ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7610/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7610/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

19 august 2002 pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, precizată ulterior,

reclamanții V.D.A. și V.D.M.C. au solicitat acordarea unei despăgubiri bănești

juste, pentru un teren în suprafață de 5440 mp, situat în zona centrală a

Municipiului Târgu Jiu, acoperită în mare parte de Complexul Hotelier Gorj;

acordarea unor despăgubiri bănești pentru imobilele construcții demolate, care

au fost amplasate pe teren la adresele din str. V. nr. 36, 38 și 40; restituirea

în natură a imobilului situat în Târgu Jiu, precum și a terenului aferent în

suprafață de 381 mp, din care 202 mp sunt liberi, restul fiind ocupat de

construcții. În subsidiar s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru aceste

imobile.

În cauză, a formulat cerere de

intervenție în interes propriu intervenienta B.I., care a arătat că împreună cu

soțul ei, I.B., decedat, au cumpărat în anul 1949 de la autorul reclamanților

un imobil casă de locuit, cu terenul aferent de 180 mp, situat în str. E. nr.

10, ce a fost expropriat prin Decretul nr. 478/1968, fără plata unei

despăgubiri. A solicitat să se constată că este îndreptățită la despăgubiri în

baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în legătură cu care pretind despăgubiri

și reclamanții.

Prin sentința civilă nr. 61 din 8

martie 2004, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea și a stabilit că

reclamanților le sunt cuvenite măsuri reparatorii în valoare de 1.541.926.000

lei pentru construcțiile demolate și 13.971.078.594 lei pentru terenul aferent

acestora.

A respins cererea în contradictoriu

cu pârâții Prefectura Gorj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, D.G.F.P.

Gorj și I.E.

A admis cererea de intervenție

formulată de B.I. și a stabilit că acesteia i se cuvin măsuri reparatorii în

valoare de 166.600.000 lei pentru imobilul casă de locuit și demolat și

501.389.784 lei pentru terenul aferent.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții intervenienta și pârâtele Primăria Târgu Jiu și

A.V.A.S. București.

Prin decizia civilă nr. 1406 din 2

iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de reclamanți și

intervenient și a respins apelurile formulate de către pârâte.

A fost schimbată în parte sentința,

în sensul că s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent de la A.V.A.S. pentru o suprafață de 3663 mp la

valoarea de 4.111.509 lei/mp și de la Primăria Târgu Jiu pentru suprafața de

1.432 mp, cu aceeași valoare a terenului și la 1.722.177.000 lei contravaloarea

construcțiilor.

A constatat că intervenienta este

îndreptățită la măsuri reparatorii de la A.V.A.S. pentru suprafața de 180 mp

teren, la valoarea de 4.111.559 lei/ mp și la 161.700.000 lei contravaloarea

construcțiilor, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții și pârâtele Primăria Târgu Jiu și A.V.A.S.

București.

Prin decizia civilă nr. 9114 din 9

noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au admis recursurile

declarate de reclamanți și pârâte, s-a casat decizia recurată și s-a trimis

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

S-a reținut că starea de fapt nu a

fost complet elucidată, fiind necesară efectuarea unei expertize tehnice care

să identifice cu exactitate imobilul a cărui restituire se cere, respectiv să

se stabilească dacă acesta este imobilul ce a aparținut familiei B. sau este

imobilul deținut în prezent de pârâtul I.E.

Totodată, s-a dispus ca evaluarea și

acordarea despăgubirilor să se facă conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

După rejudecarea apelului, prin

decizia civilă nr. 126 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, s-a admis

în parte apelul declarat de D.A. și intervenientele moștenitoare B.G.L. și

B.E.C., s-a schimbat sentința atacată, în sensul că s-a stabilit în favoarea

reclamanților V.D.M.C. și V.D.A. dreptul la despăgubiri reparatorii prin

echivalent, pentru terenul de 5005,2 mp și pentru construcții.

S-a stabilit în favoarea

intervenientei B.D. dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul

de 160 mp și pentru construcție.

A fost respinsă cererea formulată

împotriva pârâților I.E. și I.O.

S-au respins recursurile declarate

de pârâtele Primăria Municipiului Târgu Jiu și A.V.A.S. București.

S-au menținut restul dispozițiilor.

Pentru a se pronunța astfel, s-a

reținut că după efectuarea expertizei dispusă de către instanța de recurs, s-a

stabilit în mod cert că între imobilul reclamanților și imobilul deținut de

pârâtul I. nu există nici o legătură, în sensul că terenul în suprafață de 782

mp deținut de pârâtul I. nu a făcut niciodată parte din terenul preluat de la

reclamanți.

S-a mai stabilit că terenul preluat

de la reclamanți are o suprafață de 5005,2 mp și că nu poate fi restituit în

natură, fiind ocupat efectiv de clădirea Hotelului Gorj și de parcul orașului,

parcarea hotelului și trotuar.

Cum instanța supremă a dispus ca

acordarea despăgubirilor să se facă conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005, instanța de apel s-a conformat acestei dispoziții.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât reclamanții V.D.M.C. și V.D.A. cât și pârâta A.V.A.S.

București.

I. În recursul lor, reclamanții au

formulat următoarele critici:

instanța de apel nu a stabilit în mod concret valoarea reală a terenului în

suprafață de 5005,2 mp și a respins nejustificat acțiunea față de pârâții I.E.,

I.O. și Primăria Târgu Jiu pentru suprafața de 382 mp, situată pe str. E. nr.

3, Târgu Jiu.

S-a invocat faptul că acțiunea a

fost promovată anterior apariției Legii nr. 247/2005 și potrivit Deciziei nr. 52

din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

instanța trebuia să precizeze valoarea despăgubirilor.

Se menționează că prin încheierea de

ședință din 9 octombrie 2007 chiar instanța de apel a reținut incidența

Deciziei nr. 52/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

și a stabilit expertului să calculeze valoarea imobilelor.

apel nu a dispus restituirea în natură a unui teren în suprafață de 204 mp

situat în Târgu Jiu pe str. E. nr. 2, identificat prin raportul de expertiză

întocmit de M.G., teren ocupat de pârâții I., susținând că s-a făcut dovada

faptului că terenul a aparținut autorului lor.

Se susține că nu există nici o probă

la dosar din care să rezulte cum a devenit Primăria Târgu Jiu proprietara

acestui teren, astfel că acest teren trebuia restituit parțial în natură, adică

204 mp și numai pentru 182 mp trebuiau acordate despăgubiri în echivalent.

Reclamanții fac o analiză a probelor

administrate în cauză și susțin că instanța de apel a interpretat greșit aceste

probe, soluția corectă fiind aceea de restituire în natură a suprafeței de 204

mp iar pentru suprafața de 182 mp trebuia obligată Primăria Târgu Jiu la

despăgubiri în echivalent.

II. În recursul său, pârâta A.V.A.S.

aduce următoarele critici deciziei recurate:

instanței de apel cu privire la aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr.

10/2001.

Se susține că pentru acordarea de

despăgubiri în echivalent era necesară notificarea A.V.A.S. în legătură cu

aceste imobile, și abia după emiterea unei decizii sau dispoziții motivate

reclamanții puteau apela la justiție, în măsura în care nu erau mulțumiți.

Se apreciază că acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, direct de către instanța de judecată, fără

finalizarea procedurii administrative, este nelegală.

cum este stabilită obligația din dispozitivul deciziei recurate, cu privire la

ea, este nelegală, deoarece după apariția Legii nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai

are competența de a acorda măsuri reparatorii ci doar de a propune acordarea

acestor măsuri.

Acordarea acestor despăgubiri se

face numai potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

instanței de apel cu privire la cheltuielile de judecată, relativ la pârâtă.

Aceasta consideră că nu are nici o

culpă procesuală, atâta timp cât reclamanții nu au respectat procedura

administrativă și nu au notificat-o.

Se apreciază că aceste cheltuieli

sunt arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt

nefondate, pentru considerentele ce urmează:

I. Cu privire la recursul

reclamanților.

reținută, deoarece, deși este adevărat că potrivit deciziei nr. 52/2007 a

Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că

pentru litigiile nesoluționate până la apariția Legii nr. 247/2005, instanțele

trebuiau să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite, situație regăsită și

în speța de față, totuși prin decizia civilă nr. 9114 din 9 noiembrie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod irevocabil, că

acordarea despăgubirilor pentru imobilele în litigiu se va face potrivit

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (pag. 121, dosar nr. 26604/1/2005, al

Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Potrivit art. 315 C. proc. civ., în

caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate, sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Pentru instanța de recurs, după

rejudecarea apelului, această hotărâre are valoare de autoritate de lucru

judecat.

poate fi reținută.

Pe de o parte, din concluziile

raportului de expertiză, expertiză efectuată în rejudecarea apelului, după

casare (fila 92 doar nr. 7297.3/54/2004 al Curții de Apel Craiova) rezultă fără

echivoc faptul că între imobilul de 382 mp situat în Târgu Jiu, str. E. nr. 25

ce a aparținut autorului reclamanților, și imobilul ce a aparținut lui I.B.

(cel cumpărat de la V.D. în anul 1949) nu există identitate, fiind imobile

distincte.

Pe de altă parte, criticile

formulate de reclamanți cu privire la acest aspect vizează greșita interpretare

a probelor de către instanța de apel, deci netemeinicia hotărârii, ori sub

acest aspect instanța de recurs nu mai poate analiza decizia recurată, pct. 10

al art. 304 fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

II. Cu privire la recursul pârâtei

A.V.A.S.

reținută, deoarece nu are relevanță faptul că notificarea a fost adresată altei

entități, pentru că potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, chiar

dacă a fost greșit adresată, entitatea notificată fiind cea obligată să

înainteze notificarea către entitatea deținătoare.

Pârâta A.V.A.S. a fost introdusă în

cauză în calitate de pârâtă, a avut posibilitatea să ia la cunoștință de actele

cauzei, și chiar dacă nu a fost notificată special (Prefectura Gorj și Primăria

Târgu Jiu trebuiau să-i trimită notificarea), avea chiar posibilitatea să emită

o decizie pe parcursul soluționării cauzei, fiind instituția publică care a

efectuat privatizarea, pasivitatea de care a dat dovadă făcând dovada relei

sale credințe.

Potrivit Deciziei nr. XX/2007 a

Secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța de judecată

este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de organizare a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite

în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la

notificarea, astfel încât instanța de apel a procedat în mod legal atunci când

a acordat, direct, măsuri reparatorii în echivalent.

poate fi reținută, deoarece, deși susținerea pârâtei A.V.A.S. este adevărată,

în sensul că după apariția Legii nr. 247/2005 aceasta nu mai poate acorda

măsuri reparatorii în echivalent, ci doar propune aceste măsuri, hotărârea

recurată trebuie privită în ansamblul ei, inclusiv considerentele, ori din

acestea rezultă tocmai faptul că măsurile reparatorii în echivalent urmează să

se acorde potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

cu privire la cheltuielile de judecată, deoarece pârâta A.V.A.S. a dat dovadă

de rea-credință pe parcursul întregului proces. Astfel, deși cunoștea de faptul

că a fost chemată în judecată și că era autoritate publică implicată în

privatizarea societății deținătoare, a stat în pasivitate, preferând să se

apere în mod formal, astfel că se află în culpă procesuală, instanța de apel

obligând-o în mod legal la cheltuieli de judecată.

Având în vedere cele de mai sus,

Înalta Curte constată că nici una dintre criticile formulate nu se confirmă,

astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează ca recursurile

să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții V.D.A. și V.D.M.C., precum și de pârâta A.V.A.S.

împotriva deciziei nr. 126 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie

2008.