sentința civilă nr. 344 din 3 martie 2008 Tribunalul Iași a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca,

dar în decizia civilă nr. 35/2009, Curtea de Apel Iași a omis a se pronunța

asupra excepției lipsei calității procesual pasive a Municipiului Cluj, fiind

invocat art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Se mai consideră că, în mod eronat Curtea

de Apel a admis apelul declarat de F.B. și Z.B. în cele ce privește legitimarea

lor activă în cauză, prima instanță reținând corect că, în temeiul art. 4 alin.

(3) teza a II – a din Legea nr. 10/2001 și art. 4 alin. (4) din aceeași lege,

aceste persoane nu au formulat notificare care are valoarea de acceptare a

succesiunii pentru bunurile a căror restituire se cere, fiind incident motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II – a C. proc. civ.

Analizând

recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale

incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție le va respinge ca nefondate

pentru considerentele ce preced:

Susținerile

recurenților – reclamanți privind posibilitatea restituirii în natură a

terenului în litigiu nu pot fi primite. În mod just au fost interpretate

dispozițiile art. 2, art. 9 și art. 18 din Legea nr. 10/2001, despre care

recurenții – reclamanți susțin că nu au fost aplicate în mod corespunzător,

considerând că pe terenul ce face obiectul cauzei deduse judecății se află

construită o bază sportivă și de agrement, ceea ce determină caracterul de

„amenajare de utilitate publică” bunului respectiv.

Conform

dispozițiilor art. 10.3 din Normele metodologice de Aplicare a Legii nr.

10/2001, noțiunea de „amenajare de utilitate publică a localităților” are în

vedere acele suprafețe de teren afectate utilității publice, motiv pentru care

în mod corect Curtea de Apel a făcut aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Criticile

recurentei SC T. P.R. nu conduc la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Instanța de apel

a făcut o corectă aplicare și interpretare a art. 4 din Legea nr. 10/2001,

deoarece bunul aflat în coproprietatea (pe cote părți) reclamanților aparține

concomitent proprietarilor, nefiind fracționat în materialitatea sa, nefiind

deci incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Nici critica

privind incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, instanța

de apel s-a pronunțat asupra calității de persoană deținătoare a imobilului în

ceea ce privește pe SC T.P.R., susținând în mod just că, potrivit dispozițiilor

legale, entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz,

unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o

notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său. Unitatea

deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în

numele statului, dreptul de proprietate publică sau poartă cu privire la un bun

ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică ce are

înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost

înregistrat, bunul respectiv.

Curtea de Apel a

considerat în mod corect că imobilul solicitat se afla, la data apariției legii

speciale și se află și în prezent în patrimoniul SC T. P.R. SA și Universității

Babeș – Bolyai, și că acest teren formează obiectul contractelor de asociere în

participațiune dintre SC T. și Consiliul Local, justificându-și calitatea sa de

unitate deținătoare în sensul dispozițiilor legale.

Nici motivul de

recurs privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca

nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, această excepție

a fost invocată în fața instanței de judecată, instanța s-a pronunțat prin

sentința civilă nr. 344 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, dar nu

a mai fost invocată în calea procesuală a apelului.

Pentru aceste

considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile împotriva deciziei civile,

în baza art. 312 C. proc. civ., cu consecința menținerii deciziei ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de reclamanții R.M. în nume propriu și în calitate de

mandatară a lui F.B. și Z.B. și de pârâta SC T. P.R. S.A. împotriva deciziei

nr. 35 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

11

martie 2010

.