ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5101/2010

Asupra recursului de față constată următoarele: La data de 12 februarie 2001 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de reclamanții G.I.I. și G.V. împotriva Deciziei nr. 264 din 29 noiembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Prin decizia menționată a fost menținută sentința nr. 111 din 18 februarie 2000 a Tribunalului Cluj, secția civilă, sentință prin care a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții G.I.I. și G.V. privind obligarea pârâtului Consiliul local al municipiului Cluj Napoca la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat în Cluj Napoca, evidențiat în C.F.

Cluj. Investită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de ședință din 23 octombrie 2001, suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, la cererea recurenților, măsură ce a fost menținută la 10 februarie 2006, când aceștia au informat asupra faptului că au contestat în instanță dispoziția din 17 mai 2005 prin care le-a fost respinsă notificarea, Dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 10100/2004. După această măsură a instanței, părțile nu au mai săvârșit nici un act de procedură în vederea reluării judecății, iar la data de 19 august 2010, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.

Urmare a demersurilor întreprinse, preparatoriu, de instanță, Tribunalul Cluj a comunicat, în copii certificate pentru conformitate cu originalul aflat la Dosarul nr. vechi 10100/2004, nr. unic 85/117/2004, sentința pe care a pronunțat-o la judecarea în fond a contestației, precum și Decizia nr. 75/ A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin care cauza respectivă a fost soluționată definitiv, cu mențiunea irevocabilă prin nerecurare. Examinând incidentul invocat din oficiu, Înalta Curte urmează să constate că este întemeiat. Astfel, măsura de suspendare a judecății s-a dispus la 23 octombrie 2001, în vederea soluționării pretențiilor asupra imobilului în litigiu în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.

Din actele de la dosar rezultă că demersurile întreprinse de reclamanți în temeiul acestei legi speciale de reparație, intrată în vigoare după introducerea acțiunii de față, au fost finalizate.

Prin sentința nr. 1017 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Cluj, secția civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 75/ A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizie devenită irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și s-a dispus anularea Dispoziției de respingere a notificării 27 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca, acesta fiind obligat să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 din care se va deduce cuantumul despăgubirilor primite de reclamanți, actualizat cu rata inflației, pentru imobilul în litigiu.

Considerând că a avut loc o suspendare a cursului perimării în sensul art. 250 alin. (1) C. proc. civ., cât timp s-a desfășurat etapa administrativă și cea contencioasă prevăzute de Legea nr. 10/2001, se constată că termenul de când se poate aprecia că pricina a rămas în nelucrare din vina părții începe să curgă cel mai târziu de la 15 martie 2007, data la care s-a finalizat controlul judecătoresc asupra dispoziției de soluționare a notificării. Așa fiind, Înalta Curte constată incidente în speță dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an" și cele ale art. 252 alin. (1) „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate". Din cele constatate pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, reținute în precedent, reiese că judecata recursului a rămas în nelucrare mai mult de un an. În consecință, prin aplicarea dispozițiilor procedurale menționate, această atitudine procesuală culpabilă a părților va fi sancționată prin constatarea perimării cererii de recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții G.I.I. și G.V. împotriva Deciziei nr. 264 din 29 noiembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 octombrie 2010.