ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2902/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2902/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C.U. SRL Constanța a chemat în fața

Arbitrajului Comercial, societatea P.R.A.G.M.B.H. Germania cu sediul ales la S.C.A.

G. & P. București și a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

fie obligată la plata contravalorii mărfii în sumă de 813.231 lei a

penalităților de întârziere și a dobânzilor în sumă de 800.000 lei respectiv

378.105 lei. Prin precizarea de acțiune depusă în ședința din 28 septembrie

2007, reclamanta a solicitat ca sumele pretinse să fie actualizate cu indicele

de inflație iar penalitățile și dobânzile să fie acordate până la plata

efectivă a creanței datorate.

După verificarea competenței în raport de prevederile art. 340

și urm. C. proc. civ. și art. 2 din Regulile procedurii arbitrale, tribunalul

arbitral a stabilit că este competent să soluționeze litigiul. De asemenea a

reținut arbitrajul că nu au existat obiecții din partea părților cu privire la

constituirea tribunalului, că litigiul se supune legii române conform art. 73

din Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992 , dispoziții care consacră principiul

lex

voluntatis

în raporturile de drept internațional privat.

După această analiză, Tribunalul arbitral s-a pronunțat

asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a stabilit că

în cursul executării contractului, s-a încheiat la data de 23 mai 2006 un nou

contract de consorțiu prin care a fost înlocuit liderul inițial cu P.R.A.G.M.B.H.

Această înlocuire potrivit tribunalului trebuie înțeleasă ca o subrogație, cu

toate consecințele privind preluarea drepturilor și obligațiilor din

raporturile juridice la care a participat. Tribunalul arbitral a respins și

excepția lipsei calității procesual active a reclamantei invocată de pârâtă

care și-a întemeiat susținerile pe prevederile art. 15.1 din contractul nr. 2 din

26 mai 2004 potrivit cărora contractul astfel încheiat creează drepturi și

obligații numai în sarcina părților sale. Pentru a respinge această excepție,

Tribunalul arbitral a avut în vedere și prevederile contractului de cesiune de

creanță nr. 1034/2005 încheiat între C.P.R.U. SRL în calitate de cedent și SC C.U.

SRL în calitate de cesionar. Acceptarea cesiunii de către T.D.M. SA Grecia potrivit

tribunalului a produs efecte față de pârâta P.R.A.G.M.B.H. așa încât

susținerile privind lipsa efectelor contractului în ce o privește au fost

înlăturate.

Pe fondul cauzei, Tribunalul arbitral a apreciat ca fiind

întemeiat capătul de cerere pentru plata contravalorii mărfii precum și capătul

de cerere pentru plata penalităților de întârziere în sumă de 28.004 lei care

își găsesc temeiul în clauza penală și în prevederile contractului de cesiune.

În privința dobânzilor s-a reținut că solicitarea reclamantului nu are temei

întrucât contractul de cesiune a avut ca obiect transmiterea de către cedentă a

creanței în sumă de 842.226 Ron fără nicio mențiune cu privire la dobânzi.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 91 din 7 mai 2008

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr. 160/2007

a formulat acțiune în anulare Societatea P.R.A.G.M.B.H. București prin care a

invocat prevederile art. 364 lit. b) C. proc. civ. pentru a susține că este îndreptățită

să solicite anularea hotărârii arbitrale întrucât între P.R.A.G.M.B.H. și

intimată nu a existat convenție arbitrală. Lipsa convenției arbitrale potrivit

petentei înlătură competența Tribunalului arbitral de a soluționa litigiul.

Acțiunea în anulare a fost respinsă de Curtea de Apel

București după ce a examinat motivul prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ.

pe care a fost întemeiată cererea reclamantei. În urma acestei analize Curtea a

ajuns la concluzia că petenta nu a invocat la prima zi de înfățișare lipsa

convenției arbitrale fiind astfel decăzută din dreptul de a o mai invoca iar,

pe de altă parte, că a achiesat la soluționarea cererii de către tribunalul

arbitral prin faptul că a formulat apărări de fond fără nicio rezervă cu

privire la convenția arbitrală. În final, Curtea de Apel a reținut că petenta a

preluat conducerea consorțiului înlocuind liderul inițial iar prin noul

contract de consorțiu încheiat la data de 23 mai 2006 condițiile și clauzele contractului

anterior au rămas neschimbate în privința convenției arbitrale.

Împotriva sentinței nr. 227 din 16 decembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București a declarat recurs, SC P.R.A.G.M.B.H. prin care a

invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În argumentarea recursului s-a susținut că prin soluția

criticată s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că s-a

aplicat greșit legea întrucât s-a reținut că societatea a formulat apărări de

fond în fața tribunalului arbitral. A arătat recurenta că deși există o analiză

a tribunalului care vizează fondul cauzei, în cuprinsul întâmpinării nu a făcut

altceva decât să reitereze motivele formulate în sprijinul excepțiilor pe care

le-a invocat iar acest fapt nu poate fi considerat a constitui o apărare pe

fond. Autoarea recursului a mai arătat că nici desemnarea sau nedesemnarea

arbitrului de către societatea sa care a avut poziția procesuală a pârâtei în

litigiul arbitral nu poate fi privită altfel decât ca o exercitare a dreptului

la apărare și nu ca o recunoaștere a competenței tribunalului arbitral.

Potrivit recurentei, tribunalul arbitral trebuia să dea

prioritate art. 13.1 din Regulile procedurii arbitrale prin care se stabilește

că acceptarea de către pârâți a soluționării cererii de către Curtea de

Arbitraj poate să fie implicită dar nu neechivocă. Prin urmare, simpla sa

pasivitate nu poate fi asimilată unei acceptări pentru judecarea cererii de

către arbitraj. În final, recurenta a invocat dispozițiile art. 15 alin. (2)

din R.P.A. și art. 343

3

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora

Tribunalul arbitral își verifică propria competență din oficiu și cum mențiunea

despre această verificare a fost înscrisă în cuprinsul sentinței, dreptul său

de a readuce spre examinare competența tribunalului arbitral pe calea acțiunii

în anulare nu poate fi contestat.

În temeiul acestor motive, recurenta a solicitat admiterea

recursului și a acțiunii în anulare și în fond respingerea acțiunii de primă

instanță.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului

apreciind că Tribunalul arbitral avea competența materială să soluționeze

acțiunea formulată de SC C.U. SRL. A mai susținut intimata că lipsa convenției

arbitrale trebuia invocată până la primul termen de înfățișare pentru ca, apoi,

acest motiv să poată fi pus în discuție prin acțiunea în anulare.

Recursul este nefondat.

observat în prealabil caracterul acțiunii în anulare care este determinat de

natura sentinței arbitrale, de caracterul său definitiv și executoriu. De

asemenea trebuie observat și faptul că împotriva sentinței arbitrale nu este

deschisă calea apelului pentru executarea controlului judecătoresc. Din această

perspectivă acțiunea în anulare apare ca o cale restrictivă de atac în

condițiile în care nu permite decât analiza limitată de art. 364 lit. a)-i) C.

proc. civ. a hotărârii atacate. În contextul arătat și recursul îndreptat împotriva

sentinței pronunțată în urma soluționării acțiunii în anulare este limitat. Și în

ipoteza în care se invocă prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

recursul nu poate viza decât dezlegările date criticilor care s-au referit la

motivele de desființare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C.

proc. civ.

2.Prin acțiunea în anulare s-a cerut Curții de Apel să

exercite controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale în conformitate cu

art. 364 lit. b) C. proc. civ. potrivit căruia „tribunalul arbitral a

soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei

convenții nule sau inoperante”.

Având în vedere acest motiv asupra căruia s-a pronunțat

Curtea de Apel, recursul va fi examinat din aceiași perspectivă a verificării

legalității modului în care a fost dezlegată această chestiune de drept.

Dincolo de faptul că în recurs s-au invocat și alte argumente în sprijinul

criticii aduse deciziei, care nu au fost evocate în acțiunea în anulare, Înalta

Curte va reține că, în adevăr, judecata pe calea arbitrajului are la bază

convenția părților respectiv înțelegerea lor de a recurge la această modalitate

de soluționare a litigiilor. În speță această clauză, deși contestată în

recurs, a existat întrucât a fost inserată în art. 13.1 din contractul nr. 2

din 26 mai 2004 prin care s-a stabilit că orice litigiu sau dispută în legătură

cu executarea contractului va fi soluționată de către trei arbitrii ai Curții

de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României. Această clauză a fost preluată în contractul încheiat de recurentă

care a înlocuit liderul inițial al asociatei în participație. Această preluare rezultă

și din contractul încheiat la data de 23 mai 2006 întrucât s-a prevăzut expres,

că toți termenii și condițiile contractului inițial rămân neschimbate (art. 6

din contract fila 166). Prin urmare schimbarea societății principale (liderul)

din asociația în participațiune trebuie înțeleasă ca o subrogație cu toate

consecințele referitoare la preluarea drepturilor și obligațiilor care decurg

din raporturile juridice la care a participat liderul inițial.

Din punctul de vedere al convenției arbitrale aceasta a

rămas neschimbată și și-a produs efecte în persoana noului lider, astfel că

susținerea recurentei potrivit căreia este terț față de contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 2004 nu va fi primită întrucât a fost făcută

cu scopul de a nu recunoaște convenția arbitrală și soluția tribunalului

arbitral.

Cu aceste susțineri și pe această cale, recurenta își

manifestă dezacordul în legătură cu poziția sa contractuală atât în ce privește

contractul nr. 2/2004 care este la baza obligațiilor din care s-a născut

litigiul cât și dezacordul în legătură cu încheierea noului contract de

consorțiu, chestiune care nu poate fi reconsiderată în recurs, care așa cum s-a

arătat mai sus, este limitat doar la analiza art. 364 lit. b) C. proc. civ. Raporturile

stabilite între membrii noului consorțiu nu constituie de asemenea obiect de

analiză în recurs în conformitate cu motivul invocat. Ceea ce este esențial

este faptul că există convenție arbitrală și că în virtutea acesteia părțile

recurg la arbitraj fiind obligate să se conformeze procedurii arbitrale, și

îndatoririi de a-și exercita drepturile procedurale cu bună-credință, potrivit

scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Dacă se admite că se critică într-o primă susținere faptul

că efectele convenției nu se produc și în persoana recurentei și odată cu

aceasta se invocă excepția de necompetență a tribunalului arbitral, Înalta

Curte față de argumentele arătate mai sus, va reține caracterul relativ al

acestei excepții care se deduce din dispozițiile art. 358

12

C. proc.

civ. potrivit cărora dacă excepția privind existența și valabilitatea convenției

arbitrale nu a fost ridicată până la primul termen de înfățișare, partea este

decăzută din dreptul de a o invoca.

Recurenta, trimițând la dispozițiile art. 13.1 din regulile

procedurii arbitrale, admite că aprecierea asupra existenței convenției arbitrale

poate rezulta și din introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare

precum și din acceptarea de către pârât ca această cerere să fie soluționată de

Curtea de Arbitraj. Cu toate acestea apreciază că în cauza de față, în care a

avut calitate de pârât, acceptarea sa nu îndeplinește condițiile de a fi

neechivocă, acceptarea tacită neavând, în opinia sa, niciun efect.

Critica nu va fi reținută întrucât condiția „de a fi

neechivocă” se deduce din manifestările ulterioare ale voinței pârâtului care

așa cum s-a arătat nu a invocat excepția nevalabilității convenției până la

primul termen de înfățișare și apoi din îndeplinirea unor îndatoriri, de a numi

arbitrul, în scopul desfășurării procedurii de judecată cât și din formularea

apărărilor de fond.

Recurenta neagă în recurs faptul că s-a apărat pe fond

apreciind că aceste apărări au fost formulate numai pentru exercițiul dreptului

la apărare. În realitate, atât din întâmpinare cât și din notele de concluzii

rezultă că au fost formulate și apărări de fond și că legătura dintre aceste susțineri

ce vizează fondul și excepțiile invocate nu este de natură să ducă la concluzia

invalidității convenției arbitrale prin neacceptarea acesteia de către

recurentă. Prin urmare dispozițiile art. 358

12

C. proc. civ. au

devenit operante precum și prevederile art. 13.1 din Regulile procedurii

arbitrale, având în vedere aceste manifestări ulterioare ale voinței

recurentului.

Rezumând argumentele de mai sus se va reține că validitatea

clauzei compromisorii nici nu mai poate fi pusă în discuție față de faptul că

pârâta a acceptat arbitrajul Curții prin formularea întâmpinării fără a ridica

excepția necompetenței , a numit arbitrul și și-a formulat apărări de fond în

fața Tribunalului Arbitral.

În consecință critica va fi respinsă.

alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală și dispozițiile art. 343

2

C. proc. civ. pentru a susține că tribunalul din oficiu și-a verificat

competența chiar și în ipoteza în care necompetența nu se invocă de către o

parte și că, în aceste condiții, este în drept să atace hotărârea arbitrală.

În adevăr, instanța chemată să se pronunțe asupra excepției

de necompetență în prezența unei convenții arbitrale este instanța mai întâi

sesizată, în speță tribunalul arbitral. În îndeplinirea obligațiilor ce-i revin

în conformitate cu art. 343

3

alin. (2) C. proc. civ. Tribunalul arbitral

și-a verificat competența și a stabilit că poate păși la judecată întrucât

încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul care face obiectul ei

competența instanțelor judecătorești. În ce privește dreptul de a cere

desființarea hotărârii arbitrale pentru inexistența convenției arbitrale,

inopozabilitatea acesteia , nulitatea sau pentru alte cauze, Înalta Curte va

reține că acest drept nu i-a fost pus la îndoială recurentei dovadă fiind

faptul că acțiunea în anulare a avut ca obiect tocmai analiza hotărârii

arbitrale în conformitate cu art. 364 lit. b) C. proc. civ., iar împotriva

soluției a declarat recurs. În consecință drepturile procesuale i-au fost respectate.

intimata nu poate susține că a fost parte într-o convenție arbitrală de sine

stătătoare întrucât aceasta a preluat, prin contractul de cesiune de creanță

încheiat la 15 august 2005, de la C.P.R.U. SRL doar creanța purtând asupra unei

sume de bani iar nu și calitatea de parte în convenția arbitrală înglobată în

contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C.P.R.U. SRL și T.D.M. SA Grecia,

liderul asociației în participație. În sensul acestei susțineri a fost invocat

art. 343

1

alin. (2) C. proc. civ.

Nici această critică nu va fi reținută având în vedere că

dispozițiile menționate se referă la validitatea clauzei compromisorii care

deși este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă nu

a fost contestată de intimată, care, așa cum rezultă din actele dosarului și

din susținerea recurentei, a fost totuși preluată, printr-un contract de

cesiune de creanță. Trebuie observat că valabilitatea convenției arbitrale este

parte integrantă a acordului părților de a soluționa litigiul pe calea

arbitrajului și că aceasta poate fi opusă și în cazul conexiunii unor contracte

încheiate în derularea contractului inițial. În practică se admite că există o tendință

de a se atenua principiul relativității efectelor convenției, sub cerința ca legătura,

conexiunea dintre contractele respective să fie evidentă. Pentru ca extinderea clauzei

compromisorii să fie posibilă conexiunea trebuie să vizeze perioada în care

s-au derulat operațiunile din contractul inițial și cele conexe în așa fel

încât litigiul să poată fi soluționat în întregul său.

În consecință, criticile aduse soluției pronunțată de Curtea

de apel sunt nefondate, astfel că recursul potrivit art. 312 C. proc. civ.,

urmând să fie respins.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

P.R.R.A.G.M.B.H. GERMANIA împotriva sentinței comerciale nr. 227 din 16

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta SC P.R.R.A.G.M.B.H. la plata sumei

de 1.785 lei cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC C.U. SRL

CONSTANȚA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.