ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2902/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C.U. SRL Constanța a chemat în fața Arbitrajului Comercial, societatea P.R.A.G.M.B.H. Germania cu sediul ales la S.C.A. G. & P. București și a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligată la plata contravalorii mărfii în sumă de 813.231 lei a penalităților de întârziere și a dobânzilor în sumă de 800.000 lei respectiv 378.105 lei. Prin precizarea de acțiune depusă în ședința din 28 septembrie 2007, reclamanta a solicitat ca sumele pretinse să fie actualizate cu indicele de inflație iar penalitățile și dobânzile să fie acordate până la plata efectivă a creanței datorate. După verificarea competenței în raport de prevederile art. 340 și urm. C. proc.

civ. și art. 2 din Regulile procedurii arbitrale, tribunalul arbitral a stabilit că este competent să soluționeze litigiul. De asemenea a reținut arbitrajul că nu au existat obiecții din partea părților cu privire la constituirea tribunalului, că litigiul se supune legii române conform art. 73 din Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992 , dispoziții care consacră principiul lex voluntatis în raporturile de drept internațional privat. După această analiză, Tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a stabilit că în cursul executării contractului, s-a încheiat la data de 23 mai 2006 un nou contract de consorțiu prin care a fost înlocuit liderul inițial cu P.R.A.G.M.B.H.

Această înlocuire potrivit tribunalului trebuie înțeleasă ca o subrogație, cu toate consecințele privind preluarea drepturilor și obligațiilor din raporturile juridice la care a participat. Tribunalul arbitral a respins și excepția lipsei calității procesual active a reclamantei invocată de pârâtă care și-a întemeiat susținerile pe prevederile art. 15.1 din contractul nr. 2 din 26 mai 2004 potrivit cărora contractul astfel încheiat creează drepturi și obligații numai în sarcina părților sale. Pentru a respinge această excepție, Tribunalul arbitral a avut în vedere și prevederile contractului de cesiune de creanță nr. 1034/2005 încheiat între C.P.R.U. SRL în calitate de cedent și SC C.U. SRL în calitate de cesionar.

Acceptarea cesiunii de către T.D.M. SA Grecia potrivit tribunalului a produs efecte față de pârâta P.R.A.G.M.B.H. așa încât susținerile privind lipsa efectelor contractului în ce o privește au fost înlăturate. Pe fondul cauzei, Tribunalul arbitral a apreciat ca fiind întemeiat capătul de cerere pentru plata contravalorii mărfii precum și capătul de cerere pentru plata penalităților de întârziere în sumă de 28.004 lei care își găsesc temeiul în clauza penală și în prevederile contractului de cesiune. În privința dobânzilor s-a reținut că solicitarea reclamantului nu are temei întrucât contractul de cesiune a avut ca obiect transmiterea de către cedentă a creanței în sumă de 842.226 Ron fără nicio mențiune cu privire la dobânzi.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 91 din 7 mai 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr. 160/2007 a formulat acțiune în anulare Societatea P.R.A.G.M.B.H. București prin care a invocat prevederile art. 364 lit. b) C. proc. civ. pentru a susține că este îndreptățită să solicite anularea hotărârii arbitrale întrucât între P.R.A.G.M.B.H. și intimată nu a existat convenție arbitrală. Lipsa convenției arbitrale potrivit petentei înlătură competența Tribunalului arbitral de a soluționa litigiul. Acțiunea în anulare a fost respinsă de Curtea de Apel București după ce a examinat motivul prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. pe care a fost întemeiată cererea reclamantei.

În urma acestei analize Curtea a ajuns la concluzia că petenta nu a invocat la prima zi de înfățișare lipsa convenției arbitrale fiind astfel decăzută din dreptul de a o mai invoca iar, pe de altă parte, că a achiesat la soluționarea cererii de către tribunalul arbitral prin faptul că a formulat apărări de fond fără nicio rezervă cu privire la convenția arbitrală. În final, Curtea de Apel a reținut că petenta a preluat conducerea consorțiului înlocuind liderul inițial iar prin noul contract de consorțiu încheiat la data de 23 mai 2006 condițiile și clauzele contractului anterior au rămas neschimbate în privința convenției arbitrale. Împotriva sentinței nr. 227 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs, SC P.R.A.G.M.B.H.

prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În argumentarea recursului s-a susținut că prin soluția criticată s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că s-a aplicat greșit legea întrucât s-a reținut că societatea a formulat apărări de fond în fața tribunalului arbitral. A arătat recurenta că deși există o analiză a tribunalului care vizează fondul cauzei, în cuprinsul întâmpinării nu a făcut altceva decât să reitereze motivele formulate în sprijinul excepțiilor pe care le-a invocat iar acest fapt nu poate fi considerat a constitui o apărare pe fond. Autoarea recursului a mai arătat că nici desemnarea sau nedesemnarea arbitrului de către societatea sa care a avut poziția procesuală a pârâtei în litigiul arbitral nu poate fi privită altfel decât ca o exercitare a dreptului la apărare și nu ca o recunoaștere a competenței tribunalului arbitral.

Potrivit recurentei, tribunalul arbitral trebuia să dea prioritate art. 13.1 din Regulile procedurii arbitrale prin care se stabilește că acceptarea de către pârâți a soluționării cererii de către Curtea de Arbitraj poate să fie implicită dar nu neechivocă. Prin urmare, simpla sa pasivitate nu poate fi asimilată unei acceptări pentru judecarea cererii de către arbitraj. În final, recurenta a invocat dispozițiile art. 15 alin. (2) din R.P.A. și art. 343 3 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora Tribunalul arbitral își verifică propria competență din oficiu și cum mențiunea despre această verificare a fost înscrisă în cuprinsul sentinței, dreptul său de a readuce spre examinare competența tribunalului arbitral pe calea acțiunii în anulare nu poate fi contestat.

În temeiul acestor motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și a acțiunii în anulare și în fond respingerea acțiunii de primă instanță. Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului apreciind că Tribunalul arbitral avea competența materială să soluționeze acțiunea formulată de SC C.U. SRL. A mai susținut intimata că lipsa convenției arbitrale trebuia invocată până la primul termen de înfățișare pentru ca, apoi, acest motiv să poată fi pus în discuție prin acțiunea în anulare. Recursul este nefondat. 1. Înainte de a examina criticile formulate în recurs trebuie observat în prealabil caracterul acțiunii în anulare care este determinat de natura sentinței arbitrale, de caracterul său definitiv și executoriu.

De asemenea trebuie observat și faptul că împotriva sentinței arbitrale nu este deschisă calea apelului pentru executarea controlului judecătoresc. Din această perspectivă acțiunea în anulare apare ca o cale restrictivă de atac în condițiile în care nu permite decât analiza limitată de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ. a hotărârii atacate. În contextul arătat și recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțată în urma soluționării acțiunii în anulare este limitat. Și în ipoteza în care se invocă prevederile art. 304 1 C. proc. civ. recursul nu poate viza decât dezlegările date criticilor care s-au referit la motivele de desființare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc.

civ. 2.Prin acțiunea în anulare s-a cerut Curții de Apel să exercite controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale în conformitate cu art. 364 lit. b) C. proc. civ. potrivit căruia „tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante”. Având în vedere acest motiv asupra căruia s-a pronunțat Curtea de Apel, recursul va fi examinat din aceiași perspectivă a verificării legalității modului în care a fost dezlegată această chestiune de drept. Dincolo de faptul că în recurs s-au invocat și alte argumente în sprijinul criticii aduse deciziei, care nu au fost evocate în acțiunea în anulare, Înalta Curte va reține că, în adevăr, judecata pe calea arbitrajului are la bază convenția părților respectiv înțelegerea lor de a recurge la această modalitate de soluționare a litigiilor.

În speță această clauză, deși contestată în recurs, a existat întrucât a fost inserată în art. 13.1 din contractul nr. 2 din 26 mai 2004 prin care s-a stabilit că orice litigiu sau dispută în legătură cu executarea contractului va fi soluționată de către trei arbitrii ai Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Această clauză a fost preluată în contractul încheiat de recurentă care a înlocuit liderul inițial al asociatei în participație. Această preluare rezultă și din contractul încheiat la data de 23 mai 2006 întrucât s-a prevăzut expres, că toți termenii și condițiile contractului inițial rămân neschimbate (art. 6 din contract fila 166). Prin urmare schimbarea societății principale (liderul) din asociația în participațiune trebuie înțeleasă ca o subrogație cu toate consecințele referitoare la preluarea drepturilor și obligațiilor care decurg din raporturile juridice la care a participat liderul inițial.

Din punctul de vedere al convenției arbitrale aceasta a rămas neschimbată și și-a produs efecte în persoana noului lider, astfel că susținerea recurentei potrivit căreia este terț față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2004 nu va fi primită întrucât a fost făcută cu scopul de a nu recunoaște convenția arbitrală și soluția tribunalului arbitral. Cu aceste susțineri și pe această cale, recurenta își manifestă dezacordul în legătură cu poziția sa contractuală atât în ce privește contractul nr. 2/2004 care este la baza obligațiilor din care s-a născut litigiul cât și dezacordul în legătură cu încheierea noului contract de consorțiu, chestiune care nu poate fi reconsiderată în recurs, care așa cum s-a arătat mai sus, este limitat doar la analiza art. 364 lit. b) C. proc.

civ. Raporturile stabilite între membrii noului consorțiu nu constituie de asemenea obiect de analiză în recurs în conformitate cu motivul invocat. Ceea ce este esențial este faptul că există convenție arbitrală și că în virtutea acesteia părțile recurg la arbitraj fiind obligate să se conformeze procedurii arbitrale, și îndatoririi de a-și exercita drepturile procedurale cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Dacă se admite că se critică într-o primă susținere faptul că efectele convenției nu se produc și în persoana recurentei și odată cu aceasta se invocă excepția de necompetență a tribunalului arbitral, Înalta Curte față de argumentele arătate mai sus, va reține caracterul relativ al acestei excepții care se deduce din dispozițiile art. 358 12 C. proc.

civ. potrivit cărora dacă excepția privind existența și valabilitatea convenției arbitrale nu a fost ridicată până la primul termen de înfățișare, partea este decăzută din dreptul de a o invoca. Recurenta, trimițând la dispozițiile art. 13.1 din regulile procedurii arbitrale, admite că aprecierea asupra existenței convenției arbitrale poate rezulta și din introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare precum și din acceptarea de către pârât ca această cerere să fie soluționată de Curtea de Arbitraj. Cu toate acestea apreciază că în cauza de față, în care a avut calitate de pârât, acceptarea sa nu îndeplinește condițiile de a fi neechivocă, acceptarea tacită neavând, în opinia sa, niciun efect.

Critica nu va fi reținută întrucât condiția „de a fi neechivocă” se deduce din manifestările ulterioare ale voinței pârâtului care așa cum s-a arătat nu a invocat excepția nevalabilității convenției până la primul termen de înfățișare și apoi din îndeplinirea unor îndatoriri, de a numi arbitrul, în scopul desfășurării procedurii de judecată cât și din formularea apărărilor de fond. Recurenta neagă în recurs faptul că s-a apărat pe fond apreciind că aceste apărări au fost formulate numai pentru exercițiul dreptului la apărare. În realitate, atât din întâmpinare cât și din notele de concluzii rezultă că au fost formulate și apărări de fond și că legătura dintre aceste susțineri ce vizează fondul și excepțiile invocate nu este de natură să ducă la concluzia invalidității convenției arbitrale prin neacceptarea acesteia de către recurentă.

Prin urmare dispozițiile art. 358 12 C. proc. civ. au devenit operante precum și prevederile art. 13.1 din Regulile procedurii arbitrale, având în vedere aceste manifestări ulterioare ale voinței recurentului. Rezumând argumentele de mai sus se va reține că validitatea clauzei compromisorii nici nu mai poate fi pusă în discuție față de faptul că pârâta a acceptat arbitrajul Curții prin formularea întâmpinării fără a ridica excepția necompetenței , a numit arbitrul și și-a formulat apărări de fond în fața Tribunalului Arbitral. În consecință critica va fi respinsă. 4. S-au invocat de către recurentă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală și dispozițiile art. 343 2 C. proc.

civ. pentru a susține că tribunalul din oficiu și-a verificat competența chiar și în ipoteza în care necompetența nu se invocă de către o parte și că, în aceste condiții, este în drept să atace hotărârea arbitrală. În adevăr, instanța chemată să se pronunțe asupra excepției de necompetență în prezența unei convenții arbitrale este instanța mai întâi sesizată, în speță tribunalul arbitral. În îndeplinirea obligațiilor ce-i revin în conformitate cu art. 343 3 alin. (2) C. proc. civ. Tribunalul arbitral și-a verificat competența și a stabilit că poate păși la judecată întrucât încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul care face obiectul ei competența instanțelor judecătorești.

În ce privește dreptul de a cere desființarea hotărârii arbitrale pentru inexistența convenției arbitrale, inopozabilitatea acesteia , nulitatea sau pentru alte cauze, Înalta Curte va reține că acest drept nu i-a fost pus la îndoială recurentei dovadă fiind faptul că acțiunea în anulare a avut ca obiect tocmai analiza hotărârii arbitrale în conformitate cu art. 364 lit. b) C. proc. civ., iar împotriva soluției a declarat recurs. În consecință drepturile procesuale i-au fost respectate. 5. Într-o altă ordine de idei recurenta a susținut că nici intimata nu poate susține că a fost parte într-o convenție arbitrală de sine stătătoare întrucât aceasta a preluat, prin contractul de cesiune de creanță încheiat la 15 august 2005, de la C.P.R.U.

SRL doar creanța purtând asupra unei sume de bani iar nu și calitatea de parte în convenția arbitrală înglobată în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C.P.R.U. SRL și T.D.M. SA Grecia, liderul asociației în participație. În sensul acestei susțineri a fost invocat art. 343 1 alin. (2) C. proc. civ. Nici această critică nu va fi reținută având în vedere că dispozițiile menționate se referă la validitatea clauzei compromisorii care deși este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă nu a fost contestată de intimată, care, așa cum rezultă din actele dosarului și din susținerea recurentei, a fost totuși preluată, printr-un contract de cesiune de creanță. Trebuie observat că valabilitatea convenției arbitrale este parte integrantă a acordului părților de a soluționa litigiul pe calea arbitrajului și că aceasta poate fi opusă și în cazul conexiunii unor contracte încheiate în derularea contractului inițial.

În practică se admite că există o tendință de a se atenua principiul relativității efectelor convenției, sub cerința ca legătura, conexiunea dintre contractele respective să fie evidentă. Pentru ca extinderea clauzei compromisorii să fie posibilă conexiunea trebuie să vizeze perioada în care s-au derulat operațiunile din contractul inițial și cele conexe în așa fel încât litigiul să poată fi soluționat în întregul său. În consecință, criticile aduse soluției pronunțată de Curtea de apel sunt nefondate, astfel că recursul potrivit art. 312 C. proc. civ., urmând să fie respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.R.R.A.G.M.B.H. GERMANIA împotriva sentinței comerciale nr. 227 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta SC P.R.R.A.G.M.B.H. la plata sumei de 1.785 lei cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC C.U. SRL CONSTANȚA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.