ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5324/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 607 din 10

iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, s-a admis în parte

contestația formulată de contestatorul C.N. și s-a anulat dispoziția nr. 2983

din 19 septembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Slatina.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța a arătat că prin dispoziția contestată s-a reținut lipsa calității de

persoană îndreptățită deși reclamantul a avut calitatea de proprietar al

terenului la data preluării abuzive de către stat și nu fiica acestuia;

acesteia i s-a donat numai construcția ce a fost ulterior expropriată și

demolată, terenul trecând în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea

nr. 58/1974.

Prin decizia civilă nr. 846 din 1

noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, s-a respins

apelul declarat de către contestator și s-a admis apelul declarat de intimata

Primăria municipiului Slatina împotriva sentinței primei instanțe, care a fost

schimbată în sensul respingerii acțiunii, reținându-se următoarele:

Prin art. 36 alin. (3) din Legea nr.

18/1991 s-a statuat că terenurile preluate în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974

trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință ai

terenului, proprietari ai construcțiilor.

La momentul încheierii contractului

de donație între contestator și fiica sa, dreptul de proprietate s-a translatat

între aceștia; situație în care, prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974,

preluarea s-a făcut de la donatar, căruia legea nu i-a permis să intre în

proprietatea terenului ci să dobândească numai un drept de folosință pe durata

existenței construcției.

În aceste condiții reclamantul nu

mai era proprietar la momentul preluării terenului și, în consecință, nu este

persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

Din motivarea dispoziției contestate

rezultă că și proprietara construcției a formulat notificare pentru suprafața

de teren ce face obiectul litigiului.

Prin decizia civilă nr. 5276 din 28

iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietatea intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamat și s-au

casat ambele hotărâri pronunțate în cauză, trimițându-se dosarul spre

rejudecare la același tribunal, pentru următoarele motive:

Potrivit contractului autentic

încheiat în anul 1979 donația a avut ca obiect exclusiv construcția amplasată

pe terenul în litigiu, care, concomitent acestei înstrăinări a trecut în

proprietatea statului. Statul a preluat terenul menționat de la reclamantul

donator și nu de la fiica donatară, care a beneficiat exclusiv de folosința

gratuită a acestuia până la demolarea construcției, după exproprierea acesteia.

În aceste condiții, în speță nu erau

incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 și art. 1.4.C din H.G. nr.

498/2003; de altfel, hotărârea de guvern a fost abrogată prin H.G. nr. 250/2007

care prevede expres în art. 1.4.C alin. (3) că în asemenea situații persoana

care la data preluării abuzive era proprietar al terenului este îndreptățită la

măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

Întrucât cererea de restituire în

natură nu era inadmisibilă, instanța de fond avea posibilitatea legală de a

hotărî asupra măsurii reparatorii adecvate, lucru care presupune clarificarea

situației concrete a terenului, prin administrarea de probe concludente.

Rejudecând cauza, Tribunalul Olt, secția

civilă, a pronunțat sentința nr. 355 din 20 martie 2008 prin care a admis

cererea formulată, a anulat dispoziția contestată și a dispus restituirea către

reclamant a suprafeței de 797 mp, teren situat în Slatina, județul Olt,

constatând că pentru suprafața de 223 mp reclamantul are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere decizia de recurs pronunțată anterior și expertiza tehnică care a

stabilit situația de fapt privind gradul de ocupare a terenului.

Apelul declarat de pârâta Primăria

municipiului Slatina împotriva sentinței primei instanțe a fost admis prin

decizia nr. 295 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, dispunându-se schimbarea în parte a acesteia, în sensul că s-a

constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent și pentru

suprafața de 797 mp teren, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a avut în vedere următoarele motive:

Terenul în litigiu, de 1020 mp,

reprezintă curtea interioară a blocurilor de locuit și este sistematizat și

organizat cu funcțiunea de loc de joacă pentru copii, parcare cu acces din

ambele străzi, alei pietonale de acces din blocurile respective și spațiu

verde.

Prin urmare, întreaga suprafață este

afectată unor utilități publice, fiind destinată a deservi nevoilor comunității

din blocurile ce îl delimitează, astfel încât în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care impun măsuri

reparatorii în echivalent.

Existența locului de joacă pentru

copii și a unui teren liber cu destinația de spațiu verde, chiar dacă nu are

amenajări deosebite, constituie o necesitate obiectivă pentru comunitatea

respectivă.

Împotriva deciziei de apel a

formulat cerere de recurs reclamantul, criticând-o pentru următoarele motive ce

se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel nu a ținut cont de

faptul că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul de

joacă (437 mp) a fost amenajat în anul 2007, în timpul litigiului, iar

suprafața de 360 mp teren este destinată a fi folosită ca spațiu verde, fără a

fi amenajată în acest sens.

În raport de aceste aspecte sunt pe

deplin aplicabile dispozițiile art. 11 și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

terenul fiind expropriat, impunându-se restituirea acestor suprafețe în natură.

Analizând decizia de apel în raport

de motivul de recurs formulat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că se impune admiterea acestuia și casarea deciziei de

apel, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, cu aplicarea

și a art. 314 C. proc. civ.

Pentru a dispune în sensul reținut

prin decizia de apel, instanța de apel a avut în vedere concluziile expertului

din dosarul de apel, privind afectațiunea terenului.

Prin întâmpinarea formulată în

dosarul de apel reclamantul a susținut că terenul a fost amenajat ca loc de

joacă pentru copii în cursul procesului, după pronunțarea deciziei de recurs,

iar cel pentru care se susține că are destinația de spațiu verde nu este

amenajat în acest sens.

În stabilirea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 prezintă relevanță, potrivit dispozițiilor

acestei legi, situația imobilului la data intrării în vigoare a acesteia.

Instanța de apel nu s-a preocupat să

stabilească situația de fapt completă în cauză privind imobilul la data

intrării legii în vigoare, deși reclamantul formulase apărări în acest sens.

În ceea ce privește dispozițiile

Legii nr. 10/2001 aplicabile, acestea sunt cele cuprinse în art. 10 și nu în

art. 11 din lege, după cum susține reclamantul-recurent; terenul a fost preluat

în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 și numai construcția a fost

expropriată.

Prin urmare, cu aplicarea art. 304

pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare

la aceeași instanță de apel, pentru stabilirea deplină a situației terenului la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, teren pentru care s-au dispus

măsuri reparatorii prin echivalent prin decizia de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

reclamantul C.N. împotriva deciziei nr. 295 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza pentru

rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.