ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7610/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2002 pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, precizată ulterior, reclamanții V.D.A. și V.D.M.C. au solicitat acordarea unei despăgubiri bănești juste, pentru un teren în suprafață de 5440 mp, situat în zona centrală a Municipiului Târgu Jiu, acoperită în mare parte de Complexul Hotelier Gorj; acordarea unor despăgubiri bănești pentru imobilele construcții demolate, care au fost amplasate pe teren la adresele din str. V. nr. 36, 38 și 40; restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Jiu, precum și a terenului aferent în suprafață de 381 mp, din care 202 mp sunt liberi, restul fiind ocupat de construcții.

În subsidiar s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienta B.I., care a arătat că împreună cu soțul ei, I.B., decedat, au cumpărat în anul 1949 de la autorul reclamanților un imobil casă de locuit, cu terenul aferent de 180 mp, situat în str. E. nr. 10, ce a fost expropriat prin Decretul nr. 478/1968, fără plata unei despăgubiri. A solicitat să se constată că este îndreptățită la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în legătură cu care pretind despăgubiri și reclamanții. Prin sentința civilă nr. 61 din 8 martie 2004, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea și a stabilit că reclamanților le sunt cuvenite măsuri reparatorii în valoare de 1.541.926.000 lei pentru construcțiile demolate și 13.971.078.594 lei pentru terenul aferent acestora.

A respins cererea în contradictoriu cu pârâții Prefectura Gorj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, D.G.F.P. Gorj și I.E. A admis cererea de intervenție formulată de B.I. și a stabilit că acesteia i se cuvin măsuri reparatorii în valoare de 166.600.000 lei pentru imobilul casă de locuit și demolat și 501.389.784 lei pentru terenul aferent. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții intervenienta și pârâtele Primăria Târgu Jiu și A.V.A.S. București. Prin decizia civilă nr. 1406 din 2 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de reclamanți și intervenient și a respins apelurile formulate de către pârâte. A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent de la A.V.A.S.

pentru o suprafață de 3663 mp la valoarea de 4.111.509 lei/mp și de la Primăria Târgu Jiu pentru suprafața de 1.432 mp, cu aceeași valoare a terenului și la 1.722.177.000 lei contravaloarea construcțiilor. A constatat că intervenienta este îndreptățită la măsuri reparatorii de la A.V.A.S. pentru suprafața de 180 mp teren, la valoarea de 4.111.559 lei/ mp și la 161.700.000 lei contravaloarea construcțiilor, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâtele Primăria Târgu Jiu și A.V.A.S. București. Prin decizia civilă nr. 9114 din 9 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate de reclamanți și pârâte, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

S-a reținut că starea de fapt nu a fost complet elucidată, fiind necesară efectuarea unei expertize tehnice care să identifice cu exactitate imobilul a cărui restituire se cere, respectiv să se stabilească dacă acesta este imobilul ce a aparținut familiei B. sau este imobilul deținut în prezent de pârâtul I.E. Totodată, s-a dispus ca evaluarea și acordarea despăgubirilor să se facă conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. După rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 126 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, s-a admis în parte apelul declarat de D.A. și intervenientele moștenitoare B.G.L. și B.E.C., s-a schimbat sentința atacată, în sensul că s-a stabilit în favoarea reclamanților V.D.M.C.

și V.D.A. dreptul la despăgubiri reparatorii prin echivalent, pentru terenul de 5005,2 mp și pentru construcții. S-a stabilit în favoarea intervenientei B.D. dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 160 mp și pentru construcție. A fost respinsă cererea formulată împotriva pârâților I.E. și I.O. S-au respins recursurile declarate de pârâtele Primăria Municipiului Târgu Jiu și A.V.A.S. București. S-au menținut restul dispozițiilor. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că după efectuarea expertizei dispusă de către instanța de recurs, s-a stabilit în mod cert că între imobilul reclamanților și imobilul deținut de pârâtul I. nu există nici o legătură, în sensul că terenul în suprafață de 782 mp deținut de pârâtul I. nu a făcut niciodată parte din terenul preluat de la reclamanți.

S-a mai stabilit că terenul preluat de la reclamanți are o suprafață de 5005,2 mp și că nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat efectiv de clădirea Hotelului Gorj și de parcul orașului, parcarea hotelului și trotuar. Cum instanța supremă a dispus ca acordarea despăgubirilor să se facă conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, instanța de apel s-a conformat acestei dispoziții. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții V.D.M.C. și V.D.A. cât și pârâta A.V.A.S. București. I. În recursul lor, reclamanții au formulat următoarele critici: 1. Decizia este nelegală deoarece instanța de apel nu a stabilit în mod concret valoarea reală a terenului în suprafață de 5005,2 mp și a respins nejustificat acțiunea față de pârâții I.E., I.O.

și Primăria Târgu Jiu pentru suprafața de 382 mp, situată pe str. E. nr. 3, Târgu Jiu. S-a invocat faptul că acțiunea a fost promovată anterior apariției Legii nr. 247/2005 și potrivit Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța trebuia să precizeze valoarea despăgubirilor. Se menționează că prin încheierea de ședință din 9 octombrie 2007 chiar instanța de apel a reținut incidența Deciziei nr. 52/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și a stabilit expertului să calculeze valoarea imobilelor. 2. Se critică faptul că instanța de apel nu a dispus restituirea în natură a unui teren în suprafață de 204 mp situat în Târgu Jiu pe str. E. nr. 2, identificat prin raportul de expertiză întocmit de M.G., teren ocupat de pârâții I., susținând că s-a făcut dovada faptului că terenul a aparținut autorului lor.

Se susține că nu există nici o probă la dosar din care să rezulte cum a devenit Primăria Târgu Jiu proprietara acestui teren, astfel că acest teren trebuia restituit parțial în natură, adică 204 mp și numai pentru 182 mp trebuiau acordate despăgubiri în echivalent. Reclamanții fac o analiză a probelor administrate în cauză și susțin că instanța de apel a interpretat greșit aceste probe, soluția corectă fiind aceea de restituire în natură a suprafeței de 204 mp iar pentru suprafața de 182 mp trebuia obligată Primăria Târgu Jiu la despăgubiri în echivalent. II. În recursul său, pârâta A.V.A.S. aduce următoarele critici deciziei recurate: 1. este nelegală susținerea instanței de apel cu privire la aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Se susține că pentru acordarea de despăgubiri în echivalent era necesară notificarea A.V.A.S. în legătură cu aceste imobile, și abia după emiterea unei decizii sau dispoziții motivate reclamanții puteau apela la justiție, în măsura în care nu erau mulțumiți. Se apreciază că acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, direct de către instanța de judecată, fără finalizarea procedurii administrative, este nelegală. 2. Pârâta A.V.A.S. susține că așa cum este stabilită obligația din dispozitivul deciziei recurate, cu privire la ea, este nelegală, deoarece după apariția Legii nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii ci doar de a propune acordarea acestor măsuri.

Acordarea acestor despăgubiri se face numai potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. 3. Este nelegală dispoziția instanței de apel cu privire la cheltuielile de judecată, relativ la pârâtă. Aceasta consideră că nu are nici o culpă procesuală, atâta timp cât reclamanții nu au respectat procedura administrativă și nu au notificat-o. Se apreciază că aceste cheltuieli sunt arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: I. Cu privire la recursul reclamanților.

1. Prima critică nu poate fi reținută, deoarece, deși este adevărat că potrivit deciziei nr. 52/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că pentru litigiile nesoluționate până la apariția Legii nr. 247/2005, instanțele trebuiau să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite, situație regăsită și în speța de față, totuși prin decizia civilă nr. 9114 din 9 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod irevocabil, că acordarea despăgubirilor pentru imobilele în litigiu se va face potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (pag. 121, dosar nr. 26604/1/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Pentru instanța de recurs, după rejudecarea apelului, această hotărâre are valoare de autoritate de lucru judecat. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută. Pe de o parte, din concluziile raportului de expertiză, expertiză efectuată în rejudecarea apelului, după casare (fila 92 doar nr. 7297.3/54/2004 al Curții de Apel Craiova) rezultă fără echivoc faptul că între imobilul de 382 mp situat în Târgu Jiu, str. E. nr. 25 ce a aparținut autorului reclamanților, și imobilul ce a aparținut lui I.B. (cel cumpărat de la V.D. în anul 1949) nu există identitate, fiind imobile distincte. Pe de altă parte, criticile formulate de reclamanți cu privire la acest aspect vizează greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, deci netemeinicia hotărârii, ori sub acest aspect instanța de recurs nu mai poate analiza decizia recurată, pct. 10 al art. 304 fiind abrogat prin O.U.G.

nr. 138/2000. II. Cu privire la recursul pârâtei A.V.A.S. 1. Prima critică nu poate fi reținută, deoarece nu are relevanță faptul că notificarea a fost adresată altei entități, pentru că potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, chiar dacă a fost greșit adresată, entitatea notificată fiind cea obligată să înainteze notificarea către entitatea deținătoare. Pârâta A.V.A.S. a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă, a avut posibilitatea să ia la cunoștință de actele cauzei, și chiar dacă nu a fost notificată special (Prefectura Gorj și Primăria Târgu Jiu trebuiau să-i trimită notificarea), avea chiar posibilitatea să emită o decizie pe parcursul soluționării cauzei, fiind instituția publică care a efectuat privatizarea, pasivitatea de care a dat dovadă făcând dovada relei sale credințe.

Potrivit Deciziei nr. XX/2007 a Secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de organizare a cererilor prin care s-a solicitat restituirea imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea, astfel încât instanța de apel a procedat în mod legal atunci când a acordat, direct, măsuri reparatorii în echivalent. 2. Nici cea de a doua critică nu poate fi reținută, deoarece, deși susținerea pârâtei A.V.A.S.

este adevărată, în sensul că după apariția Legii nr. 247/2005 aceasta nu mai poate acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar propune aceste măsuri, hotărârea recurată trebuie privită în ansamblul ei, inclusiv considerentele, ori din acestea rezultă tocmai faptul că măsurile reparatorii în echivalent urmează să se acorde potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. 3. Nu poate fi reținută nici critica cu privire la cheltuielile de judecată, deoarece pârâta A.V.A.S. a dat dovadă de rea-credință pe parcursul întregului proces. Astfel, deși cunoștea de faptul că a fost chemată în judecată și că era autoritate publică implicată în privatizarea societății deținătoare, a stat în pasivitate, preferând să se apere în mod formal, astfel că se află în culpă procesuală, instanța de apel obligând-o în mod legal la cheltuieli de judecată.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că nici una dintre criticile formulate nu se confirmă, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează ca recursurile să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții V.D.A. și V.D.M.C., precum și de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 126 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2008.