ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 719/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la 20 iunie 2006 sub nr. 125/32/2006, reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SIF M. la plata sumei de 250,000 mărci germane respectiv echivalentul în euro ținând cont de paritatea mărci germane/euro de la 1 ianuarie 2002, suma reprezentând valoarea obligației de plată rezultate din avalizarea de către pârâtă a biletului la ordin emis de SC M. SRL Bacău, societate preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță din 21 iulie 1999 încheiat cu SC B. SA. În motivare reclamanta a susținut că suma de 250.000 mărci germane este o parte din valoarea totală de 41.902 mărci germane preluată de la SC B. SA.

Ca, biletul la ordin analizat de SIF M. a fost anulat invocabil prin decizia nr. 511/2003 a Curții de Apel Bacău din cauza unor imperfecțiuni formale, titlul de credit astfel nul devenind un act juridic valabil, respectiv o fidejusiune în temeiul conversiunii actului juridic după regula prevăzută de art. 978 C. civ. Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Curtea de Apel Bacău prin sentința nr. 153 din 8 septembrie 2006 a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în primă instanță și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantă. Curtea a reținut că în cauză își găsesc aplicarea dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 conform cărora cererile de orice natură privind drepturi și obligații în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S.

sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului. Cu privire la prescripția extinctivă curtea a apreciat că acțiunea pendinte nu izvorăște dintr-un titlu cambial, ci este fundamentată pe dispozițiile art. 1652, art. 1663 C. civ. și art. 42, art. 46, art. 55 C. com. reclamanta urmărind obținerea unui titlu executoriu, așa încât termenul de prescripție este cel general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care s-a împlinit în 2002, luând în calcul, data de la care reclamanta apreciază că s-a născut dreptul său la acțiune – respectiv data încheierii contractului de cesiune de creanță 21 iulie 1999. Recursul declarat de A.V.A.S.

împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2166 pronunțată la 5 iunie 2007 în sensul casării sentinței nr. 159 cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța Supremă a statuat că în cauză acțiunea reclamantei este întemeiată pe dreptul comun fiind supusă sub aspectul prescripției extinctive termenului general de 3 ani prevăzut de art. 3 în Decretul nr. 167/1958 la aceiași instanță. Cu privire la data de la care începe să curgă prescripția, curtea a reținut că aceasta este dată anulării biletului la ordin prin decizia nr. 511 din 19 mai 2003 a Curții de Apel Bacău, instanța de trimitere urmând să analizeze în raport de dovezile reclamantei privind introducerea acțiunii dacă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune este întemeiată.

În rejudecare Curtea de Apel Bacău, secția comercială, prin decizia nr. 102 din 27 august 2007 respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. În raport de cele statuate de instanța de recurs cu privire la termenul de prescripție de 3 ani aplicabil în cauză și de data nașterii dreptului la acțiune 19 mai 2003, instanța constată că termenul de 3 ani s-a împlinit la 19 mai 2006, acțiunea reclamantei depusă la poștă la 14 iunie 2006, fiind promovată cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani. La data de 20 septembrie 2007 reclamanta a declarat în termen legal recurs împotriva deciziei nr. 102 pronunțată de Curtea de Apel Bacău solicitând modificarea hotărârii, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond Curții de Apel Bacău.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 3041 C. proc. civ. susținând în dezvoltarea criticii de nelegalitate invocată că termenul de prescripție de 7 ani nu s-a împlinit față de data preluării creanței 21 iulie 1999 și data introducerii acțiunii 3 iulie 2007, iar la momentul preluării de A.V.A.S. a creanței dreptul de a cere executarea silită era în vigoare. Înalta Curte examinând susținerile recurentei, constată că recursul este nefondată pentru considerentele ce urmează: 1. Chestiunea dispozițiilor legale privitoare la prescripția dreptului material la acțiune aplicabile în cauză a fost dezlegată de instanța supremă cu ocazia soluționării recursului în primul ciclu procesual hotărându-se că în speță se aplică termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998 nefiind incidente, deoarece vizează prescripția în cazul executării silite a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu, ipoteză care nu se regăsește în cauză. 2. Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Principiul stabilit de dispozițiile legale susmenționate bazat pe organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești asigură totodată o practică unitară în interpretarea unora și acelorași norme juridice, iar nerespectarea lui atrage casarea hotărârii neconforme cu problema de drept dezlegată de instanța de recurs. 3. Așa fiind, recurenta nu mai poate să repună în discuție aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 51/1998 câtă vreme această problemă de drept a fost tranșată de instanța de recurs în primul ciclu procesual.

4. Cum în raport de data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei recurente 19 martie 2003 și data introducerii acțiunii 14 iunie 2006, termenul general de prescripție de 3 ani stabilit de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a fost depășit, acțiunea reclamantei a fost corect respinsă ca prescrisă. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 102 din 27 august 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008.