ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3755/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin

sentința nr. 125 din 20 mai 2009, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta Șt.S.F. a

constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006

raportat la prevederile art. l alin. (6) din O.U.G. nr. 148/2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în

esență, că definiția pe care actele administrative normative atacate o dau

noțiunii de „naștere” este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de

urgență în aplicarea căreia au fost emise și, prin discriminarea pe care o

creează între persoane aflate în situații identice, poate deturna actul

normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuși scopul pentru care a

fost adoptat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.J.P.S. Brăila.

În esență, recurenta A.J.P.S. Brăila apreciază că excepția de

nelegalitate invocată este inadmisibilă, întrucât art. 4 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, prevede posibilitatea cenzurării,

pe calea excepției de nelegalitate, a unui act administrativ unilateral cu

caracter individual. Excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele

administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ,

pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei, se arată că instanța de fond a admis excepția

invocată printr-o interpretare greșită a textului de lege în temeiul căruia a

fost adoptat actul administrativ contestat.

Dispozițiile art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la

prevederile art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind

„aducerea pe lume a unui sau mai multor copii vii”.

Acest text de lege recunoaște dreptul la acordarea unei singure

indemnizații pentru familie, indiferent dacă acesta are gemeni, pe considerent

că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în

perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, contractul

individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii.

Măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile textului legal

citat anterior și reluate de prevederile art. 2 alin. (l) din Normele aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social - economic

al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului și nu

reprezintă măsuri de protecție a copilului.

Prin soluția pronunțată, instanța a extins aplicarea prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005 și pentru alte situații decât cele avute în vedere prin

dispozițiile acestui act normativ, împotriva voinței exprese a legiuitorului.

A fost invocat și faptul că instanța de judecată a omis să citeze

emitentul actului, încălcându-se prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

care prevăd citarea părților și a emitentului actului.

Din examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale

incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele

considerente:

În cauză, a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.

3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. l alin. (6) din

O.U.G. nr. 148/2005.

Instanța de fond a soluționat cauza fără ca emitentul actului să fi

fost citat în cauză, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare

la citarea tuturor părților din proces dar și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Mai întâi, la momentul pronunțării instanței de fond, art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, care a intrat

în vigoare la 2 august 2007 și se prevede obligativitatea citării emitentului

actului.

Însă, chiar anterior modificărilor, practica Înaltei Curți de Casație

și Justiție a fost constantă și s-a pronunțat în sensul obligativității citării

autorități emitente.

Această necesitate rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ.,

potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după

citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.

Chiar și forma anterioară a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

putea, chiar dacă prevederea nu era expresă, să conducă la ideea că trebuia

citată și autoritatea emitentă, condițiile în care cauza urma a fi soluționată

pe baza unei excepții.

Aceasta pentru că citarea este foarte importantă nu numai pentru

respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil:

contradictorialitatea și dreptul la apărare, ci și pentru a asigura respectarea

dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. și recunoscut

de jurisprudența C.E.D.O.

De aceea, în baza art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004

coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi

casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a

fi citat G.R., în calitatea sa de emitent al hotărârii, a cărei legalitate se

contestă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.J.P.S. Brăila împotriva sentinței nr. 125

din 20 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2009.