ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3755/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 125 din 20 mai 2009, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta Șt.S.F. a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. l alin. (6) din O.U.G. nr. 148/2005. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că definiția pe care actele administrative normative atacate o dau noțiunii de „naștere” este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia au fost emise și, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situații identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuși scopul pentru care a fost adoptat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.J.P.S. Brăila. În esență, recurenta A.J.P.S. Brăila apreciază că excepția de nelegalitate invocată este inadmisibilă, întrucât art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevede posibilitatea cenzurării, pe calea excepției de nelegalitate, a unui act administrativ unilateral cu caracter individual. Excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură. Pe fondul cauzei, se arată că instanța de fond a admis excepția invocată printr-o interpretare greșită a textului de lege în temeiul căruia a fost adoptat actul administrativ contestat.

Dispozițiile art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unui sau mai multor copii vii”. Acest text de lege recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă acesta are gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii. Măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile textului legal citat anterior și reluate de prevederile art. 2 alin. (l) din Normele aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social - economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului. Prin soluția pronunțată, instanța a extins aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și pentru alte situații decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestui act normativ, împotriva voinței exprese a legiuitorului. A fost invocat și faptul că instanța de judecată a omis să citeze emitentul actului, încălcându-se prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care prevăd citarea părților și a emitentului actului. Din examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: În cauză, a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (l) din H.G.

nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. l alin. (6) din O.U.G. nr. 148/2005. Instanța de fond a soluționat cauza fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces dar și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Mai întâi, la momentul pronunțării instanței de fond, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, care a intrat în vigoare la 2 august 2007 și se prevede obligativitatea citării emitentului actului. Însă, chiar anterior modificărilor, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost constantă și s-a pronunțat în sensul obligativității citării autorități emitente.

Această necesitate rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. Chiar și forma anterioară a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 putea, chiar dacă prevederea nu era expresă, să conducă la ideea că trebuia citată și autoritatea emitentă, condițiile în care cauza urma a fi soluționată pe baza unei excepții. Aceasta pentru că citarea este foarte importantă nu numai pentru respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare, ci și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

și recunoscut de jurisprudența C.E.D.O. De aceea, în baza art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a fi citat G.R., în calitatea sa de emitent al hotărârii, a cărei legalitate se contestă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.J.P.S. Brăila împotriva sentinței nr. 125 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2009.