ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5324/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 607 din 10 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul C.N. și s-a anulat dispoziția nr. 2983 din 19 septembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Slatina. Pentru a dispune în acest sens, instanța a arătat că prin dispoziția contestată s-a reținut lipsa calității de persoană îndreptățită deși reclamantul a avut calitatea de proprietar al terenului la data preluării abuzive de către stat și nu fiica acestuia; acesteia i s-a donat numai construcția ce a fost ulterior expropriată și demolată, terenul trecând în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Prin decizia civilă nr. 846 din 1 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, s-a respins apelul declarat de către contestator și s-a admis apelul declarat de intimata Primăria municipiului Slatina împotriva sentinței primei instanțe, care a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii, reținându-se următoarele: Prin art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 s-a statuat că terenurile preluate în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință ai terenului, proprietari ai construcțiilor. La momentul încheierii contractului de donație între contestator și fiica sa, dreptul de proprietate s-a translatat între aceștia; situație în care, prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, preluarea s-a făcut de la donatar, căruia legea nu i-a permis să intre în proprietatea terenului ci să dobândească numai un drept de folosință pe durata existenței construcției.

În aceste condiții reclamantul nu mai era proprietar la momentul preluării terenului și, în consecință, nu este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. Din motivarea dispoziției contestate rezultă că și proprietara construcției a formulat notificare pentru suprafața de teren ce face obiectul litigiului. Prin decizia civilă nr. 5276 din 28 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietatea intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamat și s-au casat ambele hotărâri pronunțate în cauză, trimițându-se dosarul spre rejudecare la același tribunal, pentru următoarele motive: Potrivit contractului autentic încheiat în anul 1979 donația a avut ca obiect exclusiv construcția amplasată pe terenul în litigiu, care, concomitent acestei înstrăinări a trecut în proprietatea statului.

Statul a preluat terenul menționat de la reclamantul donator și nu de la fiica donatară, care a beneficiat exclusiv de folosința gratuită a acestuia până la demolarea construcției, după exproprierea acesteia. În aceste condiții, în speță nu erau incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 și art. 1.4.C din H.G. nr. 498/2003; de altfel, hotărârea de guvern a fost abrogată prin H.G. nr. 250/2007 care prevede expres în art. 1.4.C alin. (3) că în asemenea situații persoana care la data preluării abuzive era proprietar al terenului este îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. Întrucât cererea de restituire în natură nu era inadmisibilă, instanța de fond avea posibilitatea legală de a hotărî asupra măsurii reparatorii adecvate, lucru care presupune clarificarea situației concrete a terenului, prin administrarea de probe concludente.

Rejudecând cauza, Tribunalul Olt, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 355 din 20 martie 2008 prin care a admis cererea formulată, a anulat dispoziția contestată și a dispus restituirea către reclamant a suprafeței de 797 mp, teren situat în Slatina, județul Olt, constatând că pentru suprafața de 223 mp reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. La soluționarea cauzei s-au avut în vedere decizia de recurs pronunțată anterior și expertiza tehnică care a stabilit situația de fapt privind gradul de ocupare a terenului. Apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Slatina împotriva sentinței primei instanțe a fost admis prin decizia nr. 295 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, dispunându-se schimbarea în parte a acesteia, în sensul că s-a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafața de 797 mp teren, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele motive: Terenul în litigiu, de 1020 mp, reprezintă curtea interioară a blocurilor de locuit și este sistematizat și organizat cu funcțiunea de loc de joacă pentru copii, parcare cu acces din ambele străzi, alei pietonale de acces din blocurile respective și spațiu verde. Prin urmare, întreaga suprafață este afectată unor utilități publice, fiind destinată a deservi nevoilor comunității din blocurile ce îl delimitează, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care impun măsuri reparatorii în echivalent. Existența locului de joacă pentru copii și a unui teren liber cu destinația de spațiu verde, chiar dacă nu are amenajări deosebite, constituie o necesitate obiectivă pentru comunitatea respectivă.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul de joacă (437 mp) a fost amenajat în anul 2007, în timpul litigiului, iar suprafața de 360 mp teren este destinată a fi folosită ca spațiu verde, fără a fi amenajată în acest sens. În raport de aceste aspecte sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 11 și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind expropriat, impunându-se restituirea acestor suprafețe în natură. Analizând decizia de apel în raport de motivul de recurs formulat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea acestuia și casarea deciziei de apel, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, cu aplicarea și a art. 314 C. proc. civ. Pentru a dispune în sensul reținut prin decizia de apel, instanța de apel a avut în vedere concluziile expertului din dosarul de apel, privind afectațiunea terenului. Prin întâmpinarea formulată în dosarul de apel reclamantul a susținut că terenul a fost amenajat ca loc de joacă pentru copii în cursul procesului, după pronunțarea deciziei de recurs, iar cel pentru care se susține că are destinația de spațiu verde nu este amenajat în acest sens. În stabilirea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prezintă relevanță, potrivit dispozițiilor acestei legi, situația imobilului la data intrării în vigoare a acesteia.

Instanța de apel nu s-a preocupat să stabilească situația de fapt completă în cauză privind imobilul la data intrării legii în vigoare, deși reclamantul formulase apărări în acest sens. În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 10/2001 aplicabile, acestea sunt cele cuprinse în art. 10 și nu în art. 11 din lege, după cum susține reclamantul-recurent; terenul a fost preluat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 și numai construcția a fost expropriată. Prin urmare, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru stabilirea deplină a situației terenului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, teren pentru care s-au dispus măsuri reparatorii prin echivalent prin decizia de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei nr. 295 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.