ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9456/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9456/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

octombrie 2007 la Tribunalul Gorj reclamanții G.I.C. și Ș.(fostă G.)P.S. au

formulat plângere împotriva dispoziției nr. 6492 din 7 septembrie 2007 emisă de

Primarul municipiului Târgu Jiu, solicitând emiterea unei dispoziții de

restituire în natură a terenului expropriat prin Decretul nr. 180 din 30 mai

1986, iar pentru diferența de suprafață ce nu poate fi restituită fizic să se

acorde despăgubiri, ca de asemenea și pentru construcțiile expropriate.

Prin sentința civilă nr. 119 din 8

iulie 2008 a Tribunalului Gorj s-a admis plângerea reclamanților, s-a anulat

dispoziția nr. 6492 din 7 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Târgu

Jiu și s-a dispus emiterea unei noi dispoziții prin care se acordă

reclamanților despăgubiri, pentru suprafața totală de 285 mp teren. Au fost

obligați pârâții la 200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2130 din

9 octombrie 1967, numiții G.M. și G.T. au înstrăinat reclamanților –

cumpărători G.I.C. și G.P.S. un teren pentru construcții în suprafață de 92,15 mp

împreună cu construcțiile de pe acesta, respectiv o casă din cărămidă acoperită

cu țiglă, compusă din două camere, antreu și o sală cu geamlâc, construcțiile

fiind situate în Târgu Jiu.

În baza Decretului de expropriere

nr. 180/1986 s-a expropriat suprafața de 26655,20 mp teren printre care și

imobilele reclamanților și ale autorilor lor. La apariția Legii nr. 10/2001,

reclamanții au adresat Primăriei Târgu Jiu notificările nr. 3876 din 10 august

2001 și 5050 din 10 august 2001, iar Primarul municipiului Târgu Jiu, prin

dispoziția nr. 6492 din 7 septembrie 2007 a propus acordarea de despăgubiri

reclamanților, pentru terenul de 92,15 mp și pentru construcțiile în suprafața

de 90,70 mp în condițiile Legii nr. 247/2005.

Instanța a apreciat că au fost

expropriate suprafața de 92 mp de la G.C. și S.P. și 154 mp de la G.I. și G.R.,

dar din actele prezentate de părți a rezultat că suprafața reală expropriată și

ocupată este de 285 mp astfel cum a fost identificat prin raportul de

expertiză.

Împotriva sentinței au declarat apel

atât reclamanții cât și pârâții. Reclamanții nu au motivat apelul, iar

ulterior, la data de 12 noiembrie 2008 au formulat cerere scrisă prin care au

solicitat a se lua act că renunță la judecarea apelului.

Pârâții au invocat în susținerea

apelului lipsa calității procesuale pasive a Consiliului local al municipiului

Târgu Jiu și s-a susținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de

măsuri reparatorii pentru suprafața de 123 mp, astfel că în mod greșit s-a

dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 285 mp teren.

Prin decizia civilă nr. 375 din 25

noiembrie 2008 Curtea de Apel Craiova a luat act că apelanții – reclamanți G.I.C.

și Ș. (fostă G.) I.P. au renunțat la judecarea apelului formulat împotriva

sentinței civile nr. 119 din 8 iulie 2008 a Tribunalului Gorj.

A fost admis apelul declarat de

pârâții Primarul Municipiului Târgu Jiu, Consiliul local Târgu Jiu și

Municipiul Târgu Jiu împotriva sentinței civile nr. 119 din 8 iulie 2008

pronunțată de Tribunalul Gorj. A fost schimbată în parte sentința civilă nr.

119 din 8 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, în sensul că

se va constata că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în

echivalent pentru suprafața de 123 mp teren.

A fost respinsă acțiunea față de

pârâtul Consiliul local Târgu Jiu. Au fost menținute restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel a considerat că mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001

presupune parcurgerea etapei administrative prealabile, finalizată prin

emiterea dispoziției sau deciziei și etapa procedurii judiciare, folosită de

persoanele nemulțumite de modul de soluționare a notificărilor.

Potrivit art. 26 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001 contestația se îndreaptă împotriva unității emitente a dispoziției.

Pentru situația în care dispoziția este emisă de primar, art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, anterior modificării sale prin Legea nr. 247/2005, conferea

calitatea de entitate obligată la restituire primăriei. Deși art. 77 din Legea

nr. 215/2001 stabilește că primăria este o structură funcțională cu activitate

permanentă, fără personalitate juridică, dispozițiile cu caracter special ale

legii reparatorii impuneau chemarea sa în judecată.

După modificarea Legii nr. 10/2001,

art. 21 alin. (4) a dispus ca entitatea obligată la restituire să fie unitatea

administrativ teritorială, care stă în judecată prin primar, acesta justificând

în contestația de față calitate procesuală pasivă.

În nici unul dintre textele sale,

Legea nr. 10/2001 nu cuprinde dispoziții referitoare la obligații ale

consiliului local în procedurile de restituire.

În temeiul art. 21 din Legea nr.

215/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 286/2006, consiliile locale

sunt autorități administrative deliberative prin care se realizează autonomia

locală și ele îndeplinesc atribuțiile stabilite la art. 38 din lege.

Nici în legea administrației publice

locale nu se conferă consiliilor locale rolul de a sta în judecată în litigii

derivând din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Ca urmare, se constată că în mod

greșit reclamanții au chemat în judecată Consiliul local Târgu Jiu, care nu are

calitate procesuală pasivă. Tribunalul Gorj a admis greșit acțiunea față de

acest pârât, ignorând prevederile legale arătate, astfel încât în apel s-a

schimbat sentința în parte, și s-a respins acțiunea față de Consiliul Local.

Un alt motiv care a condus la

schimbarea în parte a sentinței este modul în care tribunalul a aplicat în

speță principiul disponibilității.

Potrivit art. 1, art. 2 și cu

raportare la art. 11 din Legea nr. 10/2001 cad sub incidența legii reparatorii

imobilele preluate de stat în perioada 1945 – 1989, inclusiv cele preluate prin

expropriere. Procedura de restituire debutează, printr-o procedură

necontencioasă, persoana care se consideră îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii, în sensul art. 3 și 4 din lege, având obligația de a adresa o

notificare unității deținătoare a imobilului, în termenul de 12 luni de la data

intrării în vigoare a legii, termen stabilit de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 22 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, notificarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu denumirea și

adresa persoanei notificare, elementele de identificare ale persoanei

îndreptățite și ale bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimativă a

acestuia. Lipsa indicării elementelor necesare identificării bunului obiect al

cererii de restituire atrage respingerea notificării.

Legea acordă notificării o

importanță deosebită pentru că modul în care aceasta este formulată stabilește

cadrul în care se identifică imobilul și se analizează titlul unității

deținătoare asupra imobilului, titlul fostului deținător, ocupațiunea și

destinația actuală, tipul măsurilor reparatorii ce pot fi acordate. În faza

judiciară a procedurii de restituire, principiul disponibilității care

guvernează orice proces civil este analizat din perspectiva conținutului

contestației, dar și a notificării.

Astfel, instanța de judecată trebuie

să aibă în vedere calitatea procesuală activă a reclamantului, titular al

contestației, calitatea procesuală pasivă a persoanelor chemate în judecată,

obiectul cererii atât sub aspectul identificării imobilului pentru care se cer

măsurile reparatorii, cât și al tipului acestor măsuri. Investirea instanței de

judecată se face direct prin contestație, ca orice cerere de chemare în

judecată, însă în mod indirect instanța este ținută și de cele solicitate prin

notificare.

Aceasta este firesc cât timp

procedura administrativă, care debutează prin înaintarea notificării, este una

obligatorie, astfel că în lipsa notificării instanța nu poate analiza pe fond

cererea de chemare în judecată (contestația). Contestația și notificarea au un

conținut identic în ceea ce privește identificarea imobilului, elementele de

identificare ale celui ce adresează notificarea și, de cele mai multe ori, și

ale unității deținătoare.

Este posibil ca sub aspectul

identificării imobilului să apară diferențe între notificarea inițială și

contestație, dar numai în ipoteza în care fie pe parcursul perioadei de 12 luni

stabilită de art. 22, fie pe parcursul derulării etapei administrative,

persoana îndreptățită a adus alte elemente suplimentare de identificare a

imobilului, atunci când inițial nu s-a precizat suficient compunerea acestuia.

Este evident, însă, că persoana îndreptățită nu poate solicita instanței

acordarea de măsuri reparatorii pentru părți din imobil care nu au fost

precizate în notificare, dacă notificarea a fost suficient de clară, iar

cercetarea administrativă a privit imobilul așa cum a fost identificat inițial.

În speță, reclamanții au adresat

două notificări, sub nr. 3876 din 10 august 2001 și 5050 din 10 august 2001 și

în ambele notificări s-au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul compus

din 123 mp teren și construcții demolate. Nu este întemeiată susținerea

reclamanților din întâmpinarea formulată în apel în sensul că în una dintre

notificări s-a solicitat imobilul în ansamblul său, pentru că așa cum rezultă

din actele (notificările) depuse la filele 26 și 28 apel, reclamanții au făcut

referire expresă la suprafața de 123 mp.

Dispoziția a fost emisă cu privire

la acest imobil.

În fața instanței de judecată,

reclamanții au făcut referire la o suprafață de teren mai mare de 285 mp,

pârâta înțelegând să critice acordarea de măsuri reparatorii pentru o suprafață

de teren mai mare decât s-a solicitat.

Chiar dacă expertul a identificat

această ultimă suprafață de teren, instanța nu este îndreptățită să acorde

măsuri reparatorii pentru suprafețe de teren ce nu au fost solicitate prin

notificare.

Conținutul notificărilor a fost clar

și precis, reclamanții s-au aflat în posesia tuturor actelor de proprietate

despre care fac vorbire în contestație inclusiv la data când au adresat

notificările, astfel că nimic nu justifică depășirea limitelor în care aceștia

au înțeles să declanșeze procedura administrativă de restituire și acordarea de

despăgubiri pentru o suprafață de teren ce nu a fost inițial solicitată.

Constatând că în mod greșit

tribunalul a aplicat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și principiul

disponibilității, fără a ține seama de investirea sa implicită prin notificare,

s-a admis apelul. Potrivit art. 926 Cod procedură civilă s-a schimbat în parte

sentința în sensul că s-a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru suprafața de 123 mp solicitată prin notificare. S-a

respins acțiunea față de Consiliul Local, așa cum s-a arătat, urmând a se

menține restul dispozițiilor sentinței privitoare la admiterea acțiunii față de

ceilalți pârâți și la obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei au declarat

recurs atât reclamanții G.C. și Ș.(fostă G.)P., cât și pârâții Primarul

Municipiului Târgu Jiu și Municipiul Târgu Jiu.

Recurenții-reclamanți au învederat

următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate: decizia instanței de

apel este greșită, deoarece au fost formulate două cereri de restituire în

natură pentru două imobile diferite, așa cum corect a considerat instanța de

fond.

Se susține că din probele

administrate în fața instanței de fond, respectiv contractul de vânzare-cumpărare

nr. 2130 din 9 ianuarie 1967 și două testamente (6335/1970 și 6537/1970) a

rezultat că au fost expropriate în baza Decretului nr. 180/1986, două suprafețe

de 92 mp și 154 mp, iar din raportul de expertiză tehnică a rezultat că

suprafața expropriată efectiv a fost de 285 mp.

Se mai invocă contradicția existentă

cu privire la imobilul pentru care sunt îndreptățiți la restituirea lor în

echivalent.

Recurenții-pârâți au susținut că în

mod greșit instanța de apel a schimbat sentința nr. 119/2008 în parte și a

constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent

pentru suprafața de 123 mp teren expropriat, deoarece pentru terenul revendicat

a fost depus un act doveditor de proprietate încheiat la 9 octombrie 1967 ce

viza o suprafață de 92,15 mp.

Se consideră că instanța de apel nu

a ținut cont de prevederile H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; soluția

instanței de apel vine în contradicție cu menținerea dispoziției din sentința

apelată, în sensul obligării la cheltuielile de judecată, nemaifiind incidente

dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.

Se invocă în drept dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate prin

prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed.

Recurenții-reclamanți au criticat

decizia Curții de Apel, decizie prin care s-a luat act de renunțarea la apelul

declarat împotriva sentinței civile nr. 119 din 8 iulie 2008 a Tribunalului

Gorj. Reclamanții nu au motivat apelul împotriva sentinței civile a

Tribunalului Gorj, iar ulterior au declarat că renunță la judecarea acestei căi

de atac.

Considerentele de drept și de fapt,

în raport de care prima instanță a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la

despăgubiri, pentru suprafața de 285 mp teren, nu au fost contestate, criticate

prin motivele de apel (la care reclamanții au renunțat de altfel), astfel încât

motivele de recurs invocate pe calea recursului fiind inadmisibil (

omisso

medio

) invocate, direct în prezenta fază procesuală, nu pot face obiectul

analizei instanței de control judiciar.

Astfel, recursul declarat de

reclamanți va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

Și recursul declarat de pârâți este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Instanța de apel a interpretat și

apreciat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 10 și art. 26

din Legea nr. 10/2001 conform cărora atunci când restituirea în natură nu este

posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea de compensare

cu alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Susținerile recurenților-pârâți

privind „greșita admitere de către instanța de apel a acțiunii și constatarea

că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața

de 123 mp teren, deoarece s-ar fi produs dovezi doar pentru suprafața de 92,15 mp,

nu pot atrage nelegalitatea deciziei atacate – prin prisma dispoziției art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Această critică privind

îndreptățirea reclamanților la despăgubiri pentru suprafața de 92,15 mp este

formulată pentru prima dată în recurs, în apel aceiași pârâți considerând că

acțiunea trebuia admisă pentru suprafața de 123 mp, așa cum de altfel a admis

și instanța de apel.

Conform dispozițiilor art. 299 alin

(1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în

etapa procesuală a apelului fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu

poate fi exercitat „

omisso medio

”.

Regula potrivit căreia recursul nu

poate fi exercitat „

omisso medio

” se aplică numai în situația în care

partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel ci

și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru alte

motive decât cele invocate în recurs.

În prezenta cauză, se constată că

motivul invocat privind suprafața de 92,15 mp nu a constituit motiv de apel

neformând obiectul criticilor formulate prin motivele de apel.

Celelalte motive de recurs relativ

structurate și argumentate pe greșita aplicare a prevederilor H.G. nr. 250 din

7 iulie 2007 și a art. 274 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Instanța de apel a interpretat și

aplicat în mod greșit dispozițiile H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 pentru

aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

recurenții criticând în fapt întinderea suprafeței de teren la care reclamanții

ar fi îndreptățiți la restituire în echivalent.

Aceeași instanță în mod corect a

menținut dispoziția instanței de fond prin care pârâții au fost obligați la

plata cheltuielilor de judecată în baza art. 274 C. proc. civ., fiind întrunite

condițiile prevăzute de aceste dispoziții deoarece pârâții se află în culpă

procesuală, urmare a admiterii, chiar în parte, a acțiunii reclamanților.

Pentru aceste considerente, nefiind

incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge

ca nefondat și recursul declarat de recurenții-pârâți, cu consecința menținerii

deciziei Curții de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanții G.I.C. și Ș.(fostă G.)P.S. și pârâtul Primarul municipiului

Târgu Jiu împotriva deciziei civile nr. 375 din 25 noiembrie 2008 al Curții de

Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 noiembrie 2009

.