Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1199/2011

HOTĂRÂRE
14.02.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1199/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 48 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 9487/2003, s-a respins plângerea formulată de petiționarul B.V.I.I., în contradictoriu cu intimații S.R. prin C.L.M. Turda și P. Turda – C.L.A. a Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe petiționarul B.V.I.I. a declarat apel, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin decizia civilă nr. 1021/ A din 30 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de petent. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul B.V.I.I. Prin încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 1021/ A din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, în temeiul art. 242 alin. (l) pct. 2 C. proc.

civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 10 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (l) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 16 noiembrie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 10 decembrie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (l) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (l) teza 1 C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul B.V.I.I. împotriva deciziei nr. 1021/ A din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1202/2011
Prin sentința civilă nr. 472 din 1 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâții SC C.M.V. SA FOCȘANI și I.R. Prin încheierea de ședință di
ÎCCJ 2010-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5101/2010
Asupra recursului de față constată următoarele: La data de 12 februarie 2001 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de reclamanții G.I.I. și G.V. împotriva
ÎCCJ 2010-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 721 din 16 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâtul Statu
ÎCCJ 2010-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4019/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 827/ P din 11 aprilie 2006, Tribunalul Timiș, vizând dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 a admis excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea compet
ÎCCJ 2010-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3737/2010
Asupra recursului de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 384 din 27 iunie 2002, Tribunalul Sibiu a respins contestația formulată de reclamanta B.M.M. împotriva deciziei nr. 205/2001 emisă de SC C. SA. Curtea de Apel Alba Iul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă